Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Cu Adresa nr. 51/2.293 din 22 iunie 2006, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii camerelor de comerţ şi industrie din România.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnãturile a 56 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale P.D. şi ale minoritãţilor naţionale, precum şi ale unor deputaţi independenţi. Potrivit acestei liste, autorii sesizãrii de neconstituţionalitate sunt urmãtorii: Gheorghe Albu, Roberta Alma Anastase, Nicolae Bara, Gheorghe Barbu, Cornel Ştefan Bardan, Iulian-Gabriel Bîrsan, Anca-Daniela Boagiu, Ionela Bruchental Pop, William Gabriel Brânzã, Daniel Buda, Costicã Canacheu, Bogdan Cantaragiu, Alexandru Ciocâlteu, Anca Constantinescu, Radu-Cãtãlin Drãguş, Stelian Duţu, Ionesie Ghiorghioni, Ion Gonţea, Dan Grigore, Monica Maria Iacob-Ridzi, Traian Constantin Igaş, Valentin Adrian Iliescu, Radu Lambrino, Dãnuţ Liga, Mircea Man, Marian-Jean Marinescu, Laurenţiu Mironescu, Liviu Alexandru Miroşeanu, Alexandru Mocanu, Petru Movilã, Dorin-Liviu Nistoran, Ioan Oltean, Aurel Olãrean, Constantin Petrea, Cosmin Gabriel Popp, Cezar Florin Preda, Ioan Dumitru Puchianu, Dumitru Puzdrea, Viorel Racoceanu, Romeo Marius Raicu, Cristian Rãdulescu, Marius Rogin, Marcel Laurenţiu Romanescu, Mircea Stãnescu, Mihai Stãnişoarã, Valeriu Tabãrã, Horia Vãsioiu, Augustin Zegrean, Niculae Mircovici, Mihai Radan, Aledin Amet, Oana Manolescu, Nati Meir, Liana Dumitrescu, Grigore Crãciunescu şi Petru Cãlian.
Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 6.464 din 23 iunie 2006 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 1.720A/2006.
Prezenta sesizare de neconstituţionalitate este alcãtuitã dintr-un complex de critici privitoare la ceea ce - în opinia autorilor - evidenţiazã neconcordanţe între modul de adoptare a legii deduse controlului şi a unor dispoziţii ale acesteia în raport cu o serie de prevederi din Constituţie.
În funcţie de aspectele sesizate, criticile formulate pot fi incluse în douã categorii.
Prima categorie se referã la neconstituţionalitatea extrinsecã a legii criticate, constând în aceea cã, deşi calificatã de Consiliul Legislativ ca lege organicã, nu a fost adoptatã cu respectarea exigenţelor art. 76 alin. (1) din Constituţie.
În legãturã cu acest aspect, se precizeazã cã "<>Legea nr. 505/2003 , act normativ de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 129/2002 , prin care registrul comerţului a trecut de la camerele de comerţ şi industrie în subordinea Ministerului Justiţiei, a fost adoptatã în regim de lege organicã."
Tot sub acest aspect se susţine cã orice act normativ ce derogã de la o lege organicã sau modificã/abrogã o lege organicã are caracterul unei legi organice. Astfel, dispoziţiile art. 4 lit. f), art. 33 alin. (2) lit. a) şi art. 59 din legea criticatã derogã de la normele procedurale prevãzute de <>Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi modificã, în mod implicit, <>Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, ambele fiind legi organice.
În continuare, se aratã cã legea supusã controlului de constituţionalitate prevede transformarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din instituţie publicã cu personalitate juridicã în structurã fãrã personalitate juridicã în cadrul unei asociaţii neguvernamentale - Camera de Comerţ şi Industrie a României - ceea ce echivaleazã cu abrogarea implicitã a dispoziţiilor care reglementeazã actualul statut al acestuia. Or, aceastã modificare fundamentalã "nu poate opera decât în condiţii de cvorum şi majoritate specifice actului normativ ce se modificã, în caz contrar încãlcându-se principiul constituţional al ierarhiei actelor normative."
În concluzie, se solicitã sã se constate caracterul de lege organicã al actului normativ contestat şi neconstituţionalitatea adoptãrii sale cu majoritatea prevãzutã pentru lege ordinarã.
A doua categorie de critici are în vedere neconstituţionalitatea intrinsecã a legii deduse controlului, evidenţiatã în termenii care urmeazã:
1. Art. 3 alin. (4) din legea contestatã contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 136 alin. (4). În acest sens, se susţine, pe de o parte, cã "referirea la <>Decretul-lege nr. 139/1990 conferã normei juridice caracter retroactiv", iar, pe de altã parte, cã "persoane juridice fãrã scop patrimonial", cum sunt caracterizate ca fiind camerele de comerţ, "nu pot fi succesoare ale unor instituţii publice, întrucât succesiunea implicã dobândirea unor bunuri aparţinând domeniului public, aflate în administrarea instituţiilor publice". De asemenea, se considerã cã prin aceastã reglementare "este influenţatã şi soluţionarea eventualelor litigii în curs de judecatã, în dosarele declanşate de camerele de comerţ pentru retrocedarea imobilelor camerelor de comerţ interbelice, bunuri aparţinând domeniului public al statului".
2. Art. 9 alin. (2) din lege, deoarece "instituie obligativitatea înscrierii într-o anumitã camerã de comerţ, deja constituitã", este contrar art. 40 din Constituţie privind dreptul la liberã asociere şi art. 11 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, sens în care se invocã Hotãrârea din 29 aprilie 1999, pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cauzele reunite Chassagnou şi alţii contra Franţei.
3. Art. 4 lit. f), art. 33 alin. (2) lit. a) şi art. 59 din lege sunt neconstituţionale în raport cu prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. a), art. 139 alin. (5) şi art. 148 alin. (2), pentru cã prevãd concesionarea unui serviciu public de interes general prin transferul în gestiune privatã. Sub acest aspect se invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din 3 mai 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001, referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 40 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunitãţilor Europene, care "a condamnat, pentru lipsa de transparenţã, o serie de proceduri de atribuire a unor servicii sau lucrãri publice" de cãtre unele state membre.
4. Art. 32 şi art. 37 alin. (2) din lege înfrâng art. 16 din Constituţie, deoarece, fãrã o justificare obiectivã şi rezonabilã "conferã drepturi diferite unor persoane aflate în situaţii echivalente", în sensul cã votul membrilor de drept (camerele judeţene) este deliberativ, iar votul celorlalţi membri este consultativ.
În final, se solicitã sã se constate cã dispoziţiile de lege menţionate sunt neconstituţionale şi în raport cu prevederile constituţionale ale art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 108 alin. (2).
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.
Autoritãţile menţionate nu au transmis punctele lor de vedere.
La dosar, Camera de Comerţ şi Industrie a României - Sistemul Camerelor Teritoriale, prin Cabinetul vicepreşedintelui, a depus un memoriu, înregistrat la Curtea Constituţionalã sub nr. 6.562 din 27 iunie 2006, în care susţine constituţionalitatea Legii camerelor de comerţ şi industrie din România.
Tot Camera de Comerţ şi Industrie a României, dar prin Cabinetul preşedintelui, a mai depus un memoriu, înregistrat la Curtea Constituţionalã sub nr. 6.736 din 3 iulie 2006, prin care solicitã sã se constate neconstituţionalitatea legii menţionate.
Aceste materiale nu au însã relevanţã în cadrul procedurii jurisdicţionale a controlului de constituţionalitate înainte de promulgarea legii.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile Legii camerelor de comerţ şi industrie din România, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulatã de cei 56 de deputaţi.
Obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate îl constituie, dupã cum urmeazã:
- Legea camerelor de comerţ şi industrie din România raportatã la art. 76 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Legile organice şi hotãrârile privind regulamentele Camerelor se adoptã cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere.";
- Deşi din sesizare reiese cã este criticat art. 3 alin. (4) din lege, din examinarea acesteia rezultã cã articolul menţionat are doar 3 alineate, critica vizând alin. (3), conform cãruia: "Camerele înfiinţate în baza <>Decretului-lege nr. 139/1990 , cu completãrile ulterioare, sunt succesoarele şi continuatoarele de drept ale camerelor de comerţ şi industrie desfiinţate prin Decretul-lege nr. 74/1949 pentru desfiinţarea Camerelor de comerţ şi industrie, publicat în Monitorul Oficial nr. 47 din 25 februarie 1949.";
- Art. 4 alin. (1) lit. f): "Camerele judeţene au urmãtoarele atribuţii: [...];
f) asigurã administrarea şi funcţionarea oficiului registrului comerţului şi evidenţa permanentã a situaţiei firmelor comerciale din unitatea administrativ-teritorialã respectivã, la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti;";
- Art. 9 alin. (2): "În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti funcţioneazã câte o singurã camerã de comerţ şi industrie judeţeanã.";
- Art. 32: "Camera de Comerţ şi Industrie a României este organizatã şi îşi desfãşoarã activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu statutul propriu aprobat de adunarea generalã, cu acordul a cel puţin douã treimi din numãrul membrilor de drept.";
- Art. 33 alin. (2) lit. a): "Camera de Comerţ şi Industrie a României îndeplineşte şi urmãtoarele atribuţii:
a) asigurã organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, precum şi îndrumarea metodologicã a funcţionãrii registrului comerţului de pe lângã camerele judeţene;";
- Art. 37 alin. (2): "Membrii de drept au drept de vot deliberativ, iar ceilalţi membri au drept de vot consultativ.";
- Art. 59: "Preluarea bazelor de date, a aplicaţiilor de întreţinere şi utilizare a acestora, a bunurilor necesare în vederea ţinerii şi administrãrii registrelor comerţului, precum şi situaţia personalului se vor reglementa, nu mai devreme de 1 ianuarie 2007, prin lege."
Prevederile constituţionale considerate ca fiind încãlcate prin aceste texte sunt urmãtoarele:
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";
- Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetãţenia românã şi domiciliul în ţarã. Statul român garanteazã egalitatea de şanse între femei şi bãrbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnitãţi.
(4) În condiţiile aderãrii României la Uniunea Europeanã, cetãţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autoritãţile administraţiei publice locale.";
- Art. 40: "(1) Cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeazã împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitãţii, a integritãţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecãtorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organicã.
(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.";
- Art. 102 alin. (1) şi (2): "(1) Guvernul, potrivit programului sãu de guvernare acceptat de Parlament, asigurã realizarea politicii interne şi externe a ţãrii şi exercitã conducerea generalã a administraţiei publice.
(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul coopereazã cu organismele sociale interesate.";
- Art. 108 alin. (2): Hotãrârile se emit pentru organizarea executãrii legilor.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a): " Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;";
- Art. 136 alin. (4): "Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţã gratuitã instituţiilor de utilitate publicã.";
- Art. 148 alin. (2): "Ca urmare a aderãrii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementãri comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţã de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
Autorii sesizãrii considerã cã sunt înfrânte şi prevederile constituţionale ale art. 139 alin. (5). Acest articol din Constituţie are însã doar 3 alineate, iar din modul în care critica este formulatã nu se poate deduce norma constituţionalã pretins a fi încãlcatã.
De asemenea, se susţine cã textele criticate contravin art. 11 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevede: "1. Orice persoanã are dreptul la libertatea de întrunire paşnicã şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apãrarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevãzute de lege, constituie mãsuri necesare, intr-o societate democraticã, pentru securitatea naţionalã, siguranţa publicã, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sãnãtãţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertãţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale sã fie impuse exercitãrii acestor drepturi de cãtre membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat."
Procedând la examinarea susţinerilor autorilor sesizãrii, Curtea reţine cã, faţã de obiectul sãu de reglementare - camerele de comerţ şi industrie din România - legea dedusã controlului ar urma sã aibã caracter ordinar.
O asemenea calificare, corectã în principiu, se impune amendatã în condiţiile în care, potrivit art. 4 alin. (1) lit. f) din noua lege, camerele judeţene asigurã "administrarea si funcţionarea oficiului registrului comerţului" iar, potrivit art. 33 alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege, Camera de Comerţ şi Industrie a României "asigurã organizarea si funcţionarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi îndrumarea metodologicã a funcţionãrii registrului comerţului de pe lângã camerele judeţene". Într-adevãr, aceste dispoziţii legale vin în flagrantã contradicţie cu o serie de dispoziţii ale <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 129/2002 aprobatã prin <>Legea nr. 505/2003 , şi anume cu cele ale art. 2 alin. (2), potrivit cãrora "Registrul central al comerţului se ţine de cãtre Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, instituţie publicã cu personalitate juridicã, finanţatã integral din venituri proprii, organizatã în subordinea Ministerului Justiţiei", cu cele ale art. 9 alin. 1, potrivit cãrora "Oficiile registrului comerţului se organizeazã în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi funcţioneazã pe lângã fiecare tribunal" şi cu cele ale art. 12 alin. (4), potrivit cãrora "Modul de ţinere a registrelor, de efectuare a înregistrãrilor şi de furnizare a informaţiilor la art. 4 se stabileşte prin norme aprobate prin ordin al ministrului justiţiei". Or, aşa fiind, articolele menţionate şi reproduse vor fi implicit, dar neîndoielnic abrogate la data intrãrii în vigoare a noii legi privitoare la camerele de comerţ şi industrie din România, în temeiul prevederilor art. 61 al acesteia.
Indiferent dacã abrogarea este expresã sau implicitã, aceasta nu poate avea loc, în principiu, decât dacã actul abrogator este de rang superior sau egal cu cel abrogat, regulã ce se desprinde din principiul constituţional al ierarhiei actelor normative. Sub acest aspect, Curtea reţine cã <>Legea nr. 505 din 26 noiembrie 2003 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului a fost adoptatã de cele douã Camere ale Parlamentului, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie, aşadar ca lege organicã.
În condiţiile în care <>Legea nr. 26/1990 este preconstituţionalã, la data adoptãrii sale nefiind consacratã dihotomia lege organicã - lege ordinarã, apartenenţa sa la una sau alta dintre cele douã categorii de legi rezultã din procedura de adoptare a legii de aprobare a ordonanţei de modificare. Adoptarea legii în cauzã, cu respectarea exigenţelor constituţionale proprii unei legi organice, calificã ca atare însãşi legea modificatã, în întregul sãu, fiind evident de neconceput ca aceasta sã fie doar pro parte lege organicã, rãmânând, totodatã, pro parte lege ordinarã. Pe cale de consecinţã, orice intervenţie - modificare, completare sau abrogare - asupra dispoziţiilor <>Legii nr. 26/1990 nu se poate realiza decât printr-o lege adoptatã cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie. Soluţia contrarã ar însemna recunoaşterea posibilitãţii modificãrii unei reglementãri adoptate prin votul unei majoritãţi absolute, prin efectul votului unei majoritãţi simple, ceea ce contravine principiului democraţiei parlamentare. Întrucât legea dedusã controlului nu satisface aceastã exigenţã, fiind adoptatã în conformitate cu prevederile art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţie, Curtea constatã cã aceasta este viciatã de neconstituţionalitate, în ansamblu.
Având în vedere argumentele expuse, Curtea reţine cã nerespectarea normei constituţionale a art. 76 alin. (1) atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cãrora "respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."
Neconstituţionalitatea extrinsecã astfel reţinutã, cu eficienţã destructivã asupra legii în ansamblu, lipseşte de utilitate examinarea celorlalte critici cu finalitate similarã, formulate prin sesizarea de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României, precum şi al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã Legea camerelor de comerţ şi industrie din România este neconstituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 5 iulie 2006 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Şerban Viorel Stãnoiu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
