Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 542 din 27 iunie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) si ale art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 1 august 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Mihaela Cîrstea - procuror
Claudia-Margareta Niţã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) şi ale <>art. 82 alin. (1) teza finalã din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Kirdi Serif în Dosarul nr. 32.411/2/2005 (3.168/2005) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 20 iunie 2006 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţãrii la data de 27 iunie 2006.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 februarie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 32.411/2/2005 (3.168/2005), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) şi ale <>art. 82 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România". Excepţia a fost ridicatã de Kirdi Serif, în calitate de asociat al Societãţii Comerciale "Sherif Tipografie Serigrafie Servicii" - S.R.L. din Ilfov, într-o cauzã având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva unei dispoziţii de pãrãsire a teritoriului României, emisã în temeiul ordonanţei criticate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 contravin art. 41 din Constituţie referitor la munca şi protecţia socialã a muncii şi art. 45 din aceasta, privind libertatea economicã, prin aceea cã "limiteazã drepturile unui agent economic şi îngrãdeşte dreptul la muncã al angajaţilor sãi sub aspectul numãrului minim de ore pentru care aceştia trebuie sã încheie un contract individual de muncã".
În ceea ce priveşte dispoziţiile "art. 82 alin. (2)" din ordonanţa de urgenţã criticatã, se susţine cã acestea contravin art. 21 şi art. 129 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie, respectiv la folosirea cãilor de atac, precum şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv, şi celor ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, referitoare la dreptul la douã grade de jurisdicţie, deoarece împotriva dispoziţiei de pãrãsire a teritoriului nu existã decât o singurã cale de atac, sentinţa instanţei prin care soluţioneazã cererea în anulare fiind definitivã şi irevocabilã. Inexistenţa unei cãi de atac "accesibile şi disponibile" afecteazã exercitarea drepturilor consacrate prin normele constituţionale şi convenţionale invocate.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã textele legale criticate sunt constituţionale. Dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 nu îngrãdesc dreptul la muncã şi nici libertatea economicã, drepturi ce pot fi exercitate numai în condiţiile legii. De asemenea, nici art. 82 alin. (2) din ordonanţã nu contravine Legii fundamentale, deoarece art. 21 şi art. 129 din aceasta, pretins a fi încãlcate, lasã la aprecierea legii reglementarea gradelor de jurisdicţie, precum şi a exercitãrii cãilor de atac.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã textele legale criticate sunt constituţionale.
Dispoziţiile <>art. 55 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 instituie o serie de condiţii legale, între care şi cea prevãzutã la art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv), care nu încalcã principiul libertãţii economice, statuat de art. 45 din Constituţie, deoarece libertatea economicã este garantatã numai cu respectarea condiţiilor legii; or, ordonanţa criticatã stabileşte concret condiţiile legale ce trebuie îndeplinite pentru prelungirea dreptului de şedere temporarã pentru desfãşurarea de activitãţi comerciale pe teritoriul României, iar condiţia prevãzutã la art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) are rol de garantare a importanţei activitãţii comerciale desfãşurate de solicitant şi nu contravine art. 41 din Constituţie, privind protecţia socialã a muncii.
Cât priveşte dispoziţiile art. 82 alin. (1) din ordonanţã, se apreciazã cã acestea nu restrâng liberul acces la justiţie, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, "dreptul de acces la tribunale nu este absolut", în sensul cã accesul liber la justiţie nu are semnificaţia asigurãrii accesului la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. Legiuitorul naţional poate institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii diferite. Pe de altã parte, atât art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cât şi alte reglementãri internaţionale impun un anumit numãr al gradelor de jurisdicţie sau al cãilor de atac, în materie penalã.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 este în deplinã concordanţã cu art. 45 din Constituţie, care prevede obligativitatea desfãşurãrii unei activitãţi economice în condiţiile legii, iar dispoziţiile art. 41 din Legea fundamentalã nu au incidenţã în cauza de faţã.
Cât priveşte încãlcarea art. 21 din Constituţie prin prevederile art. 82 alin. (2) din ordonanţa criticatã, se aratã cã acestea nu contravin principiului liberului acces la justiţie, care nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi a cãilor de atac, este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care în considerarea unor situaţii deosebite poate stabili reguli speciale privind procedura de judecatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile "art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) şi ale <>art. 82 alin. (2)" din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 482/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. Examinând notele scrise ale autorului excepţiei, se constatã însã cã acesta a indicat în mod eronat dispoziţiile alin. (2) ale art. 82, motivarea sa vizând în realitate dispoziţiile art. 82 alin. (1) teza finalã asupra cãrora Curtea se va pronunţa. Prin urmare, textele legale ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au urmãtorul conţinut:
- Art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv): "(2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporarã se pot acorda dacã strãinul îndeplineşte urmãtoarele condiţii: [...]
c) cererile pentru prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporarã trebuie însoţite de urmãtoarele documente: [...]
iv) documentele din care sã rezulte cã investiţia este concretizatã în aport de capital sau transfer de tehnologie, în valoare de cel puţin 70.000 euro ori crearea a cel puţin 15 locuri de muncã, în cazul acţionarului, şi 50.000 euro ori crearea a cel puţin 10 locuri de muncã, în cazul asociatului, cu condiţia ca, în cazul locurilor de muncã, acestea sã fie încadrate cu persoane angajate cu normã întreagã, în condiţiile legii.";
- Art. 82 alin. (1): "Dispoziţia de pãrãsire a teritoriului poate fi atacatã în termen de 10 zile lucrãtoare de la data comunicãrii, la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisã de Autoritatea pentru strãini, sau la curtea de apel în a cãrei razã de competenţã se aflã formaţiunea teritorialã care a emis dispoziţia de pãrãsire a teritoriului. Instanţa soluţioneazã cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Sentinţa instanţei este definitivã şi irevocabilã."
Autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile legale precitate încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 - "Accesul liber la justiţie", art. 41 - "Munca şi protecţia socialã a muncii", art. 45 - "Libertatea economicã", şi ale art. 129 - "Folosirea cãilor de atac". De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale - "Dreptul la un recurs efectiv" şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie - "Dreptul la douã grade de jurisdicţie".
Examinând textele legale criticate, raportate la prevederile constituţionale şi convenţionale invocate, Curtea Constituţionalã reţine urmãtoarele:
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România contravin art. 41 şi art. 45 din Constituţie, referitoare la protecţia socialã a muncii, respectiv la libertatea economicã, prin aceea cã prevãd ca şi condiţie alternativã pentru prelungirea dreptului de şedere temporarã în România existenţa unui anumit numãr de angajaţi cu normã întreagã în întreprinderea în care strãinul este fie acţionar, fie asociat.
Articolul 41 din Legea fundamentalã consacrã dreptul subiectiv la muncã al fiecãrei persoane apte de muncã şi protecţia pe care statul este obligat sã o asigure în cadrul politicii de protecţie socialã a muncii. Textul legal criticat nu conţine în sine dispoziţii contrare art. 41, în condiţiile în care dreptul la muncã include, dupã cum indicã şi prevederea constituţionalã, libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, libertatea alegerii locului de muncã, protecţia socialã a muncii, retribuţia pentru munca depusã, dreptul la negocieri colective, dreptul la repaus sãptãmânal şi la concediu de odihnã plãtit etc., toate aceste drepturi componente fiind stabilite prin lege. Or, art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 dispune în mod expres cu privire la încadrarea cu normã întreagã a numãrului minim de persoane angajate, în condiţiile legii. Prin urmare, Curtea nu reţine contrarietatea dintre textul legal criticat şi prevederile constituţionale ale art. 41.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţã de art. 45 din Constituţie, referitor la libertatea economicã, Curtea constatã cã nici aceasta nu este întemeiatã. Accesul liber al persoanei la o activitate economicã şi libera iniţiativã sunt garantate în condiţiile în care sunt exercitate potrivit prevederilor legale în materie, iar agentul economic care îşi desfãşoarã activitatea în afara acestor reglementãri nu poate invoca încãlcarea principiului constituţional conţinut de art. 45. Pe de altã parte, impunerea prin textul de lege criticat a anumitor condiţii este pe deplin justificatã, având în vedere cã strãinul solicitã prelungirea dreptului de şedere temporarã, invocând tocmai motive ce ţin de desfãşurarea unei activitãţi economice în ţarã, activitate ce trebuie sã aibã o anumitã amploare, importanţã ce se demonstreazã şi se verificã prin raportarea la o anumitã sumã investitã sau la un anumit numãr de angajaţi.
Curtea constatã cã nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) teza finalã, care prevãd cã sentinţa curţii de apel prin care se soluţioneazã cererea în anulare a dispoziţiei de pãrãsire a teritoriului României este definitivã şi irevocabilã, nu este întemeiatã. În jurisprudenţa sa constantã, Curtea Constituţionalã a reţinut cã accesul la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor de atac, este de competenţa exclusivã a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, invocat în motivarea excepţiei, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementeazã exercitarea cãilor de atac, ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecãtoreşti şi la procedura de judecatã, stabileşte cã acestea "sunt prevãzute numai de lege". În materia soluţionãrii cererilor referitoare la regimul strãinilor, celeritatea reprezintã un considerent specific major în temeiul cãruia legiuitorul a adoptat o procedurã specialã, acceleratã, fãrã a periclita însã exercitarea deplinã a drepturilor procesuale ale pãrţilor. Pentru aceleaşi considerente nu poate fi reţinutã nici critica de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, şi faţã de art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv. Totodatã, Curtea observã cã art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, referitor la dreptul la douã grade de jurisdicţie, invocat în motivarea excepţiei, conţine norme aplicabile exlusiv în materie penalã, astfel cã nu sunt incidente în prezenta cauzã.
De altfel, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 82 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 prin deciziile nr. 464 din 4 decembrie 2003, nr. 171 din 22 martie 2005 şi nr. 243 din 9 martie 2006.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, indicatã de autorul excepţiei în motivarea sa, respectiv cauza Lupşa împotriva României, Curtea observã cã nu prezintã relevanţã pentru soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta, deoarece în cauza menţionatã Curtea de la Strasbourg a stabilit cã reprezintã o ingerinţã în dreptul la respectarea vieţii private şi de familie mãsura luatã faţã de un cetãţean sârbo-muntenegrean, stabilit pe teritoriul României, de declarare ca indezirabil printr-o ordonanţã a procurorului, cu interzicerea dreptului de şedere pe teritoriul României pentru o perioadã de 10 ani, ca urmare a existenţei unor informaţii şi indicii temeinice cã acesta desfãşura activitãţi de naturã a pune în pericol siguranţa naţionalã.
În sfârşit, dupã cum s-a arãtat, dispoziţiile <>art. 82 alin. (1) teza finalã din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 conţin norme de naturã proceduralã, prin care legiuitorul are competenţa de a institui, în mod justificat şi rezonabil, reguli procedurale deosebite, adaptate unor situaţii de fapt diferite, fãrã ca prin aceasta sã aducã atingere dreptului de acces la un tribunal, în înţelesul dat acestuia atât de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi reflectat în jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi de Constituţia României şi jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) şi ale <>art. 82 alin. (1) teza finalã din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Kirdi Serif în Dosarul nr. 32.411/2/2005 (3.168/2005) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 iunie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Niţã
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
