Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 54 din 24 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 17 aprilie 2015
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 62.172/3/2011/a1 (346/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 724 D/2014.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că persoanele care săvârşesc infracţiuni în formă continuată se află într-o situaţie juridică diferită de cea a persoanelor care comit infracţiuni concurente, motiv pentru care textele criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se susţine că diferenţele existente între cele două forme infracţionale vizează inclusiv obiectul acţiunilor şi că acestea configurează situaţii juridice cu elemente particulare de identitate. Se mai arată că sancţionarea concursului de infracţiuni şi a infracţiunii continuate, conform dispoziţiilor art. 36 alin. (1) şi art. 39 din Codul penal, nu contravine politicii penale a statului şi că, de asemenea, calculul aritmetic la care se face trimitere în motivarea excepţiei nu este o problemă de constituţionalitate. În acest sens, este subliniat faptul că, potrivit normelor penale anterior arătate, în cazul infracţiunii continuate sporul de pedeapsă este facultativ, în timp ce, în cazul concursului de infracţiuni, sporul este obligatoriu.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Decizia nr. 184/A din 17 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 62.172/3/2011/a1 (346/2014), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat, potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, într-o cauză referitoare la stabilirea vinovăţiei a doi inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Codul penal contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, creând discriminare între persoanele condamnate pentru săvârşirea de infracţiuni în formă continuată şi cele condamnate pentru săvârşirea unor infracţiuni în concurs. Se susţine că aceste categorii de persoane se află în situaţii juridice similare, ambele dând dovadă de perseverenţă infracţională. Se observă faptul că diferenţele dintre infracţiunea continuată şi concursul de infracţiuni constau doar în existenţa unei singure rezoluţii infracţionale şi a unui singur subiect pasiv, în cazul infracţiunii continuate, şi în existenţa mai multor rezoluţii infracţionale şi a unei eventuale pluralităţi a subiectului pasiv, în cazul concursului de infracţiuni.
6. Se subliniază că, potrivit dispoziţiilor art. 42 coroborate cu cele ale art. 34 din Codul penal din 1969, infracţiunea continuată şi concursul de infracţiuni beneficiau de un regim sancţionator similar. Or, conform art. 36 alin. (1) din Codul penal în vigoare, infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maximum se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii, în timp ce, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) şi c) din acelaşi cod, în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, după care, atunci când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, iar când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
7. Se susţine că textele criticate vin în contradicţie cu noua politică penală a legiuitorului, care prevede un tratament sancţionator mai blând în cazul infractorilor primari şi al faptelor singulare, el înăsprindu-se în cazul pluralităţilor de infracţiuni.
8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că dispoziţiile art. 35 şi 36 din Codul penal nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât individualizarea judiciară a pedepsei se realizează potrivit criteriilor reglementate la art. 74 din Codul penal, iar obligativitatea adăugării la pedeapsa cea mai grea a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite pentru infracţiunile care compun concursul de infracţiuni, neprevăzută pentru infracţiunea continuată, nu conduce, în mod automat, la o inegalitate de tratament juridic între autorii concursurilor de infracţiuni şi cei ai infracţiunilor continuate. Se subliniază faptul că, în cazul infracţiunii continuate, se poate aplica pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor de maximum 3 ani, în cazul pedepsei închisorii, şi de cel mult o treime, în cazul pedepsei amenzii.
9. Se arată că, cel puţin teoretic, este posibil ca o persoană care săvârşeşte o infracţiune continuată să fie condamnată la o pedeapsă mai mare decât persoana care săvârşeşte un concurs de infracţiuni, în cazul în care persoanei condamnate pentru infracţiunea continuată îi este aplicată o pedeapsă spre maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se adaugă un spor de 3 ani, în timp ce persoanei condamnate pentru concurs de infracţiuni îi sunt aplicate pedepse spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite, sau chiar sub acest minim, în cazul reţinerii de circumstanţe atenuante.
10. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
11. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că tratamentul penal stabilit în cazul infracţiunii continuate, apreciate de legiuitor ca prezentând un grad de pericol social ridicat, nu contravine principiului constituţional al egalităţii. Se observă, de asemenea, că pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Codul penal este dedusă, în prezenta cauză, prin compararea regimului juridic al infracţiunii continuate cu regimul juridic al concursului de infracţiuni, reieşind că acestea ar trebui să aibă un regim sancţionator similar. Se conchide că o astfel de critică nu poate fi reţinută, întrucât, prin Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013, Curtea Constituţională a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziilor rezultate dintr-o astfel de comparaţie la dispoziţiile şi principiile Constituţiei.
12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins:
- Art. 35 alin. (1): "Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.";
- Art. 36 alin. (1): "Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii."
15. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.
16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textele criticate reglementează infracţiunea continuată şi regimul sancţionator al acesteia, adăugând la definiţia similară consacrată prin art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 condiţia săvârşirii infracţiunii împotriva aceluiaşi subiect pasiv. Prin urmare, potrivit actualei reglementări, infracţiunea continuată constă în săvârşirea, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, de acţiuni sau inacţiuni, care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, fiind, astfel, caracterizată prin unitate de subiect activ, unitate sub aspectul laturii subiective şi, aşa cum s-a arătat anterior, unitate de subiect pasiv. Din acest ultim punct de vedere, este de subliniat faptul că, potrivit art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane sau când infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic. Infracţiunea continuată se sancţionează, conform art. 36 alin. (1) din Codul penal, cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
17. Concursul de infracţiuni, reglementat la art. 38 din Codul penal, reprezintă o formă a pluralităţii de infracţiuni, alături de recidivă şi de pluralitatea intermediară, care constă fie în săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni de către aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele sau în comiterea unei infracţiuni pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni [concurs real, art. 38 alin. (1) din Codul penal], fie în comiterea de către aceeaşi persoană a unei acţiuni sau inacţiuni care, din cauza împrejurărilor în care au fost săvârşite sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni [concurs formal, art. 38 alin. (2) din Codul penal]. Concursul de infracţiuni se sancţionează, conform prevederilor art. 39 şi art. 40 din Codul penal. În acest sens, art. 39 alin. (1) din Codul penal prevede că, în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică o pedeapsă, după cum urmează: a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă; b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii; e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).
18. Curtea constată că neconstituţionalitatea prevederilor art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Codul penal este argumentată prin faptul că, în reglementarea infracţiunii continuate şi a concursului de infracţiuni, legiuitorul porneşte de la aceleaşi premise, respectiv perseverenţa infracţională de care dă dovadă autorul infracţiunii, însă ajunge la rezultate diferite, astfel încât tratamentul sancţionator al infracţiunii continuate poate conduce, potrivit textelor criticate, la un spor al pedepsei de maximum 3 ani, în timp ce în cazul concursului de infracţiuni este vorba despre un spor obligatoriu de o treime din totalul pedepselor care alcătuiesc concursul.
19. Curtea reţine că regimul sancţionator diferit al celor două forme infracţionale este justificat de diferenţele de reglementare existente între infracţiunea continuată şi concursul de infracţiuni. Infracţiunea continuată este o unitate legală de infracţiuni, în structura căreia se regăseşte un singur subiect activ şi o singură rezoluţie infracţională, pe baza căreia sunt săvârşite mai multe acţiuni sau inacţiuni, îndreptate împotriva aceluiaşi subiect pasiv, care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Concursul de infracţiuni reprezintă o pluralitate legală de infracţiuni, care se poate prezenta sub forma concursului real sau a concursului formal, în structura căreia intră un singur subiect activ, un singur subiect pasiv şi două sau mai multe rezoluţii infracţionale (în cazul concursului real) sau realizarea conţinutului mai multor infracţiuni (în cazul concursului formal). Prin urmare, Curtea nu poate reţine că autorii infracţiunilor continuate se află în aceeaşi situaţie juridică cu cei ai concursului de infracţiuni. Cum aceştia nu sunt în situaţii juridice identice, Curtea constată că este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de a reglementa un regim sancţionator diferit pentru cele două forme infracţionale, aspect ce nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. De altfel, Curtea a subliniat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că pentru situaţii juridice diferite legiuitorul poate institui un regim juridic diferit, fără a încălca, în acest fel, principiul constituţional al egalităţii în drepturi (a se vedea Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 276 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din data de 19 martie 2009).
20. De altfel, Curtea observă faptul că dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi au fost adoptate conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor (a se vedea Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015).
21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 62.172/3/2011/a1 (346/2014) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 24 februarie 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
