Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Lucian Mihai │- preşedinte │
│Costica Bulai │- judecător │
│Constantin Doldur │- judecător │
│Kozsokar Gabor │- judecător │
│Ioan Muraru │- judecător │
│Nicolae Popa │- judecător │
│Lucian Stângu │- judecător │
│Florin Bucur │- judecător │
│Vasilescu │- judecător │
│Romul Petru Vonica│- procuror │
│Paula C. Pantea │- │
│Claudia Miu │magistrat-asistent │
│ │şef │
└──────────────────┴───────────────────┘
Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbţie a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., modificată şi completată. Excepţia a fost ridicată în Dosarul nr. 3.014/1999 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia comercială, de către: Giurgiu Teodor, Ofelia Carmen Alexandru, Viorica Ionica Carciga, Cornelia Maria Catuna, Viorela Chiliment, Fivi Florica Coman, Olga Dragomir, Carmen Mihaela Ene, Corneliu Alexandru Enea, Petra Lungu, Crasomila Eugenia Micu, Adrian Vasile Marcu, Vica Predoi, Tudora Paris, Mihaela Genoveva Sincu, Elena Mihaela Alexandru, Catalin Marian Bercea, Antonina Argentina Boldea, Dumitru Bughiu, Liea Burda, Constanta Croitoru, Eugen Petre Curtasu, Alina Yolanda Gradinaru, Grigore Gavrilovici, Georgeta Grasu, Radu Dumitru Ivanisin, Florica Mustatea, Claudia Elena Necsulescu, Maria Nicolescu, Clara Onea, Ecaterina Stefanoiu, Rodica Vlaicu, Irina Zamfirescu, Stancu Mavrodineanu, Florica Stoian, Liliana Ionescu, Ioana Mariuta, Mihail Valentin Patulea şi Maria Caracota. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 7 martie 2000 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 14 martie 2000 şi apoi la data de 21 martie 2000. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Încheierea din 27 septembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 3.014/1999, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbţie a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., modificată şi completată, excepţie ridicată de un grup de salariaţi ai Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. Obiectul cauzei îl constituie acţiunea în anulare a prevederilor cuprinse în art. 1 al Capitolului X din proiectul de fuziune prin absorbţie a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. cu Banca Comercială Română S.A., aprobat prin art. 1 al Hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor Bancorex - S.A. nr. 60 din 24 august 1999, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 2.401 din 26 august 1999. Potrivit acestor prevederi Banca Comercială Română S.A. urma sa preia un număr limitat de 500 de salariaţi ai Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A., consideraţi ca fiind transferati în interesul serviciului, urmând ca restul de salariaţi să fie disponibilizaţi în condiţiile art. 21 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective. Prin aceleaşi prevederi s-a limitat dreptul Băncii Comerciale Române - S.A. de a selecta, în vederea preluării acestora, "persoanele care, în perioada 1990-1999, au deţinut funcţii de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, şef serviciu, şef birou sau funcţii administrative asimilate acestora în structurile Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex S.A.", din centrala sau din unităţile sale teritoriale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata ca prin Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 s-a stabilit cadrul juridic pentru finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A., ce urma să se încheie prin fuziunea acesteia cu Banca Comercială Română - S.A. Prin modificarea şi completarea ordonanţei amintite de către Ordonanţa Guvernului nr. 63/1999, la art. 5 alin. (1) s-a introdus o noua litera, şi anume litera e), ale carei dispoziţii prevăd ca urmează să fie preluat de banca absorbanta un număr de 500 de persoane, dintre care sunt excluse persoanele care au deţinut funcţii de conducere la Banca Română de Comerţ Exterior Bancorex - S.A. Dispoziţiile art. 5 lit. e) au fost din nou modificate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 126/1999, în sensul că, dintre salariaţii care au deţinut funcţii de conducere, urmează să fie preluati un număr de 29, însă autorii excepţiei considera ca şi în aceasta situaţie persista "problema de fond a neconstitutionalitatii dispoziţiilor criticate". Se susţine ca aceste dispoziţii încalcă principiul egalităţii dintre cetăţeni, prin discriminarea ce se realizează între salariaţii cu funcţii de conducere şi simplii salariaţi, fiind astfel incalcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Criteriile nediscriminarii sunt cele prevăzute la art. 4 din Constituţie, însă dispoziţiile art. 20 din Legea fundamentală "permit extinderea acestora, ajungandu-se practic la interzicerea oricărei discriminări arbitrare a cetăţenilor". În sprijinul acestei sustineri se invoca art. 7 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 2 alin. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale, care, interpretând prevederile art. 16 din Constituţie, a extins principiile de nediscriminare prin trimiterea la art. 20 din Legea fundamentală, prin care se corelează sistemul de drept intern cu documentele internaţionale la care România este parte. Astfel, dispoziţiile criticate prevăd, pentru una şi aceeaşi ipoteza a fuziunii prin absorbţie, doua modalităţi de rezolvare, şi anume: una favorabilă, pentru simplii salariaţi ai băncii absorbite, care pot fi selectaţi de banca absorbanta, iar cealaltă defavorabila, care exclude posibilitatea salariaţilor cu funcţii de conducere de a fi angajaţi la aceeaşi banca prin preluare. Caracterul discriminatoriu al acestor dispoziţii este cu atât mai evident cu cat ele prescriu un tratament diferit chiar şi faţă de salariaţii care au deţinut funcţii de conducere. Dispoziţiile de preluare a celor 29 de persoane nu au ca suport selectarea pe baza unor criterii obiective şi vizibile. Asupra tratamentului identic ce trebuie să se aplice atât salariaţilor simpli, cat şi celor cu funcţii de conducere, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 59/1994 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul muncii. "În mod indirect s-ar putea vorbi de o culpabilizare a persoanelor cu funcţii de conducere, de o sancţionare a acestora [...], în condiţiile în care vinovăţia lor nu a fost dovedită nici pe cale judecătorească şi nici, cel puţin, prin acte întocmite de organele competente (Curtea de Conturi, Banca Naţionala a României etc.)." În acest mod au fost "stigmatizate persoanele făcând parte din această categorie", care "cu greu îşi mai pot găsi astăzi un loc de muncă". Curtea de Apel Bucureşti - Secţia comercială, exprimandu-şi opinia, apreciază ca prevederile criticate "contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) cu raportare la art. 4 şi 20 din Constituţia României, care statuează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Totodată se subliniaza ca dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor, inclusiv dreptul la munca, urmează să fie interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi cu pactele şi tratatele la care România este parte. În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia este neîntemeiată. Argumentand acest punct de vedere, Guvernul României, după ce reproduce prevederile art. 4 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) din Constituţie, conchide: "Din coroborarea acestor texte rezultă ca sunt interzise atât de pactele şi tratatele la care România este parte, cat şi de Constituţie, discriminarile întemeiate pe criteriile enumerate la art. 4 alin. (2), sus-citate." Or, subliniaza Guvernul, măsura prevăzută de art. 5 lit. e) din Ordonanţa nr. 39/1999 care face obiectul excepţiei, "nu se întemeiază pe vreunul dintre criteriile enumerate mai sus, ci este urmarea activităţii acelor persoane". Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 5 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbţie a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 30 iulie 1999), modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 63/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 24 august 1999) şi prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 126/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 10 septembrie 1999), dispoziţii care au următorul cuprins: "Banca Comercială Română - S.A. va prelua din cadrul personalului Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. un număr de cel mult 500 de salariaţi, pe care îi va încadra în structurile sale din centrala şi din unităţile teritoriale şi care vor fi consideraţi transferati în interesul serviciului, urmând ca, până la data fuziunii, Banca Română de Comerţ Exterior Bancorex - S.A. sa disponibilizeze restul de personal în condiţiile art. 21 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/1999; nu vor fi preluate persoanele care, în perioada 1990-1999, au deţinut funcţii de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, şef serviciu, şef birou sau funcţii asimilate acestora în structurile Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. din centrala şi din unităţile sale teritoriale, cu excepţia persoanelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă; funcţiile şi drepturile salariale ale personalului preluat vor fi stabilite de Banca Comercială Română - S.A., potrivit necesităţilor şi reglementărilor sale." Ulterior sesizării Curţii Constituţionale dispoziţiile criticate au fost din nou modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 31 ianuarie 2000, după cum urmează: "La litera e) a articolului 5 şi în anexa care face parte integrantă din ordonanţa se înlocuieşte cuvântul "anexa" cu cuvintele "anexa nr. 1". Aceasta modificare nu afectează însă soluţia juridică iniţială. Autorii excepţiei susţin ca dispoziţiile legale criticate încalcă principiul egalităţii între cetăţeni, consacrat la art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin discriminarea între simplii salariaţi şi cei cu funcţii de conducere. Principiile nediscriminarii sunt cele cuprinse la art. 4 alin. (2) din Constituţie, însă acestea pot fi extinse potrivit prevederilor art. 20 din Constituţie, care permit corelarea dispoziţiilor constituţionale cu tratatele şi cu pactele internaţionale la care România este parte. Aceste principii sunt extinse prin art. 7 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, şi prin art. 2 alin. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat de România prin acelaşi decret şi publicat în Buletinul Oficial cu acelaşi număr şi din aceeaşi dată. Dispoziţiile cuprinse în actele juridice internaţionale invocate în susţinerea excepţiei au următorul cuprins: - art. 7 din Declaraţia Univesala a Drepturilor Omului: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie egala împotriva oricărei discriminări care ar încalcă prezenta declaraţie şi împotriva oricărei provocari la o astfel de discriminare"; – art. 2 alin. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi politice: "Statele părţi la prezentul pact se angajează sa garanteze ca drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naţionala sau socială, avere, naştere sau orice alta împrejurare"; – art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: "Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii. În aceasta privinta legea trebuie să interzică orice discriminare şi sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala şi eficace contra oricărei discriminări, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naţionala sau socială, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare". Prin dispoziţiile legale criticate se reglementează preluarea de către Banca Comercială Română - S.A. a unui număr de 500 de salariaţi din cadrul Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A., preluare de la care sunt excluse persoanele care au deţinut funcţii de conducere, cu excepţia a 29 de persoane nominalizate în anexa la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 126/1999. 1. Examinând excepţia, Curtea Constituţională constata ca prin ordonanţa supusă controlului de constituţionalitate se aplică un tratament juridic diferit unor cetăţeni aflaţi în situaţii identice. Or, instituirea unui tratament juridic diferit ar fi justificată numai dacă acesta s-ar aplica unor categorii deosebite de situaţii sau de cetăţeni. Asa fiind, rezultă ca au fost incalcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, realizandu-se o dubla discriminare, în primul rând între simplii salariaţi şi cei care au deţinut funcţii de conducere şi, în al doilea rând, înăuntrul categoriei salariaţilor cu funcţii de conducere, fără sa existe însă o justificare obiectivă şi rezonabila. Sub acest aspect Curtea Constituţională, având în vedere dispoziţiile constituţionale ale art. 11 şi 20, referitoare la raportul dintre reglementările interne şi cele internaţionale, retine ca principiul egalităţii în drepturi este consacrat nu numai în actele internaţionale la care face referire autorul excepţiei (Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi politice şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice), ci şi în Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de România prin Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. Astfel, aceasta carta care, prin art. I reglementează "Dreptul la munca", prevede, de asemenea, la art. E, situat în Partea a V-a şi denumit "Nediscriminarea", ca "Respectarea drepturilor recunoscute în prezenta carta trebuie asigurata fără deosebire de rasa, sex, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, sănătate, apartenenţa la o minoritate naţionala, naştere sau orice alta situaţie". Iar anexa la Carta socială europeană revizuită, anexa intitulata "Câmpul de aplicare a Cartei sociale europene revizuite în privinta persoanelor protejate", prevede: "O diferenţa de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată discriminatorie." 2. Curtea Constituţională constata, de asemenea, ca reglementarea cuprinsă în dispoziţiile care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate are semnificatia unei sancţiuni colective ce a fost aplicată pe baza unei prezumţii de vinovăţie instituite printr-o norma legală imperativa, fără ca, în prealabil, să se fi stabilit, potrivit legii, culpa celor excluşi de la preluare de către Banca Comercială Română - S.A. Fiind aplicată printr-o ordonanţa a Guvernului, act de drept public, aceasta sancţiune aduce atingere dreptului la propria imagine al celor vizati şi a căror cariera profesională ar putea fi, astfel, influentata negativ. Se constata, de aceea, ca dispoziţia normativa examinata contravine şi dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Constituţie, care consacra dreptul la propria imagine: "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine." În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, România este stat de drept în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, libera dezvoltare a personalităţii umane reprezintă valori supreme şi sunt garantate. Asa fiind, deşi alin. (6) al art. 30 din Constituţie are în vedere limitele exercitării libertăţii de exprimare - aceasta neputând sa prejudicieze, printre alte valori supreme ale statului de drept, dreptul persoanei la propria sa imagine -, textul constituţional menţionat are, coroborat cu alte prevederi constituţionale, efectul de a consacra acest drept nu numai în domeniul libertăţii de exprimare pe calea mijloacelor de comunicare în public [art. 30 alin. (1) din Constituţie], ci şi efectul consacrării unui drept constituţional cu o identitate de sine stătătoare şi deci cu aplicabilitate într-un domeniu mai extins. De altfel, Curtea constata ca aceasta concluzie corespunde pe deplin consacrării, pe calea actelor de drept internaţional la care România a aderat, a dreptului persoanei de a beneficia de protecţie împotriva atingerilor ce pot fi aduse vieţii intime, familiale şi private, demnităţii şi onoarei sale. Astfel, potrivit art. 12 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, "Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul sau ori în corespondenta, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri". În acelaşi mod sunt consacrate aceste drepturi şi prin art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Rezultă ca prin art. 5 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 se aduce atingere şi dispoziţiilor constituţionale care ocrotesc demnitatea, onoarea şi dreptul la propria imagine ale fiecărei persoane, valori aparate, deopotrivă, şi prin actele internaţionale menţionate. 3. Curtea mai retine ca acelaşi text normativ încalcă dispoziţii fundamentale care reglementează dreptul la munca, şi anume, pe de o parte, pe cele ale art. 38 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere" şi, pe de altă parte, pe cele ale art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, text care are următorul cuprins: "Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul la munca ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obţine posibilitatea să-şi câştige existenta printr-o munca liber aleasă sau acceptată şi vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept." Într-adevăr, Curtea constata ca dispoziţiile art. 5 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999, modificată şi completată, având semnificatia unei sancţiuni, sunt de natura sa diminueze nejustificat sansele de încadrare în munca, potrivit calificării, a persoanelor avute în vedere, ceea ce echivaleaza cu restrangerea exerciţiului dreptului la munca. Sub acest aspect, este adevărat ca legiuitorul constituant a stabilit, prin dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Constituţie, condiţiile în care se pot aduce restrangeri ale exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, dispoziţii care au următorul conţinut: "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav." Dar, în lumina acestor prevederi, Curtea observa ca excluderea persoanelor care au deţinut funcţii de conducere de la posibilitatea de a fi preluate de banca absorbanta nu este justificată de o restrangere a exerciţiului dreptului la munca, care să fi fost realizată cu respectarea art. 49 din Constituţie, deoarece această măsură nu se impune pentru apărarea vreuneia dintre valorile sociale prevăzute de articolul menţionat. Rezultă deci ca dispoziţia examinata reprezintă o ingerinta a autorităţii publice în exerciţiul dreptului la munca, iar aceasta ingerinta nu are legitimare constituţională. De altfel, cu privire la ingerinta statului în exercitarea unor drepturi şi libertăţi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, în sensul că aceasta trebuie să fie prevăzută de lege şi sa reprezinte o măsura necesară într-o societate democratica (de exemplu, prin hotărârile pronunţate în cazurile: "Kokkinakis contra Greciei", 1993, "Handyside contra Regatului Unit", 1976, "Sunday Times contra Regatului Unit", 1979). Asa fiind, Curtea Constituţională observa ca, în speta, înlăturarea individuală şi nejustificată, printr-un act normativ cu putere de lege, de la beneficiul selectării în vederea preluării angajaţilor unităţii absorbite de către unitatea absorbanta nu reprezintă o astfel de măsura. Având în vedere ansamblul acestor considerente, Curtea Constituţională constata ca dispoziţiile legale criticate contravin atât prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (2) din Constituţie, cat şi actelor juridice internaţionale menţionate, ceea ce impune admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Faţa de cele expuse, în temeiul art. 16 alin. (1), al art. 38 alin. (2), al art. 49 şi al art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1 alin. (1), al art. 2, 3, 12, art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. 3.014/1999 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia comercială, excepţie ridicată de Giurgiu Teodor, Ofelia Carmen Alexandru, Viorica Ionica Carciga, Cornelia Maria Catuna, Viorela Chiliment, Fivi Florica Coman, Olga Dragomir, Carmen Mihaela Ene, Corneliu Alexandru Enea, Petra Lungu, Crasomila Eugenia Micu, Adrian Vasile Marcu, Vica Predoi, Tudora Paris, Mihaela Genoveva Sincu, Elena Mihaela Alexandru, Catalin Marian Bercea, Antonina Argentina Boldea, Dumitru Bughiu, Liea Burda, Constanta Croitoru, Eugen Petre Curtasu, Alina Yolanda Gradinaru, Grigore Gavrilovici, Georgeta Grasu, Radu Dumitru Ivanisin, Florica Mustatea, Claudia Elena Necsulescu, Maria Nicolescu, Clara Onea, Ecaterina Stefanoiu, Rodica Vlaicu, Irina Zamfirescu, Stancu Mavrodineanu, Florica Stoian, Liliana Ionescu, Ioana Mariuta, Mihail Valentin Patulea şi Maria Caracota. Constata ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 5 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbţie a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 63/1999, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 126/1999 şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 61/2000. Definitivă şi obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 martie 2000. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent şef, Claudia Miu ------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
