Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 539 din 7 decembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 91^1 -91^6, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 si 3, art. 68 alin. 1 si 2, art. 385^18 alin. 1 si art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 61 din 18 ianuarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marilena Mincã - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 -91^6, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3, art. 68 alin. 1 şi 2, art. 385^18 alin. 1 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ionel Cristian Şerban în Dosarul nr. 5.829/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia - penalã.
La apelul nominal s-a prezentat autorul excepţiei. Procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, se dã cuvântul autorului excepţiei, care solicitã admiterea acesteia, susţinând oral motivele de neconstituţionalitate a textului de lege criticat, expuse în notele scrise depuse la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi nici celor din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 mai 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 5.829/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 -91^6, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3, art. 68 alin. 1 şi 2, art. 385^18 alin. 1 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de inculpatul recurent Ionel Cristian Şerban într-o cauzã având ca obiect examinarea recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 58 din 23 septembrie 2003, pronunţatã de Curtea de Apel Bucureşti, prin care acesta a fost condamnat pentru sãvârşirea infracţiunii prevãzute de art. 257 alin. 1 din Codul penal (Traficul de influenţã), cu referire la <>art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã dispoziţiile procedural penale criticate, referitoare la interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video, concludenţa şi utilitatea probelor, limitele rejudecãrii dupã casare şi conţinutul expunerii din cuprinsul hotãrârilor judecãtoreşti contravin prevederilor art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, care reglementeazã dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovãţie şi, respectiv, dreptul la apãrare, precum şi dispoziţiilor art. 6 pct. 1 şi 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamantale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. În esenţã, critica de neconstituţionalitate vizeazã urmãtoarele:
- textele art. 91^1 -91^6 din Codul de procedurã penalã nu conţin suficiente garanţii în vederea asigurãrii caracterului echitabil al procesului penal, încãlcând, implicit, principiul contradictorialitãţii procesului penal şi prezumţia de nevinovãţie, prin faptul cã "nu prevãd, în mod explicit şi real, dreptul inculpatului de a lua cunoştinţã de conţinutul interceptãrilor efectuate", iar instanţa de judecatã nu este obligatã sã verifice, ulterior interceptãrii, legalitatea acestora;
- prevederile art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3 şi art. 68 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale întrucât dreptul la apãrare recunoscut de art. 24 din Legea fundamentalã "devine, practic, unul teoretic şi iluzoriu" cât timp nu existã o "sancţiune efectivã în situaţia încãlcãrii dreptului inculpatului de a demonstra netemeinicia probelor acuzatoare, de a-i fi admise cererile privind administrarea probelor, dacã acestea sunt concludente şi utile, precum şi de înlãturare a probelor obţinute contrar art. 68 din Codul de procedurã penalã";
- art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedurã penalã încalcã dreptul la un proces echitabil prin faptul cã textul nu prevede "o sancţiune procesual penalã a încãlcãrii de cãtre instanţa de rejudecare a dispoziţiilor hotãrârii instanţei de recurs" şi, prin urmare, pot exista încãlcãri arbitrare ale dispoziţiilor în cauzã;
- dispoziţiile art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã contravin prevederilor art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu prevãd obligaţia primei instanţe de a analiza apãrãrile invocate de inculpat şi de a le respinge motivat în cazul nereţinerii lor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã şi-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, în raport cu textele invocate. În acest sens aratã cã dispoziţiile art. 91^1 -91^6 din Codul de procedurã penalã nu sunt de naturã a împiedica inculpatul de a lua cunoştinţã de conţinutul interceptãrilor efectuate, textele conţinând garanţii corespunzãtoare pentru a se asigura respectarea principiului contradictorialitãţii şi a prezumţiei de nevinovãţie. Art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3 şi art. 68 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, deoarece conţin suficiente garanţii în vederea asigurãrii unui proces echitabil şi a garantãrii dreptului la apãrare, principiul liberei aprecieri a probelor instituit prin art. 63 alin. 2 din Codul de procedurã penalã dând posibilitatea instanţelor de a-şi întemeia convingerea pe analiza probelor administrate care nu au o valoare prestabilitã. Dispoziţiile art. 385^18 din Codul de procedurã penalã nu contravin dreptului pãrţilor la un proces echitabil, întrucât prin aceste prevederi legale se asigurã tocmai exercitarea dreptului la un proces echitabil în condiţiile legii. Dispoziţiile art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã nu sunt neconstituţionale, ele garantând dreptul pãrţii la un proces echitabil şi la apãrare.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile art. 91^1 -91^6 din Codul de procedurã penalã prevãd suficiente garanţii privind respectarea dreptului la un proces echitabil. Nu se poate susţine cã inculpatul este împiedicat de a lua cunoştinţã de conţinutul interceptãrilor efectuate, mai mult, potrivit art. 91^3 alin. 5 din Codul de procedurã penalã, instanţa poate aproba, la cererea acestuia, consultarea pãrţilor din înregistrare şi din transcrierea integralã, care nu au fost consemnate în procesul-verbal. Referitor la neconstituţionalitatea prevederilor art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi art. 68 din Codul de procedurã penalã, Guvernul aratã cã acestea sunt în deplinã concordanţã cu drepturile şi libertãţile recunoscute de Legea fundamentalã, asigurându-se cerinţele unui proces echitabil. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 385^18 din Codul de procedurã penalã se considerã cã este firesc ca activitatea de rejudecare, dispusã de instanţa de recurs, sã cunoascã anumite limitãri rezultate din controlul judecãtoresc efectuat de o instanţã superioarã, în cadrul acestor limitãri fiind şi cea prevãzutã de textul criticat. În sfârşit, se apreciazã a fi neîntemeiatã şi critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, deoarece acestea garanteazã tocmai dreptul la un proces echitabil şi asigurã exercitarea dreptului la apãrare.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia este nefondatã. În acest sens aratã cã administrarea de cãtre instanţa de judecatã numai a acelor probe care sunt concludente şi utile rezolvãrii procesului penal nu poate fi consideratã o încãlcare a dreptului la apãrare şi nici a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, se apreciazã cã dispoziţiile referitoare la limitele rejudecãrii în cazul casãrii hotãrârii de instanţa de recurs contravin dreptului oricãrei persoane de a fi judecatã în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil de o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1 -91^6 din Codul de procedurã penalã, Avocatul Poporului menţioneazã cã acestea nu îngrãdesc sub nici un aspect dreptul pãrţilor de a fi apãrate, în tot cursul procesului, de un avocat ales sau numit din oficiu şi nici de a beneficia de toate garanţiile unui proces echitabil. În plus, considerã cã critica autorului excepţiei vizeazã o serie de lacune ale legii, ceea ce excedeazã controlului Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 91^1 -91^6, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3, art. 68 alin. 1 şi 2, art. 385^18 alin. 1 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 91^1 -91^6 (Interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video - cu modificãrile aduse prin <>Legea nr. 281/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003):
- Art. 91^1 (Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicãrilor): "Interceptãrile şi înregistrãrile pe bandã magneticã sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicãri se vor efectua cu autorizarea motivatã a instanţei, la cererea procurorului, în cazurile şi în condiţiile prevãzute de lege, dacã sunt date sau indicii temeinice privind pregãtirea sau sãvârşirea unei infracţiuni pentru care urmãrirea penalã se efectueazã din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru aflarea adevãrului. Autorizaţia se dã de cãtre preşedintele instanţei cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în primã instanţã, în camera de consiliu. Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor se impun pentru aflarea adevãrului, atunci când stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea fãptuitorului nu poate fi realizatã în baza altor probe.
Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicãrilor pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevãzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spãlare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevãzute de <>Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie ori al unor alte infracţiuni grave care nu pot fi descoperite sau ai cãror fãptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace ori în cazul infracţiunilor care se sãvârşesc prin mijloace de comunicare telefonicã sau prin alte mijloace de telecomunicaţii.
Autorizarea se dã pentru durata necesarã înregistrãrii, pânã la cel mult 30 de zile.
Autorizarea poate fi prelungitã în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depãşi 30 de zile. Durata maximã a înregistrãrilor autorizate este de 4 luni.
Mãsurile dispuse de instanţã vor fi ridicate înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndatã ce au încetat motivele care le-au justificat.
Înregistrãrile prevãzute în alin. 1 pot fi fãcute şi la cererea motivatã a persoanei vãtãmate privind comunicãrile ce-i sunt adresate, cu autorizarea instanţei de judecatã.
Autorizarea interceptãrii şi a înregistrãrii convorbirilor sau comunicãrilor se face prin încheiere motivatã, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justificã mãsura; motivele pentru care mãsura este indispensabilã aflãrii adevãrului; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.";
- Art. 91^2 (Organele care efectueazã interceptarea şi înregistrarea): "Procurorul procedeazã personal la interceptãrile şi înregistrãrile prevãzute în art. 91^1 sau poate dispune ca acestea sã fie efectuate de organul de cercetare penalã. Persoanele care sunt chemate sã dea concurs tehnic la interceptãri şi înregistrãri sunt obligate sã pãstreze secretul operaţiunii efectuate, încãlcarea acestei obligaţii fiind pedepsitã potrivit Codului penal.
În caz de urgenţã, când întârzierea obţinerii autorizãrii prevãzute în art. 91^1 alin. 1 ar aduce grave prejudicii activitãţii de urmãrire, procurorul poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţã motivatã, interceptarea şi înregistrarea pe bandã magneticã sau pe orice alt tip de suport a convorbirilor sau comunicãrilor, comunicând aceasta instanţei imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore.
Instanţa trebuie sã se pronunţe în cel mult 24 de ore asupra ordonanţei procurorului şi, dacã o confirmã şi este necesar, va dispune autorizarea pe mai departe a interceptãrii şi înregistrãrii, în condiţiile art. 91^1 alin. 1-3. Dacã instanţa nu confirmã ordonanţa procurorului, ea trebuie sã dispunã încetarea, de îndatã, a interceptãrilor şi înregistrãrilor şi distrugerea celor efectuate.
Instanţa dispune, pânã la terminarea urmãririi penale, aducerea la cunoştinţã, în scris, persoanelor ale cãror convorbiri sau comunicãri au fost interceptate şi înregistrate, datele la care s-au efectuat acestea.";
- Art. 91^3 (Certificarea înregistrãrilor): "Despre efectuarea interceptãrilor şi înregistrãrilor menţionate în art. 91^1 şi 91^2, procurorul sau organul de cercetare penalã întocmeşte un proces-verbal în care se menţioneazã autorizaţia datã de instanţã pentru efectuarea acestora, numãrul sau numerele posturilor telefonice între care s-au purtat convorbirile, numele persoanelor care le-au purtat, dacã sunt cunoscute, data şi ora fiecãrei convorbiri în parte şi numãrul de ordine al benzii magnetice sau al oricãrui alt tip de suport pe care se face imprimarea.
Convorbirile înregistrate sunt redate integral în formã scrisã şi se ataşeazã la procesul-verbal, cu certificarea pentru autenticitate de cãtre organul de cercetare penalã, verificat şi contrasemnat de procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã în cauzã. În cazul în care procurorul procedeazã la interceptãri şi înregistrãri, certificarea pentru autenticitate se face de cãtre acesta, iar verificarea şi contrasemnarea, de cãtre procurorul ierarhic superior. Corespondenţele în altã limbã decât cea românã sunt transcrise în limba românã, prin intermediul unui interpret. La procesul-verbal se ataşeazã banda magneticã sau orice alt tip de suport, care conţine înregistrarea convorbirii, sigilatã cu sigiliul organului de urmãrire penalã.
Banda magneticã sau orice alt tip de suport cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisã a acesteia şi procesul-verbal se înainteazã instanţei care, dupã ce ascultã procurorul şi pãrţile, hotãrãşte care dintre informaţiile culese prezintã interes în cercetarea şi soluţionarea cauzei, încheind un proces-verbal în acest sens. Convorbirile sau comunicãrile care conţin secrete de stat sau profesionale nu se menţioneazã în procesul-verbal. Dacã sãvârşirea unor infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicãri care conţin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispoziţiile art. 97 alin. 3 se aplicã în mod corespunzãtor.
Banda magneticã sau orice alt tip de suport, însoţitã de transcrierea integralã şi copii de pe procesele-verbale, se pãstreazã la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat.
Instanţa poate aproba, la cererea motivatã a inculpatului, a pãrţii civile sau a avocatului acestora, consultarea pãrţilor din înregistrare şi din transcrierea integralã, depuse la grefã, care nu sunt consemnate în procesul-verbal.
Instanţa dispune prin încheiere distrugerea înregistrãrilor care nu au fost folosite ca mijloace de probã în cauzã. Celelalte înregistrãri vor fi pãstrate pânã la arhivarea dosarului.
Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi justiţiabil nu poate fi folositã ca mijloc de probã.";
- Art. 91^4 (Alte înregistrãri): "Condiţiile şi modalitãţile de efectuare a interceptãrilor şi înregistrãrilor prevãzute în art. 91^1 -91^3 sunt aplicabile, în mod corespunzãtor, şi în cazul înregistrãrii de convorbiri efectuate prin alte mijloace de telecomunicaţie, autorizate în condiţiile legii.";
- Art. 91^5 (Înregistrãrile de imagini): "Dispoziţiile art. 91^1 şi 91^2 se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul înregistrãrii de imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevãzutã în art. 91^3, cu excepţia redãrii în formã scrisã, dupã caz.";
- Art. 91^6 (Verificarea mijloacelor de probã): "Mijloacele de probã prevãzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a pãrţilor sau din oficiu.
Înregistrãrile prevãzute în prezenta secţiune, prezentate de pãrţi, pot servi ca mijloace de probã, dacã nu sunt interzise de lege.";
- Art. 66 alin. 2 (Dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor): "În cazul când existã probe de vinovãţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul sã probeze lipsa lor de temeinicie.";
- Art. 67 alin. 2 şi 3 (Concludenţa şi utilitatea probei): "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsã, dacã proba este concludentã şi utilã.
Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.";
- Art. 68 alin. 1 şi 2 (Interzicerea mijloacelor de constrângere): "Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţãri ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe.
De asemenea, este oprit a determina o persoanã sã sãvârşeascã sau sã continue sãvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.";
- Art. 385^18 alin. 1 (Limitele rejudecãrii): "Instanţa de rejudecare trebuie sã se conformeze hotãrârii instanţei de recurs, în mãsura în care situaţia de fapt rãmâne cea avutã în vedere la soluţionarea recursului.";
- Art. 356 alin. 1 lit. c) (Conţinutul expunerii): "Expunerea trebuie sã cuprindã: [...] c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlãturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilã a cauzei, precum şi analiza oricãror elemente de fapt pe care se sprijinã soluţia datã în cauzã.
În caz de condamnare, expunerea trebuie sã mai cuprindã fapta sau fiecare faptã reţinutã de instanţã în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovãţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidivã, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţatã şi actele din care rezultã durata acesteia.
Dacã instanţa reţine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formeazã obiectul învinuirii, se va arãta în hotãrâre pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã pentru urmãtoarele considerente:
I. Autorul excepţiei susţine, în esenţã, cã dispoziţiile art. 91^1 -91^6 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale deoarece nu conţin suficiente garanţii în vederea asigurãrii caracterului echitabil procesului penal, în sensul prevãzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi în vederea garantãrii efective a dreptului la apãrare, în sensul reglementat de art. 24 alin. (1) din Constituţie şi art. 6 pct. 3 lit. b) şi d) din convenţie. Astfel, se aratã cã dispoziţiile art. 91^1 -91^6 nu prevãd în mod explicit şi real dreptul inculpatului de a lua cunoştinţã despre conţinutul interceptãrilor efectuate şi nici obligativitatea instanţei de a verifica, ulterior efectuãrii interceptãrilor, legalitatea acestora. Aceste lacune, mai susţine autorul excepţiei, sunt de naturã sã ducã la încãlcarea principiului contradictorialitãţii şi al prezumţiei de nevinovãţie [art. 23 alin. (11) din Legea fundamentalã].
Din examinarea susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, referitoare la lipsa garanţiilor procedurale privind respectarea dreptului la un proces echitabil, Curtea constatã cã acestea nu sunt întemeiate. Textele legale criticate prevãd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificãrii emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalitãţilor de efectuare a înregistrãrilor, a consemnãrii şi certificãrii autenticitãţii convorbirilor înregistrate, a redãrii integrale a acestora, iar eventuala nerespectare a acestor reglementãri nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însã excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al <>art. 2 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Curtea Constituţionalã se pronunţa numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã [...]". Aşa fiind, examinarea şi soluţionarea acestor aspecte sunt de competenţa exclusivã a instanţei de judecatã învestite cu soluţionarea procesului penal.
De asemenea, este neîntemeiatã şi susţinerea privind imposibilitatea inculpatului de a lua cunoştinţã despre conţinutul interceptãrilor efectuate, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 91^3 alin. 5 din Codul de procedurã penalã, instanţa poate aproba, la cererea acestuia, consultarea pãrţilor din înregistrare şi din transcrierea integralã, care nu au fost consemnate în procesul-verbal, asigurându-se respectarea principiului contradictorialitãţii şi al prezumţiei de nevinovãţie.
De altfel, legislaţia proceduralã penalã românã asigurã controlul prin justiţie şi în acest domeniu. Instanţa de judecatã cãreia i se prezintã ca mijloace de probã înregistrãri ale convorbirilor sau înregistrãri de imagini are datoria sã examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalitãţii şi temeiniciei autorizãrii şi efectuãrii înregistrãrilor.
Totodatã, din conţinutul dispoziţiilor art. 91^1 -91^6 din Codul de procedurã penalã se constatã cã din modul de redactare a acestora nu se poate reţine cã a fost încãlcat dreptul la apãrare prevãzut de art. 24 din Legea fundamentalã.
În lumina dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie se constatã, de asemenea, cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã nici prevederile actelor internaţionale aplicabile în materie.
Este de observat cã, în cadrul preocupãrilor pentru perfecţionarea legislaţiei, inclusiv sub aspectul realizãrii reformei procedurii penale, dispoziţiile art. 91^1 -91^6 din Codul de procedurã penalã au fost modificate prin <>Legea nr. 281/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, tocmai în scopul punerii de acord a reglementãrilor interne cu reglementãrile internaţionale pertinente.
În legãturã cu constituţionalitatea prevederilor art. 91^1 -91^5 din Codul de procedurã penalã, în redactarea anterioarã modificãrilor aduse prin <>Legea nr. 281/2003 , Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 21 din 3 februarie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 17 aprilie 2000, reţinând cã acestea nu încalcã dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor, fiind în concordanţã şi cu prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin aceeaşi decizie s-a constatat, de asemenea, cã dispoziţiile menţionate respectã condiţiile stabilite de Constituţie pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi.
II. În ceea ce priveşte cea de-a doua criticã de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3 şi art. 68 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã, nu se poate reţine nici un aspect de neconstituţionalitate, deoarece consacrarea prin aceste texte a dreptului de a proba lipsa de temeinicie a probelor de vinovãţie, de admitere a cererilor privind administrarea de probe, dacã acestea sunt concludente şi utile, precum şi de interzicere a mijloacelor de constrângere în scopul de a se obţine probe, nu reprezintã şi nici nu poate fi consideratã o încãlcare a dreptului inculpatului de a se apãra. Este obligaţia constituţionalã a instanţelor judecãtoreşti de a realiza justiţia, obligaţie prevãzutã la art. 125 alin. (1) din Legea fundamentalã, în cadrul cãreia se situeazã administrarea numai a acelor probe care sunt de naturã sã ducã la descoperirea adevãrului. În acelaşi timp nu trebuie confundatã "cererea pentru administrarea unei probe", pe care o poate face oricare dintre pãrţi, cu "administrarea probei", care se face numai de cãtre instanţa de judecatã.
III. Dispoziţiile art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, referitoare la limitele rejudecãrii în cazul casãrii hotãrârii de instanţa de recurs, nu pot fi considerate cã ar leza dreptul la un proces echitabil. Astfel, scopul recursului constã tocmai în asigurarea unui control judecãtoresc al legalitãţii şi al aflãrii adevãrului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţã şi de instanţa de apel, aspect de naturã sã contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil.
IV. Privitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, aceasta este, de asemenea, neîntemeiatã. Cuprinderea expunerii privitoare la analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlãturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilã a cauzei, precum şi analiza oricãror elemente de fapt pe care se sprijinã soluţia datã în cauzã în conţinutul hotãrârii judecãtoreşti garanteazã tocmai dreptul la un proces echitabil şi asigurã exercitarea dreptului la apãrare.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 -91^6, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 şi 3, art. 68 alin. 1 şi 2, art. 385^18 alin. 1 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ionel Cristian Şerban în Dosarul nr. 5.829/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 decembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
_______________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
