Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 539 din 14 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 539 din 14 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 septembrie 2015

Comenteaza legea


    Augustin Zegrean        - preşedinte
    Valer Dorneanu          - judecător
    Petre Lăzăroiu          - judecător
    Mircea Ştefan Minea     - judecător
    Daniel Marius Morar     - judecător
    Mona-Maria Pivniceru    - judecător
    Puskas Valentin Zoltan  - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu   - judecător
    Tudorel Toader          - judecător
    Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă în Dosarul nr. 15.555/320/2014 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 955D/2015.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile Toma Oprea şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş prin care se solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că stabilirea regimului sancţionator contravenţional reprezintă atribuţia exclusivă a legiuitorului, iar Curtea Constituţională nu poate modifica cuantumul unei amenzi contravenţionale. De asemenea, arată că instituirea aceluiaşi cuantum al amenzii pentru angajatorii persoană fizică şi angajatorii persoană juridică este justificată de faptul că fapta contravenţională sancţionată prezintă acelaşi pericol social, indiferent de contravenient.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 8 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 15.555/320/2014, Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu prilejul soluţionării unei plângeri contravenţionale formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor rezultate din încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă arată că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât nu stabileşte o amendă distinctă şi în limite speciale cu un cuantum mai mic pentru contravenientul persoană fizică. Astfel, consideră că situaţia contravenienţilor persoane fizice este diferită de cea a contravenienţilor persoane juridice, întrucât gradul de pericol social este mai redus în situaţia celor dintâi. De altfel, legiuitorul a prevăzut în cuprinsul altor reglementări un regim diferit de sancţionare contravenţională între persoanele fizice şi juridice. În acest sens, aminteşte dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, art. 294 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal sau art. 61 şi art. 137 din Codul penal.
    7. Totodată, aminteşte că prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, Curtea Constituţională a preluat considerentele de principiu din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a arătat că, în scopul aplicării prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie avute în vedere trei criterii: caracterizarea faptei în dreptul naţional, natura faptei şi natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză. Stabilirea de către legiuitor a unor amenzi în cuantum ridicat, fără distincţie între contravenientul persoană fizică şi contravenientul persoană juridică, constituie o încălcare a prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituţie, deoarece, spre deosebire de situaţia persoanelor juridice, în cazul persoanei fizice sancţiunea amenzii se răsfrânge direct asupra patrimoniului acesteia, cu consecinţa afectării nivelului de trai. Astfel, deşi în conformitate cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Constituţie statul poate impune măsuri sancţionatorii, acestea trebuie să fie, potrivit alin. (2) din acelaşi articol, proporţionale cu situaţia care le-a determinat, să fie aplicate în mod nediscriminatoriu (în cadrul aceleiaşi categorii de persoane) şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii pentru care s-a dispus măsura respectivă.
    8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

                              CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora "(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: [...] e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată."
    12. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 53 alin. (2) referitor la condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta are în vedere dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 care stabilesc că reprezintă o contravenţie şi sancţionează ca atare primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) din aceleaşi act normativ. Art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 prevede obligaţia angajatorului de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă, condiţie impusă ad validitatem.
    14. Cu privire la această obligaţie ce revine angajatorului, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 418 din 3 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, Decizia nr. 1.109 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 9 octombrie 2009, ori Decizia nr. 224 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 21 iunie 2013, că "desfăşurarea raporturilor juridice de muncă în condiţiile reglementate, în deplină cunoştinţă a drepturilor şi îndatoririlor părţilor, siguranţa şi stabilitatea acestor raporturi prezintă interes general pentru întreaga societate, iar, în particular, atât pentru angajatori, cât şi pentru salariaţi. Un rol deosebit de important pentru asigurarea acestor cerinţe îl reprezintă contractul individual de muncă.
    15. Contractul individual de muncă este convenţia prin care se materializează voinţa angajatorului şi a viitorului salariat de a stabili un raport juridic de muncă. În această convenţie, negociată şi liber consimţită, sunt prevăzute, în limitele stabilite de legislaţie şi de contractele colective de muncă, toate elementele necesare pentru cunoaşterea condiţiilor de desfăşurare şi de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligaţiile şi răspunderile ambelor părţi.
    16. Întrucât contractul individual de muncă reprezintă cea mai concludentă dovadă a ceea ce au convenit părţile, documentul pe baza căruia se poate verifica în ce măsură şi-a îndeplinit obligaţiile oricare dintre părţi, ce drepturi poate revendica şi ce răspunderi are, inclusiv în cadrul soluţionării unor eventuale litigii, încheierea lui, chiar înainte de începerea raporturilor de muncă şi în formă scrisă, este în interesul ambelor părţi.
    17. Răspunderea pentru încheierea contractului individual de muncă revine în mod firesc angajatorului. Existenţa contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar şi atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură atât cunoaşterea, cât şi exercitarea obligaţiilor legale ce le revin celor care folosesc forţă de muncă salarială."
    18. De asemenea, prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, Curtea a statuat că "încheierea în formă scrisă a contractului de muncă este justificată de combaterea unor practici ale angajatorilor prin care [...] se sustrăgeau de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de stat datorate prin efectul încheierii contractului de muncă. O atare conduită se reflecta negativ şi în planul protecţiei sociale a angajatului care nu beneficia de stagiu de cotizare pentru perioadele lucrate neînregistrate de către angajator la autorităţile competente şi nici de asigurare de sănătate sau socială". Cu acelaşi prilej, Curtea a arătat că "ceea ce se desfăşoară împotriva legii nu poate fi acceptat nici în domeniul raporturilor de muncă, unde, pe lângă angajat şi angajator, un rol precumpănitor, dar conex, îl are statul prin prisma acordării în viitor a pensiei sau a altor forme de ajutor social, precum şi a asistenţei medicale."
    19. Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 prin prisma unor argumente pe care Curtea Constituţională nu le-a mai analizat cu privire la acest text de lege, susţinând că este neconstituţional, întrucât nu prevede un tratament diferit sub aspectul sancţiunii contravenţionale între angajatorii persoane fizice şi angajatorii persoane juridice. În acest sens, invocă exemple din legislaţie în care se instituie o diferenţă de tratament juridic între cele două categorii de persoane, şi faptul că persoanele fizice sunt obligate să suporte din patrimoniul propriu amenzile, ceea ce le poate afecta nivelul de trai şi susţine că pericolul social al faptei persoanei fizice este redus în comparaţie cu fapta contravenţională săvârşită de o persoană juridică.
    20. Analizând critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi sprijină argumentele de neconstituţionalitate pe jurisprudenţa sa referitoare la principiul egalităţii în drepturi, arătând că acesta nu presupune doar instituirea unui tratament juridic egal pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie, dar şi un tratament diferit, atunci când situaţiile diferite în care se află diverse categorii de persoane o impun. În acest sens, invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.
    21. Desigur, în numeroase rânduri Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în drepturi nu se aplică între persoanele fizice şi juridice, întrucât acestea se află în situaţii obiectiv diferite, ce impun instituirea unui tratament juridic diferit (spre exemplu, Decizia nr. 368 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.039 din 10 noiembrie 2004, Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, Decizia nr. 368 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 august 2014.) În toate aceste cazuri, Curtea a arătat că diferenţa de tratament juridic era determinată de anumite obiective urmărite de legiuitor - precum este intenţia de responsabilizare a persoanei juridice cu privire la săvârşirea, de către prepuşii lor, a contravenţiilor -, de însăşi natura acestor persoane, care face posibilă sau nu, după caz, aplicarea unui anumit tratament juridic, ori de pericolul social diferit rezultat din contravenţiile săvârşite de persoanele fizice în comparaţie cu cele săvârşite de persoanele juridice. Prin urmare, tratamentul juridic diferit instituit în cazurile amintite între persoanele fizice şi juridice se întemeiază pe criterii obiective.
    22. Cu toate acestea, Curtea apreciază că instituirea unui tratament juridic diferit între persoanele fizice şi juridice nu reprezintă o obligaţie pentru legiuitor şi nicio consecinţă ce rezultă de plano din prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Mai mult, legiuitorul poate considera că este necesară instituirea unui tratament juridic uniform pentru persoanele fizice şi juridice atunci când valorile sociale protejate ori drepturile şi interesele altor persoane ar fi afectate în mod egal prin contravenţiile săvârşite şi nu există alte motive ce justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat.
    23. Cât priveşte reglementarea criticată de autorul excepţiei, Curtea constată că aceasta vizează protejarea drepturilor ambelor părţi ale contractului individual de muncă, dar implică, în mod secundar, şi obligaţiile fiscale datorate de acestea în temeiul existenţei acestui raport de muncă. Din această perspectivă, diferenţele între angajatorul persoană fizică şi angajatorul persoană juridică sub aspectul efectelor contravenţiei sunt nesemnificative, de vreme ce textul de lege se referă la acelaşi număr de salariaţi. Altfel spus, nu se poate susţine că nerespectarea de către angajatorul persoană juridică a obligaţiei de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă pentru un număr de până la 5 persoane prezintă un pericol social mai mare decât aceeaşi faptă săvârşită de o persoană fizică.
    24. Referitor la argumentul invocat de autorul excepţiei, în sensul că reglementarea sancţiunilor contravenţionale trebuie să ţină seama şi de persoana căreia îi este aplicabilă sancţiunea, Curtea apreciază că, în speţă, sunt invocate efectele pe care aplicarea sancţiunii amenzii le-ar avea asupra patrimoniului angajatorului, invocându-se o posibilă afectare a nivelului de trai al persoanei fizice. Autorul excepţiei urmăreşte astfel o diminuare a cuantumului amenzilor aplicabile angajatorului persoană fizică.
    25. Faţă de această critică, Curtea reţine că restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate ori afectarea nivelului de trai nu pot fi invocate atunci când acestea rezultă din aplicarea unor sancţiuni ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale.
    26. De altfel, prin Decizia nr. 548 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 13 februarie 2014, Curtea a reţinut că "stabilirea regimului sancţionator al faptelor contravenţionale sau penale, precum şi instituirea unor eventuale cauze de reducere a pedepselor intră în atribuţiile de reglementare ale legiuitorului, Curtea Constituţională neputând modifica minimul unei amenzi contravenţionale, aşa cum a fost stabilit de legiuitor. Astfel, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, «Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile suspuse controlului»."

    27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă în Dosarul nr. 15.555/320/2014 şi constată că dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 iulie 2015.

               PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                         AUGUSTIN ZEGREAN

                         Magistrat-asistent,
                       Patricia Marilena Ionea
                               ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 539 din 14 iulie 2015

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 539 din 14 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 539 din 14 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii