Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Bianca Drăghici - magistrat-asistent
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999 privind unele măsuri în vederea transmiterii imobilului situat în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37 - Magazinul Junior - din patrimoniul Societăţii Comerciale "Bucureşti" - S.A. în domeniul privat al statului, excepţie ridicată de Fundaţia Caritatea, cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 34.328/3/2009** al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.036D/2015. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 28 iunie 2016, în prezenţa reprezentantului autoarei excepţiei, avocat Bogdan Toma, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea pentru data de 7 iulie 2016. La data de 7 iulie 2016, Curtea, constatând, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru 12 iulie 2016, dată la care a fost pronunţată prezenta decizie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 4 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 34.328/3/2009**, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999 privind unele măsuri în vederea transmiterii imobilului situat în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37 - Magazinul Junior - din patrimoniul Societăţii Comerciale "Bucureşti" - S.A. în domeniul privat al statului. Excepţia a fost ridicată de reclamanta Fundaţia Caritatea, cu sediul în Bucureşti, în calea de atac a apelului, formulat într-o cauză având ca obiect revendicare imobiliară. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999, s-a dispus cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui revendicare se cere, imobil care nu s-a aflat niciun moment în proprietatea statului şi nici în proprietatea Societăţii "Bucureşti" - S.A., societate înfiinţată în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare. 5. De asemenea, autoarea excepţiei susţine că terenul revendicat a fost proprietatea Comunităţii Izraelite de Rit Spaniol din Bucureşti, aspect ce reiese neechivoc din actul de proprietate autentificat de Tribunalul Ilfov cu nr. 613/16.02.1871 şi transcris cu nr. 120/1871, precum şi din Procesul-verbal al Comisiei pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare Bucureşti nr. 28.439/1940. Ulterior, terenul a fost preluat, în mod abuziv, de către statul român, în baza Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a Bunurilor bisericilor congregaţiilor, comunităţilor sau particularilor, ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional. Ca atare, autoarea susţine că preluarea realizată în temeiul acestui Decret nu poate fi apreciată ca fiind făcută cu titlu valabil, în condiţiile în care acest act normativ încălca prevederile constituţionale de la vremea emiterii, prevederi care ocroteau în mod expres dreptul de proprietate privată. Pe cale de consecinţă, faţă de inexistenţa unui titlu valabil, rezultă că terenul în discuţie nu a intrat în niciun moment în proprietatea statului român, care, în realitate, a avut doar calitatea de detentor precar. Totodată, autoarea excepţiei apreciază că împrejurarea că terenul revendicat nu a intrat niciodată, în mod valabil, în proprietatea statului rezultă, de altfel, şi din dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005. 6. Cât priveşte dobândirea terenului de către Societatea "Bucureşti" - S.A., autoarea arată că, potrivit susţinerilor statului român, aceasta s-a realizat în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990. Or, terenul în suprafaţă de 844 mp, preluat abuziv, nu s-a aflat niciodată în patrimoniul statului, neregăsindu-se nici în patrimoniul Societăţii "Bucureşti" - S.A., la momentul constituirii sale în temeiul Legii nr. 15/1990. Prin urmare, de vreme ce terenul în discuţie nu a intrat niciodată în proprietatea Societăţii "Bucureşti" - S.A., rezultă că acesta nu putea fi transferat în domeniul privat al statului, orice act normativ care să statueze în sensul transferului dreptului de proprietate încălcând flagrant prevederile constituţionale exprese care ocrotesc acest drept. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999 sunt în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1)-(4) din Constituţie. Astfel, arată că argumentele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă, în realitate, critici cu privire la valabilitatea titlului de proprietate al statului român, critici care sunt relevante pe fondul acţiunii în revendicare, cu soluţionarea căreia este învestită instanţa de judecată. Ca atare, aceste critici reprezintă o problemă de interpretare şi aplicare a legii în cazul acţiunii în revendicare, nefiind supuse cenzurii Curţii Constituţionale. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 123 din 10 martie 2015. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999 nefiind actul de care depinde soluţionarea cauzei, iar, pe de altă parte, ceea ce se supune atenţiei Curţii Constituţionale este o problemă de interpretare şi aplicare a legii, în situaţia unei acţiuni în revendicare, în cadrul căreia se analizează şi compară titlurile de proprietate ale părţilor. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei şi notele de şedinţă depuse, concluziile procurorului, înscrisurile comunicate de instanţa de judecată, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999 privind unele măsuri în vederea transmiterii imobilului situat în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37 - Magazinul Junior - din patrimoniul Societăţii Comerciale "Bucureşti" - S.A. în domeniul privat al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 26 noiembrie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 183/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 30 octombrie 2000, având următorul conţinut: "Art. 1. - Se mandatează Fondul Proprietăţii de Stat ca, în calitatea sa de acţionar majoritar la Societatea Comercială "Bucureşti" - S.A., să convoace adunarea generală extraordinară a acţionarilor acestei societăţi comerciale, având pe ordinea de zi diminuarea capitalului social al Societăţii Comerciale «Bucureşti» - S.A. cu valoarea imobilului situat în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37 - Magazinul Junior. Art. 2. - Fondul Proprietăţii de Stat va da mandat reprezentanţilor săi în Adunarea generală a acţionarilor Societăţii Comerciale «Bucureşti» - S.A. să aprobe, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, diminuarea capitalului social al acestei societăţi comerciale cu valoarea imobilului prevăzut la art. 1, imobil care va trece astfel din patrimoniul Societăţii Comerciale "Bucureşti" - S.A. în domeniul privat al statului. Art. 3. - Transmiterea imobilului se va face printr-un protocol de predare-preluare, care va fi încheiat între Societatea Comercială «Bucureşti» - S.A. şi Ministerul Justiţiei, în calitate de reprezentant al statului. Art. 4. - Se mandatează, de asemenea, Fondul Proprietăţii de Stat să îi compenseze la valoarea nominală pe ceilalţi acţionari ai Societăţii Comerciale «Bucureşti» - S.A. cu acţiuni gestionate de acesta la alte societăţi comerciale rentabile." 13. Autoarea excepţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată. 14. Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, Curtea observă că litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect o acţiune în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 din Codul civil din 1864, art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie. Prin acţiunea formulată, autoarea excepţiei a chemat în judecată statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul teren în suprafaţă de aproximativ 500 mp, situat în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 39A. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea excepţiei motivează pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999, din perspectiva unor împrejurări concrete, individualizate la speţa aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. 16. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 123 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 8 mai 2015, Curtea a statuat că nu are competenţa de a examina situaţia de fapt, întrucât instanţelor judecătoreşti le revine rolul de a clarifica împrejurările de fapt, instanţa de contencios constituţional fiind învestită prin Legea fundamentală cu competenţa de a aprecia asupra concordanţei dintre prevederile legilor şi ordonanţelor şi dispoziţiile ori principiile constituţionale. Verificarea constituţionalităţii textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate se realizează prin raportare la Legea fundamentală, aceasta constituind reperul faţă de care, în virtutea rolului său constituţional, Curtea poate examina constituţionalitatea textelor de lege ce formează obiect al excepţiei. Dacă ar exercita controlul de constituţionalitate prin prisma situaţiilor de fapt particulare, specifice fiecărui litigiu aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti în cursul soluţionării cărora se ridică excepţii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională sar substitui instanţei de judecată, riscând să realizeze, astfel, o intruziune în atributele autorităţii judecătoreşti. Cele reţinute de instanţa de contencios constituţional, prin decizia menţionată, se aplică mutatis mutandis şi în prezenta cauză, criticile de neconstituţionalitate formulate de autoarea excepţiei vizând aspecte de interpretare şi aplicare a legii în cadrul unei acţiuni în revendicare. 17. Prin urmare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999, astfel cum este motivată, este inadmisibilă. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999 privind unele măsuri în vederea transmiterii imobilului situat în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37 - Magazinul Junior - din patrimoniul Societăţii Comerciale "Bucureşti" - S.A. în domeniul privat al statului, excepţie ridicată de Fundaţia Caritatea, cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 34.328/3/2009** al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016. PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici * OPINIE SEPARATĂ 1. În dezacord cu soluţia adoptată cu majoritate de voturi, în Decizia nr. 538 din 12 iulie 2016, consider că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999*1) privind unele măsuri în vederea transmiterii imobilului situat în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37 - Magazinul Junior - din patrimoniul Societăţii Comerciale "Bucureşti" - S.A. în domeniul privat al statului sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 44 alin. (1)-(4) şi art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 2. Motivul de inadmisibilitate reţinut în decizia pronunţată nu subzistă, întrucât în cauză nu sunt în discuţie doar interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor criticate, ci însuşi conţinutul normativ al acestora, raportat la normele constituţionale invocate. Aşa cum s-a arătat şi în motivarea excepţiei, prevederile criticate statuează în privinţa dreptului de proprietate al părţii adverse asupra terenului în litigiu. Nu trebuie confundate, însă, analiza şi compararea acestora din perspectiva titlurilor de proprietate ale părţilor - care intră în competenţa instanţei de judecată -, cu examinarea constituţionalităţii lor, care constituie obiectul unei analize distincte în raport cu interpretarea şi aplicarea legii, iar această analiză nu poate fi realizată decât de Curtea Constituţională, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei. 3. Astfel, dincolo de aspectele ce privesc contestarea dreptului sau titlului de proprietate al părţii adverse, invocată şi de instanţa de judecată, însuşi modul de reglementare, prin actul normativ ce face obiectul excepţiei, a situaţiei juridice a imobilului în litigiu, relevă încălcarea dreptului de proprietate. 4. În formularea acestor concluzii trebuie să avem în vedere succesiunea actelor normative care privesc imobilul situat în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37 - Magazinul Junior, imobil care formează obiectul de reglementare al ordonanţei criticate. Iniţial, în luna iunie 1999, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România*2), care prevedea, la art. 1, că imobilele, compuse din construcţii împreună cu terenul aferent, respectiv terenurile intravilane libere, cuprinse în anexa care face parte integrantă din ordonanţa de urgenţă, care au aparţinut comunităţilor (organizaţii, culte religioase) cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi au fost trecute după anul 1940 în proprietatea statului român prin măsuri de constrângere, confiscare, naţionalizare sau manevre dolosive, se restituie titularilor sau succesorilor acestora. Ulterior, în luna octombrie 1999, prin Hotărârea Guvernului nr. 814/1999*3), lucrarea de interes naţional "Imobil situat în Bucureşti, Bd Unirii nr. 37, sectorul 3" - magazinul Junior a fost declarată de utilitate publică. În luna noiembrie 1999, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999*4), imobilul situat în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37 - Magazinul Junior - a fost transmis "din patrimoniul Societăţii Comerciale «Bucureşti» - S.A. în domeniul privat al statului". Apoi, prin Hotărârea Guvernului nr. 545 din 29 iunie 2000*5) a fost aprobată trecerea imobilului situat în Bucureşti, Bd Unirii nr. 37 - Magazinul Junior "din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, în vederea amenajării sale ca sediu pentru instanţele judecătoreşti".────────── *1) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 26 noiembrie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 183/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 30 octombrie 2000. *2) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 10 iunie 1999 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005. *3) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 11 octombrie 1999. *4) Ordonanţa de urgenţă nr. 188 din 26 noiembrie 1999 privind unele măsuri în vederea transmiterii imobilului situat în Bucureşti, Bd. Unirii, nr. 37 - Magazin Junior - din patrimoniul Societăţii Comerciale "Bucureşti" - S.A. în domeniul privat al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 26 noiembrie 1999. *5) Hotărârea Guvernului nr. 545 din 29 iunie 2000 privind trecerea în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei a unui imobil situat în municipiul Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 5 iulie 2000.────────── 5. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că imobilul ce constituie obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999 a fost preluat în mod abuziv de către statul român, în baza Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a Bunurilor bisericilor congregaţiilor, comunităţilor sau particularilor, ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional. 6. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a demarat procedura administrativă, în baza dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, arătând că, prin actul de proprietate autentificat de Tribunalul Ilfov cu nr. 613/16.02.1871 şi transcris cu nr. 120/1871 şi Procesul-verbal al Comisiei pentru înfiinţarea cărţilor funciare din Bucureşti nr. 28.439/1940, Comunitatea Izraelită de Rit Spaniol din Bucureşti a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din Calea Dudeşti nr. 125, iar, în baza Decretului nr. 176/1948, imobilul respectiv a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului. Astfel, Comisia specială de restituire, constituită conform art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, a emis Nota de constatare din 22 iulie 1999 - act doveditor pentru soluţionarea fazei administrative a retrocedării. 7. Succesiunea actelor normative mai sus menţionate evidenţiază faptul că statul român cunoştea situaţia juridică a imobilului în discuţie şi, totuşi, cu nesocotirea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1)-(4), a dispus cu privire la imobilul a cărui revendicare se cere în dosarul în care s-a ridicat prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Potrivit Notei de fundamentare, la emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188 din 26 noiembrie 1999, Guvernul a avut în vedere lipsa acută de spaţii pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii instanţelor judecătoreşti din Bucureşti. Prin urmare, emiterea actului normativ criticat a avut în vedere doar oportunitatea reglementării. 8. În concluzie, fără a clarifica situaţia juridică al imobilului menţionat, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999 a fost reglementată trecerea sa în domeniul privat al statului. Or, câtă vreme acest imobil avea la data emiterii actului normativ menţionat o situaţie juridică incertă şi, mai mult, fusese demarată o procedură legală şi se întocmiseră acte necesare fazei administrative a retrocedării sale (precum nota de constatare mai-sus amintită), a dispune cu privire la acesta, printr-un act normativ, reprezintă o încălcare vădită a dreptului de proprietate, inclusiv prin raportare la principiul stabilităţii/securităţii raporturilor juridice care constituie, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, o dimensiune fundamentală a statului de drept. Or, existenţa unor soluţii legislative contradictorii încalcă acest principiu (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 570 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 18 iunie 2012, şi Decizia nr. 615 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 6 iulie 2012). Mai mult, vădita încălcare a principiului stabilităţii/securităţii raporturilor juridice este relevată şi de abrogarea, câţiva ani mai târziu, în anul 2005*6), a art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, anterior menţionat.────────── *6) Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 22 iulie 2005.────────── 9. Referitor la dreptul de proprietate, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a avut prilejul să reafirme principiul constituţional prevăzut de art. 44 alin. (3) al Legii fundamentale, potrivit căruia "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire". Prin urmare, având în vedere ansamblul prevederilor constituţionale în materie, trebuie reţinut că, în speţă, după anul 1940, bunul imobil respectiv a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului, întrucât aparţinea unui cult religios - Comunitatea Izraelită de Rit Spaniol din Bucureşti, iar perpetuarea acestei situaţii, prin acte normative cu putere de lege, contravine prevederilor constituţionale mai sus amintite. 10. De aici se desprinde concluzia în sensul căreia legea nu poate modifica, adăuga sau contraveni dispoziţiilor clare constituţionale. În acest sens, Curtea Constituţională a României a dezvoltat o jurisprudenţă constantă, începând cu Decizia nr. 4 din 3 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 30 iulie 1992. 11. Totodată, trebuie avut în vedere şi principiul securităţii raporturilor juridice, anterior menţionat, care, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) - potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, iar respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie în România -, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa. 12. Astfel, trebuie menţionate statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul că, odată ce statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile, pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluţii (a se vedea, în acest sens, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92, şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 33). Or, în cauză, actul normativ criticat, privit din perspectiva reglementărilor care l-au precedat, relevă şi această lipsă de claritate şi coerenţă, cu efecte directe în planul garantării dreptului de proprietate privată - aspect ce se răsfrânge şi asupra constituţionalităţii actului normativ respectiv. 13. Aceste vicii de neconstituţionalitate trebuiau sancţionate în consecinţă de către Curtea Constituţională - garantul supremaţiei Constituţiei. 14. Faţă de cele expuse mai sus consider că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/1999 sunt neconstituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate era admisibilă. Judecător, conf. univ. dr. Simona-Maya Teodoroiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
