Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 536 din 28 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 7 iulie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã din oficiu de Judecãtoria Constanţa - Secţia civilã în Dosarul sãu nr. 32.569/212/2009.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând cã instanţa are posibilitatea de a verifica dacã au fost îndeplinite cerinţele legii în cazul comunicãrii prin publicitate a actului administrativ fiscal. Invocã şi jurisprudenţa Curţii constituţionale, reprezentatã de deciziile nr. 1.288 din 2 decembrie 2008 şi nr. 667 din 30 aprilie 2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 32.569/212/2009, Judecãtoria Constanţa - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de instanţã, din oficiu, într-o cauzã civilã având ca obiect validarea unei popriri.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Judecãtoria Constanţa susţine cã prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 sunt neconstituţionale în mãsura în care nu prevãd cã modalitatea comunicãrii prin publicitate a actului administrativ fiscal poate fi folositã numai în cazul în care contribuabilul nu s-a prezentat la sediul organului administrativ fiscal emitent sau dacã, prezentându-se, a refuzat sã primeascã actul sub semnãturã. În aceastã ipotezã, autoritatea administrativã trebuie sã facã dovada cã a trimis actul prin poştã la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire sau prin alte mijloace, ca, de exemplu, fax sau e-mail, dacã se asigurã transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia.
Precizeazã cã, în forma actualã, textul de lege criticat nu reglementeazã o ordine a modalitãţilor de comunicare a actelor administrative fiscale, iar comunicarea prin afişare nu reprezintã doar o modalitate ultimã şi subsidiarã de comunicare, care sã fie folositã doar în cazul în care celelalte modalitãţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective, aşa cum Curtea Constituţionalã a reţinut în Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 26 iunie 2009). Aratã cã, astfel cum rezultã din lege, autoritatea administrativã fiscalã are dreptul de a opta pentru oricare dintre modalitãţile de comunicare, fãrã a fi ţinutã sã facã dovada cã folosirea modalitãţilor care asigurã comunicarea efectivã a actului fiscal nu a avut ca rezultat transmiterea actului cãtre contribuabil.
În concluzie, considerã cã textul de lege criticat nu asigurã efectivitatea dreptului de informare a contribuabilului şi nici efectivitatea dreptului la apãrare.
În plus, precizeazã cã instanţa nu are posibilitatea de a constata folosirea abuzivã a acestui mod de comunicare a actelor administrative fiscale, astfel cã acest aspect nu ţine de aplicarea şi interpretarea legii, în condiţiile în care legea nu impune autoritãţii administrative sã facã în prealabil demersurile ce tind la efectiva comunicare a actului.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu şi-au exprimat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 44 alin. (3): "(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, a unui anunţ în care se menţioneazã cã a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevãzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autoritãţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se considerã comunicat în termen de 15 zile de la data afişãrii anunţului."
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, se invocã dispoziţiile din Constituţie cuprinse la art. 21 privind accesul liber la justiţie, la art. 24 care garanteazã dreptul la apãrare şi la art. 52 referitor la dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã textul de lege ce formeazã obiectul acesteia se referã la realizarea comunicãrii prin publicitate a actelor administrative fiscale, şi anume prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi, dupã caz, pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã sau a autoritãţii administraţiei publice locale ori a consiliului judeţean respectiv, a unui anunţ în care se menţioneazã cã a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului.
Curtea reţine cã aceasta reprezintã una dintre cele patru modalitãţi enumerate în art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 prin care legiuitorul a stabilit cã pot fi comunicate actele administrative fiscale, dupã cum urmeazã: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de cãtre acesta sub semnãturã, data comunicãrii fiind data ridicãrii sub semnãturã a actului; b) prin remiterea, sub semnãturã, a actului administrativ fiscal de cãtre persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicãrii fiind data remiterii sub semnãturã a actului; c) prin poştã, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacã se asigurã transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate.
Curtea observã cã textul de lege menţionat enumerã aceste modalitãţi fãrã sã conţinã vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate în care acestea pot fi folosite, astfel cã instanţa de judecatã care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a semnalat cã, în practicã, în lipsa unei menţiuni exprese referitoare la obligativitatea respectãrii ordinii în care acestea sunt enumerate, existã o tendinţã a organelor fiscale de a ignora succesiunea în care acestea sunt prevãzute în art. 44 alin. (2) şi de a recurge la comunicarea direct prin publicitate, fãrã a proceda la epuizarea celorlalte mijloace de comunicare a actului administrativ fiscal.
Curtea constatã cã o astfel de interpretare aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie al contribuabilului care contestã existenţa sau cuantumul obligaţiei fiscale. Ţinând cont de faptul cã momentul de la care începe sã curgã termenul pentru introducerea contestaţiei îl reprezintã data comunicãrii, incertitudinea acestuia constituie un obstacol în exercitarea dreptului de acces la instanţã.
Procedând la o interpretare teleologicã a acestor dispoziţii legale, Curtea observã cã enumerarea pe care o conţin nu este întâmplãtoare, ci modalitãţile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menţionate într-o ordine de prioritate în ceea ce priveşte aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigurã certitudinea absolutã a luãrii la cunoştinţã a contribuabilului de conţinutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a), constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de cãtre acesta sub semnãturã. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferã şi modalitatea prevãzutã la lit. b), şi anume remiterea cãtre contribuabil, sub semnãturã, a actului administrativ fiscal de cãtre persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmeazã, potrivit lit. c), comunicarea prin poştã, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacã se asigurã transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d) se menţioneazã comunicarea prin publicitate, a cãrei descriere se gãseşte în textul de lege criticat în cauza de faţã.
În mod evident, intenţia legiuitorului a fost de a institui o anumitã ordine pentru modalitãţile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menţionatã la lit. a)-d), obligaţia organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevãzutã în art. 44 alin. (2).
În jurisprudenţa sa, reprezentatã de Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 26 iunie 2009, şi de Decizia nr. 891 din 6 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 17 august 2010, Curtea a reţinut, în mod judicios, cã prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, care consacrã posibilitatea realizãrii comunicãrii prin publicitate, reglementeazã o modalitate ultimã şi subsidiarã de comunicare a actelor administrative fiscale, folositã doar în cazul în care celelalte modalitãţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Curtea a observat, cu acele prilejuri, cã este apanajul exclusiv al instanţelor judecãtoreşti constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative.
În cauza de faţã, instanţa care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a criticat textul de lege ce formeazã obiectul acesteia prin prisma art. 21 şi a art. 24 din Constituţie, ca urmare a imposibilitãţii de a verifica şi a sancţiona, eventual, nerespectarea de cãtre organul fiscal a ordinii în care, în cuprinsul art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, sunt enumerate modalitãţile prin care se poate face comunicarea actelor administrative fiscale.
Curtea observã cã art. 44 alin. (4) din aceeaşi ordonanţã prevede cã dispoziţiile Codului de procedurã civilã privind comunicarea actelor de procedurã sunt aplicabile în mod corespunzãtor şi în materia comunicãrii actelor administrative fiscale, ceea ce înseamnã cã este incident art. 95 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, în sensul cã, în cazul comunicãrii cu rea-credinţã prin publicitate a actului administrativ fiscal, vor fi anulate actele sãvârşite ulterior acestui moment.
Curtea observã cã Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã reprezintã o lege specialã, care instituie unele reguli derogatorii de la cele stabilite de dreptul comun, reprezentat de Codul de procedurã civilã. Interesul organelor fiscale de aducere la cunoştinţa contribuabilului a existenţei unei obligaţii fiscale al cãrei creditor este însuşi statul implicã necesitatea comunicãrii actului administrativ în care aceasta este consemnatã prin modalitãţi care sã asigure aducerea efectivã la cunoştinţa contribuabilului despre existenţa unor obligaţii fiscale în sarcina sa.
Aşa fiind, legiuitorul a prevãzut cã actele administrative fiscale pot fi comunicate prin publicitate şi în cazul în care domiciliul contribuabilului este cunoscut. În acest caz, însã, trebuie ca, anterior recurgerii la aceastã modalitate, sã fi fost respectatã cu stricteţe ordinea prevãzutã în art. 44 alin. (2) lit. a)-c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, astfel încât comunicarea prin publicitate sã reprezinte doar o modalitate ultimã şi subsidiarã, dupã cum a remarcat şi Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa mai sus citatã.
Aşadar, în cazul actelor administrative fiscale, comunicarea acestora se îndeplineşte prin publicitate şi în ipoteza în care se cunoaşte domiciliul fiscal al contribuabilului, dar comunicarea nu s-a putut realiza prin celelalte modalitãţi prevãzute de textul amintit. Instanţele vor trebui sã examineze, însã, dacã aceastã comunicare prin publicitate a fost îndeplinitã doar ca urmare a imposibilitãţii realizãrii procedurii de comunicare prin celelalte modalitãţi, în ordinea în care acestea sunt enumerate la art. 44 alin. (2) lit. a)-c). Interpretarea prevederilor art. 44 alin. (2) din Codul de procedurã fiscalã potrivit cãreia enumerarea cuprinsã în acesta constituie şi ordinea de prioritate pentru realizarea modalitãţilor de comunicare a actelor administrativ fiscale, la respectarea cãreia instanţele de judecatã trebuie sã vegheze, este singura care poate înlãtura viciul de neconstituţionalitate de care textul suferã prin lipsa unei menţiuni exprese în acest sens.
Nu în ultimul rând, Curtea observã cã ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate pentru motive deja lãmurite de cãtre Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale, care se ataşeazã inclusiv deciziilor prin care se constatã neconstituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor ori a unor dispoziţii din acestea. Indiferent de interpretãrile ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţionalã a hotãrât cã numai o anumitã interpretare este conformã cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în aceastã interpretare, atât instanţele judecãtoreşti, cât şi organele administrative trebuie sã se conformeze deciziei Curţii şi sã o aplice ca atare.
Pentru a da o forţã sporitã deciziei şi fãrã a marca o reconsiderare a jurisprudenţei sale, Curtea, prin prezenta decizie, va constata neconstituţionalitatea oricãrei alte interpretãri pe care practica administrativã sau judecãtoreascã ar putea sã o atribuie textelor legale criticate faţã de cea consacratã prin Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009. În acest sens, Curtea reitereazã cele statuate în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995 sau Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, în sensul cã puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşeazã nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijinã acesta. În consecinţã, atât Parlamentul, cât şi Guvernul şi toate celelalte autoritãţi şi instituţii publice urmeazã sã respecte întru totul atât considerentele, cât şi dispozitivul prezentei decizii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 31 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã din oficiu de Judecãtoria Constanţa - Secţia civilã în Dosarul sãu nr. 32.569/212/2009 şi constatã cã dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã sunt neconstituţionale în mãsura în care se interpreteazã în sensul cã organul fiscal emitent poate sã procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlãturarea nejustificatã a ordinii de realizare a modalitãţilor de comunicare prevãzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din aceeaşi ordonanţã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 aprilie 2011.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
