Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 536 din 14 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 19 august 2015
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.457/2/2012 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 571D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părţile Ministerul Justiţiei şi Camelia Minodora Falcan, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 586D/2015, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.496/108/2012.
4. La apelul nominal lipsesc părţile Oana Adina, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Arad şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 571D/2015 şi nr. 586D/2015, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 586D/2015 la Dosarul nr. 571D/2015, care este primul înregistrat.
8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
9. Prin încheierile din 20 februarie 2015, pronunţate în dosarele nr. 1.457/2/2012 şi nr. 3.496/108/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu prilejul soluţionării recursurilor formulate de Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 4.568 din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, respectiv de Adina Oana împotriva Sentinţei civile nr. 7.049 din 11 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că, urmare a aplicării dispoziţiilor de lege criticate, personalul (în speţă, judecători sau procurori) care îndeplinea condiţiile de a trece la o altă gradaţie până la 1 ianuarie 2011 are un salariu diferit faţă de cel care îndeplineşte aceleaşi condiţii după data menţionată. Astfel, pentru acele persoane care au îndeplinit condiţiile anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi au trecut de la gradaţia 3 la 4 ori de la gradaţia 4 la 5, creşterea salarială a fost cu 5%, în schimb, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de avansare după această dată, creşterea este de 2,5%, pentru că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, nu se acordă coeficientul de ierarhizare aferent noii clase de ierarhizare. Acest tratament juridic diferenţiat în raport cu un criteriu temporal nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, câtă vreme, prin ipoteză, judecătorul vizat are aceeaşi calificare profesională, exercită aceeaşi funcţie, la acelaşi nivel al instanţei cu colegii săi care primesc o remuneraţie mai mare.
11. Consideră că în speţă nu este aplicabil principiul "a distinge nu înseamnă a discrimina", deoarece situaţia expusă nu are particularităţi ce ar necesita o tratare diferenţiată. În acest sens invocă şi cele reţinute de Curtea Constituţională cu privire la principiul egalităţii în drepturi prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului raportată la prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
12. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
13. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a statuat că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv (Decizia Curţii Constituţionale nr. 2/2013). De asemenea aminteşte că, în aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că discriminarea este acceptabilă dacă are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Într-o societate democratică este o astfel de discriminare aceea care urmăreşte un "scop legitim" şi respectă "un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru realizarea lui." Potrivit Hotărârii din 28 mai 1995, pronunţate de Curtea de la Strasbourg în Cauza Incze contra Austriei, noţiunea de discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 14 din Convenţie, cuprinde, în general, cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispoziţiile Convenţiei nu impun să îi fie acordat un tratament mai favorabil. Diferenţa de tratament devine discriminare atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca ele să se bazeze pe "o justificare rezonabilă şi obiectivă" (Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunţată în Cauza Fredin contra Suediei, paragraful 60, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunţată în Cauza Hoffmann contra Austriei, paragraful 31, şi Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Spadea şi Scalabrino contra Italiei.)
14. În acelaşi context aminteşte dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 2 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, dar şi art. 41 alin. (4) din Constituţie şi art. 23 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. De asemenea arată că o diferenţiere salarială este contrară principiului reglementat de art. 3 lit. d) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, vizând asigurarea unei remuneraţii egale pentru muncă egală.
15. Avocatul Poporului arată că "prin "funcţie similară" se înţelege funcţie identică, cu aceeaşi vechime, grad/treaptă, categorie, condiţii de muncă etc. din instituţia respectivă sau dintr-o altă instituţie care are încadrate astfel de funcţii." Prin urmare, consideră că, dacă felul muncii este acelaşi, dacă cerinţele şi condiţiile de muncă sunt aceleaşi, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferenţierile de salarizare nu se justifică.
16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora "(1)În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.[...]
(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", respectiv vechime în învăţământ pentru personalul didactic de predare universitar şi preuniversitar."
19. Prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, în cursul anului 2011, însă, cu toate acestea, continuă să îşi producă efectele juridice în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a se analiza constituţionalitatea acestora.
20. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 41 alin. (4) privind egalitatea de salarizare între femei şi bărbaţi. De asemenea, autorul invocă prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării.
21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse analizei sale prin prisma unor critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, Decizia nr. 884 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, şi Decizia nr. 6 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 15 februarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, reţinând că "avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate." De asemenea, Curtea a reţinut că "legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor dispoziţii noi în ceea ce priveşte criteriile de avansare şi metodologia de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă."
22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 1.457/2/2012 şi nr. 3.496/108/2012 şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 14 iulie 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
