Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 533 din 13 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 alin. 2, art. 171 alin. 1 si 2 si art. 172 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 31 octombrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marilena Mincã - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Radu Rîşca în Dosarul nr. 14/2005 al Curţii Militare de Apel Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, se dã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 aprilie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 14/2005, Curtea Militarã de Apel Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de inculpatul Radu Rîşca într-o cauzã penalã, cu ocazia soluţionãrii recursului formulat împotriva Deciziei penale nr. 94 din 17 decembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 359/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile art. 40 alin. 2 din Codul de procedurã penalã contravin dispoziţiilor art. 16 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece inculpatul a pierdut calitatea de militar în cursul judecãţii şi cu toate acestea continuã sã fie judecat de instanţele militare şi nu de cele civile, "ca toţi funcţionarii publici", încãlcându-se în acest fel egalitatea în drepturi a cetãţenilor. De asemenea, se susţine cã art. 171 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã contravine dispoziţiilor art. 24 din Legea fundamentalã şi ale art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece, prin limitarea obligativitãţii asistenţei juridice, apãrãtorul ales într-o cauzã în care asistenţa este facultativã nu are dreptul sã-şi exercite atribuţiile acordate de art. 172 din Codul de procedurã penalã, limitare ce îi afecteazã dreptul la apãrare.
Curtea Militarã de Apel Bucureşti, în exprimarea opiniei sale, prezintã jurisprudenţa Curţii Constituţionale relevantã în cauza de faţã şi apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate trebuie respinsã ca nefondatã pentru toate cele trei texte de lege criticate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedurã penalã nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, deoarece se aplicã în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridicã. De asemenea, mai aratã cã dispoziţiile art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedurã penalã sunt aplicabile atât în cazurile în care asistenţa juridicã este obligatorie, cât şi atunci când aceasta este facultativã, nefiind astfel încãlcate prevederile art. 24 din Constituţie şi nici cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile legale criticate referitoare la competenţa de judecatã în cazul schimbãrii calitãţii inculpatului nu contravin sub nici un aspect principiului egalitãţii, atâta timp cât asigurã egalitatea cetãţenilor în utilizarea lor. În plus, prevederile art. 40 alin. 2 din Codul de procedurã penalã se constituie în norme de procedurã care, în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, pot fi stabilite exclusiv de legiuitor. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedurã penalã, se invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în aceastã materie. Faţã de cele de mai sus, Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 40 alin. 2: "Dobândirea calitãţii dupã sãvârşirea infracţiunii nu determinã schimbarea competenţei, cu excepţia infracţiunilor sãvârşite de persoanele prevãzute în art. 29 pct. 1.";
- Art. 171 alin. 1 şi 2: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul sã fie asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecãţii, iar organele judiciare sunt obligate sã-i aducã la cunoştinţã acest drept.
Asistenţa juridicã este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat sau mobilizat, elev al unei instituţii militare de învãţãmânt, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este arestat chiar în altã cauzã ori când organul de urmãrire penalã sau instanţa apreciazã cã învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege.";
- Art. 172: "În cursul urmãririi penale, apãrãtorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sã asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apãrãtorului nu împiedicã efectuarea actului de urmãrire penalã, dacã existã dovada cã apãrãtorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuãrii actului.
Când asistenţa juridicã este obligatorie, organul de urmãrire penalã va asigura prezenţa apãrãtorului la ascultarea inculpatului.
În cazul în care apãrãtorul învinuitului sau inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmãrire penalã, se face menţiune despre aceasta, iar actul este semnat şi de apãrãtor.
Persoana reţinutã sau arestatã are dreptul sã ia contact cu apãrãtorul, asigurându-i-se confidenţialitatea convorbirilor.
Luarea de contact cu apãrãtorul nu poate fi interzisã la prelungirea duratei arestãrii de cãtre instanţa de judecatã, iar la prezentarea materialului de urmãrire penalã aceasta este obligatorie.
Apãrãtorul are dreptul de a se plânge, potrivit art. 275, dacã cererile sale nu un fost acceptate; în situaţiile prevãzute în alin. 2, 4 şi 5, procurorul este obligat sã rezolve plângerea în cel mult 48 de ore.
În cursul judecãţii, apãrãtorul are dreptul sã asiste pe inculpat, sã exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul când inculpatul este arestat, sã ia contact cu acesta.
Apãrãtorul ales sau desemnat din oficiu este obligat sã asigure asistenţa juridicã a învinuitului sau inculpatului. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, organul de urmãrire penalã sau instanţa de judecatã poate sesiza conducerea baroului de avocaţi, spre a lua mãsuri."
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedurã penalã contravin principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, consfinţit de art. 16 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, solicitând judecarea cauzei sale de instanţele civile, iar prevederile art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedurã penalã încalcã dreptul constituţional la apãrare, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât pe parcursul urmãririi penale apãrãtorul ales nu a fost lãsat sã participe la toate actele efectuate în aceastã fazã a procesului penal.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constatã cã aceasta este neîntemeiatã pentru urmãtoarele considerente:
Cu privire la dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, Curtea Constituţionalã a statuat, prin <>Decizia nr. 67 din 13 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 21 martie 2003, cã acestea contravin prevederilor art. 69 alin. (2) din Constituţie, în mãsura în care sunt înţelese şi aplicate în sensul cã senatorii şi deputaţii vor fi judecaţi de alte instanţe decât instanţa supremã, în cazurile în care sesizarea instanţei a avut loc anterior datei dobândirii mandatului de parlamentar. Ca urmare a acestei decizii, alin. 2 al <>art. 40 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, dar numai pentru a cuprinde aceastã situaţie aparte, reglementatã de Constituţie şi interpretatã în acest fel de Curtea Constituţionalã. Regula însã, menţinutã în Codul de procedurã penalã, ca, de altfel, şi excepţia introdusã ulterior, nu încalcã prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridicã, deoarece se aplicã în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.
În ceea ce priveşte susţinerea cã dispoziţiile art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedurã penalã ar contraveni prevederilor constituţionale potrivit cãrora "dreptul la apãrare este garantat" [art. 24 alin. (1)] şi celor în conformitate cu care, "în tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu" [art. 24 alin. (2)], se constatã cã aceasta nu poate fi reţinutã. Astfel, raportând prevederile criticate la aceste dispoziţii constituţionale, Curtea constatã cã între cele douã reglementãri nu existã nici o contradicţie, deoarece art. 171 alin. 1 şi art. 172 din Codul de procedurã penalã reglementeazã în detaliu însuşi principiul constituţional al dreptului la apãrare. De aceea, critica autorului excepţiei, în sensul cã a fost lipsit de dreptul la apãrare, nu poate fi motivatã prin neconstituţionalitatea legii, ci, eventual, prin nerespectarea ei, situaţie care însã intrã în competenţa instanţelor de judecatã, iar nu a Curţii Constituţionale.
Totodatã, dreptul la apãrare, consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se referã la asistenţa juridicã facultativã, iar excepţiile de la aceastã regulã pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridicã obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apãrarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţioneazã atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurãrii unei bune desfãşurãri a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultã din însãşi enumerarea cuprinsã în text. În sensul celor arãtate, Curtea s-a pronunţat prin deciziile nr. 232/1999, nr. 33/2000 şi nr. 124/2001.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Radu Rîşca în Dosarul nr. 14/2005 al Curţii Militare de Apel Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
