Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 53 din 30 octombrie 2015 privind adoptarea Memorandumului de înţelegere privind cooperarea şi schimbul de informaţii dintre Consiliul pentru Dezvoltarea şi Supravegherea Auditului din Republica Macedonia şi Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile din România
EMITENT: CONSILIUL PENTRU SUPRAVEGHEREA ÎN INTERES PUBLIC A PROFESIEI CONTABILE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 10 decembrie 2015
În temeiul prevederilor:
- Ordonanţei de urgenţă nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 25 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, aprobat prin Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile nr. 18/2014,
Consiliul superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, întrunit în şedinţa din 30 octombrie 2015, decide:
ART. 1
Se adoptă Memorandumul de înţelegere privind cooperarea şi schimbul de informaţii dintre Consiliul pentru Dezvoltarea şi Supravegherea Auditului din Republica Macedonia şi Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile din România, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
ART. 2
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Consiliului superior
al Consiliului pentru Supravegherea
în Interes Public a Profesiei Contabile,
Corneliu Cazacu
Bucureşti, 30 octombrie 2015.
Nr. 53.
ANEXĂ
MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE
privind cooperarea şi schimbul de informaţii dintre Consiliul pentru
Dezvoltarea şi Supravegherea Auditului din Republica Macedonia
(CAOARM) şi Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a
Profesiei Contabile din România (CSIPPC)
I. Introducere
(1) Memorandumul de înţelegere (denumit în continuare Memorandumul) dintre Consiliul pentru Dezvoltarea şi Supravegherea Auditului din Republica Macedonia şi Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile din România privind necesitatea unei cooperări extinse între organismele de audit din ambele ţări în domeniul promovării şi dezvoltării auditului, precum şi cooperarea în domeniul dezvoltării şi supravegherii profesiei de audit şi controlului calităţii în conformitate cu legislaţia în audit, având ca bază încrederea reciprocă, stabileşte următoarele:
II. Context
(2) În scopul dezvoltării şi supravegherii auditului, Guvernul Republicii Macedoniei, la propunerea ministrului de finanţe al Republicii Macedonia, a înfiinţat Consiliul pentru Dezvoltarea şi Supravegherea Auditului din Republica Macedonia (CAOARM) ca organism independent de reglementare, cu autoritate publică, înfiinţat prin Legea auditului din Republica Macedonia. Consiliul a fost înfiinţat la data de 9 ianuarie 2012. Scopul Consiliului este de a lucra pentru promovarea profesiei de audit prin analize profesionale şi recomandări, consiliere şi supraveghere independentă a auditului extern, precum şi consolidarea încrederii părţilor interesate pentru datele prezentate în rapoartele financiare.
(3) Plecând de la statutul României de ţară membră a Uniunii Europene începând cu anul 2007, fapt ce a generat necesitatea de a prelua în legislaţia naţională directivele adoptate la nivel comunitar în toate domeniile de activitate, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ca efect al transpunerii Directivei 2006/43/CE din 17 mai 2006 a Parlamentului European şi a Consiliului privind auditul statutar al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a directivelor Consiliului 78/660/CEE şi 83/349/CEE şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 157 din 9 iunie 2006, care constituie actul de înfiinţare al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile.
III. Scop
(4) Scopul acestui memorandum de înţelegere este de a accelera conformitatea cu standardele internaţionale emise de către IFAC, Standardele Internaţionale de Audit (ISA), Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB), Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Audit şi Asigurare (IAASB), Uniunea Europeană şi alte organizaţii. Ceea ce ne propunem noi este să răspundem provocărilor ce apar în dezvoltarea unei autorităţi de supraveghere puternice, prin schimbul de experienţă şi informaţii relevante cu instituţiile de resort din Europa.
IV. Obiectiv
(5) Acest memorandum are ca obiectiv stabilirea principiilor cooperării între CAOARM şi CSIPPC în ceea ce priveşte coordonarea eforturilor:
a) pentru realizarea unui parteneriat pe termen lung, cu avantaje reciproce, cu privire la supravegherea profesiei, instruirea personalului şi consultanţa între cele două părţi;
b) pentru ca fiecare dintre părţi să ia în considerare cea mai bună metodă de a organiza schimburi între personalul celor două organisme, pentru a facilita schimbul de informaţii tehnice şi de supraveghere;
c) pentru ca fiecare dintre părţi să împărtăşească cu cealaltă informaţii legate de supraveghere, instruire şi formare, precum şi alte informaţii ca bază pentru valorificarea experienţei celor două instituţii în beneficiul lor reciproc.
V. Rezultate
(6) Părţile prezentului memorandum de înţelegere vor depune toate eforturile pentru a obţine următoarele rezultate:
a) proiecte comune privind dezvoltarea sistemelor de supraveghere potrivit Directivei 56/2014/UE de modificare şi completare a Directivei 2006/43/CE din 17 mai 2006 a Parlamentului European şi a Consiliului privind auditul statutar al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a directivelor Consiliului 78/660/CEE şi 83/349/CEE şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului;
b) proiecte comune privind noi programe educaţionale regionale de dezvoltare profesională continuă în domeniul auditului statutar, bazate pe standardele internaţionale de audit;
c) promovarea modelului lor de cooperare şi rezultatele cooperării cu alte instituţii regionale şi globale;
d) aplicarea principiilor de cooperare în domeniul controlului calităţii, aşa cum rezultă din Directiva 56/2014/UE.
VI. Durata
(7) Durata memorandumului nu este limitată şi intră în vigoare la data semnării lui. Memorandumul va fi revizuit în cazul în care părţile convin astfel.
VII. Alte detalii privind prezentul memorandum de înţelegere
(8) CAOARM şi CSIPPC sunt de acord să lucreze împreună pentru a identifica alte domenii de cooperare.
(9) CAOARM şi CSIPPC sunt de acord că scopul cooperării dintre ele nu se limitează la activităţile specifice menţionate mai sus, ele se pot extinde şi în alte zone de cooperare cu avantaje reciproce.
VIII. Schimbul de informaţii
(10) Părţile sunt de acord că semnarea acestui memorandum este o parte importantă a cooperării reciproce. Părţile sunt de comun acord că schimbul de informaţii este o condiţie esenţială pentru cooperare şi sunt de acord să îşi comunice reciproc toate informaţiile de care au nevoie printr-o cerere scrisă. În plus, părţile pot schimba şi alte informaţii relevante pentru activitatea lor.
IX. Informaţii confidenţiale
(11) Părţile sunt de acord să ia toate măsurile necesare pentru a asigura păstrarea caracterului confidenţial sau secret al informaţiilor primite, care vor fi utilizate numai în scopul pentru care au fost solicitate.
(12) Obligaţia de a păstra informaţiile confidenţiale primite la cerere rămâne valabilă şi după încetarea memorandumului de înţelegere.
X. Supravegherea
(13) În conformitate cu articolul 8 din Legea auditului (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Macedonia 158/2010), Consiliul pentru Dezvoltarea şi Supravegherea Auditului din Republica Macedonia supraveghează Institutul auditorilor autorizaţi din Republica Macedoniei (Institutul), toate firmele de audit şi auditorii.
CAOARM are următoarele competenţe:
a) dă ordine Institutului în problemele ce ţin de competenţa sa, în conformitate cu Legea auditului, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Macedonia;
b) aprobă toate deciziile Institutului şi supraveghează punerea lor în aplicare;
c) emite certificate pentru aprobarea auditorilor, certificate de lucru ale firmelor de audit şi ale auditorilor;
d) supraveghează punerea în aplicare a procedurii Institutului, pentru recunoaşterea calificării de auditor, dobândită în străinătate.
(14) În temeiul art. 53 alin. (2) şi art. 54 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008, CSIPPC are, printre altele, următoarele obiective:
a) supravegherea în interes public a activităţii de audit statutar, potrivit cerinţelor directivelor europene în domeniu;
b) monitorizarea şi coordonarea procesului de aplicare în România a ISA şi a Codului etic;
c) promovarea şi urmărirea creşterii încrederii publice în activitatea de audit statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate;
d) realizarea cooperării şi comunicării cu organismele internaţionale din domeniul ISA, al auditului statutar şi al supravegherii în interes public şi cu alte organisme de profil implicate în procesul de elaborare şi implementare a standardelor specifice domeniului auditului statutar, precum şi crearea cadrului corespunzător pentru a răspunde solicitărilor acestora;
e) transmiterea de informări şi răspunsuri, la solicitările Comisiei Europene, în ceea ce priveşte profesia de audit statutar şi supravegherea în interes public la nivel naţional a activităţii de audit statutar.
(15) În acelaşi timp, CSIPPC are responsabilitatea finală pentru supravegherea în interes public, în principal, a următoarelor activităţi:
a) aprobarea şi înregistrarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit;
b) adoptarea standardelor referitoare la etica profesională, la sistemul de control intern al calităţii din cadrul firmelor de audit;
c) formarea profesională continuă;
d) asigurarea calităţii şi efectuarea de revizuiri pentru asigurarea calităţii;
e) asigurarea sistemelor de investigaţie şi disciplină;
f) aprobarea retragerii autorizării auditorilor statutari şi a firmelor de audit.
XI. Amendamente sau variaţii
(16) Termenii prezentului memorandum de înţelegere pot fi modificaţi numai prin acordul în scris între persoanele autorizate de către cele două părţi, respectiv de către persoanele menţionate mai jos, această prevedere vizând şi orice modificări care ar putea fi necesare ca urmare a transpunerii în legislaţia românească a prevederilor Directivei 2014/56/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2006/43/CE privind auditul legal al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare consolidate. Acordul de modificare nu poate fi refuzat în mod nejustificat şi toate aceste notificări trebuie adresate persoanelor care ocupă funcţiile menţionate mai jos şi trimise prin poşta rapidă sau prin mijloace electronice.
XII. Dispoziţii finale
(17) În conformitate cu reglementările naţionale, autorităţile vor respecta procedurile necesare pentru buna funcţionare a prezentului memorandum de înţelegere.
(18) Prezentul memorandum de înţelegere se semnează în câte două exemplare, în limbile română, macedoneană şi engleză, toate cele 3 versiuni având putere juridică egală. În eventualitatea unor divergenţe de interpretare între versiunile lingvistice ale prezentului memorandum de înţelegere, se va lua în considerare versiunea în limba engleză.
(19) Acest memorandum intră în vigoare la data semnării.
Semnat la Bucureşti la data de 11 noiembrie 2015.
CAOARM: preşedinte
Consiliul pentru Dezvoltarea şi Supravegherea Auditului din Republica Macedonia
Ul. "11-ti Oktomvri" No. 7/2 floor 6-ta Sekcija G. T. C. 1000, Skopje
Post box No. 488, Republic of Macedonia
e-mail: contact@sunr.mk
Sonja Gjelova-Stojanova, preşedinte, CAOARM
CSIPPC: preşedinte
Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile din România
Str. Sirenelor nr. 5, sectorul 5, Bucureşti, România
e-mail: csippc@csippc.ro
Corneliu Cazacu, preşedinte, CSIPPC
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: