Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 53 din 25 ianuarie 2011 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Hotararii Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistratilor alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 3 februarie 2011
Cu Adresa nr. 4.926 din 23 decembrie 2010, secretarul general al Senatului României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulatã de un grup de 30 de senatori, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. l) din Constituţie şi <>art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate asupra <>Hotãrârii Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 17.958 din 23 decembrie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 4.807L/2/2010.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnãturile celor 30 de senatori. Potrivit acestei liste, autorii sesizãrii de neconstituţionalitate sunt urmãtorii: Nicolae Dobra, Tudor Udriştoiu, Toader Mocanu, Petru Başa, Vasile Pintilie, MarianIulian Rasaliu, Ioan Sbîrciu, Vasile Nistor, Mihai Niţã, Mircea-Marius Banias, Fillip Petru, Gheorghe Bîrlea, ViorelRiceard Badea, Sorina-Luminiţa Plãcintã, Iosif Secãşan, Şerban Rãdulescu, Gabriel Berca, Alexandru Pereş, Tudor Panţuru, Ion Bara, Dorin Pãran, Gheorghe David, Ovidiu Marian, Ion Ruşeţ, Iulian Urban, Dumitru-Florian Staicu, Orest Onofrei, Feldman Radu Alexandru, Radu Mircea Berceanu şi Dorel Jurcan.
Autorii sesizãrii considerã neconstituţionalã <>Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 133 alin. (2) lit. a), alin. (4) şi (7) şi art. 148 alin. (4), dispoziţiilor art. 18 alin. (3) şi (4), art. 38 alin. (1), art. 51 alin. (1) şi <>art. 55 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi ale art. 33 alin. (3) din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin <>Hotãrârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/2005.
În acest sens, autorii contestaţiei susţin cã prin <>Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 a fost validatã alegerea unui numãr de 11 magistraţi în calitate de membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, dintr-un numãr total de 14 membri. Trei dintre cei 11 magistraţi aleşi pentru componenţa viitorului Consiliu Superior al Magistraturii, respectiv Lidia Bãrbulescu, Dan Lupaşcu şi Nicolae Dan Chiujdea, au candidat pentru un nou mandat şi au fost aleşi, deşi <>Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii interzice al doilea mandat. Totodatã, în componenţa viitorului Consiliu Superior al Magistraturii au rãmas alţi 3 membri, pe motiv cã nu şi-au epuizat mandatele de 6 ani validate în anul 2006, respectiv Ana Cristina Lãbuş, Graţiana Daniela Petronela Isac şi Dimitrie Bogdan Licu, care au înlocuit magistraţi ai Consiliului Superior al Magistraturii cãrora le-au încetat mandatele înainte de expirarea duratei acestora, prin pensionare sau demisie. În continuare, autorii sesizãrii considerã cã prin adoptarea acestei hotãrâri au fost ignorate concluziile Raportului din iulie 2010 al Comisiei Uniunii Europene cãtre Parlamentul European şi Consiliul cu privire la progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare.
În temeiul <>art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 24 decembrie 2010, Curtea Constituţionalã a solicitat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
Preşedintele Senatului a comunicat punctul de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate la data de 14 ianuarie 2011, în care apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã, pe baza raportului favorabil întocmit de Comisia juridicã, Plenul Senatului, constatând cã nu au fost depuse contestaţii referitoare la legalitatea procedurilor de alegere şi cã au fost respectate toate dispoziţiile legale în vigoare în materia acestor proceduri, a validat lista finalã cuprinzând magistraţii aleşi, prin <>Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010. În final aratã cã potrivit <>art. 18 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 317/2004, "refuzul validãrii nu poate interveni decât în cazul încãlcãrii legii în procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi numai dacã aceastã încãlcare a legii are drept consecinţã influenţarea rezultatului alegerilor".
În temeiul <>art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 24 decembrie 2010, Curtea Constituţionalã a solicitat preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii informaţiile pe care le deţine în legãturã cu îndeplinirea condiţiilor de legalitate a procedurilor de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, validaţi prin <>Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010.
Documentaţia solicitatã în vederea soluţionãrii sesizãrii de neconstituţionalitate a <>Hotãrârii Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 a fost comunicatã Curţii Constituţionale la data de 27 decembrie 2010.
De asemenea, la data de 24 decembrie 2010, Curtea Constituţionalã a solicitat secretarului general al Senatului stenograma şedinţei de validare, respectiv raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplinã, imunitãţi şi validãri a Senatului, pe baza cãruia au fost validaţi, prin <>Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010, magistraţii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Secretarul general al Senatului a comunicat Curţii Constituţionale documentele solicitate cu Adresa nr. 48 din 12 ianuarie 2011, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 229 din 12 ianuarie 2011.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinând sesizarea, punctul de vedere al preşedintelui Senatului, lucrãrile şi documentele depuse la dosar, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, <>Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010, prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este o autoritate independentã de toate celelalte autoritãţi publice sau puteri, care îşi gãseşte reglementarea în cuprinsul Legii fundamentale, având ca scop garantarea supremaţiei acesteia.
Prevederile constituţionale ale art. 146 lit. l) stabilesc cã instanţa constituţionalã îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de legea sa organicã. În sensul acestor prevederi constituţionale au fost completate dispoziţiile <>art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, stabilindu-se o nouã competenţã, anume controlul constituţionalitãţii hotãrârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotãrârilor Plenului Senatului şi hotãrârilor Plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului.
Curtea constatã cã pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotãrârile Parlamentului, adoptate dupã conferirea noii competenţe, hotãrâri care afecteazã valori, reguli şi principii constituţionale sau, dupã caz, organizarea şi funcţionarea autoritãţilor şi instituţiilor de rang constituţional.
Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate fundamentalã a statului, reglementatã de prevederile art. 133 şi art. 134 din Constituţie, cuprinse în secţiunea a 3-a din cap. VI intitulat Autoritatea judecãtoreascã al titlului III - Autoritãţile publice.
În acest sens, <>Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 de validare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii intrã sub incidenţa dispoziţiilor <>art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010.
În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 3 alin. (2), <>art. 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã, fiind legal sesizatã, este competentã sã se pronunţe asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
Obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate îl constituie <>Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Autorii sesizãrii susţin cã aceastã hotãrâre contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 133 alin. (2) lit. a), alin. (4) şi (7), art. 146 şi art. 148 alin. (4), dispoziţiilor art. 18 alin. (3) şi (4), art. 38 alin. (1), art. 51 alin. (1) şi <>art. 55 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi ale dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin <>Hotãrârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/2005.
Examinând obiectul şi temeiurile sesizãrii, Curtea reţine cã potrivit art. 133 alin. (1) din Constituţie şi <>art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, acesta "este garantul independenţei justiţiei".
Consiliul Superior al Magistraturii, în componenţa sa, reflectã structura autoritãţii judecãtoreşti şi asigurã legãtura cu societatea civilã.
În concordanţã cu prevederile art. 133 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãrora "Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani", prin <>art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se prevede cã "Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fãrã posibilitatea reinvestirii".
Curtea observã cã <>Legea nr. 317/2004, în forma sa iniţialã, nu prevedea o asemenea interdicţie, modificarea fiind operatã ca urmare a intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.
Curtea reţine cã prin instituirea acestei interdicţii nu sunt afectate drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aleşi anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 247/2005 şi care doresc sã obţinã un nou mandat. La data când au dobândit calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, aceştia aveau numai vocaţia de a fi aleşi pentru un nou mandat.
Curtea Constituţionalã constatã cã prin noua reglementare nu se încalcã principiul neretroactivitãţii legii, consacrat prin prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.
În concepţia Curţii Constituţionale, concretizatã, de exemplu, prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, o lege nu este retroactivã atunci când modificã pentru viitor o stare de drept nãscutã anterior şi nici atunci când suprimã producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru cã în aceste cazuri legea nouã nu face altceva decât sã reglementeze modul de acţiune în timpul urmãtor intrãrii ei în vigoare, adicã în domeniul ei propriu de aplicare.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 3 din 2 februarie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 17 mai 1993, Curtea a statuat cã legea posterioarã nu poate atinge dreptul nãscut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouã sã fie aplicatã retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie şi cerinţelor legate de asigurarea stabilitãţii raporturilor juridice. Noua lege poate modifica regimul juridic al dreptului anterior, poate suprima acest drept sau, ceea ce, în fond, este similar, îl poate înlocui cu un alt drept care astfel se naşte.
Din aceste decizii rezultã cã retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferitã a unei situaţii juridice pentru viitor.
Pe de altã parte, Curtea reţine cã dispoziţiile <>art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu aduc modificãri legate de conţinutul mandatului, modul de exercitare al acestuia sau durata lui, ci instituie o interdicţie, şi anume aceea de a nu avea mai mult de un mandat.
Curtea constatã cã aceastã interdicţie nu influenţeazã desfãşurarea mandatului în curs, astfel cã dispoziţiile <>art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt de imediatã aplicare.
Posibilitatea unei noi candidaturi, dupã expirarea mandatului, este un element extrinsec acestuia, ce poate fi modificat pentru viitor, prin lege. De altfel, legea în vigoare la momentul organizãrii şi declanşãrii alegerilor, în speţã <>art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, stabileşte condiţiile, interdicţiile şi incompatibilitãţile ce trebuie îndeplinite de un candidat.
Atât propunerea de validare, cât şi validarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii trebuie sã se întemeieze pe verificarea prealabilã a respectãrii procedurilor de alegere, a îndeplinirii cerinţelor legale pentru ocuparea respectivei demnitãţi, precum şi a interdicţiilor şi incompatibilitãţilor ce pot rezulta fie din statutul personal, fie din alte prevederi legale.
Toate aceste aspecte reliefeazã faptul cã prin <>Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, dintre care, contrar prevederilor legale, 3 se aflã la al doilea mandat, au fost încãlcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãrora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalitãţii sunt de esenţa cerinţelor statului de drept, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), conform cãrora "Nimeni nu este mai presus de lege".
Având în vedere imperativul constituţional referitor la organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, pânã la reluarea şi finalizarea alegerilor pentru cele trei demnitãţi ce au atras viciul de neconstituţionalitate, Senatul are îndatorirea constituţionalã sã procedeze la validarea celorlalţi membri aleşi cu respectarea legii.
În fine, cu privire la susţinerea autorilor sesizãrii referitoare la cei 3 membri care nu şi-au epuizat mandatele de 6 ani validate în anul 2006, întrucât au înlocuit magistraţi ai Consiliului Superior al Magistraturii cãrora le-au încetat mandatele înainte de expirarea duratei, prin pensionare sau demisie, Curtea constatã cã <>Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010, faţã de care a fost formulatã sesizarea de neconstituţionalitate, nu a avut ca obiect şi validarea acestora.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, al <>art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea şi constatã cã <>Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii este neconstituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Senatului şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 25 ianuarie 2011 şi la ea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman
*
OPINIE SEPARATĂ
Semnatarii prezentei opinii separate, în dezacord cu decizia adoptatã de majoritatea membrilor Curţii, susţinem inadmisibilitatea sesizãrii formulate de cei 30 de senatori.
Dezbaterile au privit numeroase probleme, care numai în parte au fost soluţionate, iar soluţiile ce se reflectã în decizia adoptatã nu reprezintã, în opinia noastrã, dezlegãri constituţionale.
În esenţã, temeiurile prezentei opinii separate sunt urmãtoarele:
I. Pânã la modificarea adusã prin <>Legea nr. 177/2010, <>art. 27 alin.(1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cuprins în cap. III - Competenţa Curţii Constituţionale - secţiunea a 2-a "Procedura jurisdicţionalã"subsecţiunea 4 "Controlul constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului", avea urmãtoarea redactare: "Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor douã Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori", fiind în deplinã concordanţã cu art. 146 lit. c) din Constituţie.
Potrivit art. 146 lit. l) din Legea fundamentalã, Curtea Constituţionalã "îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de legea organicã a Curţii". În baza acestei norme de trimitere, legiuitorul a modificat art. 27 alin. (1) din lege, în sensul cã a redat textul iniţial şi a adãugat dupã sintagma "regulamentelor Parlamentului" reglementarea "a hotãrârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotãrârilor plenului Senatului şi a hotãrârilor plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului (...)".
În forma actualã, textul a extins competenţa Curţii Constituţionale, astfel încât, în prezent, controlul de constituţionalitate vizeazã toate hotãrârile adoptate de fiecare Camerã a Parlamentului şi de Camerele reunite ale acestuia.
În felul acesta, art. 27 alin. (1) din lege a cãpãtat un conţinut complex: pe de o parte cuprinde o normã de "rang" constituţional, "Curtea se ponunţã asupra constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului", corespunzãtoare art. 146 lit. c) din Legea fundamentalã; pe de altã parte, textul conţine o normã de "rang" legal, "Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii hotãrârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotãrârilor plenului Senatului şi a hotãrârilor plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului (...)",corespunzãtor normei de trimitere înscrise la art. 146 lit. l).
Aceastã reglementare este deficitarã, întrucât o atribuţie distinctã ce-i este conferitã Curţii în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie este plasatã în conţinutul textului art. 27 alin. (1), care trateazã o altã atribuţie a Curţii privind controlul de constituţionalitate a regulamentelor Parlamentului, aşa cum aceasta este reglementatã de art. 146 lit. c) din Legea fundamentalã. Totodatã, reglementarea este incompletã, pentru cã nu conţine nicio normã de procedurã specificã noii reglementãri.
Este de remarcat cã textul nu face nicio distincţie între hotãrârile asupra cãrora Curtea urmeazã sã se pronunţe cu privire la constituţionalitatea lor, iar pe de altã parte s-ar deduce cã normele procedurale referitoare la controlul constituţionalitãţii regulamentelor parlamentare se aplicã şi în cazul celorlalte hotãrâri, atât timp cât nu se face nicio precizare, dar, mai ales, nu se fac corelãrile cu alte texte ale legii care se impuneau în mod obligatoriu [art. 2 alin. (1), art. 11 alin. (1) lit. A.c) şi art. 28].
Din acest punct de vedere, textul ridicã probleme de constituţionalitate în mãsura în care din cuprinsul sãu se înţelege cã orice hotãrâre a Camerei Deputaţilor, a Senatului sau a Camerelor reunite, indiferent de caracterul sãu normativ sau individual, poate fi supusã controlului de constituţionalitate.
Principalele reguli procedurale prevãzute de <>art. 27-28 din Legea nr. 47/1992, coroborate cu art. 2 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) lit. A.c) din aceeaşi lege, se referã în exclusivitate la controlul constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului.
Art. 146 lit. c) din Constituţie şi <>art. 28 din Legea nr. 47/1992 se referã in terminis la "regulamente", nu şi la alte categorii de hotãrâri adoptate de Camerele Parlamentului.
<>Art. 28 alin.(3) din Legea organicã nr. 47/1992 prevede cã dacã prin decizie se constatã neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentului, "Camera sesizatã va reexamina, în termen de 45 de zile, aceste dispoziţii, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile din regulament declarate neconstituţionale sunt suspendate. La expirarea termenului de 45 de zile, dispoziţiile regulamentare declarate neconstituţionale îşi înceteazã efectele juridice".
Fiind o atribuţie cu un conţinut distinct - controlul constituţionalitãţii hotãrârilor Camerei Deputaţilor, a hotãrârilor Senatului şi a hotãrârilor Plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului -, se impunea ca aceasta sã fie reglementatã într-o subsecţiune aparte, în cadrul secţiunii a 2-a, care sã prevadã şi normele de procedurã în aceste cazuri.
Fiecare Camerã a Parlamentului poate adopta, pe de o parte, regulamentul propriu de organizare şi funcţionare, printr-o hotãrâre în concordanţã cu dispoziţiile art. 64 alin. (1), art. 67 şi art. 76 alin. (1), iar pe de altã parte poate adopta, ca acte juridice cu caracter normativ sau cu caracter individual, şi alte "hotãrâri" potrivit art. 67 şi art. 76 alin. (2) din Legea fundamentalã.
Hotãrârea reprezintã un act juridic specific autonomiei regulamentare a Camerelor, în sensul art. 64, 67 şi art. 76 alin. (1) şi (2), producãtoare de efecte juridice, care întotdeauna sunt interne, dar, în subsidiar, hotãrârea poate avea şi efecte externe.
Faţã de aceste precizãri, considerãm cã nu se poate susţine cã textul alin. (1) al <>art. 27 din Legea nr. 47/1992 în noua redactare supune controlului de constituţionalitate toate hotãrârile, atât cele adoptate de fiecare Camerã, cât şi cele ale Parlamentului. Altfel spus, prin acest text Curtea Constituţionalã a dobândit competenţa de a se pronunţa asupra tuturor hotãrârilor Parlamentului, situaţie în care Curtea Constituţionalã ar deveni un "Super-Parlament".
Fãcând o distincţie în categoria hotãrârilor ca acte juridice, putem afirma cã pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotãrârile cu caracter normativ, fiind excluse hotãrârile cu caracter individual.
Dintre hotãrârile cu caracter normativ pot fi supuse controlului de constituţionalitate, în afarã de cele prin care se aprobã regulamente, hotãrârile adoptate în realizarea unor prevederi constituţionale, ţinând seama de consecinţele acestora (art. 90 - organizarea, la propunerea Preşedintelui României, a unui referendum naţional; art. 92 - mãsuri în domeniul apãrãrii; art. 93 - mãsuri excepţionale; art. 95 suspendarea din funcţie a Preşedintelui României; art. 96 punerea sub acuzare a Preşedintelui României); titlul III din Constituţie - Autoritãţile publice - hotãrâri care se referã la regimul juridic al instituţiilor fundamentale ale statului.
În categoria "Hotãrârilor individuale" se includ hotãrârile privind numiri şi alegeri în funcţii, precum şi cele referitoare la validarea în funcţii.
Aceste hotãrâri, având caracter individual, nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate.
Or, hotãrârea contestatã face parte din aceastã categorie, motiv pentru care sesizarea trebuia respinsã ca inadmisibilã.
Este de reţinut cã orice hotãrâre a Camerelor Parlamentului se adoptã numai prin votul membrilor Camerei şi dupã dezbateri. În condiţiile art. 72 din Constituţie, membrii Camerelor Parlamentului nu au rãspundere juridicã pentru voturile date şi opiniile exprimate în exercitarea mandatului. Posibilitatea controlului de constituţionalitate a oricãrei hotãrâri a plenului Camerelor, datã fiind diversitatea domeniilor asupra cãrora se adoptã hotãrâri, poate duce şi la angajarea unei rãspunderi juridice, în anumite cazuri.
În acest cadru, aşa cum a fost prezentat, sesizarea trebuia respinsã ca inadmisibilã.
II. Completarea textului <>art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 s-a fãcut în baza art. 146 lit. l) din Constituţie, care prevede, ca atribuţii ale Curţii Constituţionale, cã "îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de legea organicã a Curţii".
Prima chestiune de rezolvat este aceea dacã "alte atribuţii prevãzute de legea organicã a Curţii" priveşte competenţele Curţii Constituţionale sau atribuţiile Curţii privind celelalte activitãţi ale acesteia.
O a doua problemã este aceea dacã prin lege se poate adãuga la textul constituţional privind atribuţiile Curţii, adicã dacã în baza <>art. 146 lit. l) se poate adãuga, prin Legea nr. 47/1992, la atribuţiile prevãzute expres şi limitativ de art. 146 din Constituţie.
Ambele probleme sunt conjuncte cu elucidarea întinderii competenţelor Curţii privind controlul constituţionalitãţii hotãrârilor plenului fiecãrei Camere şi ale Camerelor reunite ale Parlamentului. În cazul dezbaterilor au fost discutate aceste probleme, însã decizia adoptatã nu le clarificã şi, ca atare, rãmân de rezolvat.
III. Considerentele deciziei privitoare la autoritatea constituţionalã Consiliul Superior al Magistraturii sunt, de principiu, corect reţinute, dar pentru reţinerea competenţei şi admiterea sesizãrii s-a operat cu aprecieri şi limbaj tehnic juridic de naturã a da alt sens şi altã finalitate controlului de constituţionalitate.
Este cert cã alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii înscrişi în lista supusã validãrii a fost fãcutã de magistraţii judecãtori şi magistraţii procurori, pe categorii de instanţe şi categorii de parchete, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 317/2004, ale Regulamentului de aplicare nr. 327/2005 şi ale regulamentului privind alegerile şi documentele acestora.
Toate etapele procedurale au fost riguros desfãşurate; pentru fiecare etapã s-a încheiat un proces-verbal doveditor, s-au rezolvat contestaţiile şi, în final, s-a ajuns la lista celor 11 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii aleşi în toate structurile.
Analiza actelor normative în vigoare privind întreaga activitate a alegerilor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii demonstreazã cã aceastã activitate este internã, este exclusivã şi limitatã, nu dã acces la justiţie, dã drept de contestaţie numai celor cu drept de participare şi rezolvãrile oricãror contestaţii se fac de cãtre Consiliul Superior al Magistraturii.
Lista finalã a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii aleşi se înainteazã Senatului României, pentru validare.
<>Art. 18 din Legea nr. 317/2004 prevede procedura de validare şi limitarea acesteia; condiţionând invalidarea de constatarea dacã a existat o nerespectare a procedurilor, aceasta poate duce la invalidarea alegerii numai dacã a fost influenţat rezultatul alegerilor.
În aceste limite şi pe criteriile prevãzute s-au fãcut verificãrile de cãtre comisia de specialitate a Senatului şi s-a propus validarea magistraţilor aleşi, prevãzuţi în lista finalã, au avut loc dezbateri în Plenul Senatului, s-a adoptat modalitatea de vot final şi alegerea a fost validatã prin <>Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010.
Operaţiunile ce au avut loc pe etapele procedurilor de alegeri, şi anume propunerile, candidaturile, aprobarea candidaturilor, listele, data alegerilor, desfãşurarea lor etc., cu actele doveditoare ale acestor operaţiuni, au fost controlate atât de Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi de comisia de specialitate a Senatului şi nu s-au constatat nelegalitãţi.
Sub aspectele de legalitate şi de control ale alegerilor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, pe categorii de instanţe şi categorii de parchete, nu s-au dovedit temeiuri de invalidare.
IV. Cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, art. 133 alin. (4) din Constituţie prevede: "Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani."
<>Legea nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii prevede în art. 51 alin. (1): "Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani." Textul alineatului reproduce textul art. 133 alin. (4) din Constituţie.
În anul 2005, printr-un proiect de lege promovat prin angajarea rãspunderii Guvernului şi devenit <>Legea nr. 247/2005, s-a adãugat la <>art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sintagma "fãrã posibilitatea reînvestirii". Aceastã adãugire la textul constituţional reprodus în <>art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 s-a fãcut în timpul mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii aleşi în anul precedent.
Problemele pe care le ridicã adãugirea fãcutã la textul constituţional sunt:
- dacã prin lege, fie şi organicã, se poate adãuga la textul constituţional şi, evident, rãspunsul nu poate sã fie decât negativ;
- a doua problemã este aceea a încãlcãrii criteriului constituţional privind mandatele reglementate de Constituţie prin schimbarea criteriului obiectiv şi a spiritului unitãţii constituţionale, cu criteriul subiectiv referitor la persoane, iar nu la mandat;
- sintagma "fãrã posibilitatea reînvestirii" se referã în mod evident la persoane titulare de mandat, iar nu la mandatul prevãzut de Constituţie, ceea ce înseamnã cã adãugirea la textul constituţional s-a fãcut pe alte baze şi, evident, din considerente privind persoanele ce se aflau în funcţie;
- o altã problemã este aceea a soluţiei ce trebuie datã, în aceste condiţii, succesiunii legilor în timp; cu privire la aceasta, adunarea generalã a judecãtorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi adunarea generalã a judecãtorilor Curţii de Apel Bucureşti au adoptat teza conform cãreia norma modificatoare devine activã şi deci se aplicã începând cu regimul mandatului urmãtor, iar nu cu regimul mandatului în exerciţiu, motive pentru care adunãrile generale ale celor douã înalte instanţe au acceptat candidaturile şi i-au votat pe candidaţii contestaţi în sesizare.
Rezolvarea problemei de drept a fost datã în cadrul adunãrilor generale ale judecãtorilor ale celor douã înalte instanţe şi nu a fãcut obiectul controlului de legalitate efectuat de comisia de specialitate a Senatului, astfel încât nu putea face obiectul controlului de validare la votul final decât dacã Senatul ar fi fost învestit - în cadrul controlului de validare - şi cu controlul rezolvãrilor date problemelor de drept.
Abordarea acestei probleme în sesizarea fãcutã de senatori excedeazã limitelor legale expres prevãzute ale controlului de legalitate privind procedura de validare a alegerilor; acesta este un temei esenţial privind admisibilitatea sesizãrii, motiv pentru care inadmisibilitatea se susţine şi mai mult.
Chestiunea şi mai dificilã este aceea dacã în controlul de constituţionalitate poate sã revinã Curţii Constituţionale competenţa rezolvãrii problematicii aplicãrii în timp a legii.
V. Din textele actelor normative privind alegerile membrilor Consiliului Superior al Magistraturii se constatã cã nu existã "acces la justiţie" şi cã pot fi contestate procedurile şi realizarea lor numai de cãtre judecãtorii şi procurorii pe categorii de instanţe şi parchete, iar verificãrile şi soluţionãrile se fac de cãtre Consiliul Superior al Magistraturii; din aceste temeiuri am caracterizat reglementarea ca fiind internã, limitatã şi controlabilã numai de cãtre Consiliul Superior al Magistraturii, iar Senatul are numai competenţa validãrii rezultatului final al alegerilor.
Reglementarea existentã trebuie avutã în vedere ca atare, iar soluţionarea oricãrei contestãri se face în aceste condiţii şi limitãri. Surprinzãtor este cã prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie nu au fost avute în vedere. Acest articol prevede: "controlul judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar".
Este clar şi neîndoielnic cã validarea alegerilor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii de cãtre Senatul României este un act care constituie raporturi directe ale adunãrilor generale ale magistraţilor instanţelor şi parchetelor cu Parlamentul României, reprezentat de Senat. Aşadar, aceste raporturi directe cu Parlamentul sunt exceptate de la controlul judecãtoresc pe calea contenciosului administrativ.
VI. O altã chestiune dificilã este aceea a efectelor deciziei şi a ducerii la îndeplinire a acesteia. Decizia pronunţatã nu priveşte texte ale unei hotãrâri a Senatului, ci validarea alegerii în funcţie a unor persoane, şi, ca atare, nu pot interveni dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, privitoare la suspendarea şi încetarea efectelor juridice ale unor texte neconstituţionale. Aceastã chestiune evidenţiazã încã o datã lipsurile reglementãrii menţionate la pct. I din prezenta opinie separatã şi dificultãţile determinãrii admisibilitãţii sesizãrilor împotriva hotãrârilor plenului Camerelor Parlamentului.
Judecãtori:
Ion Predescu
Acsinte Gaspar
Puskas Valentin Zoltan
*
OPINIE CONCURENTĂ
Apreciez cã soluţia de admitere a sesizãrii de neconstituţionalitate cu privire la <>Hotãrârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 este corectã.
Consider însã cã, în motivarea deciziei menţionate, ar fi fost util sã fie explicitate mai multe aspecte, atât legate de competenţa Curţii Constituţionale de a controla constituţionalitatea hotãrârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotãrârilor plenului Senatului şi a hotãrârilor plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului, cât şi de modalitatea de constituire şi de funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii. În acest sens, ar fi fost util, fiind prima hotãrâre a Curţii Constituţionale pronunţatã în cadrul acestei competenţe, sã se facã referire la exemple din dreptul comparat. Astfel, competenţa de a controla şi alte acte adoptate de cãtre Parlament în afara legilor o regãsim şi în art. 149 alin. (1) pct. 2 din Constituţia Bulgariei. De altfel, interpretând aceastã dispoziţie, în Raportul Curţii Constituţionale din Bulgaria prezentat la cel de-al XII-lea Congres al Conferinţei Curţilor Constituţionale din Europa se menţioneazã cã actele prevãzute de art. 149 alin. (1) pct. 2 din Constituţia Bulgariei pot fi atât acte cu caracter individual (cu privire la numirea conducerii bãncii naţionale, la ridicarea imunitãţii primului-ministru, la constituirea comisiilor parlamentare sau unor organe de stat), cât şi acte cu caracter normativ (precum regulamentul de funcţionare a Parlamentului sau alte regulamente cu caracter intern).
Se poate menţiona cã şi în alte state existã o reflecţie permanentã asupra organismului care garanteazã independenţa puterii judiciare. Astfel, în Franţa, deşi iniţial în 1946, în momentul în care Consiliul Superior al Magistraturii a devenit un organ constituţional autonom, magistraţii erau minoritari în cadrul acestui organism. În 1993 s-a acordat o mai mare independenţã acestui consiliu (Michael Balandier, Le Conseil Superieur de la Magistrature Manuscris.com, 2007). În urma reformei constituţionale din 2008, completatã prin Legea organicã din 22 iulie 2010, spre deosebire de celelalte state europene, magistraţii sunt minoritari în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
În cele mai multe dintre statele europene justiţiabilii au posibilitatea de a se adresa direct Consiliului Superior al Magistraturii în anumite condiţii.
Printr-o lege organicã din 2007, Consiliul Superior al Magistraturii din Franţa a fost mandatat sã elaboreze un cod referitor la obligaţiile deontologice ale magistraţilor. În iunie 2010 au fost enumerate şase principii: independenţa, imparţialitatea, integritatea, legalitatea, interesul pentru problemele colective, discreţie şi rezervã.
Este important ca şi în România sã se ţinã cont, ca în toate celelalte ţãri europene, de etica magistraţilor, cu siguranţã a celor care fac parte din Consiliul Superior al Magistraturii.
Judecãtor,
prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
