Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 529 din 25 noiembrie 2004  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 7 alin. (1^3) din Legea nr. 290/2002 privind organizarea si functionarea unitatilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare si a Academiei de Stiinte Agricole si Silvice Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 529 din 25 noiembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1^3) din Legea nr. 290/2002 privind organizarea si functionarea unitatilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare si a Academiei de Stiinte Agricole si Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti"

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.236 din 22 decembrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Claudia Margareta Niţã - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 alin. (1^3) din Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unitãţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", excepţie ridicatã de Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolã Strejeşti în Dosarul nr. 2.531/2004 al Judecãtoriei Slatina.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prin reprezentant Cristian Nicolaescu, cu delegaţie depusã la dosar, lipsind cealaltã parte, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Acordându-i-se cuvântul pe fond, reprezentantul autorului excepţiei reitereazã argumentele expuse în motivarea scrisã, depusã la dosarul cauzei, solicitând, în final, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi completarea textului de lege criticat, în sensul aplicãrii uniforme a dispoziţiilor <>art. 22^2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 78/2003 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unitãţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", aprobatã prin <>Legea nr. 147/2004 .
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã. În acest sens se aratã cã principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie şi invocat de autorul excepţiei în motivarea sa, este inaplicabil persoanelor juridice, indicând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 52 alin. (2) din Constituţie, se precizeazã cã autorul excepţiei nu a formulat nici un argument prin care sã arate contrarietatea textului de lege atacat faţã de norma constituţionalã invocatã, astfel cã şi aceastã criticã este nefondatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 iunie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.531/2004, Judecãtoria Slatina a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 78/2003 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unitãţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", aprobatã prin <>Legea nr. 147/2004 . Excepţia a fost ridicatã de Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolã Strejeşti, contestatoare într-un proces civil având ca obiect o contestaţie la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>art. 7 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 78/2003 contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 52 alin. (1) din Constituţie. Se aratã cã prin textul de lege criticat s-a dispus reorganizarea celor 98 de unitãţi de cercetare şi dezvoltare care se aflau în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", conform celor 5 anexe ale articolului atacat, astfel cã unor instituţii [prevãzute în anexele nr. 1 a), 1 b), 2, 4 şi 5] li se aplicã art. 22^2 din ordonanţã, în temeiul cãruia acestea beneficiazã de scutire de la plata obligaţiilor bugetare neachitate, a majorãrilor de întârziere, a penalitãţilor şi dobânzilor aferente la data intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 147/2004 de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 78/2003 , în timp ce unitãţile de cercetare care se reorganizeazã în societãţi comerciale cu capital de stat, prevãzute în anexa nr. 3 la ordonanţã - categorie în care se include şi autorul excepţiei - nu beneficiazã de aceste înlesniri, lor fiindu-le aplicabile, conform <>art. 7 alin. (1^3) din ordonanţa criticatã, prevederile Legii nr. 254/2002 privind unele mãsuri pentru creşterea atractivitãţii la privatizare a societãţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat, ce deţin în administrare terenuri agricole proprietate publicã sau privatã a statului. Conform anexelor din aceastã lege, staţiunile agricole care se privatizau în cursul anului 2002 beneficiau, pânã la data de 31 decembrie 2001, de scutirea parţialã a unor datorii publice, or, "la data apariţiei <>Legii nr. 254/2002 ", autorul excepţiei - societate comercialã cu capital integral de stat - era "organizat ca staţiune de cercetare şi dezvoltare", astfel cã aplicarea dispoziţiilor legale amintite nu îi este "favorabilã", în sensul cã "rãmân în vigoare datoriile bugetare din anii 2002, 2003 şi 2004", urmând ca bunurile sã fie urmãrite silit şi împiedicându-se, practic, reorganizarea ca societate comercialã cu capital de stat. "Mai mult decât atât", se adaugã, "un numãr de 4 societãţi comerciale prevãzute în anexa 5 la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 78/2003 sunt reorganizate în instituţii de cercetare şi dezvoltare, beneficiind de prevederile art. 22^2 din ordonanţã, iar unitãţile de cercetare-dezvoltare existente, cu statut de instituţii publice din anexa 3, nu beneficiazã de aceste prevederi".
În final, autorul excepţiei aratã cã prin dispoziţiile criticate "s-a creat o diferenţiere netemeinicã şi nelegalã între staţiunile din cadrul A.S.A.S. - «Gh. Ionescu-Şişeşti», încãlcâdu-se art. 16 alin. (1) din Constituţie", şi solicitã ca, "pentru egalitate de tratament cu celelalte 84 de staţiuni care au fost scutite de la plata datoriilor bugetare", şi acesta sã beneficieze de prevederile art. 22^2 din ordonanţa criticatã.
Judecãtoria Slatina apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul de lege criticat nu are "ca obiect drepturi, libertãţi şi îndatoriri fundamentale acordate cetãţenilor, astfel cum sunt recunoscute în dispoziţiile Constituţiei, şi nu priveşte egalitatea acestora în drepturi şi principiul nediscriminãrii în faţa legii şi a autoritãţilor". Se susţine cã "modul de recuperare a arieratelor bugetare" se stabileşte de legiuitor pe baza criteriilor şi a resurselor economice, "astfel cã <>art. 7 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 78/2003 ar putea fi examinat cel mult sub aspectul normelor constituţionale privind proprietatea".
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instituţiei Avocatul Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul a transmis punctul sãu de vedere cu Adresa nr. 5/8.902/A.N. din data de 7 octombrie 2004, prin care considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, precizeazã cã art. 16 alin. (1) din Constituţie, invocat de autorul excepţiei, garanteazã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, "iar nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice, cum este cazul în speţã". Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se menţioneazã cã principiul egalitãţii în drepturi ar fi aplicabil persoanelor colective faţã de care s-a promovat un tratament juridic diferenţiat, "numai dacã astfel regimul juridic diferit s-ar rãsfrânge asupra cetãţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autoritãţilor publice", situaţie ce nu se regãseşte însã în litigiul de faţã. Se mai aratã cã "instituirea de reglementãri privind regimul juridic al unitãţilor de cercetare-dezvoltare (...), reorganizarea acestora în persoane juridice cu capital public sau privat, precum şi modul de recuperare a arieratelor bugetare constituie o obligaţie a statului", conform art. 135 alin. (2) din Legea fundamentalã, iar "diferenţierea regimului juridic şi a modului de recuperare a arieratelor este, în speţã, expresia unor opţiuni concrete ale politicii economice a statului şi nicidecum rezultatul unei tendinţe de a opera discriminãri, în dispreţul art. 16 din Constituţie".
Avocatul Poporului a transmis punctul sãu de vedere cu Adresa nr. 7.137 din data de 24 septembrie 2004, prin care apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Considerã cã dispoziţiile <>art. 7 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 78/2003 "nu contravin sub nici un aspect principiului fundamental privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice", consacrat de art. 16 din Constituţie. În acest sens aratã cã principiul invocat de autorul excepţiei se adreseazã, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cetãţenilor, deci persoanelor fizice, iar persoanelor juridice numai în mãsura în care, dacã printr-un tratament juridic diferenţiat, promovat faţã de acestea, se ajunge la un regim juridic diferit care sã afecteze cetãţenii, "implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autoritãţilor publice sau dacã, prin intermediul unei persoane juridice, cetãţenii îşi exercitã un drept constituţional".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi instituţiei Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, dispoziţiile <>art. 7 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 78/2003 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 290/2002 , aprobatã prin <>Legea nr. 147/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 14 mai 2004. În examinarea actelor normative care au suferit modificãri şi completãri, trebuie precizat cã raportarea se face întotdeauna la actul iniţial, care constituie sediul materiei de reglementare. Ca atare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formeazã dispoziţiile <>art. 7 alin. (1^3) din Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unitãţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", introdus prin pct. 6 al articolului unic din <>Legea nr. 147/2004 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 78/2003 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 290/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Aşadar, Curtea urmeazã a se pronunţa asupora acestor dispoziţii, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 7 alin. (1^3): "Unitãţile de cercetare-dezvoltare prevãzute în anexa nr. 3 se reorganizeazã ca societãţi comerciale cu capital de stat, acţiunile acestora fiind preluate de Agenţia Domeniilor Statului, beneficiind de prevederile <>Legii nr. 254/2002 privind unele mãsuri pentru creşterea atractivitãţii la privatizare a societãţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat, ce deţin în administrare terenuri agricole proprietate publicã sau privatã a statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare."
În motivarea excepţiei ridicate, autorul acesteia invocã încãlcarea art. 16 alin. (1) şi a art. 52 alin. (1) din Constituţie. Aceste prevederi au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 52 alin. (1): "Persoana vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim, de o autoritate publicã, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, este îndreptãţitã sã obţinã recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei."
Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, Curtea Constituţionalã constatã cã autorul acesteia criticã, în esenţã, diferenţa de regim juridic în ceea ce priveşte modul de recuperare a arieratelor bugetare ale unitãţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare, supuse reorganizãrii. Autorul excepţiei precizeazã cã la data apariţiei <>Legii nr. 254/2002 , la care textul normativ criticat face trimitere, încã nu intervenise procesul de reorganizare a acestuia, din unitate de stat de cercetare-dezvoltare în societate comercialã cu capital de stat, astfel încât înlesnirile la plata unor datorii bugetare, prevãzute în legea amintitã, nu îl "favorizeazã". Pe de altã parte, susţine cã toate celelalte unitãţi de cercetare-dezvoltare beneficiazã, în temeiul <>art. 22^2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 78/2003 , de scutire de la plata obligaţiilor bugetare neachitate, a majorãrilor de întârziere, a penalitãţilor şi a dobânzilor aferente şi, în baza art. 16 din Constituţie, pretinde acordarea aceloraşi facilitãţi tuturor categoriilor de unitãţi de cercetare-dezvoltare.
Examinând textul de lege criticat, raportat la prevederile din Constituţie invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã excepţia este neîntemeiatã şi urmeazã sã o respingã pentru urmãtoarele considerente:
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a textului menţionat, faţã de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã, este de observat cã, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (de exemplu, <>Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995, şi <>Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996), principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor poate fi invocat de o persoanã juridicã numai în situaţia în care, datoritã unui tratament juridic diferenţiat promovat faţã de aceasta, regimul juridic diferit s-ar rãsfrânge asupra cetãţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii sau a autoritãţilor publice, sau în situaţia în care, prin intermediul persoanei juridice, cetãţenii îşi exercitã un drept constituţional, cum este asocierea în partide politice. Or, în prezenta speţã nu se regãseşte nici una dintre ipotezele de mai sus, astfel cã susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute.
Referitor la critica de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 52 alin. (1) din Constituţie, se constatã cã autorul excepţiei nu a argumentat în nici un fel inadvertenţa dintre textul de lege atacat şi norma constituţionalã invocatã, astfel încât aceastã criticã este nefondatã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 alin. (1^3) din Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unitãţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", excepţie ridicatã de Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolã Strejeşti în Dosarul nr. 2.531/2004 al Judecãtoriei Slatina.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 noiembrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţã

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016