Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 524 din 27 iunie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 si art. 224 alineatul ultim din Codul de procedura penala, art. 11 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor si art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alineatul ultim din Codul de procedurã penalã, <>art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, <>art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, <>art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spãlãrii banilor şi <>art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale. Excepţia a fost ridicatã de Ioan Lascãu în Dosarul nr. 2.122/2005 al Tribunalului Braşov - Secţia penalã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie invocate ca fiind încãlcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 31 ianuarie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 2.122/2005, Tribunalul Braşov - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alineatul ultim din Codul de procedurã penalã, <>art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, <>art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, <>art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spãlãrii banilor şi <>art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale. Excepţia a fost ridicatã de Ioan Lascãu, trimis în judecatã într-un dosar în care este inculpat pentru sãvârşirea infracţiunilor prevãzute de texte din actele normative criticate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin urmãtoarele:
- art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedurã penalã contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi (3), precum şi ale art. 11 şi 20 din Constituţie, raportate la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, art. 90 alin. 2 este contrar dreptului la un proces echitabil în materie penalã, întrucât permite ca probele ce stau la baza soluţionãrii conflictului de drept penal sã fie obţinute de alte organe judiciare penale în cadrul unor proceduri caracterizate prin principii şi reguli specifice; condiţia "dacã legea prevede aceasta" "alimenteazã inechitãţile în domeniul penal, autorizând un amestec inadmisibil al procedurilor administrative în procedurile penale", şi "este inutilã"; pune la îndoialã legalitatea utilizãrii mijloacelor de probã obţinute în alte proceduri; potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului privind aplicarea art. 6 din Convenţie, "utilizarea mijloacelor de probã obţinute prin constrângere în cadrul procedurilor administrative de control aduce atingere caracterului echitabil al procedurii penale ulterioare, prin încãlcarea dreptului de a nu contribui la propria incriminare" şi delimiteazã "obţinerea mijloacelor de probã în procedurile administrative de folosirea lor ulterioarã în procedurile penale"; procedurile prevãzute de art. 90 alin. 2 coroborat cu art. 214 din Codul de procedurã penalã nu prezintã caracteristicile unei proceduri preliminare, în sensul art. 21 alin. (3) din Constituţie, pentru a legitima folosirea proceselor-verbale şi a actelor de constatare, fãrã nicio delimitare, în procesul penal declanşat ulterior. În consecinţã, se aratã cã, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, înscrisurile menţionate de art. 90 alin. 2 din Codul de procedurã penalã pot avea doar valoare de informaţii pentru organele de urmãrire penalã, iar nu valoare de mijloace de probã în procesul penal, şi nu pot "influenţa în niciun fel soluţionarea procesului penal, care trebuie sã depindã exclusiv de acte de procedurã întocmite de organe judiciare penale, cu respectarea garanţiilor pe care nu le poate oferi decât un proces penal legal declanşat";
- art. 224 alineatul ultim din Codul de procedurã penalã încalcã art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi dispoziţiile constituţionale ale art. 11 şi 20, raportate la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât eludeazã garanţiile procesuale recunoscute acuzatului în procesul penal;
- <>art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 încalcã art. 23 alin. (12) din Constituţie, precum şi prevederile constituţionale ale art. 11 şi 20, raportate la art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin aceea cã nu individualizeazã în mod concret "situaţii de incompatibilitate, natura lor juridicã, moralã, socialã etc., conţinutul concret, sediul lor de reglementare". Totodatã, textul de lege criticat nu îndeplineşte cerinţele de previzibilitate şi accesibilitate pe care trebuie sã le îndeplineascã o lege;
- art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2000 încalcã art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, precum şi dispoziţiile constituţionale ale art. 11 şi 20, raportate la art. 6 din Convenţie, deoarece "în fapt organul de urmãrire penalã şi partea acuzatoare în faza de judecatã" nu respectã cerinţele "imparţialitãţii şi ale caracterului obiectiv ce ar trebui sã caracterizeze mijloacele de probã cu caracter ştiinţific" şi nici principiile contradictorialitãţii şi al dreptului la apãrare;
- <>art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 nu îndeplineşte condiţiile privind caracterul accesibil şi previzibil al legii, contravenind astfel art. 23 alin. (12) din Constituţie şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 şi 20, raportate la art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale;
- <>art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 încalcã art. 23 alin. (11) din Constituţie, precum şi dispoziţiile constituţionale ale art. 11 şi 20, raportate la art. 6 paragraful 2 din aceeaşi convenţie, întrucât instituie "o prezumţie de culpabilitate ce intrã în contradicţie cu prezumţia de nevinovãţie recunoscutã acuzatului în procesul penal", precum şi pentru cã "sarcina probei este transferatã asupra persoanei acuzate de sãvârşirea infracţiunii, în condiţiile în care, în baza prezumţiei de nevinovãţie, sarcina probei aparţine urmãritorului".
Tribunalul Braşov - Secţia penalã apreciazã cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate ca fiind încãlcate. Astfel: în legãturã cu art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedurã penalã, nu se poate susţine cã procesele-verbale şi actele de constatare încheiate de alte organe decât cele judiciare penale ar conduce la un "amestec inadmisibil al procedurilor administrative în procedurile penale", întrucât împotriva acestora se poate formula contestaţie pe cale administrativã sau la instanţa de judecatã, iar persoana ce se considerã lezatã în drepturile sale beneficiazã de douã grade de jurisdicţie; în procesul deliberãrii, "judecãtorul represiv" îşi fundamenteazã soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauzã, şi nu prin raportarea exclusivã la procesele-verbale şi actele de constatare întocmite de alte organe, cu competenţã specialã; <>art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 "este clar sub aspectul tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, însãrcinarea sau atribuţia, în scopul obţinerii de bani"; <>art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 nu conduce automat la ideea cã specialiştii numiţi de cãtre procurorul-şef al DNA nu pot fi imparţiali şi obiectivi, imparţialitatea acestora fiind prezumatã, iar valoarea probantã a mijloacelor de probã este apreciatã de judecãtor prin evaluarea şi coroborarea întregului probatoriu, pãrţile putând contesta raportul tehnico-ştiinţific; <>art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 foloseşte termenul de "infracţiune" generic, pentru a acoperi multitudinea de "infracţiuni bazã" din care pot proveni bunurile; <>art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 , ca orice normã de incriminare, prevede conţinutul constitutiv al infracţiunii, care cuprinde condiţiile obiective şi subiective în care fapta devine infracţiune.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, deoarece: probele în legãturã cu care dispun art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alineatul ultim din Codul de procedurã penalã nu au o valoare dinainte stabilitã, aprecierea lor fãcându-se cu prilejul examinãrii tuturor probelor administrate şi oricare dintre acestea poate fi contestatã în cursul procesului; <>art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 nu este de naturã sã încalce prevederile constituţionale şi jurisprudenţa europeanã în ceea ce priveşte imparţialitatea justiţiei sau echitatea procesului penal; <>art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este suficient de clar, legiuitorul optând pentru determinarea genericã a situaţiilor tocmai pentru cã, dacã ar fi fost enumerate cazurile, ar fi creat un text greoi şi limitativ; <>art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 reflectã pe deplin cerinţele europene şi internaţionale în materie; <>art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 nu încalcã prezumţia de nevinovãţie, care trebuie interpretatã în sensul cã organele judiciare nu desfãşoarã proceduri specifice de tragere la rãspundere a infractorului decât dacã vor constata în speţa respectivã forma de vinovãţie cerutã de lege.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alineatul ultim din Codul de procedurã penalã, precum şi <>art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 nu aduc atingere: dreptului pãrţilor la un proces echitabil, câtã vreme procesele-verbale şi constatãrile tehnico-ştiinţifice fãcute de alte organe decât cele de urmãrire penalã sau de instanţa de judecatã "pot fi combãtute cu orice alte probe propuse de pãrţi, în condiţiile art. 67 alin. 1 din Codul de procedurã penalã"; unicitãţii şi imparţialitãţii justiţiei, principiului independenţei judecãtorilor, întrucât instanţa de judecatã este cea care apreciazã asupra concludenţei şi utilitãţii probelor, care nu au, conform art. 63 alin. 2 teza întâi din acelaşi cod, valoare dinainte stabilitã. În temeiul art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, competenţa stabilirii procedurii şi a cãilor de atac în faţa instanţelor de judecatã aparţine legiuitorului. De asemenea, mai aratã cã, în legãturã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 , a <>art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 şi a <>art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 , Curtea Constituţionalã nu este competentã sã se pronunţe, întrucât criticile formulate vizeazã modul de interpretare şi aplicare a legii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alineatul ultim din Codul de procedurã penalã, <>art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, <>art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, <>art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spãlãrii banilor şi ale <>art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale. Textele de lege criticate prevãd:
- Art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alineatul ultim din Codul de procedurã penalã:
● art. 90 alin. 2, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 141/1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996: "De asemenea, sunt mijloace de probã procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, dacã legea prevede aceasta.";
● art. 214 alin. 5: "Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probã.";
● art. 224 alineatul ultim: "Procesul-verbal prin care se
constatã efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui
mijloc de probã.";
- <>Art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, în redactarea cuprinsã în <>art. X pct. 1 al titlului XVI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005: "Constatarea tehnico-ştiinţificã efectuatã din dispoziţia scrisã a procurorului de specialiştii prevãzuţi la alin. (1) constituie mijloc de probã, în condiţiile legii.";
- <>Art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000: "Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani urmãtoarele fapte, dacã sunt sãvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însãrcinarea pe care o îndeplineşte o persoanã ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însãrcinãrii sale.";
- <>Art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spãlãrii banilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002: "Constituie infracţiunea de spãlare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani: [...] c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând cã acestea provin din sãvârşirea de infracţiuni. [...]";
- <>Art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004: "Se pedepsesc cu închisoare de la 3 ani la 12 ani persoanele vinovate de bancrutã frauduloasã, constând în una dintre urmãtoarele fapte: a) falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidenţelor societãţii ori ascunderea unei pãrţi din activul societãţii, înfãţişarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrul societãţii, în alt act ori în situaţiile financiare a unor sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind sãvârşitã în vederea diminuãrii aparente a valorii activelor;".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, urmeazã a se reţine urmãtoarele:
I. În legãturã cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alineatul ultim din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora, dacã legea prevede aceasta, procesele-verbale şi actele de constatare încheiate de alte organe (decât organul de urmãrire penalã sau de instanţa de judecatã), precum şi procesul-verbal prin care se constatã efectuarea unor acte premergãtoare constituie mijloace de probã, se invocã încãlcarea urmãtoarelor texte din Constituţie: art. 21 alin. (3) referitor la dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil; art. 124 alin. (2) care stabileşte cã justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi şi alin. (3) privind independenţa judecãtorilor; art. 11 privitor la "Dreptul internaţional şi dreptul intern"; art. 20 privind "Tratatele internaţionale privind drepturile omului". Se invocã şi încãlcarea art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la "Dreptul la un proces echitabil."
În esenţã, se susţine cã textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale menţionate, deoarece permit "utilizarea mijloacelor de probã obţinute prin constrângere în cadrul procedurilor administrative de control", ceea ce "aduce atingere caracterului echitabil al procedurii penale ulterioare, prin încãlcarea dreptului de a nu contribui la propria incriminare", delimiteazã "obţinerea mijloacelor de probã în procedurile administrative de folosirea lor ulterioarã în procedurile penale" şi eludeazã garanţiile procesuale recunoscute acuzatului în procesul penal. În consecinţã, se considerã cã, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, înscrisurile menţionate de art. 90 alin. 2 din Codul de procedurã penalã pot avea doar valoare de informaţii pentru organele de urmãrire penalã, iar nu valoare de mijloace de probã în procesul penal, şi nu pot "influenţa în nici un fel soluţionarea procesului penal, care trebuie sã depindã exclusiv de acte de procedurã întocmite de organe judiciare penale, cu respectarea garanţiilor pe care nu le poate oferi decât un proces penal legal declanşat".
Analizând aceste susţineri, Curtea constatã cã aceste critici sunt neîntemeiate şi urmeazã a fi respinse. Aceasta, deoarece împotriva înscrisurilor menţionate de textele din Codul de procedurã penalã enunţate se poate formula contestaţie ce se soluţioneazã atât pe cale administrativã de cãtre organul competent, cât şi de cãtre o instanţã de judecatã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, iar persoana ce se considerã lezatã în drepturile sale beneficiazã de douã grade de jurisdicţie. De asemenea, în procesul deliberãrii, judecãtorul verificã şi evalueazã materialul probator şi îşi fundamenteazã soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauzã, prin coroborarea şi aprecierea probelor, şi nu prin raportarea exclusivã la procesele-verbale şi actele de constatare întocmite de alte organe, cu competenţã specialã. Aşadar, judecata se desfãşoarã de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecãtorul îşi fundamenteazã soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel cã informaţiile culese imediat dupã sãvârşirea faptei reclamate, în mãsura obţinerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedurã.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea respinge şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2000 care, în opinia autorului, nu respectã cerinţele "imparţialitãţii şi ale caracterului obiectiv ce ar trebui sã caracterizeze mijloacele de probã cu caracter ştiinţific" şi nici principiile contradictorialitãţii şi al dreptului la apãrare, fiind contrare dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate şi cu privire la textele din Codul de procedurã penalã anterior analizate.
II. În legãturã cu <>art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 , care, în opinia autorului excepţiei, este neconstituţional întrucât nu individualizeazã în mod concret "situaţii de incompatibilitate, natura lor juridicã, moralã, socialã etc., conţinutul concret, sediul lor de reglementare" şi nici nu îndeplineşte condiţiile privind caracterul previzibil şi accesibil al legii, se invocã încãlcarea art. 23 alin. (12) din Constituţie, potrivit cãruia "Nici o pedeapsã nu poate fi stabilitã sau aplicatã decât în condiţiile şi în temeiul legii", şi art. 7 din Convenţie - Nici o pedeapsã fãrã lege, coroborat cu art. 11 şi 20 din Constituţie. Art. 12 lit. a) din legea criticatã pedepseşte cu închisoarea efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însãrcinarea pe care o îndeplineşte o persoanã ori încheierea de tranzacţii financiare, prin utilizarea informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însãrcinãrii sale şi dacã aceste fapte sunt sãvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Curtea constatã cã acest text stabileşte toate elementele constitutive ale infracţiunii comise, astfel cã nu poate reţine contrarietatea lui faţã de dispoziţiile din Constituţie şi din Convenţie enunţate.
III. În opinia autorului excepţiei, <>art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 contravine art. 23 alin. (12) din Constituţie şi art. 7 din Convenţie, coroborat cu art. 11 şi 20 din Constituţie, întrucât condiţiile privind caracterul accesibil şi previzibil al legii nu sunt îndeplinite. Curtea constatã cã şi aceste susţineri urmeazã a fi înlãturate, deoarece termenul de "infracţiune" este folosit de legiuitor generic pentru a acoperi multitudinea de "infracţiuni bazã" din care pot proveni bunurile.
IV. În legãturã cu <>art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 , care pedepseşte cu închisoare persoanele vinovate de bancrutã frauduloasã, constând în falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidenţelor societãţii ori ascunderea unei pãrţi din activul societãţii, înfãţişarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrul societãţii, în alt act ori în situaţiile financiare a unor sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind sãvârşitã în vederea diminuãrii aparente a valorii activelor, autorul excepţiei susţine cã încalcã art. 23 alin. (11) din Constituţie, potrivit cãruia "Pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã", şi art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 11 şi 20. Cu privire la aceste susţineri, Curtea constatã cã textul de lege criticat stabileşte, ca orice normã de incriminare, conţinutul constitutiv al infracţiunii, adicã condiţiile obiective şi subiective în care fapta devine infracţiune. Aşa fiind, şi excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 urmeazã sã fie respinsã.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alineatul ultim din Codul de procedurã penalã, <>art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, <>art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, <>art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spãlãrii banilor şi ale <>art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, excepţie ridicatã de Ioan Lascãu în Dosarul nr. 2.122/2005 al Tribunalului Braşov - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 iunie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
