Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 522 din 11 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 993 din 9 noiembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Felicia Baratu în Dosarul nr. 1.463/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal rãspunde partea Dinu Ţovaru, personal şi asistat de avocatul Steliana Şerban, cu împuternicire avocaţialã la dosar, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având cuvântul, apãrãtorul pãrţii Dinu Ţovaru solicitã respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiatã, întrucât, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129, legiuitorul este singurul abilitat sã stabileascã regulile de desfãşurare a procesului. Cu privire la art. 16 alin. (1) din Constituţie, susţine cã dispoziţiile legale criticate se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţiile prevãzute de acestea, iar în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, aratã cã acesta nu înseamnã accesul la toate instanţele judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. Totodatã susţine cã prevederile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã nu contravin nici dispoziţiilor art. 6 şi nici celor ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, invocând jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale în aceastã materie, şi anume <>Decizia nr. 226/2004 .
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 iunie 2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã. Excepţia a fost ridicatã de Felicia Baratu, recurentã într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea unei cereri de obligare la lãsarea în deplinã proprietate şi posesie a unui imobil.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât suprimã o cale de atac, privând pãrţile de un grad de jurisdicţie, fãcând distincţii de ordin valoric şi punând "pe aceeaşi treaptã" acţiunea în revendicare cu alte cauze de o importanţã mai micã. Totodatã considerã cã "faptul cã o garsonierã are o valoare mai micã decât o vilã, situând-o sub plafonul de 1 miliard lei, nu înseamnã cã cei care îşi disputã o garsonierã sã beneficieze de douã grade de jurisdicţie, iar ceilalţi de trei".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã şi-a exprimat opinia în sensul cã procedura prevãzutã de lege pentru soluţionarea recursului nu permite administrarea unor probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse pânã la închiderea dezbaterilor şi, ca atare, litigiile care au ca obiect dreptul de proprietate şi pentru soluţionarea cãrora este necesar sã se administreze un probatoriu mai amplu, dacã la instanţa de fond nu s-a administrat proba testimonialã, proba cu interogatoriu sau proba cu expertiza de specialitate, vor fi soluţionate fãrã administrarea acestor probe în recurs. Astfel, considerã cã în asemenea litigii se impune parcurgerea tuturor cãilor de atac prevãzute de lege (apel şi recurs), pentru a se asigura o apãrare eficientã a dreptului de proprietate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, cu urmãtoarea motivare:
Principiul accesului liber la justiţie nu este încãlcat de dispoziţiile legale criticate, ci, dimpotrivã, acestea reprezintã o expresie a realizãrii drepturilor în justiţie. Instituirea regulilor privind competenţa şi procedura de judecatã este în deplinã concordanţã cu art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţionalã, de exemplu prin deciziile nr. 129/1995 şi nr. 38/1998, accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul la toate instanţele judecãtoreşti şi la toate cãile de atac, iar legiuitorul poate constitui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã.
Referitor la pretinsa încãlcare a art. 16 din Constituţie, considerã cã dispoziţiile legale criticate nu creeazã discriminãri între cetãţeni în funcţie de rasã, de naţionalitate, de origine etnicã, de limbã, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţã politicã, de avere sau de origine socialã, criterii ale egalitãţii în drepturi prevãzute atât în art. 4 alin. (2) din Constituţie, cât şi în art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Regimul juridic diferit instituit de legiuitor - constând în aceea cã hotãrârile judecãtoreşti date în primã instanţã în cererile introduse pe cale principalã privind pensii de întreţinere, litigii al cãror obiect are o valoare de pânã la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilã, cât şi în materie comercialã, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrãrile în registrele de stare civilã, luarea mãsurilor asigurãtorii, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs - este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurãrii celeritãţii soluţionãrii cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Astfel, în mãsura în care reglementarea se aplicã tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiatã.
Cu privire la încãlcarea art. 44 din Constituţie aratã cã dreptul de proprietate nu este un drept absolut, conţinutul şi limitele acestuia fiind stabilite de lege.
În susţinerea acestor argumente, Guvernul se referã la <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 226/2004 .
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã dispoziţiile legale criticate, care instituie excepţii de la parcurgerea tuturor cãilor de atac prevãzute de lege nu reprezintã o încãlcare a principiului egalitãţii, ci modalitãţi diferite de parcurgere a procedurii în faţa instanţei, determinate de situaţii obiectiv diferite, iar principiul egalitãţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care nu sunt diferite, aşa cum a statuat Curtea Constituţionalã prin <>Decizia Plenului nr. 1/1994 .
În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea art. 21 din Constituţie, apreciazã cã instituirea unor reguli speciale privind exercitarea cãilor de atac nu contravine principiului liberului acces la justiţie, întrucât acesta nu înseamnã accesul la toate instanţele judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. Totodatã, noţiunea de "proces echitabil" nu implicã imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie.
Referitor la critica de neconstituţionalitate raportatã la prevederile art. 44 din Constituţie, apreciazã cã aceasta nu poate fi reţinutã, întrucât dispoziţia legalã criticatã nu conţine norme contrare prevederilor constituţionale invocate, potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.
De asemenea, considerã cã textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 129 din Constituţie care reglementeazã folosirea cãilor de atac. Acest drept fundamental se realizeazã în condiţiile legii şi, prin urmare, este în competenţa exclusivã a legiuitorului de a stabili care sunt cãile de atac şi în ce condiţii pot fi exercitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, dispoziţii introduse prin <>art. I pct. 94 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000) şi modificate prin <>art. I pct. 40 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005), având în prezent urmãtorul conţinut: "Nu sunt supuse apelului hotãrârile judecãtoreşti date în primã instanţã în cererile introduse pe cale principalã privind pensii de întreţinere, litigii al cãror obiect are o valoare de pânã la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilã, cât şi în materie comercialã, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrãrile în registrele de stare civilã, luarea mãsurilor asigurãtorii şi în alte cazuri prevãzute de lege."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 21, art. 44 alin. (1) şi art. 129 din Constituţie, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 44 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.";
- Art. 129: "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine cã dispoziţiile legale criticate constituie norme de procedurã, care stabilesc categoriile de hotãrâri judecãtoreşti care nu pot fi supuse apelului în cadrul procesului civil. Conform prevederilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege, iar cãile de atac pot fi exercitate numai în condiţiile legii şi, ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedurã, însã, evident, respectând şi celelalte principii şi dispoziţii constituţionale.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, prevãzut de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã, Curtea observã cã diferenţierea hotãrârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii sau al categoriei sociale, aşa cum în mod eronat susţin autorii excepţiei şi, prin urmare, textul legal atacat nu instituie discriminãri pe criteriile prevãzute de art. 4 din Constituţie, de naturã sã aducã atingere principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii. Regimul juridic diferit - constând în aceea cã hotãrârile judecãtoreşti date în primã instanţã în cererile introduse pe cale principalã privind pensii de întreţinere, litigii al cãror obiect are o valoare de pânã la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilã, cât şi în materie comercialã, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrãrile în registrele de stare civilã, luarea mãsurilor asigurãtorii şi în alte cazuri prevãzute de lege nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs - este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurãrii celeritãţii soluţionãrii cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
Referitor la prevederile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, Curtea Constituţionalã a stabilit prin <>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, cã nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social, însã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
Totodatã Curtea observã cã din dispoziţiile şi principiile Legii fundamentale nu reiese obligativitatea existenţei triplului grad de jurisdicţie şi, de asemenea, cã reglementãrile internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate cãile de atac prevãzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Totodatã Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat cã dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi cã, fiind vorba despre un drept pe care convenţia l-a recunoscut fãrã sã-l defineascã în sensul restrâns al cuvântului, existã posibilitatea limitãrilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept (Cauza "Golder împotriva Regatului Unit", 1975).
Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile legale criticate, însã înainte de modificarea acestora prin <>Legea nr. 219/2005 , prin <>Decizia nr. 226/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, constatând cã acestea sunt constituţionale.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a prevederilor art. 44 din Constituţie referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietãţii private, Curtea constatã cã aceste prevederi constituţionale nu au pertinenţã în cauza de faţã, care are ca obiect examinarea constituţionalitãţii dispoziţiilor procedurale referitoare la hotãrârile judecãtoreşti care nu pot fi supuse apelului în cadrul procesului civil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Felicia Baratu în Dosarul nr. 1.463/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
