Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 521 din 27 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 din Codul de procedura penala  Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 521 din 27 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 325 din 18 mai 2010

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Silviu Dãnuţ Braga în Dosarul nr. 1.711/192/2009 al Tribunalului Giurgiu - Secţia penalã, de Magdalena Petrescu în Dosarul nr. 2.941/105/2009 al Tribunalului Prahova - Secţia penalã, de Societatea Comercialã "Mar. Co Glass Group" - S.R.L. în Dosarul nr. 8.405/325/2009 al Judecãtoriei Timişoara şi de Societatea Comercialã "Catalina Impex" - SRL în Dosarul nr. 668/244/2009 al Tribunalului Vaslui - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
În Dosarul nr. 7.469D/2009, autorul excepţiei a depus concluzii scrise şi a solicitat judecarea cauzei în lipsã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 7.469D/2009, nr. 8.073D/2009, nr. 8.181D/2009 şi nr. 8.461D/2009 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedurã civilã, nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 8.073D/2009, nr. 8.181D/2009 şi nr. 8.461D/2009 la Dosarul nr. 7.469D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza se aflã în stare de judecatã. Preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, deoarece criticile avansate de autori vizeazã o omisiune legislativã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 23 iulie 2009, 3 noiembrie 2009, 18 noiembrie 2009 şi 10 decembrie 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.711/192/2009, nr. 2.941/105/2009, nr. 8.405/325/2009 şi nr. 668/244/2009, Tribunalul Giurgiu - Secţia penalã, Tribunalul Prahova - Secţia penalã, Judecãtoria Timişoara şi Tribunalul Vaslui - Secţia penalã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã, în dosarele de mai sus, de Silviu Dãnuţ Braga, Magdalena Petrescu, Societatea Comercialã "Mar. Co Glass Group" - S.R.L. şi Societatea Comercialã "Catalina Impex" - S.R.L.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul Silviu Dãnuţ Braga susţine cã prevederile legale menţionate contravin Legii fundamentale, deoarece ar trebui sã permitã oricãrei persoane vãtãmate în drepturile şi interesele sale legitime sã se adreseze instanţei de judecatã împotriva oricãrui act al procurorului şi nu numai împotriva soluţiilor de netrimitere în judecatã.
Autorul excepţiei, Magdalena Petrescu, aratã cã prevederile legale menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20, 21, 24 şi 52, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece judecãtorul nu verificã în cadrul procedurii prevãzute de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã legalitatea proceselor-verbale întocmite de organele de cercetare penalã.
Societatea Comercialã "Mar. Co Glass Group" - S.R.L. susţine cã prevederile legale menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, 20, 21, 22, 24, 53, 124 şi 129, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece se suprimã un grad de jurisdicţie, respectiv apelul, şi analizarea plângerii se face doar pe baza înscrisurilor din dosar, neexistând posibilitatea de a se efectua acte în probaţiune, audieri de martori sau efectuãri de expertize. De asemenea, termenul prevãzut de alin. 2 al art. 278^1 din Codul de procedurã penalã afecteazã dreptul la un proces echitabil, întrucât, din cauza lipsei de diligenţã a prim-procurorului care nu rãspunde în termen plângerii formulate, se sancţioneazã partea interesatã prin încãlcarea dreptului de a se prezenta în faţa unei instanţe judecãtoreşti.
În sfârşit, Societatea Comercialã "Catalina Impex" - S.R.L. susţine cã prevederile legale menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 şi 136, precum şi prevederilor art. 1, 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece procurorul, în speţa dedusã judecãţii, s-a limitat la a dispune neînceperea urmãririi penale, fãrã a soluţiona capãtul de cerere privind sãvârşirea altor infracţiuni. Pe cale de consecinţã, deşi a invocat excepţia de nulitate a rezoluţiei procurorului şi a sentinţei penale dispuse în cauzã, considerã cã se încalcã în formã continuatã drepturile şi libertãţile fundamentale privind accesul liber la justiţie şi garantarea dreptului la un recurs efectiv.
Tribunalul Giurgiu - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Tribunalul Prahova - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Judecãtoria Timişoara opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Tribunalul Vaslui - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul României a comunicat punctul sãu de vedere în Dosarul nr. 8.073D/2009 şi aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, nici Guvernul nu a comunicat punctul sãu de vedere în celelalte trei dosare.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 , cu denumirea marginalã Plângerea în faţa judecãtorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, din Codul de procedurã penalã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 1.199 din 24 septembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 23 octombrie 2009, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, statuând cã "prin textul legal criticat s-a instituit posibilitatea cenzurãrii actelor procurorului de cãtre instanţele judecãtoreşti. Aşa fiind, accesul la justiţie al persoanelor nemulţumite de soluţiile date de procuror în faza de urmãrire penalã a procesului penal este asigurat, pãrţile având posibilitatea sã îşi apere drepturile şi interesele în cursul judecãţii, prin mijloacele prevãzute de lege şi cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale. Astfel, prevederile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã sunt menite tocmai sã asigure accesul la justiţie în cauzele în care parchetul a emis acte de netrimitere în judecatã, iar pe de altã parte, în plângerea formulatã împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului nu se judecã însãşi cauza, ci doar temeinicia şi legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmãririi penale şi a eventualelor probe scrise înfãţişate instanţei de pãrţile în proces.
În limitele obiectului acestor categorii de cauze, pãrţile care se plâng împotriva ordonanţei sau rezoluţiei de netrimitere în judecatã au posibilitatea sã demonstreze atât caracterul incomplet al urmãririi penale, cât şi aprecierea eronatã a probelor pe care s-a întemeiat soluţia emisã de procuror. În prima ipotezã, instanţa admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale, iar în cea de-a doua ipotezã, când probele existente la dosar sunt insuficiente pentru judecarea cauzei, instanţa reţine cauza spre judecare.
Nicio dispoziţie legalã nu împiedicã partea interesatã ca, atunci când apreciazã cã este posibilã administrarea altor probe pentru stabilirea adevãrului, sã solicite procurorului care a emis actul de netrimitere în judecatã sau procurorului superior ierarhic sã dispunã, în condiţiile prevãzute de lege, începerea sau redeschiderea urmãririi penale".
Totodatã, prin <>Decizia nr. 1.212 din 24 septembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 14 octombrie 2009, Curtea Constituţionalã, analizând constituţionalitatea art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, a mai statuat cã "prevederile legale criticate se aplicã fãrã privilegii ori discriminãri tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legal criticate şi nu sunt de naturã a afecta în vreun fel exerciţiul vreunui drept ori al unei libertãţi".
De asemenea, Curtea mai constatã cã inexistenţa în faza urmãririi penale a unui control judecãtoresc asupra oricãrui act al procurorului reprezintã critici referitoare la omisiuni legislative care nu intrã sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt, dupã caz, de competenţa legiuitorului, respectiv a instanţelor de judecatã, în cadrul cãilor de atac prevãzute de lege.
Referitor la critica potrivit cãreia, din lipsa de diligenţã a prim-procurorului care nu rãspunde în termen plângerii formulate, se sancţioneazã partea interesatã prin încãlcarea dreptului de a se prezenta în faţa unei instanţe naţionale, Curtea constatã cã prin numeroase decizii a rãspuns şi acesteia. Astfel, prin <>Decizia nr. 232 din 20 martie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 20 aprilie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate, arãtând cã prevederile legale criticate se aplicã fãrã privilegii ori discriminãri tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legal criticate şi nu sunt de naturã a afecta în vreun fel exerciţiul vreunui drept ori al unei libertãţi.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Silviu Dãnuţ Braga în Dosarul nr. 1.711/192/2009 al Tribunalului Giurgiu - Secţia penalã, de Magdalena Petrescu în Dosarul nr. 2.941/105/2009 al Tribunalului Prahova - Secţia penalã, de Societatea Comercialã "Mar. Co Glass Group" - S.R.L. în Dosarul nr. 8.405/325/2009 al Judecãtoriei Timişoara şi de Societatea Comercialã "Catalina Impex" - S.R.L. în Dosarul nr. 668/244/2009 al Tribunalului Vaslui - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 aprilie 2010.


PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
___________

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016