Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 521 din 12 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 5 februarie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, excepţie ridicată de Cristina Dobriţoiu în Dosarul nr. 30.901/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 404D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În privinţa neconstituţionalităţii art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, invocă jurisprudenţa Curţii în materie, respectiv Decizia nr. 1.443 din 3 noiembrie 2011 şi Decizia nr. 669 din 18 mai 2010. Referitor la art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, arată că persoana sancţionată poate formula plângere împotriva modului de aplicare a măsurii dispuse de dispoziţiile legale criticate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 30.901/4/2010, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, excepţie ridicată de Cristina Dobriţoiu într-o cauză privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, referitoare la staţionarea neregulamentară.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că norma înscrisă în cuprinsul primei teze a art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi reluată în cuprinsul art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010 instituie o îngrădire abuzivă a unui drept fundamental, respectiv dreptul la proprietate privată consacrat de art. 44 din Constituţie, inviolabil în condiţiile legii organice, potrivit art. 136 alin. (5) din Constituţie, cu nerespectarea condiţiilor impuse în cuprinsul art. 53 din Constituţie, cel puţin sub aspectul necesităţii şi proporţionalităţii măsurii.
Astfel, autoarea excepţiei arată că simpla încălcare a unei reguli de circulaţie privind staţionarea neregulamentară nu poate fi de natură să justifice ridicarea, transportul şi depozitarea autovehiculului staţionat fără acordul proprietarului.
De altfel, arată că taxele aplicabile sunt prohibitive, imposibilitatea achitării acestora poate duce chiar la pierderea proprietăţii asupra bunului respectiv, ca urmare a aplicării măsurilor de executare silită.
Mai arată că o asemenea măsură ar putea fi eventual justificată doar dacă este dispusă pentru fluidizarea traficului, respectiv pentru înlăturarea vehiculelor care constituie un obstacol pentru circulaţia pe drumurile publice. Astfel, ar trebui să se ajungă la dispunerea măsurii de transport şi depozitare a autovehiculului doar dacă alte soluţii pentru fluidizarea traficului nu sunt mai puţin oneroase şi mai la îndemână.
Mai departe, susţine că îngrădirea dreptului de proprietate se poate face doar în condiţiile art. 53 din Constituţie, or este greu de justificat necesitatea ridicării şi transportul pe distanţe mari a unui autoturism care nu afectează cu nimic buna desfăşurare a traficului, dar care a fost parcat într-un loc interzis din lipsa unui loc de parcare amenajat.
De asemenea, susţine că este greu de dovedit aplicarea nediscriminatorie a măsurii în cazul miilor de maşini staţionate neregulamentar.
În concluzie, arată că normele criticate restrâng exerciţiul dreptului de proprietate, nu se raportează doar la situaţii care pun în pericol circulaţia rutieră, nu sunt justificate în mod rezonabil prin apărarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor şi nu respectă condiţiile necesităţii şi proporţionalităţii impuse de art. 53 alin. (2) din Constituţie.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă consideră că textele criticate sunt constituţionale, reglementând o măsură tehnico-administrativă menită să asigure desfăşurarea în condiţii de siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, prin îndepărtarea autovehiculelor parcate neregulamentar. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale la care autorul excepţiei se raportează, deoarece acestea reglementează o măsură tehnico-administrativă menită să asigure desfăşurarea în condiţii de siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, prin îndepărtarea din spaţiul rezervat circulaţiei rutiere a autovehiculelor parcate neregulamentar.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 şi 136 din Constituţie, consideră că nu poate fi reţinută, deoarece dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări rezonabile.
Întrucât nu este încălcat niciun drept sau nicio libertate fundamentală, apreciază că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât nu se pune problema unei privări de proprietate, ci doar a limitării, temporare, a exerciţiului a două dintre atributele dreptului de proprietate, şi anume posesia şi folosinţa, rămânând neafectată prerogativa dispoziţiei, care este de esenţa dreptului de proprietate. De altfel, măsura instituită prin textul de lege criticat reprezintă o sancţionare a atitudinii culpabile a conducătorului auto care a nesocotit normele legale referitoare la staţionarea vehiculelor.
Mai consideră că nu se poate reţine nici nesocotirea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, deoarece există un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele folosite.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 15 iulie 2010. Analizând motivarea excepţiei, Curtea constată că în realitate prevederile legale vizate prin criticile de neconstituţionalitate formulate sunt doar cele ale primei teze ale alin. (1) al art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, precum şi cele ale art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, texte de lege care au următorul cuprins:
- Art. 64 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: "(1) Poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă. [...].";
- Art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010: "În domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală are următoarele atribuţii: [...] h) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar."
În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 privind proprietatea din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine următoarele:
1. Prevederile legale criticate reglementează posibilitatea poliţiei rutiere de a dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe parte carosabilă, având dreptul de a constata contravenţii şi de a aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis.
Partea carosabilă reprezintă porţiunea din platforma drumului destinată circulaţiei vehiculelor; un drum poate cuprinde mai multe părţi carosabile complet separate una de cealaltă printr-o zonă despărţitoare sau prin diferenţă de nivel, astfel cum rezultă din prevederile art. 6 pct. 23 din ordonanţa de urgenţă.
Scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit art. 1 alin. (2), este acela de a asigura desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, precum şi a mediului.
În ceea ce priveşte înlăturarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă, Curtea constată că sintagma "constituie un obstacol pentru circulaţia publică" se regăsea, de altfel, în forma iniţială a ordonanţei de urgenţă, dar nu a fost păstrată în prezent. Acest aspect ţine de opţiunea şi politica legiuitorului în ceea ce priveşte stabilirea cadrului necesar pentru buna şi fluenta desfăşurare a traficului rutier.
În consecinţă, Curtea constată că este neîntemeiată susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar urmăreşte un scop legitim numai în măsura în care constituie un obstacol pentru circulaţie.
2. Analizând critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010 privind conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi caracterul inviolabil al proprietăţii private, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută.
Textele de lege criticate reglementează o "măsură tehnico-administrativă menită să asigure desfăşurarea circulaţiei pe drumurile publice în condiţii de siguranţă, prin îndepărtarea de pe spaţiul rezervat circulaţiei rutiere a autovehiculelor staţionate în acea zonă în pofida regulilor stabilite prin lege privind oprirea şi staţionarea acestora", astfel cum s-a reţinut prin Decizia nr. 691 din 5 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 16 iunie 2009.
Cu acel prilej, Curtea a mai constatat că "nu poate reţine critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată, întrucât dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări rezonabile".
Curtea a reţinut că în ipoteza de faţă nici măcar nu se pune problema unei privări de proprietate, ci doar a limitării a două dintre atributele dreptului de proprietate, şi anume posesia şi folosinţa, rămânând neafectată prerogativa dispoziţiei, care este de esenţa dreptului de proprietate. Mai mult, această limitare a posesiei şi folosinţei este doar temporară, încetând de îndată ce proprietarul autovehiculului staţionat neregulamentar achită contravaloarea cheltuielilor necesitate de ridicarea, transportul şi depozitarea acestuia. De altfel, măsura instituită prin textul de lege criticat reprezintă o sancţionare a atitudinii culpabile a conducătorului auto care a nesocotit normele legale referitoare la staţionarea vehiculelor.
Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin decizia menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.
Aşadar, având în vedere scopul urmărit, mijloacele folosite, precum şi existenţa unui just echilibru între interesele individuale şi cele generale, Curtea constată că prin textele legale criticate legiuitorul a reglementat o limitare rezonabilă a atributelor de posesie şi folosinţă ale dreptului de proprietate, ceea ce reprezintă o expresie a textului constituţional referitor la competenţa legiuitorului de a stabili limitele dreptului de proprietate.
Întrucât nu este încălcat niciun drept sau nicio libertate fundamentală invocate în susţinerea excepţiei, Curtea reţine că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.
3. Cât priveşte aspectele referitoare la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale criticate de către agenţii Poliţiei rutiere, acestea nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti, cărora persoana nemulţumită li se poate adresa pe calea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care s-a dispus aplicarea măsurii reglementate de aceste dispoziţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristina Dobriţoiu în Dosarul nr. 30.901/4/2012 şi constată că dispoziţiile art. 64 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
