Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 52 din 21 martie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societatilor comerciale din turism
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 17 iulie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societãţilor comerciale din turism, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Valahia" - S.A. din Targoviste în Dosarul nr. 6.441/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial.
Dezbaterile au avut loc la data de 7 martie 2000, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi a reprezentantului Societãţii Comerciale "Valahia" - S.A. din Targoviste, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 14 martie 2000 şi apoi la data de 21 martie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 noiembrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 6.441/1999, Curtea de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societãţilor comerciale din turism, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Valahia" S.A. din Targoviste într-o cauza având ca obiect obligarea acestei societãţi la încheierea contractului de leasing imobiliar.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , în ansamblul ei, cat şi dispoziţiile art. 5, 6 şi 11 ale acesteia incalca prevederile art. 41, 49, ale art. 114 alin. (4), ale art. 134 şi 135 din Constituţie. Astfel se arata ca emiterea acestei ordonanţe de urgenta nu este justificatã de o stare exceptionala şi, în consecinta, sunt incalcate prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie, iar limitarea drepturilor actionarilor de a deţine un anumit procent din capitalul unei societãţi comerciale incalca prevederile constituţionale ale <>art. 49. De asemenea, prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 contravin principiului libertãţii de vointa a pãrţilor, în sensul ca acestea nu pot stabili condiţiile de fond şi de forma ale contractului de leasing imobiliar, precum şi art. 134 din Constituţie, potrivit cãruia, în condiţiile economiei de piata, rolul statului este limitat la problemele esenţiale ce privesc apãrarea şi promovarea interesului public în cadrul economiei naţionale. Se mai considera ca şi art. 5 din ordonanta, care prevede obligaţia societãţilor comerciale din turism de a încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza ferma de vânzare-cumpãrare, aduce atingere principiului autonomiei de vointa, prin corolarul acestuia "libertatea de a contracta", precum şi principiului consensualismului. Acelaşi articol incalca şi principiul ocrotirii egale a proprietãţii private prevãzut la art. 41 din Constituţie, prin aceea ca societãţile comerciale din turism sunt obligate sa înstrãineze, sub forma contractelor de leasing imobiliar, activele din proprietate, iar societãţile de investiţii financiare sunt obligate sa înstrãineze în termen de trei luni de la data intrãrii în vigoare a ordonanţei criticate acţiunile pe care le deţin la societãţile comerciale de turism peste limita de 10% din totalul acţiunilor emise de fiecare dintre aceste din urma societãţi.
Curtea de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, întrucât Guvernul are competenta sa emita ordonanţe în domenii ce necesita o reglementare urgenta, pentru a stabili condiţiile privatizãrii.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societãţilor comerciale din turism, în ansamblu, cat şi a dispoziţiilor art. 5, 6 şi 11 ale acesteia este neîntemeiatã. Se arata ca, în sensul art. 41 alin. (1), teza a doua din Constituţie, care prevede ca limitele şi conţinutul dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, art. 5 şi 11 din ordonanta, criticate ca fiind neconstituţionale, nu fac altceva decât sa stabileascã conţinutul şi limitele dreptului de proprietate al celor doua categorii de societãţi comerciale asupra acţiunilor pe care le deţin. Cu referire la susţinerea încãlcãrii art. 49 din Constituţie, se arata ca dispoziţiile acestui text constituţional, care reglementeazã restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, nu sunt incidente în cauza. Se considera ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , în întregul sau, nu incalca nici art. 114 alin. (4) din Constituţie, deoarece acest text nu stabileşte situaţiile excepţionale care justifica adoptarea ordonanţelor de urgenta şi, în consecinta, singura autoritate care apreciazã asupra unor astfel de cazuri este Guvernul. În speta, Guvernul a socotit ca privatizarea societãţilor comerciale din turism, ca unica soluţie pentru redresarea acestui sector de activitate economico-socialã, constituie o situaţie exceptionala. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , în general, şi prevederile art. 5 şi 11, în special, incalca dispoziţiile art. 134 din Constituţie, prin aceea ca nu asigura libertatea comerţului, se apreciazã, de asemenea, ca este nefondata, vânzarea acţiunilor de cãtre cele doua categorii de societãţi comerciale urmând a se face în termen de 3 luni de la data intrãrii în vigoare a ordonanţei, dar în condiţiile economiei de piata, ale legii cererii şi ofertei.
În sfârşit, în legatura cu susţinerile privind încãlcarea dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, referitoare la proprietate, se apreciazã, de asemenea, ca acestea sunt nefondate, întrucât prin art. 5 şi 11 din ordonanta se stabilesc doar conţinutul şi limitele dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de cele doua categorii de societãţi comerciale, astfel ca principiul inviolabilitatii proprietãţii nu este infrant.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societãţilor comerciale din turism, în ansamblul ei, cat şi prevederile art. 5, 6 şi 11 din aceasta, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 5: "Societãţile comerciale din turism la care statul este acţionar şi care au în derulare contracte de locatie a gestiunii, de închiriere sau de asociere în participaţiune vor vinde sau vor încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilã de vânzare prin negociere directa cu locatarii sau cu asociaţii în termen de 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta.";
- Art. 6: "(1) Initiativa transformarii contractelor de locatie a gestiunii, de închiriere sau de asociere în participaţiune în contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilã de vânzare aparţine persoanei fizice sau juridice care are în folosinta activul şi care va depune în acest sens o solicitare scrisã la sediul societãţii comerciale în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta.
(2) Nerespectarea prevederilor cu privire la termenul prevãzut la alin. (1) atrage decãderea locatarului sau a asociatului din dreptul de a solicita transformarea contractului de locatie a gestiunii, de închiriere sau de asociere în participaţiune în contract de leasing imobiliar cu clauza irevocabilã de vânzare cu consecinta rezilierii de drept a contractului de locatie a gestiunii, de închiriere sau de asociere în participaţiune, activele respective urmând a fi vândute potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenta cu despãgubirea locatarului sau a asociatului, corespunzãtor investiţiilor efectuate şi neamortizate.
(3) Societatea comercialã are obligaţia ca în termen de 30 de zile de la data primirii cererii sa comunice decizia consiliului de administraţie cu privire la soluţionarea cererii prevãzute la alin. (1).";
- Art. 11: "În termen de maximum 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, societãţile de investiţii financiare sunt obligate sa vândã acţiunile pe care le deţin la societãţile comerciale din turism peste limita de 10% din totalul acţiunilor emise de fiecare dintre societãţile comerciale din turism, potrivit dispoziţiilor legale."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã sa fie respinsã.
I. O prima critica priveşte <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , în ansamblul ei, apreciatã de autorul exceptiei ca fiind neconstitutionala sub aspectul încãlcãrii dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, prin aceea ca nu exista o stare exceptionala care sa justifice adoptarea unei ordonanţe de urgenta în domeniul privatizãrii societãţilor comerciale din turism.
Art. 114 alin. (4) din Constituţie prevede: "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta. Acestea intra în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu."
Din redactarea acestui text rezulta ca în Constituţie nu se precizeazã conţinutul notiunii de "cazuri excepţionale", astfel încât ea trebuie interpretatã sistematic, atât în logica instituţiei delegarii legislative, consacratã la art. 114, cat şi a edificiului constituţional în ansamblul sau. În acest sens, prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, Curtea Constituţionalã a statuat ca "prin cazuri excepţionale, în sensul art. 114 alin. (4) din Constituţie, se înţelege acele situaţii care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecinta, dacã legiuitorul nu a instituit o norma specifica unei circumstanţe excepţionale, ar fi contrar insesi voinţei acestuia ca regulile existente sa fie aplicate cazurilor excepţionale la care se referã art. 114 alin. (4) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie s-a mai arãtat ca, în considerarea unor asemenea situaţii extreme, intervenţia Guvernului, pe calea ordonanţei de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie, este justificatã de interesul public lezat de caracterul anormal şi excesiv al cazurilor excepţionale şi de aceea "o astfel de mãsura se poate fundamenta numai pe necesitatea şi urgenta reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public". Tot astfel, în Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, Curtea Constituţionalã a subliniat caracterul obiectiv al cazului excepţional, "în sensul ca existenta sa nu depinde de vointa Guvernului, care, în asemenea împrejurãri, este constrâns sa reactioneze prompt pentru apãrarea unui interes public, pe calea ordonanţei de urgenta", ci depinde de necesitatea sau de existenta unor împrejurãri care sa justifice cazul excepţional, iar urgenta reglementãrii sa rezulte din nota de fundamentare a ordonanţei de urgenta ori din justificãrile prezentate de Guvern la dezbaterile parlamentare privind proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenta. În consecinta, ordonanta de urgenta a Guvernului nu este condiţionatã de posibilitatea utilizãrii altor mijloace constituţionale, cum ar fi adoptarea iniţiativei legislative în procedura legislativã obişnuitã.
Examinând Nota de fundamentare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , Curtea Constituţionalã constata ca obiectul de reglementare al acestei ordonanţe îl constituie instituirea cadrului juridic necesar pentru accelerarea procesului de privatizare a societãţilor comerciale din turism, prin vânzarea de cãtre stat a acţiunilor pe care acesta le deţine la societãţile comerciale din turism, precum şi prin vânzarea activelor aparţinând acestor societãţi, la care statul este acţionar, în scopul creşterii eficientei economice a activitãţii în aceasta importanta ramura a economiei naţionale.
Adoptând <>Ordonanta de urgenta nr. 32/1998 , Guvernul a avut în vedere îmbunãtãţirea activitãţii societãţilor din turism, obiectiv ce se poate realiza numai printr-o procedura rapida de accelerare a privatizãrii acestor societãţi, privatizare care sa îşi atinga scopul chiar începând din anul 1999.
Acest ansamblu de motive este suficient pentru a retine ca împrejurãrile concrete avute în vedere de Guvern reprezintã un "caz excepţional" ce impunea mãsuri cu caracter de urgenta pentru privatizarea societãţilor comerciale din turism, dupã o procedura accelerata, astfel încât acest motiv de neconstituţionalitate nu poate fi reţinut. Prin urmare, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã sa fie respinsã.
De altfel, la aceeaşi soluţie de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate se ajunge şi pe baza argumentelor înfãţişate în opinia separatã formulatã la Decizia Curţii Constituţionale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia o menţin şi în cauza de fata.
II. Cea de a doua critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile <>art. 5, 6 şi 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 . Potrivit acestor texte, societãţile comerciale din turism la care statul este acţionar sunt obligate sa îşi vândã acţiunile ori sa încheie pentru active contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilã de vânzare, iar societãţile de investiţii financiare sunt obligate sa înstrãineze acţiunile ce le deţin la societãţile comerciale din turism peste limita de 10% din totalul acţiunilor emise de fiecare dintre aceste din urma societãţi. Se susţine de cãtre autorul exceptiei de neconstituţionalitate ca aceste dispoziţii incalca art. 41 alin. (1) din Constituţie, care garanteazã dreptul de proprietate.
Art. 41 alin. (1) din Constituţie prevede: "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege." Curtea Constituţionalã constata ca, în sensul acestor dispoziţii constituţionale, <>art. 5, 6 şi 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 nu fac decât sa stabileascã conţinutul şi limitele dreptului de proprietate al societãţilor comerciale din turism şi al societãţilor de investiţii financiare asupra acţiunilor pe care le deţin. Textele menţionate din <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 prevãd modalitãţile de privatizare a societãţilor comerciale din turism la care statul este acţionar, iar nu şi a acţiunilor sau a activelor care ar aparţine unor persoane private.
Curtea Constituţionalã constata, de asemenea, ca stabilirea cotei de 10% din totalul acţiunilor emise de fiecare dintre societãţile comerciale din turism, care poate fi detinuta la acestea de cãtre societãţile de investiţii financiare, nu constituie o încãlcare a art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]", ci reprezintã o opţiune a politicii statului în domeniul reformei economice şi a strategiei de privatizare, ştiut fiind ca, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 134 alin. (2) lit. b), "Statul trebuie sa asigure: [....] b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã;". De altfel, cota de 10% a fost stabilitã încã de la înfiinţarea societãţilor de investiţii financiare, prin <>Ordonanta Guvernului nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii şi functionarii fondurilor deschise de investiţii şi a societãţilor de investiţii ca instituţii de intermediere financiarã, textul criticat fixând doar termenul de 3 luni în care aceasta obligaţie trebuie realizatã.
III. Un alt motiv de neconstituţionalitate priveşte obligaţia prevãzutã de textele criticate de transformare a contractelor de locatie a gestiunii, de închiriere sau de asociere în participaţiune în contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilã de vânzare de cãtre societãţile comerciale din turism la care statul este acţionar, în legatura cu care se afirma ca incalca principiul autonomiei de vointa şi al libertãţii de a contracta.
Curtea Constituţionalã constata ca, dimpotriva, dacã s-ar interzice statului vânzarea acţiunilor şi activelor pe care le deţine în scopul accelerarii privatizãrii, s-ar incalca libertatea de a contracta şi s-ar infrange prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, potrivit cãrora "(2) Statul trebuie sa asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;".
Aceasta opţiune legislativã este confirmatã prin <>Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, lege care, la art. 24 şi urmãtoarele din art. I al titlului 1, prevede posibilitatea pentru societãţile comerciale care au în derulare contracte de locatie în gestiune, de închiriere sau de asociere de a vinde ori de a încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilã de vânzare, prin negociere directa cu locatarii sau asociaţii, în situaţiile în care ei au efectuat investiţii în activele pe care le utilizeazã, reprezentând mai mult de 15% din valoarea acestor active. <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 este o reglementare specialã cu privire la acţiunile şi activele societãţilor comerciale din turism la care statul este acţionar, iar vânzarea acestor acţiuni şi active se face în condiţiile imperative cerute de aceasta ordonanta, fãrã ca prin aceasta mãsura sa se încalce dreptul de proprietate al unor persoane private.
IV. În sfârşit, Curtea Constituţionalã nu poate retine nici susţinerile potrivit cãrora <>art. 5 şi 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 contravin dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, prin aceea ca restrang exerciţiul dreptului de proprietate prevãzut la art. 41 din Constituţie, întrucât, asa cum s-a arãtat deja, textele criticate stabilesc conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, în sensul dispoziţiilor constituţionale menţionate. Pentru aceleaşi considerente nu se poate retine nici încãlcarea dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, referitoare la inviolabilitatea proprietãţii private. În speta, nu este vorba de acţiuni sau active proprietate privatã, ci de acţiuni deţinute de stat prin Fondul Proprietãţii de Stat şi de active ale societãţilor comerciale din turism la care statul este acţionar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi cat priveşte soluţia de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societãţilor comerciale din turism, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Valahia" - S.A. din Targoviste în Dosarul nr. 6.441/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 21 martie 2000.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
