Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 519 din 5 iulie 2016  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 519 din 5 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 875 din 1 noiembrie 2016

    Valer Dorneanu - preşedinte
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 4.873/180/2015 al Judecătoriei Bacău - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.576D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 123D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 10.280/180/2015 al Judecătoriei Bacău - Secţia civilă.
    5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    6. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Societatea Baza de Tratament Balnear Sărata Băi - S.R.L. din comuna Sărata, judeţul Bacău, a depus la dosarul cauzei note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 174D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, excepţie ridicată de Societatea Neptun Street - S.R.L. din localitatea Miroslava, judeţul Iaşi, în Dosarul nr. 22.916/245/2015 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă.
    8. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 123D/2016 şi nr. 174D/2016 la Dosarul nr. 1.576D/2015, care este primul înregistrat.
    10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile legale criticate reflectă opţiunea legiuitorului de a aprecia cu privire la modalitatea în care anumite fapte sunt sancţionate contravenţional. Astfel, aceste prevederi descriu faptele ce constituie contravenţie, sancţiunea ce urmează să se aplice pentru acestea, iar nu modul de completare a registrului de casă, a notelor de recepţie şi constatare, trimiterea din actul normativ la reglementările emise de Ministerul Finanţelor Publice fiind suficient de clare astfel încât să permită oricărei persoane care, la nevoie, apelând la consultanţă de specialitate, să-şi corecteze conduita. Mai mult, în această materie, persoanele vizate efectuează în mod obişnuit astfel de operaţiuni contabile.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    11. Prin încheierile din 28 octombrie 2015 şi 27 ianuarie 2016, pronunţate în dosarele nr. 4.873/180/2015 şi nr. 10.280/180/2015, Judecătoria Bacău - Secţia civilă, din oficiu, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, excepţie ridicată în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva unor procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, încheiate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
    12. Prin Încheierea din 1 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 22.916/245/2015, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, excepţie ridicată de Societatea Neptun Street - S.R.L. din localitatea Miroslava, judeţul Iaşi, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, încheiat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
    13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 califică drept contravenţie nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse, iar săvârşirea acestor contravenţii se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 4.000 lei. În acest context se prezintă aspecte referitoare la motivele şi temeiurile legale ce au stat la baza emiterii proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în speţele de faţă, respectiv că nu au fost întocmite notele de recepţie şi constatare de diferenţe pentru mărfurile aprovizionate şi cuprinse în anumite facturi fiscale, precum şi faptul că nu a fost întocmit registrul de casă cu operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate într-o anumită perioadă de timp, fiind încălcate astfel prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991 şi cele cuprinse în Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.512/2008 privind documentele financiar-contabile. Raportat la cele prezentate, se arată că descrierea faptei ce constituie contravenţie nu se regăseşte în conţinutul Legii nr. 82/1991, ci în cuprinsul unui ordin de ministru.
    14. Totodată, se susţine că prevederile criticate nu pot fi considerate norme de trimitere, iar în absenţa indicării cu exactitate a dispoziţiilor legale la care se face trimiterea, nu sunt respectate normele de tehnică legislativă, dimpotrivă, redactarea acestora având un caracter de maximă generalitate. Or, într-o tehnică legislativă corectă, ar fi trebuit să figureze ca normă-cadru, detaliată subsecvent de toate celelalte prevederi care stabilesc contravenţiile şi sancţiunile corespunzătoare. Prin urmare, stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, iar în lipsa unei reprezentări clare a elementelor ce constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. De altfel, se mai apreciază că tehnica de reglementare a prevederilor criticate nu corespunde nici regulilor instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
    15. În acest context, având în vedere Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la calitatea legii, consideră că prevederile legale criticate sunt deficitare, întrucât "nu stabilesc distinct, precis, explicit şi cu claritate obligaţiile ce revin întreprinderilor, a căror neîndeplinire atrage răspunderea contravenţională" şi nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind, astfel, incompatibile cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    16. De asemenea, se susţine că imprecizia textului criticat afectează şi garanţiile constituţionale şi convenţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în esenţă, că nerespectarea garanţiilor fundamentale, care protejează presupuşii autori ai unor fapte ilicite, în faţa posibilelor abuzuri ale autorităţilor desemnate să-i urmărească şi să-i sancţioneze, reprezintă un aspect ce trebuie examinat în temeiul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68). Pentru ca dreptul la un proces echitabil să nu rămână teoretic şi iluzoriu, normele juridice trebuie să fie clare, precise şi explicite, astfel încât să îl poată avertiza în mod inechivoc pe destinatarul acestora asupra gravităţii consecinţelor nerespectării enunţurilor legale pe care le cuprind.
    17. Faţă de cele prezentate, apreciază că prevederile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 82/1991 sunt de natură să încalce dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    18. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 174D/2016, opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că prevederile criticate respectă normele de tehnică legislativă, precum şi prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, dispoziţiile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 fiind norme de trimitere.
    19. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    20. Guvernul menţionează că, din analiza reglementării criticate reiese faptul că, într-adevăr, dispoziţiile a căror nerespectare atrage aplicarea sancţiunii contravenţionale nu sunt identificate de o manieră concretă de către legiuitor, încălcându-se prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, conform cărora "actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii (...)". Astfel, legiuitorul nu identifică actele normative care stabilesc conduita a cărei nerespectare atrage aplicarea sancţiunii contravenţionale. În acest context, precizează că, în cauza de faţă, pot fi incidente considerentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, în ceea ce priveşte necesitatea ca un act normativ să îndeplinească anumite condiţii calitative, respectiv claritate, precizie, previzibilitate. Totodată, menţionează că, în măsura în care este lipsită de previzibilitate, norma ar putea fi considerată şi de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie, inclusiv dreptului la un proces echitabil. Apreciază că instituţia competentă a se pronunţa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate este Curtea Constituţională.
    21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: "Constituie contravenţie următoarele fapte: [...]
    2. nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la: [...]
    c) întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse;".
    24. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie. De asemenea, se invocă prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 referitor la dreptul oricărei persoane, în deplină egalitate, de a fi audiată în mod echitabil si public de un tribunal independent şi imparţial din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, din economia prevederilor criticate, reiese că acestea statuează cu privire la faptul că nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii referitoare la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse constituie contravenţie.
    26. Totodată, Curtea observă că legiuitorul, prin dispoziţiile Legii contabilităţii nr. 82/1991, a prevăzut în mod expres atât posibilitatea, cât şi obligaţia unor entităţi de a elabora şi emite norme şi reglementări contabile specifice anumitor domenii de activitate în această materie. Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 82/1991, Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează şi emite norme şi reglementări în domeniul contabilităţii, planul de conturi general, modelele situaţiilor financiare, registrelor şi formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă, normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora. De asemenea, Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează şi emite norme privind contabilitatea în partidă simplă [art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 82/1991]. Normele şi reglementările contabile specifice anumitor domenii de activitate se elaborează şi se emit de instituţiile cu atribuţii în acest sens, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, după cum urmează: a) de către Banca Naţională a României, pentru instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată şi a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică şi prestare de servicii de plată, şi pentru Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; b) de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie [art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 82/1991]. Totodată, prin art. 4 alin. (4) din Legea nr. 82/1991, legiuitorul a prevăzut că elaborarea acestor reglementări [prevăzute la art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 82/1991] se face cu consultarea organismelor profesionale de profil.
    27. În aplicarea acestor prevederi legale a fost emis Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.512/2008 privind documentele financiar-contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 şi 870 bis din 23 decembrie 2008, act care, astfel cum reiese din dosarul cauzei, a stat la baza aplicării sancţiunii contravenţionale. În prezent, acest ordin este abrogat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 şi 910 bis din 9 decembrie 2015. De altfel, potrivit art. 34 şi art. 46 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, fiecare minister, în exercitarea atribuţiei de organizare, coordonare şi control al aplicării şi executării legilor în domeniul său de activitate, emite, în condiţiile legii, ordine şi instrucţiuni (a se vedea în acest sens Decizia nr. 54 din 16 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 6 februarie 2007).
    28. Totodată, Curtea reţine că, astfel cum reiese din dosarele cauzei, la aplicarea sancţiunii contravenţionale s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, potrivit cărora orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ şi care angajează răspunderea persoanelor care l-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care l-au înregistrat.
    29. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională, examinând pretinsa neconstituţionalitate a altor prevederi din Legea nr. 82/1991 [respectiv ale art. 41 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 82/1991, potrivit cărora, "constituie contravenţii la prevederile prezentei legi următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni: [...] 2. nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la: [...] e) întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare periodice stabilite potrivit legii"], cu un conţinut şi faţă de critici de neconstituţionalitate similare, a statuat că nu se poate susţine că Ministerul Finanţelor Publice, prin acte normative inferioare legii, defineşte conţinutul faptelor contravenţionale, depăşind cadrul legal reglementat de legiuitor şi situându-se mai presus de lege, întrucât situaţiile financiare periodice sunt stabilite potrivit legii, iar numai obligaţia întocmirii şi depunerii acestora este prevăzută prin reglementări ale Ministerului Finanţelor Publice. În acest context, Curtea a reţinut că problema de principiu vizată prin critica de neconstituţionalitate este aceea referitoare la emiterea de către un organ al puterii executive a unor reglementări în domeniul contabilităţii, a căror nerespectare constituie contravenţie, deşi acesta nu are competenţa de a emite acte normative cu putere de lege. Curtea a statuat că "prin dispoziţiile de lege ce fac obiectul [...] excepţiei de neconstituţionalitate, iar nu prin acte cu forţă juridică inferioară acesteia, se sancţionează contravenţional, printre altele, şi nerespectarea anumitor reglementări emise de Ministerul Finanţelor Publice în domeniul activităţii contabile" (a se vedea în acest sens Decizia nr. 106 din 22 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 martie 2005, şi Decizia nr. 54 din 16 ianuarie 2007, precitată).
    30. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că prevederile criticate descriu faptele ce constituie contravenţie şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru acestea, respectiv prevăd că nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii referitoare la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse constituie contravenţie, fiind stabilită, prin prevederile legii, şi obligativitatea ca orice operaţiune economico-financiară efectuată să fie consemnată în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
    31. Din evaluarea cadrului legislativ în materia contabilităţii în general şi, în mod special a normelor legale ce sunt incidente în speţa de faţă, Curtea constată că prevederile criticate nu sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii şi care impune obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile şi accesibile.
    32. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).
    33. De asemenea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse de Constituţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita (a se vedea în acest sens Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragraful 17).
    34. În ceea ce priveşte accesibilitatea legii, Curtea a reţinut că, din punct de vedere formal, aceasta are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative de rang infraconstituţional şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în temeiul art. 78 din Constituţie, respectiv legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o data ulterioară prevăzută în textul ei. Însă, pentru a fi îndeplinită cerinţa de accesibilitate a legii, nu este suficient ca o lege să fie adusă la cunoştinţa publică, ci este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conţinutul domeniului reglementat (a se vedea în acest sens Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, precitată, paragrafele 26 şi 27).
    35. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 44 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, partea dispozitivă a actului normativ reprezintă conţinutul propriu-zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia, iar potrivit art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000, pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere.
    36. Ca atare, raportând prevederile criticate la principiile mai sus enunţate, Curtea constată prevederile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 82/1991 sunt în deplin acord cu principiul legalităţii înscris în art. 1 alin. (5) din Constituţie şi al cărui conţinut şi înţeles a fost desluşit prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    37. Faţă de această împrejurare, Curtea nu poate reţine nici critica potrivit căreia pretinsa imprecizie a textului criticat ar afecta garanţiile constituţionale şi convenţionale ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare. De altfel, potrivit art. 42 alin. (4), (5) şi (7) din Legea nr. 82/1991, constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de persoanele cu atribuţii de inspecţie fiscală şi control financiar, precum şi de personalul altor direcţii din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, stabilit prin ordin al ministrului finanţelor publice. Contravenţiilor prevăzute la art. 41 din Legea nr. 82/1991 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, aşadar inclusiv căile de atac prevăzute de acest act normativ care la art. 31 alin. (1) dispune că "Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia". Or, de altfel, aceasta este şi situaţia cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată şi în care s-au ridicat prezentele excepţii de neconstituţionalitate.
    38. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia tehnica de reglementare a prevederilor criticate nu corespunde regulilor instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Curtea reţine că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă că, faţă de această critică, Curtea nu se află în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea, ci a unei simple pretinse contrarietăţi între norme legale ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, în general, şi norme care reglementează în materia contabilităţii. De altfel, legiuitorul are deplina legitimitate de a stabili atât norme cu caracter general, cât şi cu caracter special, derogatorii [a se vedea art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 24/2000].
    39. Faţă de cele prezentate, Curtea nu poate reţine pretinsa contrarietate a prevederilor legale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 82/1991 urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

    40. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în dosarele nr. 4.873/180/2015 şi nr. 10.280/180/2015 ale Judecătoriei Bacău - Secţia civilă şi de Societatea Neptun Street - S.R.L. din localitatea Miroslava, judeţul Iaşi, în Dosarul nr. 22.916/245/2015 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secţia civilă şi Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.


                    PREŞEDINTELE INTERIMAR
                   AL CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                 prof. univ. dr. VALER DORNEANU

                     Magistrat-asistent,
                       Ioniţa Cochinţu

                            ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016