Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 519 din 12 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Cornelia Bledea în Dosarul nr. 8.077/100/2011 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 398D/2013. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu există diferenţă de tratament juridic cu privire la obligaţia de a plăti contribuţia de asigurări sociale de sănătate, din perspectiva invocată de autorul excepţiei. Astfel, contribuţia datorată este aceeaşi, însă veniturile asupra cărora se aplică diferă în funcţie de situaţia obiectiv diferită în care se află categoriile de contribuabili.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 12 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.077/100/2011, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Cornelia Bledea în cadrul soluţionării contestaţiei privind anularea Deciziei nr. 160/809/2011 prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 5.821/809/2011, ambele decizii fiind emise de Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16 din Constituţie privind principiul egalităţii în faţa legii. În acest sens, arată că, prin comparaţie cu asociaţii sau administratorii unei societăţi comerciale, care nu plătesc contribuţii de asigurări sociale de sănătate calculate asupra profitului, ci doar în raport cu veniturile încasate în această calitate, aceştia beneficiază de o situaţie privilegiată în raport cu notarii, care achită o contribuţie calculată în funcţie de profit. Astfel, autoarea excepţiei susţine că, din reglementarea art. 19, 39 şi 48 din Legea nr. 571/2003 - codul fiscal rezultă că, având funcţia de notar public, este persoană fizică rezidentă, denumită "contribuabil", care are obligaţia de a ţine contabilitate în partidă simplă şi de a plăti impozit pe venit. Subliniază "modul în care se determină venitul net, respectiv venitul care stă la baza calculului contribuţiei de asigurări de sănătate pentru a-l putea compara mai uşor cu un alt tip de venit, respectiv, cu profitul pe care îl realizează o persoană juridică. Din această comparaţie rezultă că atât venitul persoanei fizice care exercită o profesie liberală, cât şi profitul persoanei juridice se definesc ca diferenţa dintre venitul din orice sursă şi cheltuielile deductibile". Cu alte cuvinte, consideră că, de fapt, notarul plăteşte impozit pe profit. Mai arată că orice asociat sau administrator al unei societăţi comerciale are dreptul de a încheia un contract de muncă cu aceasta, iar toate obligaţiile sale fiscale, ca persoană fizică, se calculează prin raportare la acest salariu. Or, dacă o persoană fizică trebuie să plătească o contribuţie de asigurări de sănătate calculată la impozitul pe profit, atunci, este evident că se creează o situaţie discriminatorie, care contravine art. 16 şi 56 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, susţine că această "stare de confuzie şi discriminare" este întreţinută în întregul sistem legislativ fiscal. Or, atunci când legea fiscală nu este clară, ea trebuie aplicată în favoarea contribuabilului, potrivit principiului "in dubio pro reo". În concluzie, consideră că "legea fiscală, fie ea Legea nr. 95/2006, codul fiscal sau Codul de procedură fiscală creează contribuabililor - persoane fizice, o situaţie inechitabilă, discriminatorie şi confuză care îndreptăţeşte fiecare cetăţean să conteste o astfel de măsură fiscală având în vedere că orice restrângere de drepturi trebuie să fie clar delimitată." Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, diferenţa de regim de calcul al contribuţiei de asigurări de sănătate, respectiv veniturile asupra cărora se aplică, fiind justificată de diferenţele dintre cele două categorii de persoane vizate. Astfel, dacă în cazul veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri realizate din desfăşurarea unei activităţi dependente, aceste sume sunt predeterminate, nu acelaşi lucru se poate întâmpla în cazul reclamantei, respectiv a veniturilor realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit, acesta din urmă reprezentând un criteriu obiectiv de calcul. Oricum, în esenţă, în cazul ambelor categorii, cota procentuală se aplică venitului obţinut în mod direct de către contribuabil, or, tocmai acest considerent duce la asigurarea egalităţii în faţa legii de care vorbeşte art. 16 din Constituţie. În ceea ce priveşte referirea la societăţi comerciale, aceasta nu poate fi luată în considerare, atâta timp cât Constituţia prevede egalitatea în faţa legii a cetăţenilor. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, având în vedere faptul că societăţile comerciale nu sunt persoane asigurate, nu se poate pune problema unei diferenţe de tratament juridic între contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente şi societăţile comerciale. Cu privire la principiul egalităţii, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Referitor la încălcarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, invocă Decizia nr. 335/2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că, "datorită solidarităţii celor care contribuie, sistemul public de asigurări sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor." Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, se impune ca statul să asigure un cadrul legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situaţii juridice similare, în aşa fel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii şi fără discriminări. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. Situaţia generată de prevederile de lege criticate nu este de natură a aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât legiuitorul a impus condiţii diferite de plată a contribuţiei de sănătate, având în vedere natura juridică a veniturilor realizate de un notar şi cele realizate de administratorul sau acţionarul unei societăţi comerciale. În cazul acestora din urmă, veniturile realizate de aceştia sunt fie sub forma salariilor, fie sub forma dividendelor, pentru care legiuitorul a stabilit modalitatea de plată a contribuţiei lunare a persoanei asigurate. De asemenea, pentru activităţile independente, contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote, care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceste persoane. Prin urmare, diferenţa de tratament aplicabilă celor două categorii de persoane, şi anume cele care desfăşoară activităţi dependente şi cele care desfăşoară activităţi independente, nu devine discriminare, întrucât statul nu a introdus o distincţie între situaţii analoage şi comparabile, fără să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Principala motivare ar fi natura juridică diferită a celor două activităţi, desfăşurate, pe de-o parte, de notarii publici, iar, pe de altă parte, de societăţile comerciale. În plus, potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, dreptul de a stabili impozitele datorate bugetului de stat, modalităţile de plată, precum şi cuantumul acestora este exclusiv al legiuitorului. Totodată, menţionează că din modul de formulare a excepţiei de neconstituţionalitate, aspectele subliniate de autoarea acesteia ţin, mai degrabă, de aplicarea şi interpretarea legii, fiind de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti stabilirea normelor legale incidente în cauză. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut: - Art. 257 alin. (1) şi alin. (2) lit. b): "(1) Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1). (2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [...] b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;" Potrivit art. 9 alin. (6) din Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 22 februarie 2013, "(6) Pentru anul 2013, cotele de contribuţii pentru asigurările de sănătate prevăzute de Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc după cum urmează: a) 5,2% pentru cota datorată de angajatori, prevăzută la art. 258 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare; b) 10,7% pentru cota datorată de persoanele prevăzute la art. 259 alin. (6) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare; c) 5,5% pentru celelalte categorii de persoane care au obligaţia plăţii contribuţiei direct sau cu plata din alte surse." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii şi art. 56 privind contribuţii financiare, precum şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: I. Cu privire la plata unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, "Legea nr. 95/2006 a instituit un sistem care să permită populaţiei accesul la serviciile medicale, acces condiţionat însă de plata unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aşa cum prevede art. 208 alin. (3) lit. f) din actul normativ amintit. Totodată, Legea nr. 95/2006 prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătăţii populaţiei, în temeiul principiului solidarităţii şi al subsidiarităţii consacrat de art. 208 alin. (3) lit. b) din această lege. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, că «obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minim de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate». Toate acestea reprezintă, de fapt, «o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor». Având în vedere aceste principii, legiuitorul a instituit obligaţia asiguraţilor de a contribui cu o cotă unică, nediferenţiată, de 6,5% din veniturile realizate, la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aşa cum prevede art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, stabilind totodată excepţii de la această obligaţie pentru anumite categorii de persoane care în mod obiectiv se află în situaţia de a nu putea contribui, aşa cum sunt persoanele încadrate în ipoteza art. 213 alin. (1) din aceeaşi lege." Totodată, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, Curtea a statuat că, "datorită solidarităţii celor care contribuie, sistemul public de asigurări sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor." De asemenea, prin Decizia nr. 539 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006, Curtea a reţinut că "este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate". Curtea a reţinut, cu acelaşi prilej, că "principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului". Totodată, Curtea a constatat că numai legiuitorul este în drept să stabilească categoriile de venituri pentru care urmează a se plăti contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate; în lipsa plăţii acestei contribuţii, persoana nu poate dobândi ex officio calitatea de asigurat. II. Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate - notar public are obligaţia de a plăti contribuţia bănească lunară pentru asigurările de sănătate, sub forma unei cote care se aplică asupra veniturilor sale impozabile, aşa cum rezultă din art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Pe calea excepţiei de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, autoarea critică faptul că asociaţii/acţionarii şi administratorii unei societăţi comerciale nu au această obligaţie, ceea ce constituie - în opinia sa - un privilegiu, de natură să contravină art. 16 şi art. 56 din Constituţie. Or, în ceea ce priveşte veniturile administratorilor unei societăţi comerciale, devin incidente prevederile art. 55 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: [...] j) indemnizaţia administratorilor, precum şi suma din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acţionarilor." Aşadar, Curtea reţine că administratorii au obligaţia de a plăti contribuţia bănească lunară pentru asigurările de sănătate sub forma aceleiaşi cote, dar care se aplică asupra "veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri realizate din desfăşurarea unei activităţi dependente", potrivit dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006. În consecinţă, susţinerile autoarei excepţiei referitoare la faptul că administratorii societăţilor nu au obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurări de sănătate sunt neîntemeiate. Referitor la acţionarii sau asociaţii unei societăţi, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, aceştia au obligaţia de a plăti contribuţia bănească lunară pentru asigurările de sănătate sub forma aceleiaşi cote care se aplică asupra "veniturilor din dividende". Pe de altă parte, persoanele juridice plătesc impozit pe profit; or, este evident că acestea nu pot fi "persoane asigurate" în sensul art. 257 din Legea nr. 95/2006. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate nu creează discriminări de natură a aduce atingere principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţie. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Cu privire la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în jurisprudenţa sa constantă, de exemplu în Decizia de inadmisibilitate din 3 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Coriolan Gabriel Ioviţoni şi alţii împotriva României, paragraful 52, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acest articol nu are o existenţă autonomă şi nu poate fi invocat decât prin raportare la alte dispoziţii ale Convenţiei sau protocoalelor sale adiţionale. Referitor la celelalte aspecte invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acestea nu constituie critici de neconstituţionalitate, ci chestiuni de aplicare a legii, care intră în competenţa instanţelor judecătoreşti.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cornelia Bledea în Dosarul nr. 8.077/100/2011 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 257 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2013.
