Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 517 din 12 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 101 din 10 februarie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ciprian Robert Sava în Dosarul nr. 18.586/212/2011 al Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 362D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că, în cazul în care inculpatul deţine date cu privire la săvârşirea infracţiunii de către o altă persoană, acesta are posibilitatea de a formula plângere penală sau denunţ cu privire la respectiva persoană. Totodată, instanţa de judecată este obligată să sesizeze organele de urmărire penală, în măsura în care există indicii potrivit cărora o altă persoană este vinovată de săvârşirea faptei sau a faptelor care fac obiectul judecăţii. În consecinţă, se arată că dispoziţiile art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 şi 24, invocându-se şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 394 din 1 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 18.586/212/2011, Judecătoria Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ciprian Robert Sava într-o cauză având ca obiect cercetarea autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele criticate încalcă principiul egalităţii armelor, oferind procurorului dreptul exclusiv de a pune în mişcare acţiunea penală. Se compară prevederile art. 337 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 334 din Codul de procedură penală referitor la schimbarea încadrării juridice, care lasă inculpatului dreptul de a cere schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite, asigurându-i, în acest fel, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Se face trimitere la hotărârile din 22 iunie 2000 şi 24 aprilie 2003 pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Coeme şi alţii împotriva Belgiei şi Yvon împotriva Franţei. Se arată că, în cea dintâi, instanţa europeană a statuat că garantarea dreptului la un proces echitabil presupune respectarea egalităţii armelor, că reglementarea procedurii vizează, în primul rând, protejarea persoanei urmărite contra abuzurilor de putere şi că apărarea este cea asupra căreia se răsfrâng consecinţele lacunelor şi impreciziilor unei asemenea reglementări. Se arată, de asemenea, că în cea de-a doua hotărâre anterior referită, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa acordării fiecărei părţi a posibilităţii de a-şi prezenta cauza în condiţii care nu o pun într-o situaţie dezavantajoasă faţă de partea adversă.
Judecătoria Constanţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate sunt aplicabile doar în situaţia în care procesul penal este pornit din oficiu, prin rechizitoriu, aşa încât, potrivit principiului simetriei, în mod firesc, tot procurorul are dreptul de a cere extinderea procesului penal cu privire la alte persoane. Se subliniază faptul că prevederile art. 337 din Codul de procedură penală sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public, potrivit cărora acesta reprezintă interesele generale ale societăţii, apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Se apreciază că textele criticate nu încalcă prevederile art. 21 alin. (3) şi nici pe cele ale art. 24 din Constituţie, întrucât, dacă instanţa de judecată găseşte întemeiată cererea de extindere a procesului penal şi procedează potrivit art. 336 din Codul de procedură penală, partea interesată poate exercita împotriva acestor hotărâri judecătoreşti căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală, beneficiind de toate garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. Se mai susţine că actul de înfăptuire a justiţiei presupune judecarea cauzelor penale în limitele actelor de sesizare şi că, în speţă, dreptul la acces liber la justiţie este garantat prin asigurarea dreptului inculpatului de a formula plângere penală sau denunţ împotriva persoanelor pe care le consideră vinovate de săvârşirea unor infracţiuni. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 18 din 18 ianuarie 2001, nr. 256 din 20 septembrie 2001, nr. 307 din 15 noiembrie 2001, nr. 336 din 29 noiembrie 2001, nr. 195 din 27 iunie 2002, nr. 221 din 11 iulie 2002 şi nr. 257 din 17 iunie 2004.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, fiind citate considerentele Deciziei nr. 18 din 18 ianuarie 2001.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că procedura reglementată de art. 337 din Codul de procedură penală este aplicabilă doar în cazul în care procesul este pornit din oficiu, prin rechizitoriu, că, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Constituţie, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii, apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi că, din motive de simetrie, reprezentantul Ministerului Public este singurul îndreptăţit să ceară acuzarea într-un astfel de caz. Se susţine că textele criticate asigură accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, precum şi garanţiile specifice realizării acestor drepturi, împotriva actelor şi a măsurilor luate de procuror, persoana interesată putând formula plângere, conform art. 278^1 din Codul de procedură penală. Se arată, totodată, că, în situaţia în care procurorul nu formulează o cerere de extindere a procesului penal cu privire la alte persoane, partea interesată poate sesiza organele de urmărire penală, potrivit art. 221 şi 279 din Codul de procedură penală. Se subliniază faptul că, dacă instanţa de judecată găseşte întemeiată cererea de extindere a procesului penal şi face aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor art. 336 din Codul de procedură penală, împotriva hotărârilor judecătoreşti astfel pronunţate, partea nemulţumită poate exercita căile de atac prevăzute de normele de procedură penală, beneficiind de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 208 din 17 februarie 2009, nr. 1.333 din 19 octombrie 2010 şi nr. 1.636 din 16 decembrie 2010.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "În cursul judecăţii, când se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoană."
Se susţine că prevederile art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, Curtea reţine Decizia nr. 1.333 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 29 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 1.636 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011.
Prin deciziile anterior arătate, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală şi a reţinut că procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane este în concordanţă cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Constituţie, referitor la rolul Ministerului Public, potrivit căruia, "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor". De asemenea, Curtea a statuat că Ministerul Public, corespunzător acestor atribuţii constituţionale, este singurul îndreptăţit să ceară extinderea procesului penal, aşa cum este singurul care întocmeşte actul de acuzare şi că această simetrie juridică respectă accesul liber la justiţie şi nu contravine principiului egalităţii în drepturi, deoarece se aplică fără nicio discriminare tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Mai mult, Curtea a constatat că, în situaţia în care procurorul nu formulează o cerere de extindere a procesului penal, partea interesată poate sesiza organele de urmărire penală, în temeiul art. 221 ("Modurile de sesizare"), respectiv art. 279 ("Organele cărora li se adresează plângerea") din Codul de procedură penală. Curtea a reţinut că se asigură astfel accesul liber la justiţie şi, în mod corespunzător, toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil, inclusiv sub aspectul asigurării dreptului la apărare şi al îndeplinirii exigenţelor privind înfăptuirea justiţiei.
De asemenea, prin Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, Curtea nu a putut reţine ca fiind întemeiate nici criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea, prin dispoziţiile legale examinate, a accesului liber la justiţie şi a arătat, în acest sens, că exercitarea dreptului la acţiune în justiţie pentru apărarea unui "interes legitim" nu este echivalentă cu exercitarea funcţiei de acuzare, inclusiv cu extinderea acuzării în procesul penal. Astfel, Curtea a reţinut că, numai atunci când procurorul cere extinderea procesului penal pentru fapte noi şi dacă declară că pune în mişcare acţiunea penală, instanţa este obligată să procedeze la judecarea cauzei şi cu privire la această infracţiune, care se include, în acest fel, în obiectul judecăţii (art. 317 teza a doua din Codul de procedură penală). În acelaşi sens, Curtea a constatat că, în cazul extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, dacă procurorul nu cere extinderea procesului penal, instanţa este obligată să soluţioneze cauza în limitele în care a fost învestită prin actul de sesizare şi nu poate să dispună extinderea procesului penal din proprie iniţiativă. Totodată, Curtea a arătat că acest drept al procurorului în procesul penal corespunde întru totul prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituţie.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Distinct de cele arătate, Curtea reţine că prin art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală referitor la organele cărora li se adresează plângerea prealabilă a fost modificat, potrivit formei în vigoare, plângerea prealabilă putând fi adresată numai organului de cercetare penală sau procurorului. În aceste cazuri, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată îi aparţine exclusiv procurorului, părţile nemaiputându-se adresa direct instanţei de judecată.
De asemenea, referitor la cea de-a doua ipoteză cu caracter de excepţie reţinută în Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, respectiv situaţia extinderii procesului penal pentru alte fapte, conform prevederilor art. 336 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că doar în situaţia prevăzută la alin. 2 al acestui articol, când procurorul nu participă la judecată, instanţa de judecată este titulara acţiunii penale, în cazurile de la alin. 1 decizia aparţinându-i procurorului.
Rezultă, astfel, că, după modificarea legislativă survenită prin Legea nr. 356/2006, doar în situaţia de mai sus şi în ipoteza prevăzută de art. 278^1 alin. 8 lit. c) coroborat cu alin. 9 din Codul de procedură penală (admiterea plângerii împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată) procurorul nu pune în mişcare acţiunea penală.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ciprian Robert Sava în Dosarul nr. 18.586/212/2011 al Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
