Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 517 din 11 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 47 si ale art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Ion Tiucã - procuror Claudia Margareta Niţã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 şi ale <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Argirom Internaţional" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.232/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal rãspund autorul excepţiei, prin avocat Florin Andreescu, şi partea Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii, prin reprezentant Vlad Mihai Cercel. Apãrãtorul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicitã admiterea acesteia, arãtând, mai întâi, cã instanţa de judecatã a tranşat definitiv problema admisibilitãţii sau inadmisibilitãţii excepţiei, motivând soluţia de admisibilitate prin aceea cã, indiferent de textele actelor normative ce ar putea fi invocate, toate fac trimitere la modul de calcul al cifrei de afaceri menţionate în art. 47 şi <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 . Textele de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, întrucât, în esenţã, veniturile încasate ca urmare a aplicãrii tarifului de monitorizare nu reprezintã doar o sursã de finanţare din venituri proprii pentru cheltuieli curente şi de capital ale Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, ci reprezintã o sarcinã fiscalã, în sensul unei impuneri stabilite prin acte administrative în temeiul unor legi sau ordonanţe cu caracter de lege. Taxele impuse se încadreazã în categoria cheltuielilor publice, deoarece de domeniul comunicaţiilor şi serviciilor se ocupã agenţii special înfiinţate, a cãror activitate este asimilatã celei a administraţiei publice centrale, iar actele normative ale miniştrilor de resort din respectivul domeniu se încadreazã în categoria actelor administraţiei publice centrale. Actele elaborate de agenţiile înfiinţate pe domenii de interes naţional sunt acte administrative şi au caracter obligatoriu pentru categoriile de contribuabili cãrora li se adreseazã, chiar dacã sumele obţinute din aceste taxe sunt considerate venituri proprii ale acestor agenţii. Mai mult, însãşi Agenţia Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii recunoaşte cã, în calitate de instituţie publicã, are rolul de a pune în aplicare politica naţionalã în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale, de unde rezultã cã veniturile astfel obţinute au caracter public. În consecinţã, impunerile vizate au caracterul unor sarcini fiscale, fiind taxe datorate cheltuielilor publice, şi, în concordanţã cu prevederile art. 56 din Constituţie, statul trebuie sã asigure justa lor aşezare. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţã de dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie, se aratã cã sarcinile fiscale ale contribuabililor sunt asemãnãtoare şi se aliniazã la politica Uniunii Europene, chiar şi pânã la momentul aderãrii României la Uniunea Europeanã. Mai mult, dubla impunere economicã, interzisã în Uniunea Europeanã, reprezintã principiul de bazã şi în dreptul român, în sensul cã baza de calcul a veniturilor este depãşitã prin luarea în calcul şi a altor venituri decât cele care vizau domeniul comunicaţiilor. În ceea ce priveşte contrarietatea art. 47 şi a <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 faţã de art. 139 alin. (3) din Constituţie, referitor la destinaţia veniturilor impuse în diverse domenii, se aratã cã folosirea veniturilor potrivit destinaţiei acestora implicã în mod obligatoriu şi stabilirea acestora potrivit provenienţei lor. În sfârşit, considerã cã modificãrile legislative din domeniul comunicaţiilor reprezintã o recunoaştere implicitã a neconstituţionalitãţii dispoziţiilor art. 47 şi ale <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 , care sunt abrogate începând cu data de 31 decembrie 2005. Depune note scrise. Reprezentantul Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, datoritã lipsei legãturii textelor de lege criticate cu soluţionarea cauzei în fond. În continuare, susţine cã tariful de monitorizare anual se determinã în funcţie de cifra de afaceri, aşa cum aceasta rezultã din situaţiile financiare prevãzute de <>Legea contabilitãţii nr. 82/1991 , republicatã, şi transmise de furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii electronice, în temeiul <>art. 47 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 . Aceste situaţii financiare reprezintã singurele documente financiar-contabile care oferã garanţii privind corectitudinea datelor din contabilitatea furnizorului, în condiţiile în care nici Legea contabilitãţii şi nici alt act normativ nu reglementeazã evidenţierea distinctã a veniturilor obţinute din desfãşurarea unor activitãţi diferite de cãtre acelaşi furnizor. Pe de altã parte, aratã cã prin modul de determinare a tarifului de monitorizare, stabilit potrivit art. 47 din ordonanţa criticatã, se realizeazã şi obiectivul referitor la protecţia concurenţei loiale, deoarece, prin stabilirea în sarcina furnizorilor care desfãşoarã şi alte activitãţi decât furnizarea reţelelor sau serviciilor de comunicaţii electronice a obligaţiei de platã a tarifului de monitorizare determinat în funcţie de întreaga lor cifrã de afaceri, se încurajeazã crearea unor entitãţi cu personalitate juridicã distinctã având ca obiect de activitate doar furnizarea de reţele sau servicii de comunicaţii electronice, în condiţii de egalitate de tratament şi evitare a subvenţionãrii încrucişate. În final, precizeazã cã tariful de monitorizare nu reprezintã o sarcinã fiscalã, în sensul de contribuţie la cheltuielile publice, ci este o modalitate de constituire a resurselor financiare ale Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii. Spre deosebire de tariful de monitorizare, sarcinile fiscale nu se caracterizeazã prin interdependenţã, în sensul cã stabilirea unei sarcini fiscale pentru un anumit operator economic nu poate avea nici un efect direct cu privire la sarcina fiscalã datoratã de un alt operator economic. Prin urmare, nu se poate reţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor care reglementeazã tariful de monitorizare faţã de prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie, întrucât tariful de monitorizare nu poate fi asimilat taxelor sau impozitelor, acesta având altã naturã juridicã. În ceea ce priveşte pretinsa contrarietate a textelor de lege criticate faţã de dispoziţiile art. 139 alin. (3) şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţie, precizeazã cã nici acestea nu au incidenţã în cauzã. În concluzie, solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, mai întâi ca inadmisibilã, iar în mãsura în care Curtea nu-şi va însuşi aceastã soluţie şi va proceda la examinarea pe fond a textelor de lege criticate, excepţia sã fie respinsã ca neîntemeiatã, sens în care depune şi note scrise. Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens susţine cã textele de lege criticate nu stabilesc sarcini fiscale, ci determinã doar modul de calcul al tarifului de monitorizare. Veniturile astfel obţinute au caracter extrabugetar, constituindu-se în surse de finanţare pentru cheltuieli curente şi de capital ale Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii. Pe de altã parte, se aratã cã baza de calcul a tarifului de monitorizare este diferitã de cea a impozitului pe profit, astfel cã nu se poate invoca dubla impunere, prin încãlcarea art. 56 alin. (2) din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 10 mai 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 5.232/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "<>art. 47-48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobatã prin <>Legea nr. 591/2002 ". Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Argirom Internaţional" - S.A. din Bucureşti în dosarul cu numãrul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ formulate de aceasta în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textele de lege criticate instituie o dublã impunere, mai întâi prin stabilirea unor taxe asupra întregii cifre de afaceri a unei societãţi comerciale şi apoi prin supunerea aceleiaşi cifre de afaceri unei alte impozitãri asupra profiturilor obţinute. Astfel se realizeazã o "încãlcare gravã a prevederilor constituţionale" cuprinse în art. 56 alin. (2), referitoare la justa aşezare a sarcinilor fiscale. În cauzã, autorul excepţiei contestã o decizie a Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, susţinând cã la stabilirea sarcinilor fiscale datorate cãtre aceasta trebuie avute în vedere doar veniturile realizate de o societate comercialã din activitãţile de furnizare a serviciilor publice de comunicaţii electronice, şi nu întreaga cifrã de afaceri, care poate include şi venituri înregistrate ca urmare a prestãrii unor alte activitãţi ce excedeazã domeniului comunicaţiilor. Se aratã în acest sens cã atât <>Legea gazelor nr. 351/2004 , cât şi <>Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice instituie taxe care, potrivit art. 139 alin. (3) din Constituţie, se folosesc numai în domeniul specific de reglementare al legii respective, astfel cã tarifarea acestor taxe din venituri obţinute din alte domenii contravine normei constituţionale indicate. Se mai susţine şi încãlcarea art. 148 alin. (2) din Legea fundamentalã, arãtându-se cã supraimpozitarea contribuabililor a constituit o preocupare permanentã la nivel internaţional, iar codul nostru fiscal, care corespunde convenţiilor internaţionale de evitare a dublei impozitãri, respectã acest principiu nu numai în ceea ce priveşte contribuabilii din state diferite, dar şi în plan intern, astfel încât nici o lege nu poate avea efecte prin care sã se ajungã la impozitatea repetatã a aceleiaşi materii. Chiar dacã obligaţiile fiscale în speţã sunt impuse de legi speciale, şi nu în mod direct de Codul fiscal, se apreciazã cã acestea trebuie "sã se supunã prevederilor constituţionale în materie fiscalã". Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã dispoziţiile art. 47 şi ale <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 nu încalcã prevederile constituţionale invocate. "Contribuţia pentru compensarea costului net al furnizãrii serviciilor din sfera serviciului universal nu este o sarcinã fiscalã în sensul de contribuţie la cheltuielile publice, ci reprezintã o modalitate de constituire a resurselor financiare ale unei activitãţi finanţate integral din venituri proprii, conform <>art. 32 din Decizia nr. 1.074/EN/2004 a preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750/2004." Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 şi ale <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte pretinsa contrarietate a textelor de lege criticate faţã de art. 56 alin. (2) din Constituţie, se aratã cã acestea nu au ca obiect de reglementare stabilirea unor "sarcini fiscale", ci stabilesc modul de calcul al tarifului de monitorizare perceput de Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii de la toţi furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, iar potrivit art. 41 din ordonanţa criticatã, veniturile obţinute de Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii în urma încasãrii tarifului legal de monitorizare nu constituie surse ale bugetului de stat, ci au natura unor venituri extrabugetare la bugetul Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii. Mai mult, se precizeazã cã textele de lege criticate nu impun o dublã impozitare, aşa cum susţine autorul excepţiei, ci tariful de monitorizare are ca bazã de determinare cifra de afaceri a furnizorilor serviciilor prevãzute de lege, în timp ce impozitul pe profit se determinã, în esenţã, potrivit regulilor generale prevãzute de art. 19 din Codul fiscal, prin aplicarea cotei de impozitare de 16% la profitul impozabil, care constituie o bazã de calcul diferitã de cifra de afaceri. În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cãrora supraimpozitarea contribuabililor, ca urmare a aplicãrii art. 47-48 din ordonanţa criticatã, reprezintã şi o încãlcare a normelor internaţionale în materie, precum şi a art. 148 alin. (2) din Constituţie, se susţine cã şi aceste critici sunt neîntemeiate. Pentru aplicarea principiului evitãrii dublei impozitãri, invocat de autorul excepţiei şi consacrat atât la nivel internaţional, cât şi în plan intern prin art. 87-91 din Codul fiscal, este necesarã prezenţa unui element de extraneitate. Or, prevederile art. 47-48 din ordonanţa criticatã nu conţin un asemenea element, astfel cã nu au nici o legãturã cu dubla impunere. În final, se menţioneazã cã în Proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor, trimis Preşedintelui României spre promulgare în data de 6 iulie 2005, se prevãd, la art. II pct. 4, abrogarea <>art. 47-48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 şi introducerea unui capitol distinct referitor la tariful de monitorizare. Tototdatã, la art. II pct. 5 din acest proiect de lege "se preconizeazã ca, pentru calcularea tarifului de monitorizare, sã fie avute în vedere, din cifra de afaceri, numai veniturile realizate din activitatea desfãşuratã în domeniul comunicaţiilor". Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 47 şi ale <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 sunt constituţionale. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a textelor de lege indicate faţã de prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie, se apreciazã cã aceasta nu poate fi reţinutã. "Tariful de monitorizare datorat de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice reprezintã sursa pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii", ceea ce nu constituie o încãlcare a dispoziţiilor din Legea fundamentalã referitoare la justa aşezare a sarcinilor fiscale. În plus, se menţioneazã cã "modul de stabilire a cuantumului tarifului de monitorizare reprezintã atributul legiuitorului şi nu constituie o problemã de constituţionalitate". În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 şi ale <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 faţã de prevederile art. 139 alin. (3) şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţie, se apreciazã cã acestea nu au incidenţã în cauza de faţã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 47 şi ale <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 27 iunie 2002, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 591/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 30 octombrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Dispoziţiile de lege criticate au urmãtorul conţinut: - Art. 47: "(1) Furnizorii de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice autorizaţi în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã datoreazã ANRC un tarif de monitorizare anual, calculat ca un procent din cifra de afaceri a fiecãrui furnizor. (2) Procentul prevãzut la alin. (1) este egal pentru toţi furnizorii de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice şi se determinã anual, fãrã a depãşi 0,5%, ca raport între: a) cheltuielile estimate pe anul în curs, prevãzute în bugetul aprobat potrivit art. 42, din care se scad veniturile estimate a se realiza din alte surse, prevãzute în bugetul aprobat; şi b) cifra de afaceri cumulatã, corespunzãtoare anului anterior, a tuturor furnizorilor de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice autorizaţi în condiţiile art. 4. (3) Tariful de monitorizare datorat de fiecare furnizor de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice se stabileşte prin decizie a preşedintelui ANRC, ca produs între: a) procentul determinat potrivit prevederilor alin. (2); şi b) cifra de afaceri a furnizorului respectiv, corespunzãtoare anului anterior. (4) Decizia prin care se stabileşte tariful de monitorizare datorat pentru un an se comunicã în scris fiecãrui furnizor, pânã la data de 15 mai a anului respectiv, prin serviciul de trimitere recomandatã cu confirmare de primire. (5) Tariful de monitorizare datorat trebuie achitat în douã tranşe egale, prima în cel mult 45 de zile de la data comunicãrii deciziei prevãzute la alin. (4), iar cea de-a doua pânã la data de 31 decembrie a anului respectiv. (6) În scopul aplicãrii prevederilor prezentului capitol cifra de afaceri este suma veniturilor realizate din vânzãrile de produse sau din prestãrile de servicii efectuate de agentul economic în cursul unui exerciţiu financiar. (7) În vederea determinãrii cifrei de afaceri furnizorii de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice au obligaţia de a transmite ANRC un exemplar al situaţiilor financiare anuale, o datã cu depunerea acestora la direcţia generalã a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în termenul prevãzut de lege. (8) Sunt exceptate de la plata tarifului de monitorizare anual persoanele autorizate în condiţiile art. 4, care furnizeazã exclusiv pentru nevoi proprii reţele şi servicii de comunicaţii electronice ce utilizeazã frecvenţe radioelectrice."; - Art. 48: "(1) La încetarea activitãţii în domeniul comunicaţiilor electronice, indiferent de forma acestei încetãri, orice furnizor de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice autorizat potrivit art. 4, cu excepţia celor prevãzuţi la art. 47 alin. (8), are obligaţia de a achita un tarif de monitorizare corespunzãtor, stabilit astfel: a) în cazul în care încetarea activitãţii se produce înainte de stabilirea tarifului de monitorizare anual, în condiţiile art. 47, furnizorul datoreazã un tarif de monitorizare ce reprezintã produsul dintre procentul stabilit de ANRC în condiţiile art. 47 alin. (2) pentru anul anterior şi cifra de afaceri cumulatã a anului anterior şi a anului în curs a furnizorului respectiv; b) în cazul în care încetarea activitãţii se produce dupã stabilirea tarifului de monitorizare anual, în condiţiile art. 47, pe lângã acest tarif furnizorul datoreazã şi un tarif suplimentar, calculat ca produs între procentul stabilit de ANRC în condiţiile art. 47 alin. (2) pentru anul în curs şi cifra de afaceri a furnizorului pe anul în curs. (2) Tariful de monitorizare prevãzut la alin. (1) trebuie achitat la data determinãrii, în condiţiile legii, a cifrei de afaceri." Autorul excepţiei susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile art. 56 alin. (2), art. 139 alin. (3) şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţie, care au urmãtorul conţinut: - Art. 56 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure aşezarea justã a sarcinilor fiscale."; - Art. 139 alin. (3): "Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora."; - Art. 148 alin. (2): "Ca urmare a aderãrii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementãri comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţã de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã reţine urmãtoarele: Critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 şi ale <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor vizeazã contrarietatea acestora faţã de prevederile art. 56 alin. (2), art. 139 alin. (3) şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţie. Astfel, autorul excepţiei susţine, în esenţã, cã prin modul de calcul al tarifului de monitorizare anual datorat de fiecare furnizor de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice se realizeazã o dublã impunere a acestora, în condiţiile în care suma datoratã se determinã prin raportarea la cifra de afaceri obţinutã ca urmare a desfãşurãrii activitãţii respectivului furnizor, indiferent dacã aceasta se include sau nu în domeniul comunicaţiilor. În ceea ce priveşte susţinerea Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 şi ale <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 , Curtea nu şi-o însuşeşte, întrucât soluţia stabilitã în domeniul comunicaţiilor electronice privitoare la "cifra de afaceri" este cea consacratã de art. 47 alin. (6) din ordonanţã, şi, sub acest aspect, textele de lege criticate au legãturã cu soluţionarea cauzei. Curtea constatã cã, potrivit <>art. 37 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 , Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii este o instituţie publicã cu personalitate juridicã aflatã în subordinea Guvernului, finanţatã integral din venituri extrabugetare, care are rolul de a pune în aplicare politica naţionalã în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale. În exercitarea atribuţiilor sale, Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii are, potrivit <>art. 5 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 , dreptul de a stabili condiţiile în care se realizeazã aceastã activitate, precum şi drepturile şi obligaţiile care revin furnizorilor fiecãrui tip de reţea sau de serviciu. Printre obligaţii este prevãzutã, la art. 5 alin. (2) lit. b) din ordonanţã, şi plata tarifului de monitorizare anual. Dispoziţiile art. 47 prevãd cã acest tarif este calculat ca un procent din cifra de afaceri a fiecãrui furnizor, cã procentul este egal pentru toţi furnizorii de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice şi se determinã anual, fãrã a depãşi 0,5%, ca raport între cheltuielile estimate pe anul în curs, prevãzute în bugetul aprobat de Guvern, potrivit art. 42, din care se scad veniturile estimate a se realiza din alte surse, prevãzute în bugetul aprobat şi cifra de afaceri cumulatã, corespunzãtoare anului anterior, a tuturor furnizorilor de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice autorizaţi potrivit legii. Curtea constatã, totodatã, cã aspectul esenţial vizat de critica de neconstituţionalitate formulatã de autorul prezentei excepţii priveşte natura tarifului de monitorizare, respectiv dacã acesta se încadreazã sau nu în categoria sarcinilor fiscale, aşa cum acestea sunt prevãzute de art. 139 din Constituţie şi asupra cãrora art. 56 alin. (2) din aceasta impune o aşezare justã. Pentru ca tariful de monitorizare anual sã reprezinte, aşa cum susţine autorul excepţiei, o contribuţie financiarã destinatã cheltuielilor publice, deci bugetului de stat, acesta ar trebui sã aibã natura juridico-economicã de impozit, de taxe sau de alte contribuţii care, potrivit legii, constituie sursã de venituri la bugetul de stat. Potrivit <>art. 2 pct. 29 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, impozitul este acea "prelevare obligatorie, fãrã contraprestaţie şi nerambursabilã, efectuatã de cãtre administraţia publicã pentru satisfacerea necesitãţilor de interes general", iar potrivit pct. 40 al aceluiaşi articol, taxa este "suma plãtitã de o persoanã fizicã sau juridicã, de regulã, pentru serviciile prestate acesteia de cãtre un agent economic, o instituţie publicã sau un serviciu public". Pe de altã parte, tariful exprimã preţul oficial stabilit pentru serviciile prestate sau lucrãrile executate, în funcţie de importanţa, volumul şi valoarea acestora. Prin urmare, Curtea reţine cã tariful de monitorizare anual, stabilit prin decizia Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii în sarcina fiecãrui furnizor de reţele sau servicii de comunicaţii electronice, nu reprezintã o sarcinã fiscalã, în sensul de impozite sau de taxe ce constituie venituri la bugetul de stat, ci este o platã legalã pentru activitatea de supraveghere şi control al pieţei comunicaţiilor electronice, desfãşuratã de Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii. Pe de altã parte, chiar din economia dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 rezultã faptul cã sumele încasate din tariful de monitorizare datorat, în conformitate cu prevederile art. 47 şi 48, se reţin integral ca venituri proprii extrabugetare, cu titlu permanent, la dispoziţia Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii şi sunt folosite în conformitate cu prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli, aprobat potrivit legii. Chiar dacã modul de calcul al tarifului de monitorizare anual se raporteazã la cifra de afaceri ca sumã a veniturilor realizate din vânzãrile de produse sau din prestãrile de servicii efectuate de agentul economic în cursul unui exerciţiu financiar, aceasta nu permite o asimilare a tarifului cu impozitul pe profit, care, potrivit reglementãrilor Codului fiscal, are o altã formulã de calcul, respectiv o cotã de impozitare de 16% din profitul impozabil. În consecinţã, Curtea constatã cã în speţã nu este incidentã problema unei duble impuneri, astfel cã pretinsa contrarietate a dispoziţiilor art. 47 şi 48 din ordonanţã faţã de prevederile art. 56 alin. (2) şi ale art. 139 alin. (3) din Constituţie nu poate fi reţinutã. În ceea ce priveşte invocarea art. 148 alin. (2) din Constituţie ca pretins a fi încãlcat, Curtea constatã, de asemenea, cã nici aceastã criticã nu poate fi reţinutã, în condiţiile în care normele constituţionale indicate au aplicabilitate dupã momentul aderãrii României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene. În sfârşit, Curtea considerã ca fiind oportunã adoptarea unor reglementãri care sã prevadã posibilitatea utilizãrii unor evidenţe contabile distincte, în funcţie de activitãţile pe care un agent economic le desfãşoarã în cadrul aceleiaşi entitãţi juridice. În acest sens, Curtea constatã cã <>art. II pct. 4 din Legea nr. 239/2005 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 26 iulie 2005, prevede abrogarea art. 47 şi a <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 , care, potrivit art. III, intrã în vigoare la data de 31 decembrie 2005. Totodatã, <>Legea nr. 239/2005 introduce, prin art. II pct. 5, un nou capitol - Capitolul VIII 1 - "Tariful de monitorizare", în cuprinsul cãruia, la art. 48 4 alin. (2), se prevede cã furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau furnizorii de servicii poştale pot solicita, în vederea determinãrii tarifului de monitorizare aplicabil, luarea în consideraţie a veniturilor rezultate din furnizarea de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice ori din furnizarea de servicii poştale, în locul cifrei de afaceri prevãzute în situaţiile financiare anuale întocmite pentru anul anterior celui pentru care se datoreazã tariful de monitorizare estimativ. În ceea ce priveşte modul de determinare a contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizãrii serviciilor din sfera serviciului universal la plata cãreia a fost obligatã Societatea Comercialã "Argirom International" - S.A. din Bucureşti, Curtea constatã cã aceasta nu este o problemã de constituţionalitate, ci o problemã de interpretare şi aplicare a textelor de lege, care este de competenţa instanţei de judecatã sesizate cu judecarea cauzei în fond.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 şi ale <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Argirom International" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.232/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Claudia Margareta Niţã
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
