Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 516 din 8 mai 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. I pct. 3 din Legea nr. 250/2007 pentru modificarea   Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 516 din 8 mai 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 250/2007 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 2 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. I pct. 3 din Legea nr. 250/2007 pentru modificarea <>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, excepţie ridicatã de Benone Fuicã, Ion Ioneci, Marioara Coinãcel şi Virgina Filipescu în Dosarul nr. 8.186/121/2007 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , arãtând cã dispoziţiile de lege criticate au fost abrogate.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 decembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 8.186/121/2007, Tribunalul Galaţi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. I pct. 3 din Legea nr. 250/2007 pentru modificarea <>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale. Excepţia a fost ridicatã de Benone Fuicã, Ion Ioneci, Marioara Coinãcel şi Virgina Filipescu cu prilejul soluţionãrii unui litigiu de muncã, având ca obiect drepturi bãneşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia aratã, în esenţã, cã textul de lege criticat, prin care se stabileşte ca bazã de calcul pentru contribuţia individualã de asigurãri sociale venitul brut realizat lunar, este contrar art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 1 din Convenţia asupra salariului din 1949, şi art. 41 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, aratã cã, urmare a modificãrii legislative aduse prin <>art. I pct. 3 din Legea nr. 250/2007 dispoziţiilor <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 , are loc o diminuare a cuantumului salariului nominal net sub nivelul celui stabilit prin raportul de serviciu încheiat, astfel cã se creeazã un prejudiciu salariatului şi se aduce atingere principiului protecţiei acestuia.
Tribunalul Galaţi - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã. În acest sens, aratã cã, potrivit art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, reclamanţii au avut un "bun", reprezentat de nivelul veniturilor pe care le obţineau, a avut loc o ingerinţã legalã în dreptul de proprietate, prin faptul cã au fost diminuate aceste venituri, iar justificarea ingerinţei, respectiv necesitatea sumelor pentru bugetul asigurãrilor sociale de stat, nu realizeazã un echilibru just între interesul general şi cel particular.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile legale criticate au fost abrogate la 1 ianuarie 2008 prin <>art. I pct. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 91/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale, astfel cã, potrivit <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. I pct. 3 din Legea nr. 250/2007 pentru modificarea <>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 19 iulie 2007, dispoziţii potrivit cãrora, "La articolul 23, alineatul (3) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"(3) Baza de calcul prevãzutã la alin. (1) şi (2) este venitul brut realizat lunar"."
Autorii excepţiei considerã cã acest text de lege este contrar urmãtoarelor prevederi constituţionale: art. 41 alin. (2) prin care se consacrã dreptul salariaţilor la protecţie socialã şi art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 1 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind protecţia salariului nr. 95/1949, ratificatã de România prin Decretul nr. 284/1973 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 81 din 6 iunie 1973, prevederi prin care este definit salariul.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã textul de lege criticat modificã prevederile <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000. Curtea observã însã cã prin <>art. I pct. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 91/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 octombrie 2007, <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 este abrogat.
În aceste condiţii, având în vedere cã, potrivit <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã se pronunţã doar cu privire la constituţionalitatea prevederilor dintr-o lege sau ordonanţã în vigoare, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã a fi respinsã ca fiind inadmisibilã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct. 3 din <>Legea nr. 250/2007 pentru modificarea <>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, excepţie ridicatã de Benone Fuicã, Ion Ioneci, Marioara Coinãcel şi Virgina Filipescu în Dosarul nr. 8.186/121/2007 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 mai 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016