Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 515 din 7 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 608 din 11 august 2015
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Emanuel Niţulescu în Dosarul nr. 5.563/109/2014 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 73 D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, lipsa citării părţilor constituie motiv de apel, astfel încât acesta poate fi invocat împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, instanţa de apel având posibilitatea să admită calea de atac şi să dispună rejudecarea cauzei cu procedura legal îndeplinită, asigurând, în acest fel, părţii interesate posibilitatea de a se prezenta. Se observă că autorul excepţiei critică, în realitate, imposibilitatea atacării cu contestaţie în anulare a încheierii prin care s-a respins plângerea împotriva ordonanţei procurorului, încheiere care este definitivă şi exclusă de la posibilitatea de a fi atacată cu contestaţie în anulare, precum şi faptul că nu a fost citat la soluţionarea respectivei plângeri, deşi, între timp, Curtea Constituţională a pronunţat o decizie conform căreia are dreptul de a fi citat. Se susţine că, în această situaţie, partea interesată îşi poate apăra interesul în proces prin formularea unei cereri de revizuire, având ca motiv tocmai pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei decizii prin care textul conform căruia partea în cauză nu a fost citată a fost declarat neconstituţional. Se conchide că prezenta excepţie nu conţine o veritabilă critică de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 6 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.563/109/2014, Tribunalul Argeş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Emanuel Niţulescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că limitarea, prin dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, a motivelor de contestaţie în anulare la hotărârile judecătoreşti rămase definitive în apel, în cazul în care judecata a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când partea, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, este de natură a încălca prevederile constituţionale invocate. Se subliniază faptul că lipsa citării părţilor are aceleaşi efecte în orice stadiu procesual şi că pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti fără ca părţile să îşi exercite dreptul de a formula cereri şi excepţii referitoare la actele şi faptele ce le sunt imputate şi fără a avea cunoştinţă de excepţiile ridicate din oficiu sau de către parchet este de natură a încălca accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare al acestora. Se susţine că, în prezenta cauză, sunt aplicabile mutatis mutandis atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014.
6. Tribunalul Argeş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că, prin contestaţia în anulare, se tinde la desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive ce se bucură de autoritate de lucru judecat, motiv pentru care situaţiile în care poate fi promovată această cale extraordinară de atac trebuie să fie strict interpretate. Se susţine că scopul legiuitorului, în reglementarea textului criticat, a fost acela de a oferi un remediu procesual părţii care nu a fost legal citată sau care a lipsit fără voia sa de la judecarea căii de atac şi în privinţa căreia a fost pronunţată o hotărâre definitivă.
7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
8. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei solicită, în realitate, modificarea dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, intervenţie legislativă ce nu intră în sfera atribuţiilor Curţii Constituţionale.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;".
12. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 cu privire la dreptul la apărare.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că contestaţia în anulare este o cale de atac cu o natură juridică mixtă, de cale extraordinară de atac, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, fiind de competenţa instanţei a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive. În acest sens, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac reglementate, textul criticat prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.
14. În scopul asigurării celerităţii procesului penal, prin noul Cod de procedură penală, legiuitorul a sporit garanţiile procesuale asigurate în faza urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă şi a prevăzut o singură cale ordinară de atac, respectiv apelul. În acest fel, Codul de procedură penală în vigoare a redus durata soluţionării cauzelor penale, dând totodată eficienţă principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
15. Conform art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce reglementează hotărârile supuse apelului, sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 417 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, instanţa de apel este obligată ca, în limitele anterior arătate, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. Potrivit art. 412 alin. (4) din Codul de procedură penală, apelul se motivează în scris, arătându-se motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază. Aceste motive sunt însă aplicabile prin prisma prevederilor art. 409 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora pot face apel: procurorul, referitor la latura penală şi latura civilă; inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; partea civilă, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă; persoana vătămată, în ceea ce priveşte latura penală; martorul, expertul, interpretul şi avocatul, în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, indemnizaţiile cuvenite acestora şi amenzile judiciare aplicate; sau orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, în ceea ce priveşte dispoziţiile care au provocat o asemenea vătămare.
16. Din interpretarea coroborată a textelor legale anterior referite, Curtea reţine că hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, cu excepţia celor expres exceptate prin lege, sunt supuse căii de atac a apelului care este integral devolutiv, cale de atac ce poate fi invocată pentru orice motive de fapt şi de drept. Prin urmare, faptul pronunţării unei hotărâri penale în primă instanţă, când judecata a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, poate fi invocat ca motiv de apel, instanţa de apel fiind obligată să analizeze incidentul procedural anterior arătat. În acest fel, dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al participanţilor la procesele penale desfăşurate conform acestor proceduri sunt asigurate.
17. Curtea reţine că prevederile art. 50 alin. (4), art. 74 alin. (6), art. 535 şi art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, reglementează categorii de sentinţe penale ce nu sunt supuse apelului, respectiv, sentinţele de declinare a competenţei, sentinţele prin care se soluţionează cererile de strămutare, sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, sentinţele privind reabilitarea şi cele prin care instanţele iau act de consimţământul persoanei solicitate la predare în procedura de executare a mandatului european de arestare. Însă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu se află în niciuna dintre aceste situaţii.
18. Art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Acest drept nu presupune însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 paragraful 1 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare.
19. Dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.
20. Având în vedere argumentele expuse la paragraful precedent, Curtea reţine că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 24 din Constituţie.
21. De altfel, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă lipsa citării legale în procedura soluţionării unei plângeri formulate, conform art. 340 din Codul de procedură penală, împotriva unei soluţii a procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată. Aceasta reprezintă o cale de atac diferită de cea a apelului, care presupune reguli procedurale specifice, iar imposibilitatea formulării unei cereri de contestaţie în anulare pentru motivul anterior arătat este un aspect ce ţine de politica penală a statului.
22. În acest sens, Curtea reţine că textul criticat reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, Curtea constată că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicaţie în domeniul legii procesual penale a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), conform cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", coroborate cu cele ale art. 129, care fac referire la "condiţiile legii" în reglementarea constituţională a căilor de atac.
23. De asemenea, Curtea constată că reglementarea de către legiuitor, alături de cele două căi ordinare de atac (judecata în primă instanţă şi apelul) a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanţii procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală.
24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Emanuel Niţulescu în Dosarul nr. 5.563/109/2014 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa din data de 7 iulie 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
