Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 513 din 8 mai 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. (1) si (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) si art. 172 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Puskas Valentin Zoltan - judecãtor Tudorel Toader - judecãtor Augustin Zegrean - judecãtor Ion Tiucã - procuror Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Dan Cristian Ionescu în Dosarul nr. 10.482/4/2007 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti. La apelul nominal se prezintã personal autorul excepţiei şi partea Direcţia Generalã de Impozite şi taxe Locale -Sector 4 Bucureşti, prin consilierul juridic Alexandra Ilie. Autorul execepţiei susţine cã textele de lege criticate plaseazã cetãţeanul într-o poziţie defavorizantã în raporturile cu statul, astfel cã se aduce atingere art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, compensarea debitelor cu creanţele pe care le are un cetãţean asupra statului nu poate opera decât dacã sumele au aceeaşi naturã. De asemenea, aratã cã poprirea nu este supusã validãrii, condiţii în care statul, fãrã somaţie sau titlu executoriu, a luat bani dintr-un cont al tatãlui sãu, care nu avea datorii faţã de stat. În plus, aratã cã termenele de prescripţie sunt diferite, dupã cum este vorba de stat sau de cetãţeni. În sfârşit, aratã cã, pentru creanţele pe care le avea asupra statului, instanţele de judecatã nu au vrut sã-i acorde majorãri de întârziere. Reprezentantul Direcţiei Generale de Impozite şi taxe Locale Sector 4 Bucureşti solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care aratã cã textele de lege criticate nu conţin dispoziţii contrare principiului constituţional al egalitãţii în drepturi. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã art. 16 alin. (1) din Constituţie nu se aplicã între stat şi cetãţeni în raporturile de drept public. În plus, considerã cã instanţa de contencios constituţional nu poate cenzura modul în care au fost aplicate dispoziţiile de lege criticate, fapt ce a generat în realitate nemulţumirile autorului excepţiei.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 7 decembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 10.482/4/2007, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã. Excepţia a fost ridicatã de Dan Cristian Ionescu într-o cauzã civilã având ca obiect o contestaţie la executare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã, în esenţã, cã textele de lege criticate creeazã autoritãţilor de stat o poziţie privilegiatã în raport cu cetãţenii, prin aceea cã beneficiazã de termene de prescripţie mai lungi, pot pretinde majorãri de întârziere, poprirea înfiinţatã de organele fiscale nu este supusã validãrii, executarea silitã a creanţelor bugetare nu se perimã, iar dispoziţiile privitoare la suspendarea provizorie a executãrii silite prin ordonanţã preşedinţialã nu le sunt aplicabile. Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens, aratã cã valorificarea creanţelor statului are drept scop final aducerea sumelor la bugetul de stat, operaţiune de care profitã toţi cetãţenii. Astfel, se protejeazã un interes general, colectiv, iar pentru aceasta statul are nevoie de mijloace specifice, aşa cum sunt cele reglementate de textele de lege criticate. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate sunt constituţionale, acestea confirmând respectarea exigenţelor art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie privind ocrotirea unor interese naţionale, de ordin general, ce se sprijinã pe contribuţiile cetãţenilor, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice şi justificã poziţia privilegiatã a statului în raport cu celelalte subiecte de drept. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificãrile ulterioare. Textele de lege criticate au urmãtoarea redactare: - ART. 91 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripţie a dreptului prevãzut la alin. (1) începe sã curgã de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care s-a nãscut creanţa fiscalã potrivit art. 23, dacã legea nu dispune altfel."; - ART. 116: "(1) Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, pânã la concurenţa celei mai mici sume, când ambele pãrţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacã legea nu prevede altfel. (2) Creanţele fiscale administrate de unitãţile administrativteritoriale se sting prin compensarea cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, pânã la concurenţa celei mai mici sume, când ambele pãrţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacã legea nu prevede altfel. (3) Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, dupã caz. Dispoziţiile art. 115 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzãtor. (4) Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constatã existenţa unor creanţe reciproce, cu excepţia sumelor negative din deconturile de taxã pe valoarea adãugatã fãrã opţiune de rambursare. (5) În cazul compensãrilor efectuate de organul fiscal conform alin. (4), creanţele fiscale ale debitorului vor fi compensate cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rãmasã sã fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional. (6) Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compenseazã cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi naturã, în condiţiile art. 115. Eventualele diferenţe rãmase vor fi compensate cu alte obligaţii fiscale ale debitorului, în ordinea prevãzutã la alin. (5). Procedura de compensare va fi stabilitã prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor. (7) Pentru celelalte creanţe fiscale, ordinea prevãzutã la alin. (5) se aplicã de fiecare autoritate competentã pentru creanţele fiscale pe care le administreazã. (8) Dispoziţiile alin. (5) nu se aplicã în cazul creanţelor bugetelor locale. (9) Organul competent va înştiinţa în scris debitorul despre mãsura compensãrii luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data efectuãrii operaţiunii."; ART. 119: "(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţã de cãtre debitor a obligaţiilor de platã, se datoreazã dupã acest termen majorãri de întârziere. (2) Nu se datoreazã majorãri de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silitã, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt gãsite la locul faptei. (3) Majorãrile de întârziere se fac venit la bugetul cãruia îi aparţine creanţa principalã. (4) Majorãrile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, cu excepţia situaţiei prevãzute la art. 142 alin. (6)."; ART. 131 alin. (1): "Dreptul de a cere executarea silitã a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care a luat naştere acest drept."; - ART. 142 alin. (4): "Executarea silitã a creanţelor fiscale nu se perimeazã."; - ART. 149 alin. (6): "Poprirea nu este supusã validãrii."; - ART. 172 alin. (2): "Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executãrii silite prin ordonanţã preşedinţialã prevãzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã nu sunt aplicabile." Autorul excepţiei considerã cã aceste texte de lege sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã, în esenţã, critica prevederilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi art. 172 alin. (2) din Codul de procedurã fiscalã are în vedere instituirea unui tratament discriminatoriu, ce favorizeazã autoritãţile statului în raport cu cetãţenii în ceea ce priveşte recuperarea creanţelor. Faţã de aceastã criticã, Curtea reţine cã problema tratamentului diferenţiat de care beneficiazã statul în raport cu contribuabilii în ceea ce priveşte satisfacerea creanţelor a fost analizatã şi cu alte prilejuri. Astfel, prin <>Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, <>Decizia nr. 202 din 13 martie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2007, sau <>Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004, Curtea a statuat cã, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele douã pãrţi nu se situeazã pe poziţii de egalitate, între ele existând o legãturã de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încãlcarea principiului egalitãţii în faţa legilor prevãzut de art. 16 din Constituţie. Prin aceleaşi decizii Curtea a reţinut şi cã existenţa unei obligaţii exprese a fiecãrui cetãţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevãzutã la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiarã, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificatã de necesitatea asigurãrii certitudinii în constituirea ritmicã a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afarã de orice îndoialã cã încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principalã de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apãrãrii intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacã dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în mãsurã sã îşi îndeplineascã obligaţiile sale faţã de cetãţeni şi agenţii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie. Curtea apreciazã cã nu au intervenit elemente noi de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, aşa încât considerentele deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Dan Cristian Ionescu în Dosarul nr. 10.482/4/2007 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 mai 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
