Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 512 din 5 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 512 din 5 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 814 din 14 octombrie 2016

Comenteaza legea


    Valer Dorneanu         - preşedinte
    Petre Lăzăroiu         - judecător
    Mircea Ştefan Minea    - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Mona-Maria Pivniceru   - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu  - judecător
    Tudorel Toader         - judecător
    Oana Cristina Puică    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tudor-Alexandru Chiuariu în Dosarul nr. 278/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.379D/2015.
    2. La apelul nominal se prezintă personal partea Paltin Gheorghe Sturdza. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea din 16 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 278/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Tudor-Alexandru Chiuariu cu ocazia soluţionării unei cauze penale, la momentul citirii actului de sesizare a instanţei.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, care reglementează compatibilitatea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată cu funcţia de judecată, încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind valorile supreme ale statului român şi principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că principala critică la adresa soluţiei privind compatibilitatea judecătorului de cameră preliminară şi a judecătorilor care soluţionează contestaţia împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de a participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac rezidă în aceea că garanţia imparţialităţii judecătorilor aflaţi într-o asemenea situaţie este ştirbită prin deliberările anterioare, măsurile dispuse şi aspectele reţinute în procedura camerei preliminare. Atât timp cât judecătorii de cameră preliminară verifică actele de urmărire penală, legalitatea rechizitoriului, dar şi elementele esenţiale în plan probator, legalitatea şi veridicitatea probelor strânse în cursul urmăririi penale, participarea acestora la judecata în fond a cauzei ridică o umbră de îndoială cu privire la imparţialitatea cerută de lege, întrucât, prin analiza pe care judecătorii de cameră preliminară o efectuează asupra materialului probator din dosarul de urmărire penală, aceştia ajung şi la o apreciere cu privire la aspecte ce ţin de vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, fiindu-le astfel afectată imparţialitatea. Imparţialitatea este calitatea fundamentală cerută unui judecător şi reprezintă atributul esenţial al justiţiei, alături de independenţă şi inamovibilitate. Imparţialitatea trebuie să existe atât în realitate, cât şi din perspectiva unui observator rezonabil. Dacă din afară judecătorul este perceput ca fiind părtinitor, această percepţie este de natură să lase impresia că s-au cauzat un prejudiciu şi o nedreptate, distrugând astfel încrederea în sistemul de justiţie. Percepţia de imparţialitate se măsoară prin standardul observatorului rezonabil. Percepţia conform căreia un judecător nu este imparţial poate apărea în mai multe moduri, de exemplu, prin perceperea unui conflict de interese sau participarea acestuia la judecata cauzei într-o altă fază procesuală. Curtea Europeană a explicat că există două aspecte ale cerinţei de imparţialitate. În primul rând, instanţa trebuie să fie imparţială din punct de vedere subiectiv, adică niciun membru al instanţei nu ar trebui să aibă prejudecăţi sau să fie părtinitor. Imparţialitatea personală trebuie prezumată, cu excepţia cazului în care există dovezi ce indică contrariul. În al doilea rând, instanţa trebuie să fie imparţială şi din punct de vedere obiectiv, adică trebuie să ofere garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privinţă. Ceea ce este în joc e încrederea pe care instanţele dintr-o societate democratică trebuie să o inspire populaţiei, inclusiv acuzatului. Imparţialitatea nu se referă numai la absenţa actuală a înclinaţiei (subiectivismului) şi prejudecăţilor, ci şi la percepţia lipsei lor. Acest aspect dual este exprimat de mult repetata formulă conform căreia justiţia nu trebuie numai înfăptuită, ci ea trebuie să şi apară ca fiind înfăptuită. Or, percepţia unui observator rezonabil în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la judecătorii care, în faza camerei preliminare, au analizat, din perspectiva legalităţii şi veridicităţii probelor, materialul probator din cursul urmăririi penale, iar, în faza judecăţii în primă instanţă, urmează să se pronunţe asupra fondului cauzei, făcând aprecieri asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, nu poate fi decât aceea că obligaţia de imparţialitate apare grav afectată, simplele cereri de abţinere sau recuzare nefiind în măsură să restabilească garanţia imparţialităţii, impunându-se admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest fel, se creează premise de ordin legislativ pentru o judecată imparţială, adică înfăptuită de alţi judecători decât cei care s-au pronunţat în sensul că probatoriul a fost legal administrat la urmărire penală şi că actele de urmărire penală au fost, de asemenea, legale. Menţionează că, în cauza în care a fost ridicată excepţia, judecătorul de cameră preliminară care a judecat cererile şi excepţiile invocate de inculpat, precum şi ceilalţi doi membri ai completului care au judecat contestaţia inculpatului împotriva încheierii primului judecător fac parte din acelaşi complet de judecată care judecă această cauză în primă instanţă.
    7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. În acest sens, arată că rolul procedurii în camera preliminară este acela de a reprezenta un filtru cu privire la o serie de aspecte exclusiv de legalitate referitoare la cauza penală, filtru exercitat după trimiterea în judecată şi până la momentul începerii judecăţii. În cadrul acestei proceduri sunt reglementate suficiente garanţii procesuale pentru inculpat, inclusiv posibilitatea exercitării căii de atac împotriva soluţiilor dispuse, în concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil. Înalta Curte constată că art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală prevede că judecătorul care exercită funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată şi a urmăririi penale şi care decide începerea judecăţii exercită în continuare, în aceeaşi cauză, şi funcţia de judecată. Astfel, s-a renunţat la soluţia iniţial adoptată, care se baza pe incompatibilitatea între cele două funcţii judiciare, deoarece aceasta ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi fost privat de posibilitatea, esenţială în buna gestionare a cazului, de a aprecia el însuşi şi de a decide asupra întregului material probator, şi nu doar asupra celui administrat în faza de judecată. Totodată, în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în art. 311 alin. (3), se prevede că judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză, în completul de judecată format din 3 judecători, din compunerea căruia face parte. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile actuale ale Codului de procedură penală, care permit ca judecătorii de cameră preliminară care au dispus, în urma finalizării procedurii de cameră preliminară, începerea judecăţii să participe la soluţionarea în fond a cauzei, sunt neconstituţionale, încălcându-se principiul separării funcţiilor judiciare în procesul penal şi nefiind garantată o judecată imparţială care să răspundă cerinţelor de echitate şi legalitate ale procesului penal. Potrivit art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 (privind organizarea judiciară), în materie penală, în cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de judecată este format din 3 judecători. Contestaţiile formulate în prezenta cauză împotriva încheierilor pronunţate de judecătorul de cameră preliminară au fost soluţionate de judecători care fac parte din compunerea completului învestit cu judecarea dosarului pe fond. Înalta Curte nu apreciază că există o stare de incompatibilitate în judecarea fondului cauzei, pentru aceleaşi considerente expuse mai sus, şi anume că, în procedura de cameră preliminară, judecătorii fac verificări numai în ceea ce priveşte competenţa, legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. De asemenea, apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt, în forma lor actuală, în acord cu prevederile care reglementează accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 din Constituţie, respectiv în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu prevederile care reglementează înfăptuirea justiţiei, cuprinse în art. 124 din Legea fundamentală. În speţă, au fost respectate drepturile procesuale ale inculpaţilor prin asigurarea accesului la dosar, posibilitatea de a lua cunoştinţă şi de a combate punctele de vedere exprimate de parchet şi prin comunicarea tuturor soluţiilor judecătorului de cameră preliminară, iar judecarea contestaţiei exercitate împotriva încheierilor date în camera preliminară s-a desfăşurat în condiţii de oralitate şi contradictorialitate.
    8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 552 din 16 iulie 2015.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile alin. (3) al art. 3 din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală - cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată - în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra dispoziţiilor de lege criticate în redactarea anterioară modificării acestora prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată." Art. 3 alin. (1) lit. c) prevede că: "În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: [...] c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată".
    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind valorile supreme ale statului român şi principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală - cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată - au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, reţinând că dispoziţiile art. 3 din Codul de procedură penală reglementează principiul separaţiei funcţiilor judiciare, în cuprinsul prevederilor alin. (1) al art. 3 fiind enumerate: funcţia de urmărire penală, funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi funcţia de judecată (paragraful 16). În aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut la alin. (3) teza întâi al aceluiaşi art. 3 că exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare. De la această regulă, prin art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, legiuitorul a reglementat o excepţie conform căreia funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, este compatibilă cu funcţia de judecată (paragraful 17). Conform art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară care, în urma verificării legalităţii soluţiei de trimitere în judecată, a dispus începerea judecăţii, exercită funcţia de judecată în cauză. Cu privire la aceasta, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 353 din 7 mai 2015, paragraful 12, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, prin care a arătat că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. S-a reţinut, prin aceleaşi decizii, că o soluţie contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere sunt întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45). Cum prevederile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicaţie a excepţiei reglementate la art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, cu privire la soluţia legislativă conform căreia funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 353 din 7 mai 2015 sunt aplicabile şi în prezenta cauză (paragrafele 19 şi 20).
    15. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    16. Pentru motivele mai sus arătate, dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală - cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată - nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind valorile supreme ale statului român şi principiul legalităţii şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.

    17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tudor-Alexandru Chiuariu în Dosarul nr. 278/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.

          PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE
                   Prof. univ. dr. VALER DORNEANU

                       Magistrat-asistent,
                       Oana Cristina Puică

                             ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 512 din 5 iulie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"