Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 512 din 15 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 20 iunie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Iulian Cristian C. Brânzei în Dosarul nr. 10.287/193/2011 al Judecãtoriei Botoşani şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.207D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 octombrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 10.287/193/2011 Judecãtoria Botoşani a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Iulian Cristian C. Brânzei în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 15 referitor la universalitate şi art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, deoarece textul trateazã diferit persoanele în funcţie de momentul apariţiei legii, fiind înfrânt principiul legii penale mai favorabile.
Judecãtoria Botoşani opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în mãsura în care înlãturã aplicarea legii penale mai favorabile.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã - Judecata în cazul recunoaşterii vinovãţiei, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 15 referitor la universalitate şi art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetãţenilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea Constituţionalã a statuat cã este inadmisibilã o excepţie ridicatã în dosare aflate în contestaţie la executare, deci pentru care s-au pronunţat hotãrâri judecãtoreşti definitive.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, Curtea a arãtat cã rãmânerea definitivã a unei hotãrâri judecãtoreşti produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executãrii dispozitivului hotãrârii şi poartã denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunţãrii unei hotãrâri definitive se produce un efect negativ în sensul cã împiedicã o nouã urmãrire şi judecatã pentru faptele şi pretenţiile astfel soluţionate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscutã sub denumirea de autoritatea lucrului judecat.
De principiu, hotãrârile penale definitive sunt susceptibile de modificãri şi schimbãri în cursul executãrii numai ca urmare a descoperirii unor împrejurãri care, dacã erau cunoscute în momentul pronunţãrii hotãrârii, ar fi condus la luarea altor mãsuri împotriva fãptuitorului ori ca urmare a unor împrejurãri intervenite dupã ce hotãrârea a rãmas definitivã. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotãrârii puse în executare cu situaţia obiectivã şi a se aduce modificãrile corespunzãtoare în desfãşurarea executãrii.
Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, trebuie sã fie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care enunţã supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securitãţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia datã în mod definitiv oricãrui litigiu de cãtre instanţe sã nu mai poatã fi supusã rejudecãrii (Hotãrârea din 28 octombrie 1999, pronunţatã în Cauza Brumãrescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre pãrţi nu este abilitatã sã solicite reexaminarea unei hotãrâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouã hotãrâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie sã îşi foloseascã dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouã analizã. Simplul fapt cã pot exista douã puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauzã. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacã o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotãrârea din 7 iulie 2009, pronunţatã în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotãrârea din 24 iulie 2003, pronunţatã în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).
Aşa cum s-a arãtat mai sus, Constituţia statueazã cu privire la principiul aplicãrii legii penale mai favorabile. Fiind o construcţie teoreticã, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiazã o idee sau lege de bazã, o axiomã. Aceasta din urmã este însã valabilã în anumite limite şi, prin ea însãşi, constituie cadrul şi mãsura aplicabilitãţii sale. Astfel, în cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipotezã, legea nouã, singura aplicabilã. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numãrul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsã prevãzute în cele douã legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Or, art. 320^1 din Codul de procedurã penalã nu dispune nimic cu privire la aspectele statuate de art. 14 şi art. 15 din Codul penal referitoare la aplicarea obligatorie ori facultativã a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Prin urmare, numai în mãsura în care dispoziţiile legale criticate ar fi reglementat in terminis cu privire la intervenţia unei pedepse mai uşoare care sã impunã reducerea sancţiunii aplicate pânã la maximul prevãzut de legea nouã s-ar fi putut pune problema înfrângerii legii penale mai favorabile din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie reflectat în art. 14 sau, eventual, în art. 15 din Codul penal.
Aşa fiind, Curtea a constatat cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320^1 din Codul de procedurã penalã referitor la judecata în cadrul recunoaşterii vinovãţiei nu are legãturã cu soluţionarea cauzelor în care a fost invocatã, deoarece, aşa cum rezultã din denumirea sa marginalã, textul are în vedere o judecatã, aparţinând, cu excepţia situaţiilor tranzitorii, numai fondului şi care, deopotrivã, trebuie sã fie operabilã numai pânã la pronunţarea unei hotãrâri definitive. Prin urmare nu este susceptibilã de aplicabilitatea principiului retroactivitãţii legii penale mai favorabile. Totodatã, nu ar putea fi admisã o tezã contrarã, întrucât s-ar aduce atingere stabilitãţii raporturilor juridice, în absenţa cãreia nu se poate vorbi de o ordine de drept. Din aceastã perspectivã, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, deoarece, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti [... ] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Iulian Cristian C. Brânzei în Dosarul nr. 10.287/193/2011 al Judecãtoriei Botoşani.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 mai 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
