Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 51 din 8 mai 2014 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 49A din 12 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.789/2/2012 de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale
EMITENT: OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 15 mai 2014
Având în vedere Referatul Direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. RGII/3.820 din 8 mai 2014,
în conformitate cu prevederile art. 131^2 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare, a Deciziei prim-ministrului nr. 427/2012 privind numirea directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, precum şi a Deciziei prim-ministrului nr. 73/2014 privind exercitarea atribuţiilor directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
directorul general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie.
ARTICOL UNIC
Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 49A din 12 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.789/2/2012 de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Directorul general adjunct al Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor,
Irina Lucan-Arjoca
Bucureşti, 8 mai 2014.
Nr. 51.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE
PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 49A
Şedinţa publică de la 12 martie 2013
Dosar nr. 4.789/2/2012
Curtea compusă din:
Preşedinte - Antonela Cătălina Brătuianu
Judecător - Mădălina Gabriela Rădulescu
Grefier - Ionica Popescu
Pe rol, soluţionarea cererilor de apel formulate de apelanta Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România şi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România împotriva Hotărârii arbitrale nr. 5 din 12 aprilie 2012, emisă de Corpul de arbitri din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 5 februarie 2013 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 12 februarie 2013, 19 februarie 2013, 26 februarie 2013, 5 martie 2013 şi 12 martie 2013, când, în aceeaşi compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Prin Hotărârea arbitrală nr. 5 din 12 aprilie 2012, emisă de Corpul de arbitri din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 15 mai 2012, a fost admisă în parte cererea de arbitraj iniţiată de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), în contradictoriu cu Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România (ADPFR), având ca obiect stabilirea pentru perioada 1 iulie 2011-31 decembrie 2012 a criteriilor de repartizare a remuneraţiilor pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ, a fonogramelor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, cuvenite organismelor ADPFR şi UPFR, precum şi comisionul datorat colectorului unic UPFR.
S-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de arbitraj iniţiate de ADPFR cu privire la stabilirea formei finale a protocolului prevăzut de art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a admis în parte cererea de arbitraj iniţiată de ADPFR cu privire la stabilirea comisionului datorat organismului de gestiune colectivă (OGC) care este colector unic, respectiv UPFR.
S-a stabilit criteriul utilizării reale a fonogramelor pentru repartizarea remuneraţiei între categoriile de beneficiari pentru perioada 1 iulie 2011-31 decembrie 2012.
S-a stabilit, potrivit repertoriilor actuale ale celor două organisme de gestiune colectivă, procentul cuvenit ADPFR ca fiind de 2,5% şi UPFR ca fiind de 97,5% din sumele colectate.
S-a stabilit comisionul datorat UPFR ca fiind 7% din sumele colectate.
S-au compensat în totalitate cheltuielile de arbitraj.
Pentru a soluţiona astfel, corpul de arbitri a reţinut următoarele:
1. Ambele organisme de gestiune colectivă se încadrează în prevederile art. 121 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că activează în acelaşi domeniu, dintre acestea UPFR având calitatea de colector unic, în conformitate cu Decizia directorului general al ORDA nr. 115/2006 şi, ulterior, cu Decizia directorului general al ORDA nr. 12/2012.
Categoria de drepturi gestionate de către cele două organisme de gestiune colectivă este cea reglementată de art. 123^1 alin. (1) lit. f), respectiv gestiune colectivă obligatorie, situaţie în care, în conformitate cu art. 123^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.
În conformitate cu art. 133 alin. (2), întrucât cele două organisme de gestiune colectivă activează pentru acelaşi domeniu de creaţie, iar drepturile gestionate sunt dintre cele prevăzute la art. 123^2 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, organismele beneficiare sunt ţinute de obligaţia de a stabili printr-un protocol criteriile repartizării remuneraţiei şi modalitatea de evidenţiere şi justificare a cheltuielilor privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale organismului de gestiune colector.
Pe de altă parte, completul de arbitraj a avut în vedere Decizia civilă a CAB nr. 153/A din 12 mai 2011, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală - Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi a producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune - Decizia directorului general al ORDA nr. 216/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 5 iulie 2011, prin care s-a dispus, cu caracter irevocabil, că "metodologia de faţă priveşte utilizarea fonogramelor prin radiodifuzare, utilizare care este avută în vedere atât la art. 123^1 lit. f), cât şi la art. 123^2 lit. f) din Legea nr. 8/1996. Prin urmare, atât timp cât modalitatea de utilizare a fonogramelor este aceeaşi - radiodifuzarea, ea priveşte atât fonogramele de comerţ, cât şi pe cele publicate în scop comercial, diferenţa de regim juridic fiind dată de categoria de fonograme utilizată prin radiodifuzare.
(...) În forma iniţială a legii, toate fonogramele au fost incluse într-o singură categorie juridică, aceea de «fonograme publicate în scop comercial», fără însă ca legea să stabilească un regim de gestiune colectivă obligatorie. La modificarea legii în 2004 (prin Legea nr. 285/2004), legiuitorul a introdus noţiunea de «fonogramă de comerţ», stabilind pentru această categorie de fonograme un regim juridic de gestiune colectivă obligatorie. (...) Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, a fost introdusă lit. f) a art. 123^2 alin. (1), stabilindu-se că pentru fonogramele care nu sunt supuse regimului gestiunii colective obligatorii gestiunea poate fi nu doar individuală, ci şi colectivă, pentru aceste din urmă fonograme legiuitorul folosind noţiunea de «fonograme publicate în scop comercial» (...), astfel că noţiunea de fonogramă publicată în scop comercial folosită în cuprinsul legii în alte articole decât art. 123^2 lit. f) urmează a fi înţeleasă că se referă fie la ambele categorii juridice, în cazul în care regimul juridic al gestiunii este indiferent, fie la acea categorie juridică de fonograme al cărei regim de gestiune este compatibil cu dispoziţia respectivă".
Din probele administrate, completul arbitral a constatat că, în perioada 2006-2011, metodologiile emise au avut în vedere repertoriul extins, respectiv toate fonogramele publicate în scop comercial sau reproducerile acestora, indiferent de titular, plata sumelor de bani cuvenite cu titlu de remuneraţie făcându-se pentru toate fonogramele utilizate de organismele de radio, colectarea realizându-se de UPFR în calitate de colector unic pentru producătorii de fonograme.
Această modalitate se datorează şi faptului că, în cazul sursei de colectare radiodifuziune, colectarea nu se poate realiza decât în comun de către producători şi interpreţi, indiferent de tipul de gestiune, iar OGC desemnat colector unic reprezintă la negocierea metodologiilor şi în activitatea de colectare pe toţi reprezentanţii din acel domeniu de creaţie, şi nu doar membrii proprii.
2. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de arbitraj formulate de către ADPFR, completul arbitral a constatat că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 133 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care organismele de gestiune colectivă nu depun la ORDA, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a metodologiilor, protocolul prevăzut la alin. (2), oricare dintre organismele de gestiune colectivă poate solicita ORDA iniţierea procedurii de arbitraj pentru stabilirea criteriilor privind repartizarea remuneraţiei între categoriile de beneficiari.
Prin urmare, în speţa de faţă, obiectul învestirii completului de arbitraj nu poate fi decât stabilirea criteriilor privind repartizarea remuneraţiei între categoriile de beneficiari şi comisionul datorat colectorului unic. Completul a reţinut că susţinerile ADPFR, în sensul că protocolul se referă şi la o metodologie de repartizare, sunt nefondate întrucât metodologiile au relevanţă în relaţia dintre organismele de gestiune colectivă, pe de o parte, şi utilizatori, pe de altă parte, nu în raporturile pe care organismele de gestiune colectivă le stabilesc între ele.
Pentru aceste motive, completul a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de arbitraj formulate de ADPFR cu privire la stabilirea formei finale a protocolului, propus de acest OGC, excepţie invocată prin întâmpinare de către UPFR, rămânând învestit cu soluţionarea în fond a cererii ADPFR numai cu privire la stabilirea modalităţii de repartizare.
3. În privinţa perioadei vizate de prezenta hotărâre arbitrală, completul a admis cererea UPFR în sensul stabilirii criteriilor privind repartizarea remuneraţiei pentru perioada 1 iulie 2011-31 decembrie 2012. Pentru perioada anterioară, în măsura în care ADPFR pretinde sume suplimentare cu titlu de remuneraţie, fie de la utilizatori, fie de la UPFR, în calitate de colector unic, s-a reţinut că se poate adresa instanţelor de judecată de drept comun, întrucât competenţele completului de arbitraj sunt cele reglementate explicit de dispoziţiile art. 131^2 alin. (3) şi art. 133 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, pretenţiile ADPFR pentru perioada 2009-2011 excedând cadrului legal enunţat anterior, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea ADPFR pentru această perioadă.
Completul a reţinut ca necontestată în cauză împrejurarea că UPFR a colectat şi repartizat către ADPFR remuneraţiile ce formează obiectul prezentului arbitraj în perioada 2009-2011, după criterii pe care însă ADPFR le critică prin cererea de arbitraj. Independent, după cum ar fi calificată gestiunea colectivă ca facultativă sau obligatorie, precum şi dacă colectarea s-ar fi realizat în baza unui repertoriu extins, pentru pretenţiile pe care ADPFR le invocă ca drepturi de creanţă în contradictoriu cu UPFR şi/sau cu radiodifuzorii, aceste drepturi sunt valorificabile numai în faţa instanţelor de judecată, nu şi în cadrul prezentului arbitraj instituţionalizat.
4. Fiind învestit cu stabilirea criteriilor privind repartizarea remuneraţiei între organismele de gestiune colectivă şi cu stabilirea comisionului datorat colectorului unic, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, completul a admis în parte atât cererea de arbitraj formulată de UPFR, cât şi pe cea formulată de ADPFR, având în vedere următoarele:
- în conformitate cu art. 127 alin (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, repartizarea drepturilor colectate trebuie să se facă proporţional cu utilizarea reală a repertoriului titularilor de drepturi şi, în conformitate cu art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, sumele colectate de un OGC se repartizează individual titularilor de drepturi, proporţional cu utilizarea repertoriului fiecăruia.
Corpul de arbitri a constatat că:
- ambele părţi şi-au exprimat acordul în sensul aplicabilităţii acestui criteriu - al utilizării reale pe baza playlisturilor cu privire la piesele identificate;
- pentru piesele neidentificate (care nu pot fi atribuite niciunui producător), pentru cele aflate în divergenţă, precum şi pentru cazul în care organismele de radiodifuziune nu transmit playlisturi sau, deşi transmise, acestea nu pot fi prelucrate, părţile au rămas divergente în sensul că UPFR a propus aplicarea criteriului coşului radio, format din toate playlisturile prelucrabile, ponderate cu audienţa posturilor de radio, iar ADPFR a propus aplicarea criteriului hologramelor, în cadrul dezbaterilor, iar prin concluziile scrise a propus ca stabilirea remuneraţiilor să se facă, în cazul pieselor neidentificate, în funcţie de procentul pieselor neidentificate înmulţit cu remuneraţiile achitate de organismele de radiodifuziune;
- raportat la criteriile de repartiţie propuse mai sus, cotele procentuale solicitate de părţi sunt: în propunerea UPFR, aceasta solicită pentru sine 99,48% şi 0,52% pentru ADPFR raportat la difuzări sau pentru sine 98,2% şi pentru ADPFR 1,8% raportat la difuzări şi sume colectate; în propunerea ADPFR, aceasta solicită pentru sine 7,35% şi pentru UPFR 92,65%, cu precizarea că remuneraţiile aferente pieselor neidentificate se calculează prin raportarea remuneraţiilor aferente acestor piese la numărul de holograme al fiecărui OGC.
Completul a constatat că, în cadrul procedurii arbitrale, ADPFR a avut posibilitatea de a realiza propria prelucrare în baza playlisturilor puse la dispoziţie de către UPFR şi, ca urmare a acestor prelucrări, a rezultat că 26,2% reprezintă piese neidentificate şi 7,8% sunt divergente.
Cu privire la criteriile propuse de ADPFR pentru piesele neidentificate/divergente, precum şi pentru playlisturile lipsă sau neprelucrabile, completul a apreciat că acestea nu pot fi reţinute ca reprezentând criterii obiective şi echitabile, întrucât numărul de holograme achiziţionate de către membrii fiecărui OGC poate avea relevanţă cu privire la vandabilitatea respectivelor opere, şi nu la radiodifuzarea lor.
Pe de altă parte, ADPFR a probat în cauză că un număr de 123 de posturi au transmis playlist şi că 29% dintre aceste playlisturi furnizate de către organismele de radio nu au fost prelucrate de către UPFR, că nemembrii pentru care UPFR colectează sunt numai 6 producători, conform site-ului propriu, respectiv AGN New Sound, NDP - S.R.L., Fanatik Music - S.R.L., Glas Transilvan Studio - S.R.L., Music Mondo Distribution - S.R.L., PF Mercurean Dumitru şi Stipo Audio - S.R.L.
Mai mult, din tabelele prezentate de UPFR rezultă că procentul de piese neidentificate şi de divergenţă este reţinut în mod exclusiv către UPFR, aspect care contravine dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. UPFR nu a făcut nicio dovadă cu privire la repartizarea sumelor colectate aferente pieselor neidentificate/în divergenţă din 2009 şi până în prezent, astfel încât completul a apreciat că aceste situaţii puteau fi clarificate în 2 ani de către colectorul unic, astfel încât să se respecte drepturile titularilor.
Aceste aspecte, coroborate cu împrejurarea că măsurarea audienţelor se realizează de către Asociaţia pentru Radioaudienţă pe un număr nerelevant de posturi (în anul 2011 între 8 şi 18 posturi) şi cu aceea că posturile de muzică autohtonă şi posturile locale care folosesc un procent ridicat de piese din repertoriul ADPFR nu sunt măsurate, au condus la concluzia completului că utilizarea coşului radio ca un criteriu pentru stabilirea repartizării remuneraţiilor cu privire la piesele neidentificate/divergente şi a playlisturilor nepredate/care nu pot fi prelucrate ar fi inechitabilă din perspectiva titularilor de drepturi.
Completul de arbitraj a stabilit că procentele cuvenite celor două organisme de gestiune colectivă sunt: pentru ADPFR - 2,5% şi pentru UPFR - 97,5%, care se aplică în baza unui criteriu unic, ca fiind singurul reglementat de Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare [art. 127 alin (1) lit. f) ], respectiv proporţia utilizării reale a fonogramelor.
În privinţa ipotezei în care organismele de radiodifuziune nu transmit playlisturi sau acestea nu sunt conforme cu formatul stabilit de metodologia în vigoare (situaţie care generează şi incidenţa unor piese neidentificate), completul a apreciat că acest aspect vizează relaţia dintre organismele de gestiune colectivă şi utilizatori şi este susceptibil a fi reglementat prin metodologia încheiată între aceştia, inclusiv cu privire la sancţiunile aplicabile utilizatorilor pentru astfel de omisiuni, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Din dezbateri a rezultat că situaţia divergenţelor rezidă din existenţa, la momentul colectării, a unei contestaţii cu privire la calitatea de titular al dreptului. Completul de arbitraj a apreciat că o astfel de contestaţie nu poate fi soluţionată decât pe calea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, instanţa de judecată fiind singura competentă să se pronunţe cu privire la dreptul pretins, şi, pe cale de consecinţă, în cazul divergenţelor, niciunul dintre criteriile propuse de părţi, atât cel al coşului radio, cât şi cel al hologramelor, nu poate fi reţinut ca întemeiat, căci hotărârea arbitrală în această materie nu ar înlătura caracterul litigios al dreptului.
În conformitate cu art. 133 alin. (7) teza finală, organismele de gestiune colectivă au obligaţia de a sprijini activitatea de colectare, această dispoziţie legală incluzând, în opinia completului, şi întreprinderea demersurilor comune în vederea identificării pieselor şi clarificării cu celeritate a divergenţelor, astfel încât acestea să poată fi repartizate înlăuntrul termenului reglementat de art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Completul a constatat că în prezenta cauză ambele părţi s-au limitat la a arăta că motivul divergenţelor este reprezentat de imposibilitatea prelucrării unor playlisturi, de existenţa deci a unor piese neidentificate şi de existenţa divergenţelor, fără ca niciuna dintre ele să exemplifice demersurile întreprinse pentru clarificarea acestor aspecte, atât în calitate de colector unic, cum este UPFR, cât şi în calitate de OGC îndreptăţit la remuneraţie, cum este cazul ADPFR, pentru valorificarea optimă a drepturilor titularilor pe care îi reprezintă.
Mai mult, în conformitate cu art. 127 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, statutul UPFR trebuie să conţină regulile aplicabile privind repartizarea drepturilor colectate pentru care nu se poate stabili repartizarea reală, precum şi regulile privind regimul sumelor nerepartizate sau nerevendicate. În cazul în care statutul organismelor de gestiune colectivă nu întruneşte cerinţele legale enunţate anterior, intrarea în legalitate nu se poate dispune prin prezenta hotărâre arbitrală, acesta fiind atributul exclusiv al ORDA.
5. Cu privire la comisionul de colectare şi repartizare cuvenit UPFR, completul a admis în parte cererea ADPFR şi a stabilit comisionul datorat colectorului unic ca fiind de 7% din totalul sumelor colectate, reţinând că acest procent este de natură să acopere integral cheltuielile necesare bunei desfăşurări a activităţii, considerând că nu pot fi reţinute în cuantumul comisionului de colectare decât acele sume care se înscriu în categoria strictă a costurilor de colectare/repartiţie, în conformitate cu art. 133 alin. (2) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Completul a apreciat că însăşi existenţa unui procent atât de mare de playlisturi neprelucrate, cu consecinţa imposibilităţii de identificare a unor piese şi menţinerea divergenţelor pentru perioade care depăşesc un an fiscal, reprezintă o folosire ineficientă a fondurilor bugetate în vederea colectării şi repartizării. În această apreciere au fost avute în vedere cheltuielile de monitorizare la care s-au calculat cheltuieli salariale de 38.592 lei şi cheltuieli privind prestările de servicii de 24.776 lei, deşi în cadrul prezentului arbitraj a rezultat că atât colectarea, cât şi repartizarea se fac exclusiv pe baza playlisturilor comunicate de radiouri şi prelucrarea acestora prin intermediul unui soft.
6. Având în vedere că a admis în parte cererile părţilor, completul a compensat cheltuielile arbitrajului, în conformitate cu art. 276 din Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri arbitrale, ambele părţi au declarat apel în termen legal:
Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România (ADPFR) a solicitat anularea hotărârii arbitrale ca nelegală şi netemeinică, pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 131^2 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a solicitat stabilirea unei cote procentuale de 7,35% pentru ADPFR şi 92,65% pentru UPFR din sumele încasate cu titlu de remuneraţie, cuvenită organismelor de gestiune colectivă a drepturilor producătorilor de fonograme, pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ, a celor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune pentru perioada 2009-2012. Totodată, s-a solicitat stabilirea unui comision de colectare de maximum 6% datorat organismului de gestiune colectivă desemnat colector pentru drepturile producătorilor de fonograme.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea este nelegală şi netemeinică, din următoarele considerente:
1. În ceea ce priveşte limitele învestirii corpului de arbitraj, argumentate la punctul 3 din hotărâre, apelanta a considerat că perioada la care trebuia să se raporteze arbitrajul este 2009- 2012. Eronat s-a reţinut că ADPFR solicită sume suplimentare pentru perioada 2009-2011. Întrucât pentru acest interval de timp nu s-a ajuns la un protocol între cele două organisme de gestiune colectivă, deşi s-au succedat din 2006 3 metodologii diferite, arbitrajul trebuia să stabilească cotele de repartiţie pe ultimii 3 ani, fiind solicitate drepturile cuvenite membrilor ADPFR, în baza art. 131^2 alin. (3) lit. c), art. 121 alin. (5) şi art. 129^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a susţinut că soluţia apelată contrazice practica în domeniu, exemplificându-se cu Hotărârea din 30 august 2011 a arbitrajului dintre PERGAM şi COPYRO, având drept obiect repartizarea remuneraţiilor pentru ultimii 3 ani şi a comisionului datorat colectorului unic, pentru dreptul de retransmitere prin cablu şi pentru remuneraţia compensatorie cuvenită din copia privată.
2. În ceea ce priveşte stabilirea criteriilor privind repartizarea remuneraţiei între cele două organismele de gestiune colectivă, s-a precizat că ambele organisme au solicitat ca pentru piesele identificate criteriul folosit să fie cel al utilizării reale pe baza playlisturilor.
Pentru partea în controversă privind piesele neidentificate (care nu pot fi atribuite niciunui producător) - 26,2%, pentru cele aflate în divergenţă - 7,8%, precum şi pentru cazul în care organismele de radiodifuziune nu transmit playlisturi sau, deşi transmise, acestea nu pot fi prelucrate - 29%, apelanta a susţinut că au fost înlăturate criteriile părţilor, cel al coşului radio, propus de UPFR, respectiv cel al hologramelor propus de ADPFR, fără a fi stabilită nicio modalitate prin care să se împartă remuneraţiile aferente acestor drepturi. Criteriul hologramelor a fost utilizat de însăşi UPFR în precedent, fiind de asemenea regăsit în practica ORDA, cu Hotărârea din 25 februarie 2010 privind stabilirea modalităţii de repartizare a remuneraţiilor având ca sursă retransmiterea prin cablu între organismele de gestiune colectivă beneficiare AGICOA ROMÂNIA şi DACIN-SARA.
S-a criticat faptul că nu a fost stabilită prin arbitraj nicio modalitate de împărţire a acestor remuneraţii, apreciindu-se greşit că situaţiile trebuiau clarificate de către colectorul unic UPFR, în cazul playlisturilor neconforme, respectiv pe cale judecătorească, în cazul contestaţiilor cu privire la calitatea de titular al dreptului, deoarece remuneraţiile aferente acestor situaţii au fost însuşite de UPFR în mod exclusiv, prin încălcarea legii. Totodată, prevederile din statutul acestuia nu sunt opozabile celorlalte OGC.
Apelanta a solicitat reţinerea celor două criterii susţinute de ADPFR şi repartizarea remuneraţiilor colectate în proporţie de 7,35% către ADPFR şi 92,65% către UPFR.
3. În ceea ce priveşte stabilirea unui comision fix de colectare de 7%, s-a apreciat că acesta este excesiv şi vine în contradicţie cu prevederile art. 133 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la cheltuielile de colectare.
În aprecierea apelantei ADPFR, comisionul colectorului unic trebuie să acopere cheltuielile de colectare, nu de funcţionare şi fără să depăşească 6% din totalul remuneraţiilor colectate.
Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a solicitat modificarea hotărârii arbitrale, în principal, prin stabilirea pentru perioada 1 iulie 2011 - 31 decembrie 2012 a repartizării remuneraţiilor între ADPFR şi UPFR, conform criteriului utilizării reale a fonogramelor şi criteriului coşului radio, iar în subsidiar, prin stabilirea unei remuneraţii procentuale de 1,81% pentru ADPFR şi de 98,19%) pentru UPFR (ce revine membrilor UPFR şi producătorilor care nu sunt membrii niciunui organism), procente rezultate din utilizarea reală a repertoriului ADPFR, UPFR şi nemembrilor niciunui organism. Totodată, s-a solicitat stabilirea unui comision de colectare şi de repartizare cuvenit UPFR în cuantum de 11%, precum şi cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea este nelegală şi netemeinică, din următoarele considerente:
1. Deşi completul arbitral a stabilit criteriul utilizării reale a fonogramelor, a procedat în mod nelegal şi la stabilirea unor cote procentuale fixe cuvenite celor două organisme de gestiune colectivă. Luarea în considerare a variaţiei repertoriilor gestionate de acestea este de natură a genera inechităţi în repartizarea remuneraţiilor colectate de la o perioadă la alta, constituind încălcări ale dispoziţiilor imperative ale art. 127 alin. (2) lit. f) şi ale art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de o parte, numărul membrilor unui organism de gestiune colectivă poate varia prin migrarea producătorilor de fonograme de la un organism la altul, iar modificări la nivelul utilizării repertoriilor pot interveni de la o lună la alta, astfel că determinarea echitabilă a remuneraţiilor poate fi efectuată exclusiv prin stabilirea unor criterii de repartizare raportate la utilizarea repertoriilor organismelor de gestiune colectivă la un moment dat.
Pe de altă parte, remuneraţia procentuală stabilită de completul arbitral (2,5% pentru ADPFR şi 97,5% pentru UPFR) nu reflectă utilizarea reală a repertoriilor gestionate de către cele două organisme de gestiune colectivă.
Din analiza situaţiei centralizatoare a playlisturilor prelucrate de UPFR pentru anul 2011 rezultă eroarea de calcul a completului de arbitraj, care nu a avut în vedere numărul real al raportărilor prelucrate de UPFR, pentru a constata că i se cuvine un procent de 98,19% (pentru proprii membri şi nemembrii niciunui organism), ci şi-a însuşit un raţionament eronat expus de ADPFR.
S-a reţinut greşit procentul de 29% de playlisturi neprelucrate, dar şi nerelevant, întrucât acestea pot exista fără a fi încasaţi efectiv banii de la organismele de radiodifuziune.
S-au interpretat greşit şi situaţiile centralizatoare depuse la dosar, cu privire la procentul de piese neidentificate şi divergente, deoarece UPFR nu şi-l alocă nelegitim, ci respectă o procedură riguroasă, cu etape de identificare publică, astfel încât nu se impune repartizarea sumelor provenite din fonograme neidentificate, conform altor criterii. Contrar celor reţinute de completul arbitral, UPFR susţine că a depus situaţia centralizatoare a repartizării sumelor colectate aferente pieselor neidentificate iniţial/în divergenţă, pe parcursul perioadei 2009-2012. S-a exemplificat cu situaţia producătorilor persoane fizice, care nu şi-au declarat repertoriul la UPFR, au o utilizare semnificativă în cadrul SRR şi beneficiază de un termen legal de 3 ani pentru revendicarea drepturilor lor.
Este eronată şi aserţiunea completului arbitral referitoare la numărul de 6 producători nemembri pentru care UPFR colectează remuneraţii, în condiţiile în care până la sfârşitul anului 2011 acesta a repartizat sumele colectate către 22 producători.
S-a concluzionat că stabilirea de către completul arbitral a unor remuneraţii cuvenite ADPFR care excedează valorilor rezultate din utilizarea reală a repertoriului pe care îl gestionează are ca efect îmbogăţirea fără justă cauză a acestuia, în detrimentul producătorilor de fonograme reprezentaţi de UPFR (membri UPFR şi nemembri - producători de fonograme care nu au acordat mandat de gestiune niciunui organism).
2. Pentru cazul playlisturilor netransmise/neprelucrabile, completul arbitral a stabilit în mod netemeinic criteriul unic al utilizării reale a fonogramelor pentru repartizarea remuneraţiei, excluzând aplicarea criteriului coşului radio (conţinând totalitatea playlisturilor disponibile şi prelucrabile) propus de UPFR.
Din situaţia centralizată a playlisturilor radio prelucrate pe trimestrele I, II, III din 2011 depusă de UPFR rezultă că, potrivit coşului radio, urmează a fi repartizate pentru acest caz procente foarte reduse (de 7%, 10% şi 9%). S-a precizat că includerea în coşul radio numai a posturilor de radio cu audienţă măsurată se justifică prin importanţa audienţei. Nu este viabilă soluţia reţinută în arbitraj de reglare prin metodologii de către UPFR a relaţiei cu utilizatorii care nu transmit/transmit neconform playlisturile.
Pentru cazul pieselor aflate în divergenţă (revendicate de mai mulţi producători) soluţionarea pe cale judiciară, reţinută ca variantă în arbitraj, apelanta a menţionat că aceasta intervine numai în ultimă instanţă, când, ulterior transmiterii de către UPFR, producătorii nu reuşesc să şi le aloce conform înţelegerii dintre ei.
Astfel cum impune art. 127 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, statutul UPFR conţine regulile aplicabile pentru repartizarea drepturilor colectate pentru care nu se poate stabili repartizarea reală, precum şi regulile privind regimul sumelor nerepartizate sau nerevendicate, prin prevederile art. 10 lit. b) din anexa nr. 1, respectiv art. 12 din Statutul UPFR, aprobat în cadrul Adunării generale extraordinare a membrilor UPFR din data de 24 noiembrie 2011.
3. În mod nejustificat a stabilit completul arbitral comisionul cuvenit UPFR pentru activitatea de colectare şi de repartizare către ADPFR a remuneraţiilor echitabile, la cuantumul de 7% din totalul sumelor colectate.
Situaţia pieselor neidentificate şi a celor aflate în divergenţă nu poate fi imputată UPFR, în condiţiile în care aceasta a respectat întocmai procedura reglementată în acest sens. UPFR nu poate fi acuzat de folosirea ineficientă a fondurilor, de vreme ce a gestionat în mod riguros resursele disponibile afectate acestor activităţi.
Procentul de 11% propus de UPFR este de natură să asigure acoperirea reală a cheltuielilor de colectare a căror justificare prin documentele depuse la dosarul cauzei este incontestabilă. În acest sens, bugetul realizat pe anul 2011 evidenţiază existenţa unor cheltuieli indispensabile:
- costuri radio (costuri directe de colectare radio): cheltuieli privind salariile, onorariile, amortizare programe informatice şi echipamente de calcul, prestări de servicii, consumabilele, telecomunicaţiile, poştale, comisioanele bancare, protocol;
- cotă-parte costuri Departament repartiţie (care includ costurile pentru personalul din Departamentul de repartiţie ce se ocupă de colectarea şi analizarea playlisturilor): cheltuieli privind salariile, amortizare programe informatice şi echipamente de calcul, prestările de servicii, consumabilele, prestările de servicii, poştale, comisioanele bancare;
- cotă-parte costuri monitorizare (necesare verificării corectitudinii rapoartelor transmise de radiodifuzori şi maximizării ponderii): cheltuieli privind salariile, prestările de servicii, consumabilele, telecomunicaţiile, comisioanele bancare;
- cotă-parte costuri administrative (indirecte de colectare radio): cotă-parte cheltuieli chirie, cotă-parte prestări de servicii, cotă-parte salarii personal administrativ (Contabilitate, Secretariat, Juridic) şi colaboratori, combustibil, consumabile, obiecte de inventar, utilităţi, întreţinere şi reparaţii, asigurări, protocolul, telecomunicaţiile, amortizare programe informatice şi echipamente de calcul, comisioanele bancare, poştale.
Cheltuielile la care face trimitere completul arbitral au caracter real şi sunt necesare pentru acoperirea costurilor Departamentul de repartiţie (colectarea şi analizarea playlisturilor şi a ponderii), dar s-a ignorat caracterul considerabil al resurselor umane alocate de UPFR pentru efectuarea activităţii de prelucrare a playlisturilor (latură a activităţii de repartiţie), aspect care constituie un argument suplimentar în sensul stabilirii cuantumului acestui comision la 11%.
Ambele părţi au formulat întâmpinări prin care, răspunzând punctual criticilor, au solicitat respingerea apelului advers.
A fost ataşată copia documentaţiei arbitrajului. Totodată, ambele părţi au administrat în această fază procesuală probatorii cu înscrisuri, incluzând prelucrări ale părţilor asupra situaţiei centralizate a playlisturilor radio prelucrate şi playlisturilor brute (şi în format electronic), analiza comparativă a repertoriilor gestionate de părţi, liste de membri OGC, corespondenţă a părţilor, notificări către radiodifuzori, situaţie centralizatoare încasări radio, adresă referitoare la piese identificate, dare de seamă UPFR 2011 şi buget, statutele părţilor, bugetul detaliat al cheltuielilor înregistrate pentru colectare/repartizare, situaţia colectării în 2011 şi repartizării remuneraţiilor pe categorii de titulari.
Examinând hotărârea arbitrată atacată, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu actele şi lucrările dosarului. Curtea apreciază că se impune respingerea ca nefondat a apelului ADPFR şi admiterea apelului UPFR, cu schimbarea în parte a hotărârii apelate, în limitele şi pentru considerentele următoare:
În fapt, ambele părţi sunt organisme de gestiune colectivă (OGC) ce activează în acelaşi domeniu de creaţie, cu gestiune comună obligatorie.
Dezbaterea se poartă asupra drepturilor derivând din remuneraţiile pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ, a fonogramelor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, pentru perioada 1 iulie 2011-31 decembrie 2012.
Atribuţiile celor două părţi implică repartizarea către titularii de drepturi care le-au acordat mandat a drepturilor patrimoniale cuvenite pentru utilizarea repertoriului lor protejat, sume colectate de la utilizatorii din radiodifuziune. În plus, UPFR având calitatea de colector unic al remuneraţiilor, este îndreptăţit la încasarea comisionului de colectare a acestora.
Descrierea acestor atribuţii necontestate se află în capitolul I din titlul III al Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, fiind corect evidenţiate de completul ce a soluţionat arbitrajul prezent.
Iniţierea arbitrajului a derivat din lipsa unui protocol al părţilor care să includă criteriile repartizării remuneraţiei şi cheltuielile de acoperire a costurilor de colectare.
Cu titlu prealabil, Curtea menţionează că, potrivit normelor de procedură civilă aplicabile în materie, precedentul judiciar sub forma soluţionării unei cereri arbitrale nu poate avea pentru instanţe valoare obligatorie, ci orientativă.
Există 3 categorii de critici ale apelurilor împotriva soluţiei arbitrajului:
1. Limitele soluţionării arbitrajului
Apelanta ADPFR susţine greşit că arbitrajul trebuia să stabilească cotele de repartiţie pe ultimii 3 ani (2009-2012), nu doar pentru intervalul menţionat.
Curtea notează că arbitrajul prezent a fost declanşat ca urmare a intrării în vigoare a "Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune", asupra căreia s-a pronunţat Decizia civilă a CAB nr. 153/A din 12 mai 2011, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 5 iulie 2011, conform Deciziei directorului general al ORDA nr. 216/2011.
Sunt aplicabile dispoziţiile art. 131^2 alin. (3) lit. c) şi art. 133 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, [cu referire la art. 133 alin. (2) şi (3) şi art. 131^2 alin. (8) şi (9)].
Prin urmare, fiind elaborată o nouă metodologie, care lămureşte categoriile de drepturi incluse în colectarea plăţilor de la utilizatori şi care stabileşte formatul standard al raportărilor acestora, este corect a fi stabilită şi perioada de referinţă 1 iulie 2011-31 decembrie 2012 pentru criteriile de repartizare a remuneraţiilor colectate, ca fiind simultană şi nu anterior aplicabilă.
Astfel, s-a reţinut corect că nu pot face obiect al arbitrajului prezent drepturi de creanţă ale ADPFR în contradictoriu cu UPFR şi/sau cu radiodifuzorii, ce excedează perioadei menţionate, ca atare, şi motivul de apel al ADPFR cu acest conţinut apare ca neîntemeiat.
2. Criteriile de repartizare a remuneraţiei între categoriile de beneficiari au fost contestate de ambele apelante.
Pentru perioada în discuţie, arbitrajul a stabilit criteriul utilizării reale a fonogramelor, precum şi procentele din sumele colectate de 2,5% pentru ADPFR, respectiv de 97,5% pentru UPFR, raportându-se la repertoriile actuale ale celor două organisme de gestiune colectivă.
Stabilirea în speţă a unor cote procentuale fixe este greşită şi implică mai multe aspecte. Derivând din situaţiile centralizatoare ale părţilor, presupune lămurirea deplină a aspectelor controversate/discutabile ale perioadei de referinţă, aflată încă în derulare la momentul soluţionării arbitrale. Mai mult, stabilirea în procente a cotelor cuvenite părţilor litigante contrazice argumentele arbitrajului care fac trimitere la soluţionarea unor controverse asupra drepturilor titularilor, pe cale judiciară ori prin propriile demersuri şi prevederi statutare ale colectorului unic UPFR.
Dispoziţiile art. 133 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, fac referire la stabilirea prin arbitraj a "criteriilor privind repartizarea remuneraţiei între categoriile de beneficiari", fiind ipotetic posibilă determinarea unor procente concrete întemeiate pe aceste criterii, pentru ca repartizarea efectivă să nu rămână fără conţinut. Cu toate acestea, posibilitatea determinării procentuale trebuie apreciată la speţă în raport cu elementele care conturează fără dubiu o atare proporţionare şi în măsura în care este permisă de regimul juridic al remuneraţiei în discuţie.
Curtea notează că punctul de plecare al analizei îl reprezintă principiul enunţat de art. 127 alin (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu care repartizarea drepturilor colectate trebuie să se facă "proporţional cu utilizarea reală a repertoriului titularilor de drepturi", sumele colectate de un OGC repartizându-se individual beneficiarilor, potrivit dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. d) din lege.
În speţă, pentru piesele identificate ca aparţinând anumitor titulari de drepturi, pe baza raportărilor (playlisturilor) transmise de radiodifuzori, ambele organisme au solicitat să fie folosit criteriul utilizării reale.
În schimb, controversa părţilor apare în cazul pieselor neidentificate/în divergenţă în privinţa titularului, respectiv în cazul playlisturilor netransmise/neprelucrabile, aspecte asupra cărora arbitrajul s-a pronunţat global, prin stabilirea cotelor procentuale fixe.
Se observă că atât pentru piesele neidentificate (care nu pot fi atribuite niciunui producător), cât şi pentru piesele în divergenţă (revendicate de mai mulţi producători), procedurile de identificare a titularului de drept presupun derularea de către colectorul unic UPFR, conform statutului acestuia, a unor etape publice, sub beneficiul unui termen de 3 ani pentru revendicarea drepturilor de către titularul nereprezentat (art. 129^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare). Prin urmare, clarificarea situaţiilor enunţate este posibilă, pentru folosirea ulterioară a criteriului utilizării reale şi repartizarea individuală către titular a drepturilor colectate de OGC. Aceasta îndreptăţeşte menţinerea criteriului utilizării reale, până la epuizarea termenului menţionat.
În alternativa de nerepartizare sau nerevendicare după 3 ani, statutul colectorului unic UPFR conţine regulile privind regimul respectivelor sume în prevederile art. 10 lit. b) din anexa nr. 1, respectiv art. 12 din Statutul UPFR, aprobat în cadrul Adunării generale extraordinare a membrilor UPFR din data de 24 noiembrie 2011, fiind astfel respectate cerinţele art. 127 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Contrar celor reţinute de arbitraj, aplicarea acestor dispoziţii din 2009 până în prezent a fost dovedită de către UPFR (exemplificativ, fila 345 dosar arbitraj, 372 şi urm. dosar apel).
Nu se poate considera că atare dispoziţii statutare ale UPFR nu sunt opozabile altui organism de gestiune colectivă ce activează în acelaşi domeniu de creaţie, astfel cum susţine ADPFR, câtă vreme recunoaşterea lor este impusă de calitatea de colector unic, stabilită prin deciziile directorului general al ORDA nr. 115/2006 şi nr. 12/2012.
Ca atare, în baza raţionamentului expus, care contrazice legitimitatea cotelor procentuale asupra acestei părţi a remuneraţiei, vor fi înlăturate ca nerelevante susţinerile apelantelor şi considerentele arbitrajului, în legătură cu evaluarea procentelor de piese neidentificate/în divergenţă, din situaţiile centralizatoare ale colectorului UPFR.
În ceea ce priveşte playlisturile netransmise/neprelucrabile ale radiodifuzorilor, fiind împiedicată de asemenea repartizarea reală a drepturilor, Curtea constată că nu se mai impune ca în cazul de mai sus desfăşurarea unor proceduri de identificare, condiţionată de epuizarea unor termene. Ca atare, este necesară găsirea unui criteriu cât mai apropiat de cel al utilizării reale, specifice modalităţii de folosire a fonogramelor în discuţie - radiodifuzarea, devenind inoportună aplicarea cotelor procentuale asupra cărora părţile au susţineri contradictorii.
În identificarea criteriului celui mai apropiat de utilizarea reală, Curtea constată că a fost corect înlăturat de către arbitraj criteriul "hologramelor" propus de ADPFR. Acesta este specific activităţii de comercializare a fonogramelor către consumatorul direct, alegerea lui nefiind determinată în mod necesar de legătura cu radiodifuzarea. De asemenea, conţinutul unui album pe care este aplicată holograma nu este obligatoriu radiodifuzat integral, iar titulari de drept prezenţi în listele de redare radio pot lipsi din piaţa de comercializare a operelor audio.
Curtea consideră că este echitabilă din perspectiva titularilor de drept utilizarea "coşului radio" propus de UPFR, ca un criteriu pentru stabilirea repartizării remuneraţiilor cu privire la piesele din playlisturile netransmise/neprelucrabile în sensul identificării repertoriului utilizat de radiodifuzori.
Acest criteriu cuprinde totalitatea playlisturilor disponibile şi prelucrabile, transmise de organismele de radio, raportări care se ponderează cu audienţa. În măsura în care audienţa postului de radio care a transmis playlistul nu este măsurată, raportarea în cauză nu intră în coşul radio.
Curtea apreciază că aplicarea criteriului "coş radio" este potrivită părţii de remuneraţie în discuţie, după natura acesteia. Pe de o parte, se reflectă o medie a raportărilor recunoscute de ambele părţi OGC ca eficiente asupra pieselor identificate (playlisturile disponibile şi prelucrabile), iar, pe de altă parte, se include în acesta specificul activităţii din care provin remuneraţiile (radiodifuzarea). Este corectă ponderarea mediei raportărilor cu audienţa posturilor de radio, care este o sursă documentată şi reflectă o confirmare de popularitate din partea publicului. Se dă eficienţă astfel unui criteriu care ia în considerare 2 parametri de recunoaştere proveniţi din surse diferite, dar specifici aceleiaşi activităţi de distribuire a fonogramelor, prin radiodifuzare.
3. Comisionul cuvenit UPFR pentru activitatea de colectare şi de repartizare către ADPFR a remuneraţiilor echitabile, stabilit de arbitraj la cuantumul de 7%, a fost contestat de ambele apelante, fără a fi expuse şi argumente de calcul concret.
A fost solicitat de ADPFR maximum 6%, iar de UPFR 11%, în condiţiile în care art. 134 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, limitează comisionul colectorului unic la 15%.
Curtea observă că arbitrajul a proporţionat corect aceste costuri ale UPFR referitoare la colectare şi repartizare, fiind avute în vedere cheltuielile de monitorizare, cheltuieli salariale şi cheltuieli privind prestările de servicii, reţinând totodată că operaţiunile specifice se fac exclusiv pe baza playlisturilor prelucrate prin intermediul unui soft.
Nu pot fi primite argumentele de suplimentare a comisionului formulate de UPFR, deoarece nu este evidenţiată modalitatea concretă de calcul procentual, pentru a fi primit un alt calcul faţă de cel reţinut în arbitraj, iar trimiterea este generică la categorii de cheltuieli (costuri radio, cotă-parte costuri departament repartiţie, cotă-parte costuri monitorizare, cotă-parte costuri administrative), necesităţi şi evidenţe bugetare. În mod identic, afirmaţiile ADPFR privind supraestimarea comisionului sunt generice şi nu concretizate matematic, pentru a fi primite ca temeinice.
Faţă de toate aceste considerente, găsind întemeiate în parte criticile apelantei UPFR, care atrag schimbarea în parte a hotărârii arbitrale, în limitele menţionate, totodată apreciind ca neîntemeiate criticile apelantei ADPFR, Curtea va face aplicarea art. 296 din Codul de procedură civilă, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii criticate.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga apelanta ADPFR, ca parte căzută în pretenţii, la plata către apelanta UPFR a sumei de 13.640 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial în apel, conform facturii depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România (ADPFR), cu sediul în sectorul 2, Bucureşti, str. Mihai Bravu nr. 29-35, bl. P3, sc. 1, ap. 16, împotriva Hotărârii arbitrale nr. 5 din 12 aprilie 2012, emisă de Completul de arbitri din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
Admite apelul formulat de apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), cu sediul în sectorul 1, Bucureşti, bd. Nicolae Titulescu nr. 88B, împotriva Hotărârii arbitrale nr. 5 din 12 aprilie 2012, emisă de Completul de arbitri din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
Schimbă în parte Hotărârea arbitrală nr. 5 din data de 12 aprilie 2012, pronunţată de Corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în sensul că:
Stabileşte pentru perioada 1 iulie 2011-31 decembrie 2012 următoarele criterii de repartizare a remuneraţiilor pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ, a fonogramelor publicate în scop comercial şi a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, cuvenite organismelor ADPFR şi UPFR:
- criteriul utilizării reale a fonogramelor, astfel cum aceasta este reflectată de playlisturile provenite de la organismele de radiodifuziune în formatul corespunzător prevăzut de normele metodologice în vigoare;
- criteriul coşului radio (cuprinzând totalitatea playlisturilor disponibile şi prelucrabile, transmise de organismele de radio, ponderate cu audienţa) - incident numai în ipoteza în care organismele de radiodifuziune nu transmit playlisturi sau playlisturile înaintate nu permit prelucrarea în sensul identificării repertoriului utilizat, nefiind conforme cu formatul standard prevăzut de metodologia în vigoare - Decizia ORDA nr. 216/2011 de publicare a Deciziei CAB nr. 153A/2011.
Înlătură dispoziţiile privind stabilirea remuneraţiilor procentuale cuvenite organismelor de gestiune colectivă.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii arbitrale.
Obligă apelanta ADPFR la plata către apelanta UPFR a sumei de 13.640 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 martie 2013.
PREŞEDINTE
ANTONELA CĂTĂLINA BRĂTUIANU
Judecător,
Mădălina Gabriela Rădulescu
Grefier,
Ionica Popescu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
