Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
-------------
*) Definitiva prin nerecurare.
Victor Dan Zlatescu - preşedinte
Ioan Deleanu - judecãtor
Antonie Iorgovan - judecãtor
Constantin Burada - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata urmãtoarele:
Tribunalul Gorj, Secţia civilã, prin Încheierea din 10 iulie 1995, pronunţatã în Dosarul nr. 2.315/1995, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 şi 5 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 29 iunie 1993, invocatã de apelantul Dobrota Dumitru.
Întrucît încheierea respectiva nu îndeplinea cerinţele prevãzute de art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, necuprinzind opinia instanţei cu privire la excepţie, actul de sesizare a fost restituit în vederea completãrii, fixindu-se termenul de 29 septembrie 1995 pentru restituirea lui. Deşi s-au fãcut numeroase reveniri, încheierea împreunã cu dosarul au fost restituite Curţii Constituţionale numai la data de 19 aprilie 1996.
În opinia exprimatã, instanta considera ca "toate sursele de venit, conform Constituţiei, trebuie impozitate potrivit legilor în vigoare, iar hotãrîrile sindicatelor şi cele din contractul colectiv de munca sînt contrare Constituţiei, întrucît prin acestea se consfinţesc drepturi care nu trebuie impozitate, ceea ce este contrar Constituţiei".
CURTEA,
avînd în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile legale atacate sub aspectul constituţionalitãţii raportate la prevederile Constituţiei, precum şi ale Legii nr. 47/1992, retine:
Judecãtoria Tirgu Jiu, prin Sentinta civilã nr. 1.365 din 16 februarie 1995, a respins contestaţia formulatã de Dobrota Dumitru impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 114 din 5 decembrie 1994 prin care conducerea Grupului de ateliere petrol Tirgu Jiu i-a imputat suma de 36.438 lei, reprezentind impozitul asupra ajutorului de Pasti şi ajutorului de vestimentatie, primite în anul 1993.
Impotriva acestei sentinţe Dobrota Dumitru a declarat apel prin care solicita, în final "înaintarea dosarului la Curtea Constituţionalã pentru a se pronunţa asupra constituţionalitãţii <>art. 2 şi 5 din Legea nr. 32/1991 ", precizînd ca "motivele neconstitutionalitatii vor fi depuse ulterior".
Se constata ca la data soluţionãrii litigiului în fata Curţii Constituţionale este în vigoare <>Legea nr. 32/1991 în forma modificatã şi republicatã în temeiul art. II din Ordonanta Guvernului nr. 17 din 4 august 1995 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 26 ianuarie 1996. Întrucît prin republicare s-a dat o noua numerotare articolelor, rezulta ca excepţia de neconstituţionalitate priveşte art. 2 şi 6 din legea sus-menţionatã asupra cãrora Curtea urmeazã a se pronunţa.
Din examinarea motivelor formulate în susţinerea exceptiei, se retine ca acestea nu vizeazã neconstituţionalitatea prevederilor criticate, ci interpretarea acestora în sensul ca ajutoarele primite nu sînt supuse impozitãrii. Mai mult, autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca "aceste ajutoare au caracter de protecţie socialã şi au fost acordate în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţia României". Or, excepţia de neconstituţionalitate presupune, prin definitie, o situaţie conflictuala între o norma legalã şi o norma constituţionalã, ceea ce nu este cazul în speta de fata. De menţionat ca interpretarea taxelor criticate sub aspectul constituţionalitãţii face chiar obiectul litigiului, iar Curtea Constituţionalã nu se poate substitui instanţei competente cu soluţionarea acestuia. De principiu, nu intra în atribuţiile Curţii Constituţionale cenzurarea interpretãrii date de cãtre instanţele judecãtoreşti unei dispoziţii legale, controlul realizindu-se exclusiv în cadrul sistemului cãilor de atac prevãzute de lege. O asemenea ingerinta a Curţii în activitatea de judecata ar fi neconstitutionala, întrucît este contrarã prevederilor art. 125 din Constituţie, potrivit cãrora justiţia se înfãptuieşte de Curtea Suprema de Justiţie şi de celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege. În conformitate cu dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea se pronunţa asupra constituţionalitãţii unei legi sau ordonanţe, dar nu şi asupra interpretãrii date de instanta judecãtoreascã, interpretare care reprezintã un act de aplicare a legii, de competenta exclusiva a acesteia. Asa fiind, se constata ca excepţia este vadit nefondata şi urmeazã a fi respinsã. De altfel, aceasta soluţie se impune, fiind constant consacratã în practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale, asa cum rezulta din deciziile nr. 51/1993, nr. 64, nr. 73 şi nr. 123/1994, precum şi nr. 58/1995, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, nr. 177 din 12 iulie 1994, nr. 14 din 25 ianuarie 1995 şi nr. 267 din 17 noiembrie 1995.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi <>art. 6 din Legea nr. 32/1991 , în forma modificatã şi republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 26 ianuarie 1996, invocatã de apelantul Dobrota Dumitru în Dosarul nr. 2.315/1995 al Tribunalului Gorj, Secţia civilã.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã la data de 30 aprilie 1996.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Victor Dan Zlatescu
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: