Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 509 din 18 noiembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Ion Tiucã - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Comurexim" - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 249/2004/CCA al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public, referindu-se la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 3 iunie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 249/2004/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Comurexim" - S.R.L. din Târgu Mureş, prin administrator Fancsali Laszlo, în contradictoriu cu Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Mureş, cu prilejul soluţionãrii apelurilor declarate împotriva Sentinţei nr. 3.460 din 23 decembrie 2003, pronunţatã de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 4.389/2003. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, art. 6 pct. 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi art. 1 şi 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului. În acest sens, aratã cã aplicarea textelor de lege criticate are drept consecinţã încãlcarea accesului liber la justiţie. De asemenea, apreciazã cã prevederile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 "creeazã o situaţie de discriminare, prin omisiunea legiuitorului de a reglementa expres şi scutirea de la plata taxei de timbru în privinţa acţiunilor introduse împotriva statului român sau reprezentanţilor acestuia". Considerã ca irelevant faptul cã aceastã sumã poate fi recuperatã în viitor dacã va avea câştig de cauzã, deoarece posibilitãţile sale de apãrare sunt diminuate, întrucât pentru exercitarea efectivã a acestui drept va fi necesar sã se efectueze şi alte cheltuieli judiciare, cum este onorariul avocaţial. În opinia sa, textele de lege ce fac obiectul criticii de neconstituţionalitate consacrã supremaţia statului, înfrângând principiul constituţional al egalitãţii în faţa legii. De asemenea, aratã cã, prin stabilirea unor taxe judiciare foarte mari, justiţia va deveni inaccesibilã persoanelor lipsite de mijloace materiale, consecinţa fiind aceea cã accesul liber la justiţie va fi un drept strict formal. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ îşi exprimã opinia prin Încheierea din 24 iunie 2004, pronunţatã în Camera de consiliu, în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, aratã cã, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul liberului acces la justiţie nu este un drept absolut, astfel cã statele pot aduce limitãri acestui drept, fãrã a afecta însãşi substanţa acestuia. De asemenea, aratã cã autorul excepţiei este comerciant, persoanã juridicã de drept privat, şi deci nu se poate substitui persoanei fizice care legitimeazã calitatea de cetãţean în condiţiile art. 5 din Constituţie. În aceeaşi ordine de idei invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a statuat cã art. 16 alin. (1) din Constituţie este aplicabil persoanelor juridice numai în mãsura în care regimul juridic diferenţiat promovat printr-o dispoziţie legalã s-ar rãsfrânge asupra cetãţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, ceea ce nu este cazul în prezenta speţã. Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportatã la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, aratã cã principiul egalitãţii are în vedere egalitatea în drepturi a cetãţenilor în faţa legi şi a autoritãţilor publice, iar nu egalitatea între cetãţeni şi autoritãţile publice. Pe de altã parte, plata unor taxe sau impozite nu reprezintã un drept, ci o obligaţie constituţionalã, prevãzutã de art. 56 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul fiind liber sã acorde scutiri de la plata taxelor de timbru în considerarea anumitor situaţii specifice. Considerã cã diferenţa de tratament se justificã prin aceea cã simpla calitate de pãrţi în acelaşi proces nu presupune existenţa unor situaţii identice în care s-ar afla pãrţile. Astfel, partea care are interesul sã declanşeze procesul va plãti anticipat taxa de timbru, în timp ce partea care va pierde procesul va suporta în sfârşit cheltuielile de judecatã. În acelaşi timp aratã cã raţiunea pentru care anumite autoritãţi publice sunt scutite de plata taxei de timbru este aceea cã acţiunile şi cererile introduse de ele prezintã o strânsã legãturã cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public, fapt ce le diferenţiazã de situaţia juridicã a persoanelor fizice sau juridice care urmãresc realizarea intereselor proprii. În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea principiului constituţional al liberului acces la justiţie, Guvernul aratã cã acesta nu presupune gratuitatea justiţiei, aceasta fiind un serviciu public ale cãrui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În acelaşi sens apreciazã cã este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, amintind <>Decizia nr. 65/2000 . În legãturã cu invocarea normelor constituţionale prevãzute la art. 15, considerã cã aceste critici sunt nerelevante pentru soluţionarea excepţiei, neavând nici o incidenţã cu obiectul acesteia. De asemenea, apreciazã cã nu poate fi reţinutã nici critica raportatã la actele internaţionale invocate, întrucât acestea nu conţin prevederi care sã consacre gratuitatea actului de justiţie. De altfel, aminteşte cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã liberul acces la justiţie nu este un drept absolut. Astfel, acest drept, care cere, prin însãşi natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitãri atât timp cât nu este atinsã însãşi substanţa sa. Avocatul Poporului apreciazã ca fiind neîntemeiate susţinerile autorului excepţiei. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, considerã cã principiul egalitãţii nu poate primi semnificaţia unei egalitãţi între cetãţeni şi autoritãţile publice. De asemenea, în opinia sa, scutirea autoritãţilor publice vizate de taxele judiciare de timbru are o justificare obiectivã şi raţionalã în aceea cã aceste autoritãţi sunt finanţate de la bugetul de stat, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel cã ar fi absurd ca autoritãţile în cauzã sã fie obligate sã plãteascã din buget o taxã care revine aceluiaşi buget. Cât priveşte critica <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 , raportatã la acelaşi text constituţional, menţioneazã cã obligaţia de platã a taxelor judiciare de timbru, precum şi excepţiile stabilite de lege se aplicã deopotrivã tuturor cetãţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi naturã, neexistând discriminãri sau privilegii contrare principiului fundamental al egalitãţii în drepturi. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a <>art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 faţã de art. 21 din Constituţie, menţioneazã cã accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adreseazã autoritãţilor judecãtoreşti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor pe care le implicã serviciul public al justiţiei. Mai mult, observã cã, potrivit <>art. 21 din Legea nr. 146/1997 , instanţa judecãtoreascã poate acorda înlesniri la plata taxelor judiciare de timbru, pe baza unor criterii clare şi în condiţiile prevãzute de art. 74-81 din Codul de procedurã civilã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prevederi ce au urmãtoarea redactare: - Art. 1: "Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecãtoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevãzute în prezenta lege, şi se taxeazã în mod diferenţiat, dupã cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevãzute de lege."; - Art. 17: "Sunt scutite de taxa judiciarã de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv cãile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţionalã, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesualã a acestora, când au ca obiect venituri publice." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea urmãtoarelor prevederi constituţionale: - Art. 11 alin. (1) şi (2): "(1) Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; - Art. 15 alin. (1): "Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea."; - Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."; - Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept." De asemenea, critica de neconstituţionalitate este raportatã şi la urmãtoarele prevederi internaţionale: Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: - Art. 6 pct. 1: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa.[...]"; - Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sã fie asiguratã fãrã nici o deosebire bazatã, în special, pe sex, rasã, culoare, limbã, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionalã sau socialã, apartenenţa la o minoritate naţionalã, avere, naştere sau orice altã situaţie." Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului: - Art. 1: "Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţã şi trebuie sã se comporte unele faţã de celelalte în spiritul fraternitãţii." - Art. 7: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fãrã deosebire la o protecţie egalã a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egalã împotriva oricãrei discriminãri care ar încãlca prezenta Declaraţie şi împotriva oricãrei provocãri la o astfel de discriminare." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã în legãturã cu textele de lege supuse controlului de constituţionalitate existã o bogatã jurisprudenţã a Curţii Constituţionale. Astfel, prin numeroase decizii, precum <>Decizia nr. 202 din 29 aprilie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 9 iunie 2004, <>Decizia nr. 151 din 25 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 19 aprilie 2004, ori <>Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003, instanţa de contencios constituţional a analizat prevederile <>art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 în raport cu dispoziţiile constituţionale şi internaţionale invocate în prezenta cauzã, respingând de fiecare datã criticile de neconstituţionalitate ca neîntemeiate. Astfel, în ceea ce priveşte constituţionalitatea <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 în raport cu principiile constituţionale ale egalitãţii în drepturi şi liberului acces la justiţie, Curtea a statuat în <>Decizia nr. 202/2004 cã textul de lege criticat nu aduce atingere principiului egalitãţii în drepturi, deoarece nu face nici un fel de diferenţiere între contribuabili. De asemenea, a amintit cã art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, aşa încât este legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfãşuratã de autoritãţile judecãtoreşti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care "Cetãţenii au obligaţia sã contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice", plata taxelor sau impozitelor reprezintã o obligaţie constituţionalã a cetãţenilor. Pe de altã parte, Curtea a arãtat cã echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecatã stabilite de instanţa de judecatã prin hotãrârea pe care o pronunţã în cauzã, plata acestora revenind pãrţii care cade în pretenţii. În ceea ce priveşte critica referitoare la neconstituţionalitatea <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 faţã de art. 11 şi 20 din Constituţie, prin raportare la prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, invocate de autorul excepţiei, Curtea Constituţionalã a statuat, în <>Decizia nr. 151/2004 , cã aceastã criticã nu poate fi primitã, deoarece aceste acte internaţionale nu conţin prevederi care sã consacre gratuitatea actului de justiţie. De asemenea, s-a arãtat cã, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, o caracteristicã a principiului liberului acces la justiţie este aceea cã nu este un drept absolut (cazul Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - 1985). Astfel, acest drept, care cere, prin însãşi natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitãri, atât timp cât nu este atinsã însãşi substanţa sa. Referindu-se la constituţionalitatea art. 17 în raport cu dispoziţiile constituţionale şi internaţionale invocate şi în prezenta cauzã, Curtea Constituţionalã a reţinut, în <>Decizia nr. 373/2003 , cã "Principiul egalitãţii prevãzut de Constituţie pentru cetãţeni nu poate ca, prin extensie, sã primeascã semnificaţia unei egalitãţi între cetãţeni şi autoritãţile publice. Aşa cum rezultã din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetãţenii se bucurã de drepturile prevãzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autoritãţilor publice, în timp ce autoritãţile publice exercitã atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create". Cu acelaşi prilej, Curtea a arãtat cã scutirea autoritãţilor publice vizate de textele criticate de taxele judiciare de timbru este justificatã, în mod obiectiv şi raţional, de faptul cã autoritãţile respective - creditori bugetari - sunt finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel cã ar fi absurd ca autoritãţile în cauzã sã fie obligate (formal) sã plãteascã din buget o taxã care revine aceluiaşi buget. În legãturã cu critica de neconstituţionalitate bazatã pe susţinerea cã se încalcã dreptul de liber acces la justiţie, respectiv dreptul la un proces echitabil, Curtea a reţinut cã aceasta este neîntemeiatã, întrucât "nici dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi nici cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţie nu exclud stabilirea unor condiţii în legãturã cu introducerea acţiunilor în justiţie, între care şi aceea a plãţii unor taxe, aşa cum nici una dintre aceste prevederi nu stabileşte gratuitatea serviciului public al justiţiei". Deoarece nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã. În fine, în legãturã cu invocarea principiului constituţional prevãzut de art. 15 alin. (1) din Constituţie, se apreciazã cã aceastã criticã este nerelevantã pentru soluţionarea excepţiei de faţã, neavând incidenţã cu obiectul acesteia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Comurexim" - S.R.L. din Târgu-Mureş în Dosarul nr. 249/2004/CCA/ al Curţii de Apel Târgu-Mureş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 noiembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
