Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 508 din 6 octombrie 2005  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si   art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 508 din 6 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.067 din 29 noiembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mãdãlina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Incomex" - S.A. din Târgovişte în Dosarul nr. 5.289/2004 al Judecãtoriei Târgovişte.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã în legãturã cu textele de lege criticate existã o bogatã jurisprudenţã a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat cã acestea nu aduc atingere principiilor constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 31 ianuarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 5.289/2004, Judecãtoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Incomex" - S.A. din Târgovişte cu prilejul soluţionãrii unei acţiuni comerciale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, sumar, neconstituţionalitatea "normelor juridice privind timbrajul acţiunii noastre. Pentru egalitate de tratament, vã cerem sã ne scutiţi de taxa de timbru a cererii, aşa cum şi Direcţia Generalã a Finanţelor Publice a fost scutitã".
Judecãtoria Târgovişte apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în speţã nu a fost precis motivatã, iar "instanţa nu se poate substitui autorului excepţiei [...] şi nu-şi poate exprima opinia asupra acesteia".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul apreciazã cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, se aratã cã în legãturã cu textele de lege supuse controlului de constituţionalitate existã o bogatã jurisprudenţã a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat cã textul de lege criticat nu aduce atingere principiului egalitãţii în drepturi, deoarece nu face nici un fel de diferenţiere între contribuabili. Principiul egalitãţii în faţa legii şi a autoritãţilor publice nu poate primi semnificaţia unei egalitãţi între cetãţeni şi autoritãţile publice. Aşa cum rezultã din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetãţenii se bucurã de drepturile prevãzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autoritãţilor publice, în timp ce autoritãţile publice exercitã atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor.
Avocatul Poporului aratã cã textele de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, considerã cã art. 16 din Legea fundamentalã garanteazã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, iar nu a persoanelor colective (persoanelor juridice). Scutirea autoritãţilor publice de taxele judiciare de timbru este justificatã în mod obiectiv şi raţional de faptul cã aceşti creditori bugetari sunt finanţaţi de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Din motivarea autorului excepţiei reiese cã acesta se referã la neconstituţionalitatea "normelor juridice privind timbrajul acţiunii" sale, care au fost identificate de instanţã drept <>art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 . Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, aşadar, prevederile <>art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prevederi ce au urmãtoarea redactare:
- Art. 1. "Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecãtoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevãzute în prezenta lege, şi se taxeazã în mod diferenţiat, dupã cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevãzute de lege.";
- Art. 17: "Sunt scutite de taxa judiciarã de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv cãile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţionalã, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesualã a acestora, când au ca obiect venituri publice."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege autorul excepţiei invocã încãlcarea principiului egalitãţii de tratament, care este prevãzut în Legea fundamentalã la art. 16 alin. (1):
"Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã în legãturã cu textele de lege supuse controlului de constituţionalitate existã o bogatã jurisprudenţã a instanţei de contencios constituţional. Astfel, prin numeroase decizii, precum <>Decizia nr. 202 din 29 aprilie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 9 iunie 2004, <>Decizia nr. 151 din 25 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 19 aprilie 2004, <>Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003, ori <>Decizia nr. 509 din 18 noiembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 20 ianuarie 2005, Curtea Constituţionalã a analizat prevederile <>art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 în raport cu dispoziţiile constituţionale şi internaţionale invocate în prezenta cauzã, respingând de fiecare datã criticile de neconstituţionalitate ca neîntemeiate.
În ceea ce priveşte constituţionalitatea <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 în raport cu principiul constituţional al egalitãţii în drepturi, Curtea a statuat cã textul de lege criticat nu aduce atingere acestui principiu, deoarece nu face nici un fel de diferenţiere între contribuabili. De asemenea, a constatat cã art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele judiciare, aşa încât este legal şi firesc ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfãşuratã de autoritãţile judecãtoreşti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care "Cetãţenii au obligaţia sã contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice", plata taxelor sau impozitelor reprezintã o obligaţie constituţionalã a cetãţenilor. Pe de altã parte, Curtea a arãtat cã echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecatã stabilite de instanţa de judecatã prin hotãrârea pe care o pronunţã în cauzã, plata acestora revenind pãrţii care cade în pretenţii.
Cu privire la constituţionalitatea art. 17 în raport cu dispoziţiile constituţionale invocate şi în prezenta cauzã, Curtea Constituţionalã a reţinut cã "Principiul egalitãţii prevãzut de Constituţie pentru cetãţeni nu poate ca, prin extensie, sã primeascã semnificaţia unei egalitãţi între cetãţeni şi autoritãţile publice. Aşa cum rezultã din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetãţenii se bucurã de drepturile prevãzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autoritãţilor publice, în timp ce autoritãţile publice exercitã atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create".
Cu acelaşi prilej, Curtea a arãtat cã scutirea autoritãţilor publice vizate de textele criticate de taxele judiciare de timbru este justificatã în mod obiectiv şi raţional de faptul cã autoritãţile respective - creditori bugetari - sunt finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel cã ar fi absurd ca autoritãţile în cauzã sã fie obligate (formal) sã plãteascã din buget o taxã care revine aceluiaşi buget.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Incomex" - S.A. din Târgovişte în Dosarul nr. 5.289/2004 al Judecãtoriei Târgovişte.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mãdãlina Ştefania Diaconu
____________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016