Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 508 din 29 mai 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control si art. 10 lit. f) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 19 iunie 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 lit. a) din Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control şi <>art. 10 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Casa Tudor" - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 18.262/245/2006 al Judecãtoriei Iaşi.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 decembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 18.262/245/2006, Judecãtoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 lit. a) din Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control şi <>art. 10 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Casa Tudor" - S.R.L. din Iaşi într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, încheiat de comisari ai Gãrzii Financiare Iaşi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile <>art. 7 lit. a) din Legea nr. 252/2003 încalcã dispoziţiile art. 73 din Constituţie, iar cele ale <>art. 10 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 contravin prevederilor art. 115 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Autorul excepţiei solicitã Curţii Constituţionale "sã constate cã faptele prevãzute de <>art. 7 lit. a) din Legea nr. 252/2003 şi de <>art. 10 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 , respectiv fapta de a nu achiziţiona registrul unic de control, formular tipizat, în valoare de 11,4 lei, cât şi fapta de a nu preda organului fiscal teritorial raportul memoriei fiscale, din care reiese valoarea vânzãrilor conform casei de marcat şi valoarea taxei pe valoarea adãugatã, nu pot constitui contravenţii în înţelesul <>art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 ".
Judecãtoria Iaşi nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, "întrucât prin reglementarea contravenţiilor, sancţionarea acestora cu amendã şi aplicarea de mãsuri sancţionatorii complementare, în raport cu gravitatea faptei, nu se aduce în niciun fel atingere exercitãrii drepturilor şi nici libertãţii economice, în condiţiile legii, statul fiind obligat sã asigure, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, «protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã»". Invocã în acest sens <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 91/2006 .
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã prevederile legale criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 7 lit. a) din Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 18 iunie 2003, precum şi dispoziţiile din <>art. 10 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005.
Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- <>Art. 7 lit. a) din Legea nr. 252/2003 : "Constituie contravenţii urmãtoarele fapte: a) neachiziţionarea registrului unic de control de la direcţiile generale ale finanţelor publice din raza teritorialã unde îşi are sediul social contribuabilul, în termenul prevãzut la art. 6 alin. (2) şi (3);";
- <>Art. 10 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 : "Constituie contravenţii urmãtoarele fapte dacã, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: [...]
f) neîndeplinirea de cãtre utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligaţiei de a preda raportul memoriei fiscale, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (10)."
Autorul excepţiei considerã cã prin textele de lege menţionate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 73 privind categoriile de legi şi ale art. 115 alin. (1) şi (2) referitoare la delegarea legislativã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 lit. a) din Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control faţã de prevederile art. 73 din Constituţie, se constatã cã reglementarea unor contravenţii nu încalcã sub niciun aspect prevederile constituţionale privind categoriile de legi.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 10 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, faţã de art. 115 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se constatã cã dispoziţiile constituţionale invocate nu au incidenţã în cauzã.
De altfel, ceea ce se criticã, în realitate, în motivarea excepţiei, este modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor <>art. 7 lit. a) din Legea nr. 252/2003 şi <>art. 10 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 . O asemenea solicitare excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, care, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, iar nu asupra modului de interpretare şi aplicare a prevederilor de lege supuse controlului.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 lit. a) din Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control şi <>art. 10 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Casa Tudor" - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 18.262/245/2006 al Judecãtoriei Iaşi.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 29 mai 2007.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: