Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 505 din 7 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 505 din 7 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 907 din 15 decembrie 2014

Comenteaza legea


    Augustin Zegrean       - preşedinte
    Valer Dorneanu         - judecător
    Toni Greblă            - judecător
    Petre Lăzăroiu         - judecător
    Mircea Ştefan Minea    - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Mona-Maria Pivniceru   - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Cristina Teodora Pop   - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Trebuian în Dosarul nr. 499/115/2014 al Tribunalului Caraş-Severin şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 170D/2014. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Eleonora Loredana Sabo, din cadrul Baroului Bucureşti. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    2. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 210D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Kamuran Cortuk în Dosarul nr. 4.465/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 210D/2014 la Dosarul nr. 170D/2014. Reprezentantul părţii prezente, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 210D/2014 la Dosarul nr. 170D/2014, care este primul înregistrat.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul doamnei avocat Eleonora Loredana Sabo, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că prevederile art. 6 din Codul penal creează discriminare între persoanele condamnate potrivit Codului penal din 1969, ale căror pedepse sunt mai mici decât maximul special prevăzut de Codul penal pentru infracţiunile săvârşite, care nu beneficiază de aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, şi cele condamnate în aceleaşi condiţii, ale căror pedepse depăşesc acest maxim special şi ale căror pedepse vor fi reduse la acest maxim, conform textului criticat. Se arată că la stabilirea unor pedepse mai mari pentru aceleaşi infracţiuni săvârşite sunt avute, în general, în vedere circumstanţe agravante sau stări de recidivă, care presupun un pericol social mai mare al faptelor ale căror autori beneficiază, conform prevederilor art. 6 din Codul penal, de aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile. Se arată că, totodată, textul criticat creează discriminare între persoanele condamnate definitiv sub imperiul Codului penal din 1969, şi cele care, săvârşind aceleaşi infracţiuni în aceeaşi perioadă de timp, sunt condamnate definitiv potrivit Codului penal, beneficiind de pedepse mai mici, în condiţiile în care durata procesului penal nu reprezintă un criteriu obiectiv, ci unul aleatoriu, fiind influenţată de factori exteriori inculpaţilor şi care nu ţin de voinţa acestora. Se susţine că principiul constituţional al egalităţii în drepturi nu poate fi înlăturat printr-o dispoziţie din cuprinsul Codului penal sau al vreunei alte legi şi că prevederile art. 15 alin. 1 din Codul penal din 1969 trebuie aplicate obligatoriu, chiar dacă nu există o normă juridică expresă în acest sens, neaplicarea acestuia contravenind dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Se arată că, pentru aceleaşi motive, prevederile art. 6 din Codul penal încalcă şi principiul egalităţii părţilor în procesul penal.
    5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că autorul excepţiei critică mai degrabă dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi că acesta este nemulţumit de limitele în care pot fi aplicate prevederile art. 6 din Codul penal. Se susţine că, prin textul criticat, legiuitorul a făcut distincţie, în privinţa aplicării facultative a legii penale mai favorabile, între persoanele condamnate definitiv conform Codului penal din 1969 şi cele ale căror cauze erau în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Se arată că acesta este un prim criteriu obiectiv, ce justifică tratamentul juridic diferit criticat, la care se adaugă cuantumul pedepselor stabilite potrivit dispoziţiilor Codului penal din 1969, care trebuie să fie mai mare decât maximul special prevăzut de Codul penal pentru infracţiunile săvârşite, pentru ca persoanele condamnate conform legii vechi să poată beneficia de aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile. Se susţine, astfel, că cele două categorii de persoane condamnate se află în situaţii juridice diferite, motiv pentru care textul criticat nu contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, ci reprezintă o materializare a acestora, cu limitele arătate la art. 4 din Legea nr. 187/2012. Se arată că, în acest fel, legiuitorul a realizat un echilibru între principiul aplicării legii penale sau contravenţionale mai favorabile, reglementat la art. 15 alin. (2) din Constituţie, şi principiul autorităţii de lucru judecat.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    6. Prin încheierile din 28 februarie 2014 şi din 18 februarie 2014, pronunţate în dosarele nr. 499/115/2014 şi nr. 4.465/299/2014, Tribunalul Caraş-Severin şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Trebuian şi Kamuran Cortuk în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de modificare a unor pedepse stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive sub imperiul dispoziţiilor Codului penal din 1969, în sensul reducerii acestora proporţional cu reducerea maximului special al pedepselor prevăzută în Codul penal în vigoare pentru infracţiunile săvârşite.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile art. 6 din Codul penal sunt neconstituţionale, contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât exclud de la beneficiul aplicării legii penale mai favorabile persoanele condamnate la pedepse penale mai mici sau egale cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile săvârşite. Se arată că este inechitabil ca aplicarea legii penale mai favorabile să fie obligatorie pentru anumite persoane şi facultativă în cazul altora. Se susţine că textul criticat generează situaţii în care persoane cărora le-au fost aplicate, potrivit dispoziţiilor Codului penal din 1969, pedepse penale mai mici, ce nu depăşesc maximul special prevăzut de Codul penal în vigoare pentru infracţiunile săvârşite, întrucât în sarcina lor au fost reţinute circumstanţe atenuante şi nu s-au aflat în starea de recidivă, să execute pedepse mai mari decât persoanele condamnate pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni, cărora le-au fost aplicate pedepse ce depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă, şi care beneficiază de reducerea acestor pedepse conform prevederilor art. 6 din Codul penal. Se mai invocă discriminarea pe criteriul aleatoriu al duratei judecării cauzelor penale, arătându-se că aceasta este influenţată atât de conduita părţilor, cât şi de cea a instanţelor de judecată şi, în acest context, textul criticat creează discriminare între persoanele condamnate prin hotărâri definitive sub imperiul Codului penal din 1969, care au beneficiat de aplicarea dispoziţiilor art. 15 ale acestui cod, şi cele condamnate definitiv potrivit prevederilor Codului penal în vigoare, care sunt lipsite de acest beneficiu. În acest sens, se face trimitere la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei. Se susţine, totodată, încălcarea principiului egalităţii armelor, prin neasigurarea egalităţii părţilor, ca element esenţial al dreptului la un proces echitabil, precum şi încălcarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Se susţine încălcarea prin prevederile art. 6 din Codul penal a principiului egalităţii în faţa legii şi prin raportarea textelor criticate la dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 187/2012 referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile în cazul amenzilor penale stabilite sub imperiul Codului penal din 1969, ce va fi făcută prin compararea acestor amenzi cu suma ce rezultă din aplicarea prevederilor art. 61 alin. (1) şi (2) din Codul penal, prin utilizarea unui cuantum de referinţă de 150 lei pentru o zi-amendă. Or, raportând dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 187/2012 la cuantumul maxim al zilei-amendă stabilite prin art. 61 din Codul penal, ca lege penală mai favorabilă, se constată un regim juridic diferit şi discriminatoriu al pedepsei principale a închisorii faţă de cel al amenzii. Se subliniază că, potrivit prevederilor art. 53 din Codul penal, detenţiunea pe viaţă, închisoarea şi amenda sunt pedepse principale, impunându-se a beneficia de acelaşi regim juridic.
    8. Tribunalul Caraş-Severin, în Dosarul nr. 170D/2014, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 6 din Codul penal reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată potrivit atribuţiilor sale constituţionale în materia legiferării, şi reflectă politica penală existentă la momentul adoptării Codului penal în vigoare. Potrivit acesteia, legiuitorul a acordat prioritate principiului autorităţii de lucru judecat al hotărârilor judecătoreşti definitive, singura excepţie fiind cea a aplicării legii penale mai favorabile în condiţiile arătate în ipoteza normei criticate, condiţii în care nu se încadrează autorul excepţiei. Prin urmare, se arată că restrângerea de către legiuitor a sferei aplicării legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor judecătoreşti rămase definitive sub imperiul legii vechi nu este de natură a încălca principiul constituţional şi principiile de drept european invocate în cauză.
    9. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 210D/2014, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    10. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 834 din 2 octombrie 2007, arătându-se că prevederile art. 6 din Codul penal nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, prevederile art. 6 - Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei din Codul penal. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată însă că autorii critică, în realitate, prevederile art. 6 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim".
    15. Se susţine că textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea discriminării, dispoziţiilor art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind nediscriminarea, precum şi prevederilor art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea în faţa legii.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că dispoziţiile legale criticate trebuie privite în coroborare cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd că "Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi".
    17. Curtea a observat că, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, a analizat o serie de critici identice aduse dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, iar cele statuate cu acel prilej se aplică mutatis mutandis şi cauzei de faţă.
    18. Astfel, Curtea a constatat că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică încălcarea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile, identificând simultan, ca lege penală mai favorabilă, atât dispoziţiile Codului penal, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, cât şi dispoziţiile art. 15 alin. 1 din Codul penal din 1969.
    19. S-a reţinut existenţa anumitor deosebiri între aplicarea principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei şi aplicarea aceluiaşi principiu în situaţia în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. S-a observat că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, s-a reţinut că legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).
    20. De asemenea, Curtea a subliniat existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, ce intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a reţinut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancţiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză. S-a apreciat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile, descris mai sus, şi alte drepturi sau valori constituţionale, precum principiul securităţii raporturilor juridice şi autoritatea de lucru judecat, care pot contracara parţial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul, având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare, a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.
    21. Luând în considerare cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    22. Având în vedere că art. 6 din Codul penal reglementează doar aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, iar art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal consfinţeşte renunţarea de către legiuitor la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, s-a apreciat că argumentele pe care se fundamentează soluţia pronunţată de Curtea Constituţională în Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014 sunt pe deplin aplicabile şi în cauza de faţă.
    23. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea a reţinut că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acelei legi, şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica dispoziţiile în vigoare începând cu 1 februarie 2014.
    24. În ceea ce priveşte principiul egalităţii, s-a observat că, în mod constant, în jurisprudenţa sa a statuat că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să-şi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă. Curtea a constatat că cele două categorii de persoane arătate nu se regăsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv înainte de intrarea în vigoare a noii legi, altele se aflau în curs de judecată la acea dată), astfel că se justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorii excepţiei, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Analizând situaţia persoanelor condamnate definitiv şi a celor în curs de judecată, s-a reţinut că, în concret, fiecare dintre aceste persoane beneficiază într-un mod efectiv de legea penală mai favorabilă aplicabilă la momentul judecării cauzelor respective. Acest element, alături de caracterul definitiv al condamnărilor, determină diferenţa dintre situaţia persoanei condamnate pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 şi persoanele care se află în curs de judecată.
    25. Pentru argumentele expuse mai sus, Curtea a constatat că nu se pot reţine nici criticile formulate cu privire la încălcarea prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    27. Pentru motivele invocate la paragrafele 24-25 supra, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea prin prevederile art. 6 alin. (1) din Codul penal a dispoziţiilor art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea în faţa legii.
    28. De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 6 din Codul penal, coroborate cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 se aplică în egală măsură pedepselor cu închisoarea şi pedepselor cu amenda, aşa cum se arată, în mod expres, în cuprinsul art. 6 alin. (1) din Codul penal. Prin urmare, nu poate fi reţinută pretinsa discriminare, în situaţia aplicării legii penale mai favorabile, între persoanele condamnate cărora li s-a aplicat pedeapsa închisorii şi cele cărora le-a fost aplicată pedeapsa amenzii penale. Curtea observă că, în cazul acesteia din urmă, conform dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 187/2012, coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1) şi (2) din Codul penal, în vederea aplicării legii penale mai favorabile, va fi utilizat cuantumul de referinţă de 150 de lei pentru o zi-amendă.

    29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Trebuian şi Kamuran Cortuk în dosarele nr. 499/115/2014 şi nr. 4.465/299/2014 ale Tribunalului Caraş-Severin şi, respectiv, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin şi Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 7 octombrie 2014.

                PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                         AUGUSTIN ZEGREAN

                        Magistrat-asistent,
                       Cristina Teodora Pop

                              ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 505 din 7 octombrie 2014

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 505 din 7 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 505 din 7 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal