Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 505 din 5 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 505 din 5 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 17 octombrie 2016

Comenteaza legea


    Valer Dorneanu         - preşedinte
    Petre Lăzăroiu         - judecător
    Mircea Ştefan Minea    - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Mona-Maria Pivniceru   - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu  - judecător
    Tudorel Toader         - judecător
    Oana Cristina Puică    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Ariton în Dosarul nr. 1.532/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.295D/2015.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.341D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Şerban Constantin Ţichindelean în Dosarul nr. 647/85/2015 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.295D/2015 şi nr. 1.341D/2015 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
    6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor.
    7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.341D/2015 la Dosarul nr. 1.295D/2015, care este primul înregistrat.
    8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Consideră că autorul acesteia nu invocă o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală, neconstituţionalitatea acestora fiind dedusă din cea a dispoziţiilor art. 343 din acelaşi cod, criticate din perspectiva naturii juridice a duratei procedurii în camera preliminară. În ceea ce priveşte termenul pentru care poate fi dispusă măsura controlului judiciar şi durata maximă a acestei măsuri, arată că, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 712 din 4 decembrie 2014, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    9. Prin Încheierea din 4 august 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.532/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ion Ariton cu ocazia verificării, din oficiu, în procedura camerei preliminare, a măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă în faza de urmărire penală.
    10. Prin Încheierea din 7 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 647/85/2015, Tribunalul Sibiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Şerban Constantin Ţichindelean cu ocazia soluţionării unei cereri de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar.
    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală încalcă principiul legalităţii, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dreptul la libertate şi la siguranţă, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la liberă circulaţie, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi interdicţia afectării prin ordonanţe de urgenţă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în măsura în care termenul de "cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă", prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală ca durată maximă a procedurii în camera preliminară, este considerat un termen de recomandare, şi nu unul imperativ, de decădere, respectiv în măsura în care judecătorul de cameră preliminară, ca urmare a verificării periodice, în temeiul art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală, a măsurii controlului judiciar, poate menţine această măsură preventivă, în mod repetat, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012). În acest sens, autorul excepţiei Ion Ariton arată că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 (pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie) cu referire la art. 297 alin. (1) din Codul penal, respectiv de folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 5 şi a art. 38 alin. (2) din Codul penal. În faza de urmărire penală, procurorul a dispus, prin ordonanţă, luarea măsurii controlului judiciar la 17 februarie 2015, pe o perioadă de 60 de zile, măsura fiind prelungită de procuror pe o perioadă de încă 60 de zile, până la 16 iunie 2015. Ca urmare a trimiterii în judecată a inculpatului şi a înaintării rechizitoriului, la 21 aprilie 2015, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de cameră preliminară, verificând, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, a dispus, la 23 aprilie 2015, menţinerea acesteia. La 15 iunie 2015, judecătorul de cameră preliminară a verificat din nou măsura controlului judiciar şi a menţinut-o pentru încă 60 de zile, depăşind, astfel, termenul de 60 de zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală ca fiind durata maximă a procedurii în camera preliminară.
    12. Referitor la natura juridică a termenului de 60 de zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală, autorii excepţiei arată că instituţia camerei preliminare a fost concepută în scopul înlăturării duratei excesive a procedurilor în faza de judecată. În concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal (Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014). De asemenea, arată că termenele procedurale pot fi de recomandare, imperative sau prohibitive. Consideră că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală este un termen imperativ, peremptoriu, deoarece înăuntrul acestui termen judecătorul de cameră preliminară trebuie să îndeplinească toate activităţile date în competenţa sa prin lege, sancţiunea neîndeplinirii actelor înăuntrul termenului peremptoriu fiind, potrivit art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, decăderea din exerciţiul dreptului procesual şi nulitatea actului făcut peste termen. Invocă, în acest sens, Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care Curtea, la paragraful 18, a reţinut că "stabilirea unor termene pentru desfăşurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfăşurarea procesului penal într-un termen rezonabil, nelăsându-le organelor judiciare şi părţilor libertatea de a acţiona când vor şi pe orice durată de timp, iar pe de altă parte, termenele trebuie să asigure părţilor timpul necesar pentru a-şi exercita drepturile procesuale şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege, iar, în cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfăşurării normale a procesului penal". Consideră că judecătorul de cameră preliminară a verificat şi a menţinut măsura controlului judiciar luată de procuror, fără a observa că art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală contravine dispoziţiilor art. 215^1 alin. (7) şi (8) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală. În continuare, referitor la art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală, arată că textul de lege criticat a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 fără a fi corelat cu dispoziţiile art. 215^1 din Codul de procedură penală, care disting cu privire la durata măsurii preventive între faza de cameră preliminară şi cea de judecată, respectiv cu cele ale art. 343 din acelaşi cod privind durata procedurii în camera preliminară. Susţin că, în cazul în care termenul de 60 zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală este considerat ca fiind de recomandare, judecătorul de cameră preliminară poate dispune, în mod repetat, menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar, în timp ce, în cazul în care durata maximă a procedurii în camera preliminară este apreciată ca fiind un termen imperativ, peremptoriu, judecătorul de cameră preliminară poate menţine această măsură pe timp de 60 de zile numai în situaţia în care verificarea măsurii se face în interiorul termenului prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală. Consideră că cea de-a doua interpretare este cea corectă, cu atât mai mult cu cât într-o atare situaţie ar exista o concordanţă între dispoziţiile art. 215^1 alin. (7) şi (8), ale art. 343 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală, pe de o parte, şi cele ale art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală, pe de altă parte.
    13. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că, deşi autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 343 şi ale art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală, în realitate, acesta critică modalitatea în care instanţele interpretează natura termenului de 60 de zile în care trebuie să se desfăşoare procedura camerei preliminare, în sensul că îl consideră a fi unul de recomandare, şi nu de decădere. Apreciază că rolul de a interpreta şi aplica legea revine instanţelor judecătoreşti, Curtea Constituţională având atribuţia de a veghea la conformitatea legislaţiei cu principiile statuate prin Constituţie, fără, însă, a se pronunţa asupra corectei sau greşitei interpretări a textelor de lege. O asemenea prerogativă ar transforma-o într-o instanţă de control judiciar, care ar putea cenzura inclusiv hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceea ce contravine rolului şi funcţiilor stabilite prin Constituţie pentru aceste instituţii. În ceea ce priveşte natura termenului de 60 de zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală, apreciază că acesta este un termen de recomandare, pentru că, în general, termenele fixate prin lege pentru instanţe în vederea efectuării unor acte sau proceduri sunt termene de recomandare. Care ar putea fi sancţiunea în situaţia în care termenul de 60 de zile ar fi depăşit şi ar fi considerat un termen de decădere? S-ar trece la soluţionarea pe fond a cauzei fără posibilitatea de a verifica legalitatea trimiterii în judecată şi legalitatea administrării probelor? Termenul prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală trebuie considerat a fi unul de recomandare şi pentru că hotărârea pronunţată nu este una definitivă, iar formularea unei contestaţii conduce la lungirea acestei faze a procesului penal, fără ca judecătorul de cameră preliminară să dispună de pârghii prin care să poată impune finalizarea ei într-un anumit termen. Argumentul adus de apărare în sensul că, în faza de judecată, este prevăzută o durată maximă a controlului judiciar (5 ani de la momentul trimiterii în judecată), durată maximă ce nu este reglementată în cazul procedurii în camera preliminară, tocmai pentru că legea nu permite ca o astfel de măsură să dureze mai mult de 60 de zile, care este, în acelaşi timp, şi durata maximă permisă pentru această fază procesuală, nu poate fi primit. În cazul procedurii camerei preliminare nu se prevede o durată totală a controlului judiciar, pentru că nu există un risc crescut al depăşirii unui termen rezonabil pentru o astfel de măsură, deoarece această fază a procesului penal este una care, prin natura ei, nu se poate întinde pe o durată mare de timp. Dacă, totuşi, termenul de recomandare de 60 de zile prevăzut de lege pentru procedura camerei preliminare este depăşit, iar măsura controlului judiciar este menţinută, nu înseamnă că la un moment dat judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune revocarea ei, constatând că, în raport de particularităţile cauzei, s-a depăşit un termen rezonabil. Pe de altă parte, trebuie subliniat că nu este obligatoriu ca normele de procedură penală să prevadă o durată maximă a măsurilor preventive. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului impune ca în fiecare cauză măsurile preventive să aibă un termen rezonabil.
    Faptul că, la această exigenţă, legiuitorul a mai adăugat una, impunând ca, în anumite faze procesuale, măsurile preventive să nu depăşească o anumită durată înseamnă o garanţie în plus, fără a se putea trage concluzia că acolo unde nu a fost prevăzută o astfel de măsură avem de a face cu o încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate prin Constituţie. În concluzie, apreciază că termenul de 60 de zile prevăzut ca durată maximă a procedurii în camera preliminară este unul de recomandare, iar nu de decădere, şi, ca atare, nici dispoziţiile art. 343 şi art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală şi nici interpretarea ce le-a fost dată de instanţe nu contravin textelor constituţionale invocate.
    14. Tribunalul Sibiu - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, iar criticile formulate de autorul acesteia vizează modalitatea de interpretare a unor norme legale, şi nu textele de lege în sine. Consideră că dispoziţiile art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală sunt în acord cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate, iar între cele două texte legale nu există contradicţii, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, dispoziţiile art. 343 din Codul de procedură penală, care reglementează durata procedurii în camera preliminară, stabilesc un termen de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă, fără a prevedea, în mod expres, o sancţiune în cazul nerespectării acestui termen. În aceste condiţii, se poate aprecia că termenul de 60 de zile prevăzut de legiuitor ca durată a procedurii de cameră preliminară este un termen de recomandare, iar depăşirea lui nu poate atrage nicio sancţiune procedurală. De altfel, această concluzie se impune şi prin raportare la celelalte dispoziţii legale aplicabile în procedura de cameră preliminară, respectiv cele referitoare la soluţionarea cererilor şi excepţiilor invocate, cu citarea părţilor şi în cadrul unei dezbateri contradictorii. Or, din punct de vedere practic, există numeroase cauze pe rolul instanţelor de judecată în care necesitatea citării părţilor determină o prelungire a procedurii de cameră preliminară peste termenul de 60 de zile, astfel că atât doctrina, cât şi practica judiciară au împărtăşit punctul de vedere al calificării termenului de 60 de zile ca fiind un termen de recomandare. În acest context, nu se mai poate susţine că dispoziţiile art. 343 din Codul de procedură penală sunt în contradicţie cu cele ale art. 207 alin. (7) din acelaşi cod, care prevăd verificarea, din oficiu, dar nu mai târziu de 60 de zile, a subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea măsurii controlului judiciar. Această măsură urmează a fi verificată la câte 60 de zile pe toată durata procedurii de cameră preliminară, la fel ca şi în faza de judecată, neexistând un text de lege care să permită o interpretare în sensul încetării măsurii controlului judiciar la expirarea unui termen de 60 de zile de la sesizarea instanţei de judecată.
    15. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    16. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Astfel, textele de lege criticate se constituie în veritabile norme de protecţie şi nicidecum nu sunt de natură a contraveni textelor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. De asemenea, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia măsurile preventive şi procedurile judiciare în materie penală trebuie să aibă o durată rezonabilă, aspecte ce sunt apreciate în concret în raport cu specificul cauzei. Criteriile luate în considerare de către Curtea de la Strasbourg, având în vedere atât prevederile art. 5, cât şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sunt: natura litigiului - unde este avut în vedere gradul de complexitate a cauzei, şi anume faptele ce trebuie elucidate şi chestiunile juridice ce trebuie tranşate; complexitatea procedurilor incidente în cauză; comportamentul părţilor - unde se apreciază rolul pe care îl au acestea în prelungirea procedurilor; atitudinea autorităţilor competente - rolul lor în prelungirea nejustificată a procedurilor, în special, în materie penală, în cadrul fazei de instrucţie. Arată că normele constituţionale cuprind dispoziţii referitoare la dreptul de a fi soluţionată cauza într-un termen rezonabil - art. 21 alin. (3) - şi dreptul ca durata măsurii arestării preventive să nu depăşească un termen rezonabil - art. 23 alin. (5). Cu excepţia reglementărilor cu privire la libertatea individuală, Constituţia nu impune o durată maximă în care instanţele judecătoreşti trebuie să soluţioneze anumite proceduri judiciare. Astfel, deşi nu este obligatoriu ca normele de procedură penală să prevadă termene pentru desfăşurarea procedurilor, instituirea de către legiuitor a unor obligaţii legate de durata maximă a unora dintre acestea constituie o garanţie în plus pentru participanţii la procesul penal. Mai arată că, prin Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut, la paragraful 15, că termenul prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală este unul de recomandare. Referitor la instituirea în sarcina instanţei de judecată a obligaţiei de a verifica, din oficiu, periodic dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri, aceasta constituie o garanţie pentru respectarea dreptului părţilor la un proces echitabil. În plus, trebuie remarcat şi faptul că art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală reprezintă o transpunere în ceea ce priveşte măsura controlului judiciar şi a controlului judiciar pe cauţiune a prevederilor art. 23 alin. (6) din Constituţie referitoare la verificarea periodică de către instanţa de judecată a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive.
    17. Avocatul Poporului, în punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale în Dosarul nr. 1.295D/2015, consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală este inadmisibilă. Astfel, arată că, în cauză, este pusă în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 207 şi ale art. 343 din Codul de procedură penală, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, aplicarea şi interpretarea legii excedând competenţei Curţii Constituţionale. În acest sens, invocă Decizia nr. 296 din 1 martie 2011, prin care Curtea a reţinut că: "interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii". În Dosarul nr. 1.341D/2015, în punctul de vedere transmis Curţii, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că termenul de 60 de zile are natura juridică a unui termen peremptoriu. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 207 alin. (7) şi art. 343 din Codul de procedură penală raportată la prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, susţine că dispoziţiile de lege criticate "sunt constituţionale în măsura în care se interpretează că termenul de 60 de zile înăuntrul căruia judecătorul de cameră preliminară verifică, din oficiu, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri, are natura juridică a unui termen peremptoriu". Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, nr. 65 din 25 februarie 2015, paragraful 19, nr. 336 din 30 aprilie 2015, paragraful 18. Apreciază că textele de lege criticate nu sunt suficient de clare, predictibile şi neechivoce, ci sunt susceptibile de interpretări în ceea ce priveşte natura juridică a termenului de 60 de zile, astfel că nu asigură exigenţele dreptului la un proces echitabil. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală faţă de prevederile art. 23, art. 25, art. 26, art. 53 şi ale art. 115 din Constituţie, consideră că restrângerea exerciţiului acestor drepturi este justificată. Astfel, măsurile preventive constituie ingerinţe în drepturile fundamentale invocate, însă aceste drepturi fundamentale nu sunt absolute prin natura lor, astfel încât pot fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare legală. Analizând condiţiile care trebuie îndeplinite pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, apreciază că ingerinţa generată de instituţia controlului judiciar are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale şi al judecăţii şi, ca atare, se impune pentru protejarea valorilor statului de drept.
    18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 207 alin. (7) şi art. 343 din Codul de procedură penală. Dispoziţiile alin. (7) al art. 207 din Codul de procedură penală au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016. Dispoziţiile art. 343 din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
    - Art. 207 alin. (7): "Judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, verifică, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Dispoziţiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.";
    - Art. 343: "Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă."
    21. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (1) şi (11) privind libertatea individuală şi prezumţia de nevinovăţie, ale art. 25 alin. (1) referitor la libera circulaţie, ale art. 26 alin. (2) privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 115 alin. (6) potrivit căruia "Ordonanţele de urgenţă [...] nu pot afecta [...] drepturile, libertăţile [...] prevăzute de Constituţie", precum şi a prevederilor art. 5 paragraful 1 - care statuează că "Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă" - şi ale art. 6 paragraful 1 - potrivit căruia "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, [...]" - din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 207 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 23, ale art. 25 şi ale art. 26 din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare referitoare la durata maximă a măsurii arestării preventive a inculpatului în procedura de cameră preliminară. Astfel, prin Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 şi ale art. 223-239 din Codul de procedură penală, reţinând că, potrivit jurisprudenţei sale, instituţia camerei preliminare a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, "ca o instituţie nouă şi inovatoare" care are ca scop "înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată", fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit "să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal" (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). În prezent, instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Totuşi, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea a observat că activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, întrucât actul procesual exercitat de către acesta nu antamează şi nu dispune, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, în verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, îşi va exercita atribuţiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanţei de judecată (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25, 27 şi 28). Aşa fiind, deşi procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală şi faza de judecată, obiectul său, astfel consacrat de art. 342 din Codul de procedură penală, este situat în timp între două momente procesuale, şi anume cel al sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu şi cel al dispunerii începerii judecăţii pe fond. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală referitor la durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă, "durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani." Or, ţinând seama de aceste prevederi coroborate cu alin. (2) al art. 239 din Codul de procedură penală, Curtea constată că susţinerile invocate de autorul excepţiei sunt neîntemeiate, deoarece, dimpotrivă, termenele mai sus arătate "curg de la data sesizării instanţei de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, şi, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii sau în lipsă". Cu alte cuvinte, în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată şi prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal nu poate fi mai mare de 180 de zile - a se vedea art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală, iar ulterior de la data sesizării instanţei de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din acelaşi cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât şi judecata în primă instanţă (paragrafele 17-20).
    23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul de procedură penală, pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile alin. (7) al art. 207 din Codul de procedură penală referitor la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar în procedura de cameră preliminară. Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 215^1 alin. (7) şi (8) din Codul de procedură penală reiese că - similar reglementării în materie de arestare preventivă, analizată prin Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016, mai sus menţionată, - în cazul în care măsura controlului judiciar a fost dispusă şi prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii controlului judiciar, în cursul judecăţii în primă instanţă, nu poate depăşi un termen rezonabil şi, în toate cazurile, nu poate depăşi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată, care este chiar momentul intrării cauzei în procedura de cameră preliminară. Ca atare, în cursul acestei proceduri, judecătorul de cameră preliminară, verificând, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri, poate menţine succesiv măsura controlului judiciar, fără a se aduce, în acest mod, vreo atingere principiului legalităţii şi dreptului la un proces echitabil consacrate de prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie.
    24. În ceea ce priveşte termenul de "cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă", prevăzut de dispoziţiile art. 343 din Codul de procedură penală ca durată a procedurii în camera preliminară, prin Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015, Curtea a reţinut că acesta este un termen de recomandare (paragraful 15). În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că, în general, termenele fixate prin lege în sarcina instanţelor judecătoreşti în vederea efectuării anumitor acte sau proceduri sunt termene de recomandare. De altfel, calificarea duratei procedurii în camera preliminară ca fiind un termen de decădere ar lipsi complet de finalitate această fază a procesului penal în cazul nerespectării termenului în discuţie, cu atât mai mult cu cât există şi posibilitatea formulării unei contestaţii, care la rândul ei conduce la dilatarea acestei faze a procesului penal, fără ca judecătorul de cameră preliminară să dispună de pârghii prin care să poată impune finalizarea ei într-un anumit termen. Prin urmare, nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei în sensul că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală este un termen imperativ, peremptoriu, înăuntrul căruia judecătorul de cameră preliminară trebuie să îndeplinească toate activităţile date în competenţa sa prin lege, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului procesual şi a nulităţii actului făcut peste termen, potrivit art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Aşadar, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015 nu sunt aplicabile în cauza de faţă.
    25. Curtea mai observă că în cazul procedurii camerei preliminare nu se prevede o durată totală a controlului judiciar, pentru că nu există un risc crescut al depăşirii unui termen rezonabil pentru o astfel de măsură, având în vedere că această fază a procesului penal este una care, prin natura ei, nu se întinde pe o durată mare de timp. În plus, dacă termenul de recomandare de 60 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 343 din Codul de procedură penală pentru procedura camerei preliminare este depăşit, judecătorul de cameră preliminară poate, din oficiu sau la cerere, să dispună revocarea măsurii preventive a controlului judiciar atunci când constată, potrivit art. 242 alin. (1) din Codul de procedură penală, că au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, inclusiv depăşirea unui termen rezonabil.
    26. În fine, Curtea reţine că măsurile preventive neprivative de libertate - controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune - nu intră în sfera de incidenţă a art. 5 privind dreptul la libertate şi la siguranţă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, nu sunt incidente în cauză nici prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţie.
    27. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele de lege ce fac obiectul excepţiei, a art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat.

    28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Ariton în Dosarul nr. 1.532/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi de Şerban Constantin Ţichindelean în Dosarul nr. 647/85/2015 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.

                PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE
                         prof. univ. dr. VALER DORNEANU

                              Magistrat-asistent,
                              Oana Cristina Puică

                                     ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 505 din 5 iulie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 505 din 5 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 505 din 5 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală