Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 505 din 4 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 85 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 984 din 7 noiembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 85 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Ramazan Akkaya în Dosarul nr. 1.438/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiatã. Aratã în acest sens cã liberul acces la justiţie nu înseamnã accesul la toate structurile judecãtoreşti, la toate mijloacele procedurale de înfãptuire a justiţiei şi nici la toate cãile de atac.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 mai 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 1.438/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 85 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , excepţie ridicatã de Ramazan Akkaya într-o cauzã ce are ca obiect o contestaţie la ordonanţa de declarare a indezirabil.
În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate prevãd o singurã cale de atac împotriva ordonanţei de declarare ca indezirabil a unui strãin, fiind exclus dublul grad de jurisdicţie, ceea ce contravine prevederilor art. 15 alin. (2), coroborate cu art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţie, precum şi reglementãrilor din art. 6 § 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi din art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la aceastã convenţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã nu sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei, deoarece principiul dublului grad de jurisdicţie nu este inclus ca atare în Constituţie şi nici în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, iar prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 nu au incidenţã în cauzã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul considerã cã excepţia ridicatã nu este întemeiatã, întrucât art. 6 §1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale prevede componente ale bunei administrãri a justiţiei, care sunt în totalitate respectate şi prin dispoziţiile legale criticate.
Aratã cã aceastã convenţie prevede obligativitatea dublului grad de jurisdicţie numai pentru soluţionarea cauzelor penale, ca şi art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7, iar declararea unui strãin ca fiind indezirabil are loc în cadrul unei proceduri administrative.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale sunt constituţionale. Aratã, în acest sens, cã obligativitatea dublului grad de jurisdicţie este prevãzutã numai pentru cauzele penale.
Invocã jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale, conform cãreia accesul la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor de atac, este de competenţa exclusivã a legiuitorului.
Apreciazã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin sub nici un aspect principiului neretroactivitãţii legii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 85 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, prevederi care au urmãtorul cuprins: "(1) Ordonanţa de declarare ca indezirabil poate fi atacatã de strãinul împotriva cãruia a fost dispusã, în termen de 5 zile lucrãtoare de la data comunicãrii, la Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa se pronunţã în termen de 3 zile de la data primirii cererii. Hotãrârea este definitivã şi irevocabilã.
(2) Exercitarea cãii de atac prevãzute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a ordonanţei de declarare ca indezirabil a strãinului. În cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea de pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei sã dispunã suspendarea executãrii ordonanţei de declarare ca indizerabil, pânã la soluţionarea acţiunii. Instanţa va soluţiona cererea de suspendare, de urgenţã, hotãrârea pronunţatã în acest caz fiind executorie de drept."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 11 alin. (2), art. 15 alin. (2) şi ale art. 20 din Constituţie, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."
De asemenea, autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt contrare şi prevederilor art. 6 §1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 6 §1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei."
- Art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "1. Orice persoanã declaratã vinovatã de o infracţiune de cãtre un tribunal are dreptul sã cearã examinarea declaraţiei de vinovãţie sau a condamnãrii de cãtre o jurisdicţie superioarã. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.
2. Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, aşa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primã instanţã de cãtre cea mai înaltã jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitãrii sale."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinţã, urmeazã a fi respinsã pentru urmãtoarele considerente:
Art. 126 alin. (2) din Convenţie prevede: "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", iar potrivit art. 129 din Legea fundamentalã, cãile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. În consecinţã, intrã în competenţa exclusivã a legiuitorului stabilirea procedurii de judecatã, precum şi a cãilor de atac. Legiuitorul poate opta în mod suveran, în considerarea naturii, importanţei şi a particularitãţilor diferitelor cauze supuse judecãţii, cu privire la gradele de jurisdicţie ce urmeazã a fi parcurse şi cu privire la numãrul şi natura cãilor de atac ce pot fi exercitate de pãrţile interesate nemulţumite.
Constituţia nu reglementeazã gradele de jurisdicţie şi nici numãrul ori natura cãilor de atac care pot fi exercitate. Art. 21 alin. (1) din Constituţie consacrã liberul acces la justiţie al oricãrei persoane pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor ori a intereselor sale legitime. Acest drept fundamental nu impune şi accesul la toate structurile judecãtoreşti, la toate mijloacele procedurale de înfãptuire a justiţiei şi nici la toate cãile de atac prevãzute pentru diferite cauze. În acest sens Curtea Constituţionalã a statuat constant în jurisprudenţa sa, cum ar fi, de exemplu, în <>Decizia nr. 464/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2004, şi în <>Decizia nr. 171/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 9 mai 2005.
Tratatele ratificate de România fac, într-adevãr, parte din dreptul intern, iar în caz de neconcordanţã între prevederile tratatelor şi convenţiilor internaţionale referitoare la drepturile omului, la care România este parte, şi reglementãrile din dreptul intern, au prioritate cele internaţionale. Însã nici una dintre reglementãrile internaţionale nu impune mai multe grade de jurisdicţie, ci doar accesul liber la justiţie. Excepţie fac prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care, pentru cauzele penale, stabilesc dreptul persoanei declarate vinovate de o instanţã judecãtoreascã sã se adreseze cu un recurs efectiv la o instanţã superioarã. Curtea constatã însã cã procedura la care se referã textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate are caracter administrativ.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 85 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã, întrucât textul constituţional nu poate fi reţinut ca pertinent pentru soluţionarea excepţiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul al art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 85 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã în faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal de Ramazan Akkaya în Dosarul nr. 1.438/2005.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Toma
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
