Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 504 din 16 noiembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (1) si art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 2 februarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Practic Service" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.222/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cererii depuse la dosar de administratorul Societãţii Comerciale "Practic Service" - S.R.L., prin care se solicitã amânarea cauzei, deoarece în perioada 12 octombrie 2004 - 12 ianuarie 2005 acesta este plecat în strãinãtate.
Având cuvântul asupra acestei chestiuni prealabile, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii formulate, în temeiul art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apãrare, precum şi al art. 156 alin. 1 din Codul de procedurã civilã.
Deliberând, Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 156 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, respinge cererea de amânare.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens aratã cã procedura prevãzutã de <>Legea nr. 64/1995 a fost instituitã de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a îndeplinit obligaţiile de platã de bunãvoie, iar dreptul de proprietate şi prerogativele sale, în special dreptul de dispoziţie, trebuie exercitate în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor creditorilor. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40^1 aratã cã nici aceasta nu poate fi reţinutã, textul criticat fiind conform cu litera şi spiritul dispoziţiilor constituţionale invocate. Aceste dispoziţii de lege conţin o serie de reglementãri menite sã asigure şi sã ocroteascã un mediu economic sãnãtos, neaducându-se astfel atingere textului constituţional al art. 135 alin. (2) lit. a).
De altfel, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea acestor texte de lege, statuând de nenumãrate ori cã acestea sunt constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 iunie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.222/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Practic Service" - S.R.L.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>art. 29 din Legea nr. 64/1995 încalcã principiul garantãrii şi ocrotirii dreptului de proprietate prin aceea cã se limiteazã atât dreptul de administrare, cât şi dreptul de dispoziţie al debitorului asupra bunurilor din patrimoniul sãu. Dispoziţiile <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 ce permit ridicarea dreptului de administrare al debitoarei este în contradicţie cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie. De asemenea, dispoziţiile de lege criticate înfrâng şi libertatea comerţului, libertate ce este garantatã expres de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, deoarece favorizeazã concurenţa neloialã şi se creeazã un cadru comercial defavorabil debitorului, care nu mai este în mãsurã sã-şi valorifice potenţialul economic. Atâta timp cât declanşarea procedurii prevãzute de textele de lege criticate nu este condiţionatã de dovedirea bunei credinţe a creditorului, se creeazã un cadru favorabil pentru exercitarea unei concurenţe neloiale de cãtre alţi comercianţi, care pot sã îşi atingã, prin intermediul acestei proceduri, obiectivul de a scoate de pe piaţã un concurent. De asemenea, înregistrarea menţiunii de deschidere a procedurii prevãzute de <>Legea nr. 64/1995 la Registrul Comerţului afecteazã în mod iremediabil activitatea economicã a debitorului, efectele acesteia rãsfrângându-se asupra relaţiilor comerciale stabile ale debitorului cu diverşi parteneri de afaceri. Prin interdicţiile pe care le stabileşte, <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 limiteazã dreptul debitorului de a-şi desfãşura liber activitatea comercialã, patrimoniul sãu fiind indisponibilizat, nemaiputând constitui o garanţie în derularea operaţiunilor de comerţ. Totodatã, prin faptul cã debitorul este lipsit de dreptul de a-şi conduce activitatea, legea, şi implicit statul, nu mai asigurã crearea unui cadru comercial care are ca scop obţinerea de venituri, acoperirea datoriilor şi existenţa unui profit, mai mult nu poate contribui la realizarea scopului pentru care legea a fost adoptatã, şi anume reorganizarea judiciarã, acoperirea creanţelor existente şi continuarea activitãţii debitorului dupã închiderea procedurii.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã în situaţia ridicãrii dreptului de administrare a bunurilor prevãzutã de <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 opereazã doar o indisponibilizare a bunurilor, care nu afecteazã în esenţã dreptul de proprietate al debitorului. Prin dispoziţiile <>art. 29 din Legea nr. 64/1995 nu se urmãreşte doar lichidarea debitorului, ci şi instituirea unei proceduri care are ca scop onorarea creanţelor comerciale. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, aratã cã dispoziţiile criticate instituie o procedurã specialã de executare silitã, pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plãţi, prin care se urmãreşte realizarea unei egalitãţi între creditori. În continuare face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care de nenumãrate ori a statuat cã dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 sunt constituţionale.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã dispoziţiile <>art. 29 din Legea nr. 64/1995 reglementeazã dreptul oricãrui creditor de a formula cerere introductivã de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului împotriva unui debitor care cel puţin 30 de zile a încetat plãţile. Procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului este o procedurã specialã de executare silitã, aplicabilã unui debitor aflat în insolvenţã timp de cel puţin 30 de zile, procedurã prin care se urmãreşte şi realizarea unei egalitãţi între creditori, întrucât fiecare dintre aceştia are dreptul la urmãrirea debitorului sãu. Aşa fiind, nu pot fi acceptate susţinerile autorului excepţiei referitoare la încãlcarea prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Având în vedere procedura prevãzutã de <>Legea nr. 64/1995 , precum şi scopul legii care este instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plãţi, se respectã întocmai prevederile art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie privind obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale. În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 , aratã cã acestea nu au un caracter absolut, ci unul flexibil, întrucât instanţa poate stabili limitele exercitãrii dreptului de administrare de cãtre debitor în funcţie de împrejurãrile concrete ale cauzei. În continuare se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care de nenumãrate ori a statuat cã dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 sunt constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 , faţã de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, aratã cã, spre deosebire de procedura de drept comun, cea instituitã de <>Legea nr. 64/1995 urmãreşte executarea unor creanţe certe, lichide şi exigibile faţã de debitorul care nu numai cã nu îşi îndeplineşte de bunãvoie obligaţia de platã, ci se aflã de cel puţin 30 de zile în încetare de platã şi din aceastã cauzã este prezumat a fi în insolvenţã. Cererea creditorilor de deschidere a procedurii prevãzute de <>Legea nr. 64/1995 dã posibilitatea de a se acţiona în mod eficient în scopul evitãrii unor situaţii care ar produce consecinţe mai grave şi pe o zonã mai largã a raporturilor comerciale, dacã ar fi lãsate sã dureze peste termenul prevãzut, realizându-se astfel respectarea întocmai a obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 faţã de art. 44 alin. (1) din Constituţie, aratã cã aceasta nu este întemeiatã deoarece conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt stabilite de lege, în cazul de faţã chiar de dispoziţiile criticate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legat sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 29 alin. (1) şi <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 29 alin. (1): "Orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţã din cauza încetãrii plãţilor faţã de acesta timp de cel puţin 30 de zile, în urmãtoarele condiţii:
a) dacã creanţele izvorãsc din raporturi de muncã sau raporturi obligaţionale civile, acestea trebuie sã aibã un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulãrii cererii introductive;
b) în celelalte cazuri, creanţele trebuie sã aibã un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulãrii cererii introductive;
c) în cazul unui creditor care deţine creanţe din ambele categorii menţionate la lit. a) şi b), cuantumul total al creanţelor trebuie sã fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulãrii cererii introductive.";
- Art. 40^1: "(1) Deschiderea procedurii ridicã debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacã acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 26 alin. (1) lit. f) sau, dupã caz, art. 32 alin. (1), intenţia de reorganizare.
(2) Cu excepţia cazurilor prevãzute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi bunurilor pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii.
(3) Judecãtorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului o datã cu desemnarea unui administrator, indicând totodatã şi condiţiile de exercitare a acestuia.
(4) Dreptul de administrare al debitorului înceteazã de drept la data la care se dispune începerea falimentului.
(5) Creditorii, comitetul creditorilor ori reprezentantul membrilor sau, dupã caz, al asociaţilor/acţionarilor pot oricând adresa judecãtorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitãţii de realizare a unui plan raţional de activitate.
(6) Judecãtorul-sindic va examina în termen de 15 zile cererea prevãzutã la alin. (5), într-o şedinţã la care vor fi citaţi debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor şi reprezentantul membrilor sau, dupã caz, al asociaţilor/ acţionarilor."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţia României, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a): "(2) Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;".
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin numeroase decizii, de exemplu <>Decizia nr. 97 din 4 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 19 aprilie 2004, <>Decizia nr. 73 din 26 februarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, <>Decizia nr. 245 din 10 iunie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 30 iulie 2003, <>Decizia nr. 332 din 16 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.034 din 9 noiembrie 2004, Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile <>art. 29 din Legea nr. 64/1995 . Cu acele ocazii, Curtea a statuat cã procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului reglementatã de <>Legea nr. 64/1995 este una specialã, prin care nu se urmãreşte, ca în dreptul comun, stabilirea existenţei unui drept de creanţã şi a obligaţiei corelative de platã, ci executarea unor creanţe certe, lichide şi exigibile faţã de un debitor care nu numai cã nu îşi îndeplineşte de bunãvoie obligaţia de platã, ci se aflã, timp de cel puţin 30 de zile, în încetare de platã, deci în stare de insolvenţã. De asemenea, Curtea a statuat cã nu se poate reţine critica conform cãreia dispoziţiile <>art. 29 din Legea nr. 64/1995 încalcã dreptul de proprietate al debitorului, prin faptul cã dau posibilitatea oricãrui creditor sã solicite deschiderea procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului unui debitor care nu poate dispune de patrimoniul sãu pentru realizarea scopurilor economice la care este îndreptãţit în calitate de comerciant, întrucât numai creditorii care îndeplinesc toate condiţiile prevãzute de dispoziţiile <>art. 29 din Legea nr. 64/1995 pot formula o cerere de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului unui debitor care, de asemenea, se încadreazã în condiţiile prevãzute de aceleaşi dispoziţii legale. Astfel, pentru a se putea cere deschiderea procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului, creditorul trebuie sã aibã o creanţã certã, lichidã şi exigibilã, în cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulãrii cererii introductive, iar debitorul trebuie sã fi încetat plãţile timp de cel puţin 30 de zile. Totodatã, Curtea a reţinut cã procedura prevãzutã de <>Legea nr. 64/1995 a fost instituitã de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a îndeplinit obligaţiile de platã de bunãvoie, iar dreptul de proprietate şi prerogativele sale, în special dreptul de dispoziţie, trebuie exercitate în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor creditorilor. În acest sens, dispoziţiile art. 1718 din Codul civil stabilesc, cu valoare de principiu, cã patrimoniul unei persoane reprezintã gajul general al creditorilor acesteia pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor sale. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, Curtea a constatat cã şi aceastã susţinere este nefondatã, întrucât scopul <>Legii nr. 64/1995 fiind tocmai instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plãţi, prin dispoziţiile criticate se realizeazã respectarea întocmai a obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
În ceea ce priveşte critica <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 , Curtea a reţinut prin <>Decizia nr. 138 din 8 aprilie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 6 mai 2003, cã aceste reglementãri nu numai cã nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate, ci, dimpotrivã, sunt conforme cu litera şi spiritul acestora, ele având ca finalitate ridicarea dreptului de a-şi conduce activitatea pentru debitorul faţã de care s-a declanşat procedura de reorganizare şi faliment şi care suferã pierderi continue din averea sa ori se aflã în situaţia în care nu existã probabilitatea de realizare a unui plan raţional de activitate şi încredinţarea acestei administrãri unui administrator sau lichidator. De asemenea, prin <>Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 28 octombrie 2004, Curtea a statuat cã posibilitatea ridicãrii dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementãrile menite sã asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenţa loialã şi condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, neaducându-se astfel atingere textului constituţional al art. 135 alin. (2) lit. a).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Practic Service" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.222/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 noiembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
_________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
