Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 503 din 5 decembrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Irina Maria Cămărăşescu în Dosarul nr. 33.722/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 389D/2013. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocatul Ruxandra Liliana Cîrjan, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei. În acest sens, arată că se promovează o inegalitate între persoanele fizice şi persoanele juridice, pe de-o parte, şi stat, pe de altă parte. Plata taxei instituite de textul de lege criticat nu le-ar reveni persoanelor în cauză dacă terenul respectiv nu ar aparţine statului. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Sentinţa civilă din 22 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 33.722/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Irina Maria Cămărăşescu cu ocazia soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect obligaţia de a face. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Arată că prin acestea se instituie o discriminare între persoanele fizice sau juridice, pe de-o parte, şi cele care reprezintă statul sau administrează bunuri ale acestuia, pe de altă parte. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că este eminamente rolul statului de a determina sarcinile fiscale asupra bunurilor aflate în circuitul civil, în măsura în care sunt respectate principiile proporţionalităţii între interesul public afirmat şi imperativul salvgardării dreptului la protecţia bunurilor, iar, în acest sens, impunerea faţă de beneficiarul unui drept de concesiune, locaţiune, administrare ori folosinţă asupra terenurilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, a unei sarcini fiscale cu regim juridic similar impozitului pe teren datorat de proprietarul terenului nu poate constitui o măsură disproporţionată şi nici discriminatorie, întrucât se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor care se află în situaţiile prevăzute de ipoteza normei respective. Pe de altă parte, astfel cum s-a reţinut şi în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 209/2009, principiul egalităţii în drepturi înscris în Constituţie priveşte egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără a institui egalitatea între cetăţeni şi autorităţile publice sau între cetăţeni şi stat ori unităţile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice de drept public. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul arată că dispoziţiile criticate au mai făcut obiectul controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi cu o motivare similară. Curtea Constituţională a reţinut că, în ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, textul de lege criticat se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor care se află în situaţiile prevăzute de ipoteza normei respective. Pe de altă parte, principiul egalităţii în drepturi înscris în Constituţie priveşte egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără a institui egalitatea între cetăţeni şi autorităţile publice sau între cetăţeni şi stat ori unităţile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice de drept public. Avocatul Poporului arată că instituirea unui regim juridic diferit în materia impozitării clădirilor şi terenurilor în situaţia în care bunurile supuse impozitării fac parte din domeniul public sau privat al statului ori unităţii administrativ-teritoriale nu reprezintă o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii. Acest principiu nu instituie egalitatea între cetăţeni şi autorităţile publice sau între cetăţeni şi unităţile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice de drept public, ci priveşte numai egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Prin urmare, textul criticat se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor care se află în situaţiile prevăzute de ipoteza normei respective. Pe de altă parte, scutirea unor autorităţi publice de taxe sau impozite are o justificare obiectivă şi raţională în faptul că autorităţile respective (beneficiare de alocaţii bugetare), fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective făcându-se venit tot la bugetul de stat, ar fi absurd să fie obligate să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 299 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006, pronunţându-se asupra constituţionalităţii prevederilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a statuat că plata impozitului pe teren în cazul terenurilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, de către concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, nu este de natură a încălca prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie. Legiuitorul este liber să stabilească impozite în măsura în care acestea sunt proporţionale, rezonabile şi echitabile, condiţie îndeplinită în cazul de faţă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât concesionarea, închirierea, ca şi darea în administrare şi în folosinţă a terenurilor se fac în general pe termen foarte lung, prin convenţii/acte intervenite între părţile interesate. De asemenea, prin Decizia nr. 209 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, în ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut că textul de lege criticat se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor care se află în situaţiile prevăzute de ipoteza normei respective. Pe de altă parte, principiul egalităţii în drepturi înscris în Constituţie priveşte egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără a institui egalitatea între cetăţeni şi autorităţile publice sau între cetăţeni şi stat ori unităţile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice de drept public. Totodată, prin Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, Curtea a statuat că exceptarea, prin lege, de la plata unor impozite şi taxe a unor categorii de persoane fizice ori juridice sau a anumitor activităţi ori bunuri nu poate să fie considerată, prin ea însăşi, ca neconstituţională. Dimpotrivă, exceptarea de la impozite şi taxe ori stabilirea unor reduceri în această materie reprezintă o practică legislativă curentă, care corespunde fie necesităţii de ocrotire a unor subiecte de drept, fie unor raţiuni economice. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Irina Maria Cămărăşescu în Dosarul nr. 33.722/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2013.
