Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 503 din 4 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 986 din 7 noiembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ion Tiuca - procuror
Claudia Margareta Nita - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "<>art. 15 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, modificatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 43/2004 ", excepţie ridicatã de cetãţeanul chinez Zhao Li în Dosarul nr. 7.248/RF/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de munca, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece textul de lege criticat nu contravine normelor constituţionale şi internaţionale referitoare la dreptul pãrţilor la un proces echitabil.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 noiembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 7.248/RF/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de munca, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "<>art. 15 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugatilor în România, modificatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 43/2004 ". Excepţia a fost ridicatã de recurenta Zhao Li, cetãţean chinez, într-o cauza civilã având ca obiect soluţionarea recursului formulat impotriva sentinţei prin care Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a respins plângerea impotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiati privind cererea de acordare a statutului de refugiat.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, se arata ca dispoziţiile <>art. 15 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , astfel cum au fost modificate prin <>art. I pct. 12 din Ordonanta Guvernului nr. 43/2004 , incalca prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitoare la dreptul pãrţilor la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât "infrang dreptul petentului la calea de acces a recursului, cale prevãzutã de lege, în situaţia în care nu a fost prezent, din motive ce nu-i sunt imputabile, la termenul la care a avut loc judecata pe fond a cauzei sale şi a fost pronunţatã hotãrârea atacabila prin recurs, ceea ce infrange dreptul la un proces echitabil".
În acelaşi sens, se mai precizeazã ca atât în doctrina de specialitate, cat şi în jurisprudenta Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat ca "dreptul la un proces echitabil depinde de natura procedurilor, care trebuie sa satisfacã o serie de criterii, între care şi dreptul la apãrare".
Dispoziţiile de lege criticate, care instituie obligaţia pãrţilor de a declara recurs în termenul de 5 zile de la pronunţare impotriva hotãrârii instanţei de fond, blocheaza accesul la aceasta cale de atac a pãrţilor care, din diferite motive, nu au avut posibilitatea sa participe la judecarea în fond a cauzei lor, fãrã nici o justificare şi impiedicand, totodatã, buna desfãşurare a procesului.
Fata de situaţia de fapt, se precizeazã ca reclamanta nu a fost prezenta, din motive neimputabile ei, la judecarea pe fond a plângerii sale impotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiati, prin care i s-a respins cererea de acordare a statutului de refugiat şi, în consecinta, nu a avut cunostinta despre faptul ca a fost pronunţatã o hotãrâre la acelaşi termen şi nici despre conţinutul acesteia. Or, imposibilitatea declarãrii recursului are, în situaţia sa, implicaţii cu atât mai grave, cu cat statele contractante ale Convenţiei de la Geneva au obligaţia de a asigura investigarea pe fond, cel puţin o data, a cererii de protecţie a unui cetãţean strãin, în mod efectiv şi nu formal, asa cum este cazul de fata.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de munca, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciazã ca dispoziţiile <>art. 15 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , devenite art. 16 alin. (7) dupã republicarea acesteia, incalca prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Se precizeazã, mai întâi, ca dispoziţiile art. 15 alin. (7) din ordonanta prevedeau, pana la modificarea lor prin <>Ordonanta Guvernului nr. 43/2004 , ca soluţia instanţei de fond asupra plângerii formulate de solicitantul statutului de refugiat sau a unei forme de protecţie umanitara putea fi atacatã cu recurs "în termen de 5 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi sau de la comunicare pentru cei lipsa". Modificãrile intervenite şi pretinse a fi neconstituţionale stabilesc ca termenul de declarare a recursului sa curgã exclusiv dupã pronunţarea hotãrârii, indiferent de prezenta contestatorului la pronunţare.
Noua reglementare restrânge dreptul la recurs, incalcandu-se astfel dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Totodatã, trebuie avute în vedere şi regulile privitoare la modul de abordare a cererii solicitantului statutului de refugiat, adoptate în baza Convenţiei din 1951 şi a Protocolului din 1967 privind statutul refugiatilor, asa cum sunt stabilite în Manualul referitor la proceduri şi criterii de determinare a statutului de refugiat, reeditat la Geneva în ianuarie 1992 de Biroul Inaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiati. Aceste reguli impun statelor respectarea unor condiţii minimale în ceea ce priveşte determinarea statutului şi regimului refugiatilor, în considerarea situaţiei speciale în care aceştia se gãsesc pe teritoriul unui stat strãin.
În sensul argumentarii opiniei potrivit cãreia textul de lege criticat incalca art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, sunt invocate şi exemple din jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv decizii de speta privind consecinţele judecãrii în lipsa asupra respectãrii dreptului la un proces echitabil (cauza Colozza impotriva Italiei, 1985, cauza F.C.B. impotriva Italiei, 1991, cauza T. impotriva Italiei, 1992).
Regulile procedurale speciale referitoare la termenul legal de exercitare a caii de atac a recursului de cãtre solicitantul statutului de refugiat sunt în defavoarea acestuia, cu atât mai mult cu cat termenul general de recurs prevãzut de art. 301 din Codul de procedura civilã - dreptul comun în materie - este de 15 zile de la comunicarea hotãrârii, solicitantii sunt persoane care nu cunosc, de cele mai multe ori, procedura de judecata a fondului sau a cãilor de atac, şi, nu în ultimul rând, recursul este singura cale de atac ce poate fi exercitatã impotriva hotãrârii instanţei de fond. Prin urmare, lipsa solicitantului la momentul pronunţãrii hotãrârii instanţei de fond, chiar dacã o cauza obiectivã, neimputabila lui, îl impiedica sa foloseascã singura cale de atac prevãzutã de lege, are ca efect refuzul de a avea acces la o instanta de judecata care sa decidã asupra temeiniciei cererii sale, astfel fiindu-i pusã în pericol însãşi siguranta vieţii.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 este intemeiata, în raport cu prevederile art. 21 din Constituţie.
"Manualul privind procedurile şi criteriile de determinare a statutului de refugiat" (1975, reeditat în 1992) precizeazã ca statele au o marja larga de apreciere a procedurilor celor mai adecvate pentru determinarea statutului de refugiat, dar totodatã recomanda respectarea unui minim de garanţii: dacã solicitantului nu îi este recunoscut statutul de refugiat, acestuia trebuie sa i se acorde un termen în care sa se planga impotriva hotãrârii iniţiale prin care se respinsese cererea, la aceeaşi sau la alta autoritate, administrativã sau judiciarã, iar pe perioada procedurii de examinare a plângerii de cãtre autoritatea competenta, solicitantului trebuie sa i se permitã sa rãmânã pe teritoriul statului cãruia îi solicita statutul de refugiat. În mod similar, nici alte reglementãri comunitare în materie (de exemplu, Directiva 2003/9/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind normele minimale ale procedurilor de examinare a cererilor de acordare a statutului de refugiat) nu impun statelor membre ale Uniunii Europene un anumit tip de procedura de examinare a cererilor de refugiat, ci doar garanţiile de natura procedurala ce trebuie acordate solicitanţilor.
Potrivit prevederilor Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dar şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "statele nu sunt obligate sa creeze cai de atac pentru toate situaţiile, dar, dacã totuşi o fac, au obligaţia, în temeiul art. 6 din Convenţie, de a asigura respectarea exigenţelor unui proces echitabil în exercitarea cãilor de atac astfel create".
Or, din aceasta perspectiva, textul de lege criticat limiteazã, în forma sa actuala, posibilitatea formularii recursului numai la cazurile în care persoanele în cauza sunt prezente la pronunţare. Sustinandu-se punctul de vedere al instanţei de judecata în fata cãreia a fost invocatã excepţia de neconstituţionalitate, se arata ca limitarea este de natura a afecta dreptul de acces la instanta în însãşi substanta sa, incalcandu-se art. 6 din Convenţie.
În final, se menţioneazã ca, în sensul constituţionalitãţii textului de lege criticat, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, de exemplu prin Decizia nr. 231 din 25 mai 2004, însã examenul de constitutionalitate nu a vizat prevederile art. 21 din Legea fundamentalã, ci alte norme ale acesteia, apreciate în decizia amintita a fi respectate.
Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile <>art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România sunt constituţionale. Astfel, se arata ca dispoziţiile criticate "nu conţin norme contrare dreptului pãrţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil. Procedura pentru acordarea statutului de refugiat reprezintã o situaţie juridicã specifica, care nu se poate confunda cu procedura legalã pentru soluţionarea altor categorii de cereri, iar legiuitorul poate institui, în considerarea acestei situaţii, o procedura aparte." În acest sens, sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 231/2004 şi nr. 417/2004.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile <>art. 15 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 323/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, modificatã prin <>art. I pct. 12 din Ordonanta Guvernului nr. 43/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 31 ianuarie 2004. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, astfel ca, urmare a renumerotarii textelor, obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (7) din ordonanta menţionatã, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (7): "Impotriva hotãrârii instanţei, contestatarul sau Oficiul Naţional pentru Refugiati poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Declararea recursului în termen suspenda executarea dispoziţiei de parasire a teritoriului."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."
De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificatã de România prin <>Legea nr. 30/1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceste dispoziţii prevãd urmãtoarele:
"1. Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. (...)."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã retine urmãtoarele:
Dispoziţiile <>art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 instituie un termen de 5 zile de la pronunţare, înãuntrul cãruia contestatarul sau Oficiul Naţional pentru Refugiati poate declara recurs impotriva hotãrârii instanţei ce soluţioneazã plângerea impotriva hotãrârii Oficiului Naţional de Refugiati de admitere sau de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate considera ca textul de lege criticat ingradeste dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin aceea ca persoana care, din motive neimputabile, nu este prezenta la pronunţarea în şedinţa publica a hotãrârii instanţei, şi, în consecinta, nu cunoaşte soluţia pronunţatã, nu mai are posibilitatea de a o ataca, termenul legal de recurs fiind de 5 zile de la pronunţare.
Curtea observa ca dispoziţiile de lege atacate au fost modificate prin <>art. I pct. 12 din Ordonanta Guvernului nr. 43/2004 , în sensul eliminãrii posibilitatii declarãrii recursului în termen de 5 zile de la comunicare, pentru cei lipsa. Totodatã, recursul poate fi declarat şi de cãtre Oficiul Naţional al Refugiatilor (inlocuind procurorul în calitatea sa procesuala activa) şi are ca efect suspendarea executãrii dispoziţiei de parasire a teritoriului.
Potrivit notei de fundamentare a <>Ordonanţei Guvernului nr. 43/2004 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 , dar şi din economia dispoziţiilor modificatoare, în ansamblul lor, rezulta ca procedura de acordare a statutului de refugiat a fost adaptatã cerinţelor de celeritate şi eficienta impuse de specificul domeniului de reglementare, precum şi de legislaţia europeanã în domeniu, în sensul simplificarii procedurilor pentru rezolvarea de îndatã a cererilor privind acordarea unei forme de protecţie umanitara, urmãrindu-se totodatã respectarea minimului de garanţii procedurale prevãzute de actele juridice internaţionale în materie de refugiati.
Curtea constata ca mãsura suprimãrii posibilitatii de declarare a recursului şi de cãtre cei absenţi în termenul de 5 zile de la comunicare nu este de natura a afecta dreptul pãrţilor la un proces echitabil sau dreptul acestora la apãrare, având în vedere specificul de reglementare al regimului refugiatilor în România. În acest sens, Curtea observa ca, potrivit art. 301 din Codul de pocedura civilã, "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotãrârii, dacã legea nu dispune altfel". Or, procedura de acordare a statutului de refugiat are caracter special, derogatoriu de la normele dreptului comun, având în vedere categoria de persoane vizate, precum şi cerinţele de celeritate şi eficienta proprii domeniului de reglementare. Caracterul special al procedurii este justificat, de asemenea, şi prin echilibrul pe care legiuitorul trebuie sa-l menţinã între interesul general de a asigura securitatea nationala şi ordinea publica, pe de o parte, şi respectarea unui minim de garanţii al exerciţiului drepturilor individuale, pe de alta parte. Totodatã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenta ca, în considerarea unor situaţii deosebite, sa reglementeze reguli de procedura speciale, evident cu respectarea tuturor drepturilor garantate constituţional, fãrã ca prin aceasta sa se poatã susţine ca sunt incalcate drepturile şi libertãţile fundamentale.
În acest context, Curtea considera ca limitarea exercitãrii dreptului de recurs înãuntrul unui termen de 5 zile ce decurge doar de la momentul pronunţãrii hotãrârii judecãtoreşti, indiferent dacã şi din ce motive partea a fost sau nu prezenta, este justificatã prin specificul cauzelor respective, care se soluţioneazã în cadrul unei proceduri speciale, ce nu afecteazã dreputul la un proces echitabil. Persoanele aflate în procedura de acordare a statutului de refugiat trebuie sa dea dovada de diligenta în exercitarea drepturilor lor, iar absenta lor în momentul pronunţãrii hotãrârii judecãtoreşti, chiar din motive neimputabile acestora, nu impiedica în mod obiectiv continuarea procedurii prin declararea recursului în termenul legal. Accesul liber la justiţie şi dreptul la apãrare - aspecte esenţiale ale dreptului la un proces echitabil - sunt asigurate prin respectarea cerinţelor procedurale specifice (citarea pãrţilor, publicitatea şedinţelor de judecata etc.), precum şi prin reglementarea caii de atac a recursului, care, însã, conform art. 129 din Constituţie, se exercita în condiţiile legii.
Curtea constata, totodatã, ca în urma modificãrii <>art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 prin <>art. I pct. 12 din Ordonanta Guvernului nr. 43/2004 , recursul formulat în termen a dobândit efect suspensiv. În aceste condiţii, interesul solicitantului de a urmãri soluţia instanţei de judecata şi de a o ataca, dacã este nemulţumit, este cu atât mai evident şi justificat, de vreme ce declararea recursului în termenul legal suspenda executarea dispoziţiei de parasire a teritoriului.
În ceea ce priveşte susţinerile autoarei exceptiei referitoare la obligaţiile statelor contractante ale Convenţiei din 28 iulie 1951 privind statutul refugiatilor de a asigura judecarea în fond, cel puţin o data, în mod concret şi nu formal, a cererii de acordare a unei forme de protecţie condiţionatã, Curtea observa ca şi acestea sunt neintemeiate. Potrivit prevederilor art. 32 din Convenţia privind statutul refugiatilor, ratificatã prin <>Legea nr. 46/1991 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991, "1. Statele contractante nu vor expulza un refugiat care se gãseşte în mod legal pe teritoriul lor decât pentru ratiuni de securitate nationala sau de ordine publica.
2. Expulzarea unui asemenea refugiat nu va avea loc decât în executarea unei hotãrâri adoptate conform procedurii prevãzute de lege. Refugiatului va trebui sa i se permitã, în afarã cazului în care ratiuni imperioase privind securitatea nationala se opun, sa prezinte probe în apãrarea sa, sa poatã face recurs şi sa poatã fi reprezentat în acest scop, în fata unei autoritãţi competente sau în fata uneia sau mai multor persoane special desemnate de autoritatea competenta.
3. Statele contractante vor acorda unui asemenea refugiat un termen rezonabil pentru a-i permite sa incerce sa fie admis legal într-o alta ţara. Statele contractante pot aplica, în cadrul acestui termen, mãsurile de ordine interna pe care le vor considera oportune."
Curtea constata ca atât prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 , în ansamblul sau, cat şi textul de lege criticat, în special, nu conţin norme contrare prevederilor convenţionale menţionate. Impotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiati de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat solicitantul poate formula plângere în fata instanţei de judecata, în termen de 10 zile de la data primirii dovezii de comunicare a acesteia, iar hotãrârea instanţei poate fi atacatã, la rândul ei, cu recurs, în condiţiile prevãzute de art. 16 alin. (7). Pe de alta parte, solicitantul nu este supus riscului de a fi expulzat şi returnat pana la încheierea procedurii în mod definitiv şi irevocabil, deoarece recursul este suspensiv de executare a dispoziţiei de parasire a teritoriului. Astfel, Curtea observa ca atât drepturile procedurale ale solicitantului, cat şi principiul nereturnarii sunt garantate şi nu contravin prevederilor Convenţiei din 28 iulie 1951 privind statutul refugiatilor şi nici altor documente juridice internaţionale în materie de refugiati, referitoare la minimul de garanţii procedurale pe care România, în calitate de stat parte, are obligaţia sa le asigure.
În ceea ce priveşte susţinerile autoarei exceptiei referitoare la doctrina de specialitate, precum şi soluţiile de speta din jurisprundenta Curţii Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, indicate de instanta de judecata în fata cãreia a fost invocatã excepţia de neconstituţionalitate, Curtea apreciazã ca aceste sustineri nu au relevanta. Aspectele particulare cauzelor menţionate vizeazã judecarea şi condamnarea în lipsa a reclamantului, fãrã ca procedura de citare a acestuia sa fie legal şi efectiv îndeplinitã, în vreme ce situaţia solicitantului statutului de refugiat din prezenta cauza este diferita.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţie ridicatã de cetãţeanul chinez Zhao Li în Dosarul nr. 7.248/RF/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de munca, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Definitiva şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 4 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Nita
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
