Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 500 din 15 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, art. 34 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si art. XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 18 iulie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor şi art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Ilie Ionel Ciuclea în Dosarul nr. 1.892/284/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ, care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 644D/2011.
La apelul nominal se prezintã, pentru autorul excepţiei, avocat Aurelia Nica, cu delegaţie la dosar, lipsind cealaltã parte, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 744D/2011 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi art. XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, excepţie ridicatã de Valentin Dediu în Dosarul nr. 3.644/330/2010 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilã, precum şi în dosarele nr. 1.192D/2011, nr. 1.328D/2011, nr. 1.421D/2011 şi nr. 1.588D/2011 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Liviu Niculoiu, Ovidiu Nicolae Ţap, Mãdãlina Valeria Tudose şi Emil Florian Şerban în dosarele nr. 6.376/221/2010, nr. 3.416/84/2011, nr. 11.614/315/2010 şi nr. 5.952/288/2011 ale Judecãtoriei Deva, Tribunalului Sãlaj - Secţia civilã, Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilã şi de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 744D/2011, nr. 1.192D/2011, nr. 1.328D/2011, nr. 1.421D/2011 şi nr. 1.588D/2011 la Dosarul nr. 644D/2011.
Reprezentantul Ministerului Public şi avocatul prezent sunt de acord cu mãsura conexãrii.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 744D/2011, nr. 1.192D/2011, nr. 1.328D/2011, nr. 1.421D/2011 şi nr. 1.588D/2011 la Dosarul nr. 644D/2011, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul avocatului prezent, care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate arãtând cã art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice aduce atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, respectiv art. 21 din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Aceasta deoarece hotãrârea pronunţatã în primã instanţã de judecãtorie în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice nu mai poate fi atacatã în faţa unei instanţe superioare. Totodatã, considerã cã prin prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin art. IX din Legea nr. 202/2010 şi art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002, s-a creat un regim discriminatoriu pentru cei sancţionaţi contravenţional în temeiul prevederilor acestor acte normative şi celelalte categorii de contravenienţi.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002, apreciind cã acestea aduc atingere art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece contravenienţii sancţionaţi potrivit prevederilor actului normativ criticat nu pot beneficia de douã grade de jurisdicţie. Considerã, de asemenea, cã reglementarea cuprinsã în art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 ar putea atrage noi condamnãri ale statului român de cãtre Curtea Europeanã a Drepturilor Omului cu privire la încãlcarea art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. XVII din Legea nr. 202/2010, apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã, deoarece textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate. În sensul celor susţinute depune concluzii scrise la sfârşitul şedinţei de judecatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 11 mai 2011, 28 septembrie 2011, 4 octombrie 2011, 11 noiembrie 2011, 17 noiembrie 2011 şi Decizia civilã nr. 423/R din 30 mai 2011, pronunţate în dosarele nr. 1.892/284/2010, nr. 6.376/221/2010, nr. 3.416/84/2011, nr. 11.614/315/2010, nr. 5.952/288/2011 şi nr. 3.644/330/2010, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor "art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor şi art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 ", Judecãtoria Deva, Tribunalul Sãlaj - Secţia civilã, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilã şi de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor " art. X pct. 2 şi art. XVII din Legea nr. 202/2010 ".
Excepţia a fost ridicatã de Ilie Ionel Ciuclea, Valentin Dediu, Mãdãlina Valeria Tudose şi Emil Florian Şerban în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate împotriva unor sentinţe civile prin care s-au respins plângerile împotriva unor procese-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii prevãzute de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, de Liviu Niculoiu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevãzute de acelaşi act normativ, precum şi de Ovidiu Nicolae Ţap într-o cauzã având ca obiect soluţionarea cererii de revizuire a unei decizii prin care s-a respins ca inadmisibil recursul formulat, în temeiul textului de lege criticat, împotriva unei sentinţe prin care s-a respins plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin, referitor la prevederile art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, urmãtoarele:
1. Textele de lege criticate aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece eliminã posibilitatea atacãrii cu recurs a hotãrârii judecãtoreşti prin care se soluţioneazã plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Pentru aceleaşi motive, prevederile art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) potrivit cãrora "justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi", dreptului la apãrare şi principiului exercitãrii cãilor de atac, principiu ce trebuie interpretat în sensul posibilitãţii reale de a exercita o cale de atac, în condiţiile legii, iar nu în sensul suprimãrii acesteia. De asemenea, sunt încãlcate şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie referitor la principiul neretroactivitãţii legii, deoarece textul de lege criticat este de aplicare imediatã, inclusiv în procesele în curs de soluţionare, lipsind autorii de calea de atac a recursului, deşi, la momentul sãvârşirii faptelor contravenţionale, beneficiau de aceastã cale de atac. Totodatã, prin dispoziţiile art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 se creeazã o discriminare între persoanele care nu pot ataca cu recurs hotãrârile judecãtoreşti pronunţate în aceastã materie în raport cu ceilalţi contravenienţi care au la dispoziţie calea de atac a recursului. Drepturile constituţionale anterior menţionate sunt restrânse fãrã respectarea condiţiilor prevãzute de art. 53 din Legea fundamentalã.
De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, faptele contravenţionale se subsumeazã noţiunii autonome de "acuzaţie în materie penalã" ca urmare a aplicãrii a 3 criterii: calificarea faptei în dreptul intern, natura faptei incriminate şi natura şi gravitatea sancţiunii, criterii care nu trebuie îndeplinite cumulativ. Contravenienţii ar trebui, astfel, sã beneficieze de toate drepturile specifice materiei penale, inclusiv posibilitatea contestãrii hotãrârii judecãtoreşti pronunţate în fond, cu respectarea art. 20 şi art. 148 din Legea fundamentalã. Din aceastã perspectivã, prevederile legale criticate aduc atingere atât dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cât şi celor ale art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie. În acest sens sunt hotãrârile din 21 februarie 1975, 16 decembrie 1992, 21 februarie 1984, 7 octombrie 1988 şi 2 septembrie 1998 pronunţate în cauzele Golder împotriva Marii Britanii, Edwards împotriva Marii Britanii, Ozturk împotriva Germaniei, Salabiaku împotriva Franţei şi Lauko împotriva Slovaciei.
2. Referitor la dispoziţiile art. XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, se susţine cã acestea aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, deoarece, spre deosebire de alte categorii de justiţiabili, contravenienţilor nu li se mai comunicã prin intermediul instanţei de judecatã hotãrârile pronunţate ca urmare a soluţionãrii plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.
Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilã, Tribunalul Sãlaj - Secţia civilã, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilã şi de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã deoarece accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege, legiuitorul fiind unica autoritate competentã sã reglementeze cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, precum şi modul de exercitare al acestora. Textul de lege criticat nu conţine nicio normã proceduralã cu privire la modul sãu de aplicare în timp, fiind aplicabile astfel normele generale în materie, fãrã a se aduce atingere principiului neretroactivitãţii legii.
Judecãtoria Deva apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, textele de lege criticate fiind neconstituţionale în mãsura în care hotãrârea pronunţatã de judecãtorie este irevocabilã, lipsind pãrţile de posibilitatea atacãrii acesteia în faţa instanţei superioare, astfel cum prevede art. 129 din Legea fundamentalã. Pe de altã parte, se creeazã o situaţie inechitabilã pentru petenţii care nu au putut beneficia de calea de atac a recursului datoritã introducerii textului de lege criticat, care este de imediatã aplicare, fãrã a ţine însã cont de data introducerii plângerilor.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul a transmis punctul sãu de vedere în Dosarul nr. 744D/2011, apreciind cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi arãtând, în esenţã, cã liberul acces la justiţie al persoanei este garantat prin posibilitatea de a formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei la judecãtoria în a cãrei razã de competenţã a fost constatatã fapta, beneficiind de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil. Totodatã, mai aratã cã, exceptând cauzele penale, nicio dispoziţie constituţionalã sau reglementare internaţionalã nu stabileşte gradele de jurisdicţie şi numãrul cãilor de atac care trebuie reglementate pentru judecarea diferitelor litigii, aceasta constituind atribuţia exclusivã a legiuitorului potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, luând în considerare înţelesul autonom al noţiunii de "acuzaţie în materie penalã" în sensul dat de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, se poate observa cã mãsura de a elimina calea de atac a recursului în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere se încadreazã în excepţia prevãzutã de art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie. Nu sunt încãlcate nici principiile constituţionale privind înfãptuirea justiţiei de vreme ce judecarea proceselor în materie este datã în competenţa aceloraşi instanţe, potrivit aceloraşi reguli procedurale, cu respectarea aceloraşi drepturi procesuale pentru toate pãrţile. Prevederile legale criticate au ca finalitate celeritatea judecãrii cauzelor, aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie. Soluţia necomunicãrii hotãrârii are aplicabilitate generalã, fãrã a exista vreun obstacol de naturã juridicã care sã împiedice partea sã facã demersurile necesare pentru a afla soluţia pronunţatã de instanţã.
Avocatul Poporului a transmis punctul sãu de vedere în dosarele nr. 1.192D/2011, nr. 1.328D/2011, nr. 1.421D/2011 şi nr. 1.588D/2011, apreciind cã art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 este constituţional, deoarece eliminarea cãii de atac a recursului împotriva hotãrârii judecãtoreşti prin care a fost soluţionatã, în primã instanţã, plângerea contravenţionalã nu îngrãdeşte accesul liber la justiţie, care nu are semnificaţia, în toate cazurile, a accesului la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. De asemenea, reglementãrile internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate cãile de atac prevãzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa instanţei naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.
Mai mult, prevederile legale criticate constituie norme de procedurã, or, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentalã, stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecatã constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului accesla justiţie presupunând posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi modalitãţile instituite de lege.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile avocatului prezent şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în actele de sesizare a Curţii, îl constituie prevederile art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, introdus prin art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010, art. IX şi XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor.
Curtea, având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, constatã cã, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, astfel cum a fost modificat prin art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010 şi art. XVII din Legea nr. 202/2010.
Textele criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 : "(2) Dacã prin lege nu se prevede altfel, hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacatã cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendã executarea hotãrârii.";
- Art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 : "Hotãrârea judecãtoreascã prin care judecãtoria soluţioneazã plângerea este definitivã şi irevocabilã.";
- Art. XVII din Legea nr. 202/2010: "Articolul III din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2008, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 276/2009, se abrogã."
Articolul III din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2008, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 276/2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009, avea urmãtorul conţinut: "Hotãrârile judecãtoreşti irevocabile se comunicã pãrţilor."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã textele de lege criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivitãţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apãrare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, art. 129 referitor la folosirea cãilor de atac şi art. 148 privitor la integrarea în Uniunea Europeanã, precum şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ale art. 2 paragraful 1 şi art. 14 paragraful 5 privind dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã din Protocolul nr. 7 şi din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, prin prisma art. 11 şi art. 20 din Legea fundamentalã.
I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Curtea constatã urmãtoarele:
1. Prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã, excepţia apare ca fiind neîntemeiatã, deoarece textul de lege criticat, ce reglementeazã o normã de procedurã, iar nu una de drept substanţial, se aplicã de la data intrãrii în vigoare a Legii nr. 202/2010, prin care a fost introdus, pentru viitor. De asemenea, Curtea observã cã, în principiu, situaţia celor sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea regimului circulaţiei pe drumurile publice este diferitã de situaţiile în care se aflã persoane sancţionate contravenţional în temeiul altor acte normative. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 420 din 15 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 21 mai 2010, egalitatea nu este sinonimã cu uniformitatea, iar unor situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie sã le corespundã un tratament juridic diferit.
Curtea observã cã asupra textului de lege criticat s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 1.315 din 4 octombrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 242 din 15 martie 2012, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 254 din 20 martie 2012, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 14 mai 2012, în sensul respingerii ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.
2. Prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apãrare, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 129 potrivit cãrora, "împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii", Curtea urmeazã sã îşi reconsidere jurisprudenţa în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate având în vedere cã, în practicã, unele instanţe de judecatã, în lipsa unei cãi de atac împotriva hotãrârilor pe care le pronunţã, absolutizeazã prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în materia circulaţiei pe drumurile publice. Aceste instanţe nu îşi mai exercitã astfel rolul activ în ceea ce priveşte administrarea tuturor probelor utile, pertinente şi concludente în cauzã, respingând astfel plângerile contravenţionale fãrã a intra în cercetarea fondului.
Curtea constatã cã aceastã conduitã poate constitui premisa unor viitoare condamnãri ale statului român de cãtre Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, având în vedere jurisprudenţa acestei instanţe, respectiv Hotãrârea din 4 octombrie 2007, pronunţatã în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68, în care s-a constatat încãlcarea art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale ce statueazã cu privire la prezumţia de nevinovãţie, vãzutã ca una dintre garanţiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil.
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului ar putea constata, pornind de la practica instanţelor anterior menţionatã, atât încãlcarea dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, cât şi celor ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Analiza Curţii Constituţionale are în vedere, în primul rând, interpretarea art. 129 din Legea fundamentalã care lasã la latitudinea legiuitorului reglementarea cãilor de atac, ceea ce îi permite acestuia sã excepteze de la exercitarea lor, atunci când considerã cã se impune, anumite hotãrâri judecãtoreşti, Curtea statuând, în acest sens, de exemplu, prin Decizia nr. 510 din 27 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 21 mai 2010, Decizia nr. 1.341 din 19 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 3 decembrie 2010, şi Decizia nr. 246 din 15 martie 2012, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 25 aprilie 2012.
Examinând criticile formulate în prezenta cauzã, Curtea reţine cã, în exercitarea prerogativelor sale privind reglementarea cãilor de atac sau exceptarea de la exercitarea lor, legiuitorul trebuie sã aibã în vedere şi respectarea celorlalte principii şi texte constituţionale de referinţã.
Or, în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, prin eliminarea controlului judiciar al hotãrârilor pronunţate de judecãtorie se aduce atingere principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apãrare, unicitãţii, imparţialitãţii şi egalitãţii justiţiei, golindu-se astfel de conţinut principiul exercitãrii cãilor de atac.
Aceasta deoarece statul are obligaţia de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apãrare. Lipsa cãii de atac împotriva hotãrârii pronunţate de judecãtorie ca primã instanţã în materia circulaţiei pe drumurile publice echivaleazã cu imposibilitatea exercitãrii unui control judecãtoresc efectiv asupra sancţiunilor principale şi complementare, precum şi a mãsurilor tehnico-administrative, reglementate de art. 95-97 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic. Accesul liber la justiţie implicã prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitãri, atât timp cât nu este atinsã substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotãrârea din 26 ianuarie 2006, pronunţatã în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicatã în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006.
Totodatã, în materia circulaţiei pe drumurile publice, Curtea observã cã sancţiunile principale şi complementare, precum şi mãsurile tehnico-administrative au un caracter punitiv şi preventiv vizând ocrotirea unei valori sociale importante, respectiv siguranţa pe drumurile publice, astfel încât lipsa unei cãi de atac aduce atingere - în substanţa sa - dreptului de acces liber la justiţie, astfel cum este consacrat în art. 21 din Legea fundamentalã.
În plus, eliminarea singurei cãi de atac în materia contravenţiilor la circulaţia pe drumurile publice ar echivala cu golirea de conţinut a dispoziţiilor art. 129 din Constituţie potrivit cu care "împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Este de necontestat cã legiuitorul poate limita numãrul cãilor de atac, însã, prin norma legalã criticatã, se eliminã singura cale de atac şi anume recursul.
Curtea constatã aşadar cã eliminarea controlului judiciar al hotãrârii pronunţate de judecãtorie în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice aduce atingere art. 129 din Constituţie raportat la dreptul de acces liber la justiţie şi la dreptul la apãrare, reprezentând în acelaşi timp o încãlcare a cerinţelor unui proces echitabil. În plus, prin conduita procesualã diferitã a instanţelor de judecatã, în sensul în care unele administreazã probatoriul în cauze, pe când altele nu intrã în cercetarea fondului, se aduce atingere şi art. 124 alin. (2) din Constituţie privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei. Totodatã, prin prisma argumentelor anterior reţinute, Curtea observã cã sunt încãlcate şi prevederile art. 53 alin. (2) teza finalã din Legea fundamentalã.
Referitor la dispoziţiile constituţionale ale art. 148 privitor la integrarea în Uniunea Europeanã, Curtea observã cã acestea nu au incidenţã în cauzã.
3. Curtea mai observã cã prin Decizia pronunţatã la data de 28 iunie 2011, ca urmare a soluţionãrii cererii nr. 40.301/04, pronunţatã în Cauza Ioan Pop împotriva României, paragraful 27, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a apreciat cã sancţiunea contravenţionalã aplicatã reclamantului în temeiul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice constituie o "acuzaţie în materie penalã" în sensul art. 6 din Convenţie, care trebuie aplicat sub aspectul sãu "penal". Aşa fiind, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului ar putea constata încãlcarea art. 2 paragraful 1 privind dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã din Protocolul nr. 7 la Convenţie.
II. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. XVII din Legea nr. 202/2010, Curtea reţine urmãtoarele:
Dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt criticate sub aspectul sintagmei "dacã prin lege nu se prevede altfel", sintagmã introdusã în urma modificãrii acestui text de lege prin prevederile art. IX din Legea nr. 202/2010.
Prevederile art. XVII din Legea nr. 202/2010 abrogã dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care aveau urmãtorul conţinut: "Hotãrârile judecãtoreşti irevocabile se comunicã pãrţilor."
Cu privire la textele de lege criticate, Curtea observã cã acestea reglementeazã norme de procedurã. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat cã art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege, şi art. 129, în conformitate cu care împotriva hotãrârilor judecãtoreşti pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecatã, inclusiv a condiţiilor de exercitare a cãilor de atac. În acest sens Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.015 din 8 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010.
Curtea mai observã cã dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, respectiv sintagma cuprinsã în acestea, "dacã prin lege nu se prevede altfel", nu aduc atingere, ca reglementare de principiu, accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, atât timp cât instanţele de judecatã, în exercitarea rolului activ, respectã garanţiile unui proces echitabil şi prezumţia de nevinovãţie a contravenienţilor.
În final, Curtea mai observã cã nu poate fi primitã nici critica potrivit cãreia dispoziţiile art. XVII din Legea nr. 202/2010 aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), întrucât contravenienţilor nu li se mai comunicã prin intermediul instanţei de judecatã hotãrârile irevocabile pronunţate, spre deosebire de toate celelalte categorii de justiţiabili. Aceasta, deoarece prin abrogarea dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 212/2008, hotãrârile judecãtoreşti irevocabile nu se mai comunicã niciunei pãrţi în proces, indiferent de materia în care acestea sunt pronunţate.
Prin urmare, pentru considerentele anterior menţionate, Curtea urmeazã sã respingã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. XVII din Legea nr. 202/2010 ca neîntemeiatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Ilie Ionel Ciuclea în Dosarul nr. 1.892/284/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ, de Valentin Dediu în Dosarul nr. 3.644/330/2010 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilã, de Liviu Niculoiu în Dosarul nr. 6.376/221/2010 al Judecãtoriei Deva, de Ovidiu Nicolae Ţap în Dosarul nr. 3.416/84/2011 al Tribunalului Sãlaj - Secţia civilã, de Mãdãlina Valeria Tudose în Dosarul nr. 11.614/315/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilã şi de contencios administrativ şi fiscal, de Emil Florian Şerban în Dosarul nr. 5.952/288/2011 al Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilã şi constatã cã dispoziţiile art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale.
2. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Ilie Ionel Ciuclea în Dosarul nr. 1.892/284/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
3. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, excepţie ridicatã de Valentin Dediu în Dosarul nr. 3.644/330/2010 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Prezenta decizie se comunicã celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 mai 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
_______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
