Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 50*) din 4 februarie 2014  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 50*) din 4 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 17 aprilie 2014
---------
    *) A se vedea şi opinia separată ataşată Deciziei nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014.


    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Toni Greblă - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Fabian Niculae - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, excepţie ridicată de Nufăr Vasile Costencov, Valentin Luca şi Valentina Strătilă în Dosarul nr. 3.532/118/2013 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 793D/2013.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor.
    Procedura de citare este legal îndeplinită.
    Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 814D/2013 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I, III şi V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, excepţie ridicată de Mihalache Radu şi Petre Radu în Dosarul nr. 730/120/2013 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor.
    Procedura de citare este legal îndeplinită.
    Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 814D/2013 la Dosarul nr. 793D/2013.
    Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor.
    Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 814D/2013 la Dosarul nr. 793D/2013, care este primul înregistrat.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013, pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    Prin încheierile din 11 octombrie 2013 şi 6 noiembrie 2013, pronunţate în dosarele nr. 3.532/118/2013 şi nr. 730/120/2013, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, respectiv, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I, III şi V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006.
    Excepţia a fost ridicată de Nufăr Vasile Costencov, Valentin Luca, Valentina Strătilă, Mihalache Radu şi Petre Radu în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor de acordare de despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate creează o situaţie discriminatorie între persoanele îndreptăţite la plata despăgubirilor care au primit deja sumele de bani cuvenite înainte de emiterea ordonanţei de urgenţă şi cele care nu l-au primit încă, fiind nevoite să mai aştepte 10 ani pentru ca debitorul să îşi execute obligaţia. La această situaţie s-a ajuns din cauza instituţiilor statului competente să soluţioneze dosarele de despăgubiri.
    Autorii excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că este vădit neconstituţională eşalonarea tranşelor pe o perioadă de 10 ani, în condiţiile în care, până în prezent, plăţile s-au făcut în două tranşe pe o perioadă de 2 ani. Măsura adoptată nu este necesară într-o societate democratică, iar România nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie. Se mai arată că instanţa de la Strasbourg a statuat în Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, că autorităţile nu pot invoca lipsa disponibilităţilor băneşti sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti sau a unei decizii administrative prin care s-a constatat cuantumul unei despăgubiri. Se mai menţionează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la noţiunea de bun (Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Viaşu împotriva României), precum şi cu privire la principiul proporţionalităţii prin raportare la dreptul de proprietate (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Maşiniexportimport Industrial Group împotriva României).
    Pe de altă parte, prin abrogarea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 şi a art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcţionarea Comisiei centrale şi a comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, şi introducerea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, se încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât, deşi ar fi trebuit să primească compensaţii încă din anul 2001, practic le vor primi din anul 2014, conform noilor dispoziţii.
    De asemenea, dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale fiind adoptate pe calea unei ordonanţe de urgenţă în condiţiile în care, pe de o parte, nu este satisfăcută cerinţa existenţei unei situaţii extraordinare, iar pe de altă parte nu este respectată cerinţa de nu fi afectate drepturile şi libertăţile fundamentale. În cazul de faţă se produce o veritabilă expropriere.
    Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale.
    În opinia instanţei, dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, având în vedere că se aplică în egală măsură persoanelor beneficiare ale Legii nr. 9/1998.
    În ceea ce priveşte dreptul de proprietate, instanţa apreciază că textele criticate nu aduc atingere existenţei dreptului de proprietate, nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanţă asupra statului, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată şi hotărârile emise în temeiul legilor reparatorii.
    Prin eşalonarea dispusă este afectată, într-adevăr, celeritatea procedurilor, fără însă a fi afectată esenţa dreptului, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998, ale Legii nr. 290/2003 şi ale Legii nr. 393/2006 nefiind refuzată.
    Nu se poate susţine nici depăşirea prin ordonanţa de urgenţă a domeniului de reglementare atribuit acestei categorii de acte normative, întrucât prin aceasta nu se reglementează în domeniul legilor constituţionale şi nici nu are ca obiect măsuri de natură a afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturi sau libertăţi fundamentale, drepturi electorale sau măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică, astfel că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) şi art. 61 din Constituţie.
    Instanţa apreciază că nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate invocată în raport de dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, câtă vreme lipsa de intervenţie ar fi avut drept consecinţă imposibilitatea menţinerii echilibrelor bugetare, nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvern, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar, aspecte menţionate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013.
    Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale.
    Se apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 are în vedere rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar şi derogatorii de la dreptul comun. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză.
    Prin măsurile reglementate, Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata eşalonată a despăgubirilor, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică naţională şi internaţională.
    Nu se poate reţine existenţa unei discriminări, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere, situaţie ce nu se regăseşte în prezenta cauză.
    Curtea a reţinut că măsura eşalonării plăţii despăgubirilor este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidenţa acesteia.
    Se reţine şi faptul ca dispoziţiile legale menţionate nu modifică un raport de drept substanţial stabilit anterior intrării sale în vigoare, ci doar eşalonează plata despăgubirilor stabilite prin titluri emise şi neachitate integral până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, respectiv prin titluri ce se vor emite ulterior acestui moment, motiv pentru care nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. I şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, în Dosarul nr. 793D/2013, şi ale dispoziţiilor art. I, III şi V ale aceleiaşi ordonanţe de urgenţă, în Dosarul nr. 814D/2013. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013.
    În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 115 alin. (4) şi (6) privind instituţia delegării legislative.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 sunt neconstituţionale.
    Curtea a reţinut că măsura instituită prin ordonanţa de urgenţă criticată, de reeşalonare a unor debite ale statului pe o durată de 10 ani, nu poate fi considerată una de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că persoana îndreptăţită suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.
    Deşi legiuitorul delegat a invocat un scop legitim al măsurii criticate, şi anume promovarea unei modalităţi de plată care să permită în acelaşi timp despăgubirea tuturor persoanelor îndreptăţite, dar şi respectarea ţintei de deficit bugetar anual, totuşi, instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unei creanţe asupra statului (după ce creanţele erau deja exigibile în baza primei eşalonări) nu satisface exigenţele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului de creanţă, constituind, din acest punct de vedere, o ingerinţă disproporţionată asupra dreptului.
    Mai mult, astfel cum rezultă din Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului general consolidat se referă doar la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât nici din acest punct de vedere nu este justificată instituirea unui termen de zece ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, Legii nr. 290/2003, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 393/2006.
    În consecinţă, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 afectează, în sens negativ, dreptul fundamental la proprietate, astfel cum înţelesul constituţional al verbului "a afecta" a fost definit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, contravenind în acest mod dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală.
    Curtea observă că în această împrejurare devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Având în vedere şi faptul că actele de sesizare ale Curţii Constituţionale sunt anterioare deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, prezenta excepţie urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
    Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţele de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul cod de procedură civilă, după caz.

    Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, excepţie ridicată de Nufăr Vasile Costencov, Valentin Luca, Valentina Strătilă în Dosarul nr. 3.532/118/2013 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Mihalache Radu şi Petre Radu, în Dosarul nr. 730/120/2013 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2014.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                 Fabian Niculae

                                    ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016