Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 50 din 23 martie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 105/1997 pentru sanctionarea obiectiunilor, contestatiilor si a plangerilor asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor, mai putin ale art. 9, 11 si 12 din lege
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Florin Bucur Vasilescu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii nr. 105/1997 , ridicatã de Societatea Comercialã "Ferom" - S.A. Tulcea în Dosarul nr. 2.021/1998 al Curţii de Apel Constanta - Secţia contencios administrativ. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 16 martie 1999 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 23 martie 1999.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Curtea de Apel Constanta - Secţia contencios administrativ, prin Încheierea din 26 noiembrie 1998, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>Legii nr. 105/1997 , mai puţin a art. 9, 11 şi 12 din lege, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Ferom" - S.A. Tulcea. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile <>Legii nr. 105/1997 , mai puţin ale art. 9, 11 şi 12, incalca prevederile art. 123 şi 125 din Constituţie privind înfãptuirea justiţiei şi instanţele judecãtoreşti. Se arata ca "instituirea prin lege a cãilor de atac adresate aceluiaşi organ sau forului sau superior înseamnã înfiinţarea de instanţe judecãtoreşti, în afarã cadrului constituţional". S-a mai susţinut ca <>Legea nr. 105/1997 incalca art. 21 din Constituţie, potrivit cãruia orice persoana se poate adresa justiţiei şi nici o lege nu poate îngrãdi acest drept, deoarece limiteazã accesul liber la justiţie prin instituirea de taxe de timbru şi prin reglementarea unei proceduri administrative. Totodatã s-a susţinut ca <>Legea nr. 105/1997 contravine art. 47 din Constituţie, în conformitate cu care organizaţiile legal constituite au dreptul sa adreseze petiţii autoritãţilor publice, iar exercitarea dreptului de petiţionare este scutitã de taxa. Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata apreciazã excepţia ca neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile <>Legii nr. 105/1997 nu contravin prevederilor art. 123 şi 125 din Constituţie, deoarece instituirea procedurilor administrativ-jurisdicţionale este de competenta exclusiva a legiuitorului şi are drept scop soluţionarea mai rapida a unor categorii de litigii şi descongestionarea instanţelor de judecata de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceasta cale. Cat priveşte susţinerea ca legea atacatã incalca art. 21 din Constituţie, prin instituirea de taxe de timbru şi a unei proceduri administrative, instanta o apreciazã, de asemenea, ca neîntemeiatã. Se arata astfel ca taxele de timbru achitate în soluţionarea contestaţiilor sau plangerilor pot fi restituite la cerere, integral sau parţial, conform <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 105/1997 , în raport cu admiterea integrala sau parţialã a acestora. Totodatã instituirea procedurii administrativ-jurisdicţionale nu ingradeste accesul liber la justiţie, deoarece acest principiu presupune libertatea neingradita a celor interesaţi "de a utiliza procedurile instituite de legiuitor, deci şi cele speciale stabilite în considerarea unor situaţii deosebite, în formele şi în modalitãţile prevãzute de lege". Instanta apreciazã a fi neîntemeiatã şi susţinerea în sensul cãreia se incalca dispoziţiile art. 47 din Constituţie. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul sau de vedere preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece instituirea cãilor administrativ-jurisdicţionale de soluţionare a contestaţiilor impotriva actelor de control ale organelor Ministerului Finanţelor este de competenta legiuitorului, prin aceasta urmãrindu-se soluţionarea mai rapida a acestora şi descongestionarea instanţelor judecãtoreşti. Prin plata unei taxe de timbru pentru contestaţiile în cauza nu este încãlcat liberul acces la justiţie şi nici dreptul de petiţionare, deoarece sumele plãtite cu acest titlu se restituie, la cerere, în raport cu admiterea contestaţiei. În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât <>Legea nr. 105/1997 a prevãzut o cale administrativã de soluţionare a plangerilor, care nu are nici o legatura cu împiedicarea accesului la justiţie sau cu dispoziţiile art. 123 şi 125 din Constituţie. Prin art. 9 din lege se prevede ca impotriva deciziei Ministerului Finanţelor se poate face acţiune la instanta judecãtoreascã. Prevederile <>Legii nr. 105/1997 , se arata în continuare, nu incalca nici art. 47 din Constituţie, deoarece în speta nu ne aflam în fata unei "petiţii", ci în prezenta unei cai administrative de atac, în cadrul unei proceduri administrativ-jurisdicţionale. Cat priveşte taxele de timbru, prevãzute la <>art. 6 din Legea nr. 105/1997 , se susţine ca acestea asigura suportarea cheltuielilor unui serviciu public, datorate de agenţii economici aflaţi în culpa prin neîndeplinirea obligaţiilor lor legale. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile autorului exceptiei, ale reprezentantului Ministerului Finanţelor, ale procurorului, concluziile scrise ale Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat Tulcea, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, retine urmãtoarele: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia ridicatã. Curtea Constituţionalã constata ca prin <>Legea nr. 105/1997 este reglementatã o procedura administrativã pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor privind sumele constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, prin care cei mentionati solicita diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, contribuţiilor la fondurile speciale, a majorãrilor de întârziere sau a penalitatilor şi amenzilor ori a altor sume. Competenta de soluţionare aparţine organului care a întocmit actul de impunere sau de control, precum şi, dupã caz, organelor ierarhic superioare. Asupra unor dispoziţii din <>Legea nr. 105/1997 Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 134 din 20 octombrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 9 februarie 1999, şi, respectiv, prin Decizia nr. 175 din 15 decembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, prin care s-a reţinut ca procedura instituitã prin <>Legea nr. 105/1997 nu poate fi consideratã o încãlcare a art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, deoarece, pe de o parte, obiecţiile, contestaţiile sau plângerile formulate impotriva contravenţiilor şi actelor de control financiar sunt soluţionate prin hotãrâre motivatã de şeful organului care a încheiat procesul-verbal sau actul de control respectiv, iar pe de alta parte, impotriva acestei hotãrâri petentul poate formula contestaţie, care se soluţioneazã, prin emiterea unei dispoziţii, de cãtre direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului Bucureşti, dupã caz. Impotriva acestei dispoziţii se poate formula plângere la Ministerul Finanţelor, iar impotriva deciziei Ministerului Finanţelor este deschisã calea acţiunii în justiţie conform <>art. 9 din Legea nr. 105/1997 . <>Legea nr. 105/1997 , reglementand o modalitate procedurala prealabilã acţiunii la instanţele judecãtoreşti, nu contravine art. 123 şi 125 din Constituţie, întrucât nu se constituie o instanta judecãtoreascã în înţelesul acestor prevederi ale legii fundamentale. Referitor la legitimitatea constituţionalã a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, Curtea Constituţionalã a statuat, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, ca instituirea unor proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale cat timp decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacatã în fata unei instanţe judecãtoreşti şi ca "existenta unor organe de jurisdicţie nu poate sa ducã la înlãturarea intervenţiei instanţelor judecãtoreşti, în condiţiile stabilite de lege". În atare situaţie "este exclusa posibilitatea ca un organ al administraţiei publice, chiar cu activitate jurisdicţionalã, sa se substituie instanţei judecãtoreşti", astfel ca pãrţilor nu li se limiteazã exercitarea unui drept consfintit de Constituţie. Prin <>art. 3-5 din Legea nr. 105/1997 se prevede o anumitã forma de recurs administrativ, iar în art. 6 din lege este reglementatã taxa de timbru pentru cãile de atac. Autorul exceptiei susţine ca instituirea unei taxe de timbru este neconstitutionala, deoarece în cauza sunt aplicabile dispoziţiile art. 47 din Constituţie referitoare la dreptul de petiţionare, iar exercitarea acestuia este scutitã de taxa. Curtea Constituţionalã constata ca nu este vorba despre o petiţie, ci de o cale administrativã de atac, nefiind aplicabile în aceasta speta prevederile art. 47 din Constituţie. Aprecierea constituţionalitãţii instituirii unor taxe de timbru în cadrul recursului administrativ poate fi facuta numai în raport cu dispoziţiile art. 48 din Constituţie. Acest text nu cuprinde nici o menţiune referitoare la timbrare. Sub acest aspect nu exista nici o interdicţie care sa indreptateasca netimbrarea recursurilor în contencios administrativ. Prevederile art. 48 alin. (2) din Constituţie dispun ca limitele şi condiţiile exercitãrii drepturilor prevãzute la alin. (1) se stabilesc prin lege organicã, care în speta este <>Legea nr. 29/1990 . Or, art. 3 din aceasta lege prevede, în ceea ce priveşte recursul administrativ ierarhic, ca organele care soluţioneazã aceste plângeri, precum şi condiţiile de rezolvare se vor stabili prin lege. În cazul de fata aceasta lege este <>Legea nr. 105/1997 care, printre alte condiţii pe care le conţine, prevede şi timbrarea ad valorem, justificarea ei fiind determinata de stavilirea unor abuzuri care s-ar putea comite în exercitarea dreptului respectiv, dacã orice sesizare ar fi scutitã de timbrare. Pentru motivele arãtate excepţia de neconstituţionalitate urmeazã a fi respinsã.
Având în vedere prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1)) lit. A.c) şi ale <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii nr. 105/1997 pentru sancţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, mai puţin ale art. 9, 11 şi 12 din lege, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Ferom" - S.A. Tulcea în Dosarul nr. 2.021/1998 al Curţii de Apel Constanta - Secţia contencios administrativ. Definitiva. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 23 martie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
OPINIE SEPARATĂ
Dispoziţiile <>art. 6 din Legea nr. 105/1997 , potrivit cãrora: "Contestaţiile adresate direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, dupã caz, sunt supuse unei taxe de timbru de 2% la suma contestatã, dar nu mai puţin de 10.000 lei, iar plângerile adresate Ministerului Finanţelor sunt supuse unei taxe de timbru de 1% la suma contestatã, dar nu mai puţin de 10.000 lei", sunt neconstituţionale, întrucât nici o norma constituţionalã nu conferã ministrului finanţelor şi organelor din subordinea sa atribuţii jurisdicţionale, care sa justifice încasarea vreunei taxe de timbru, iar prin condiţiile în care poate fi exercitatã calea administrativã de atac, prevãzutã de lege, se ingradeste accesul liber la justiţie. I. Examinarea şi soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor, formulate impotriva constatãrilor şi dispoziţiilor organelor Ministerului Finanţelor, abilitate sa efectueze acte de control sau de impunere, nu pot fi considerate activitãţi jurisdicţionale pentru mai multe motive: 1. Constituţia, în capitolul V "Administraţia publica", Secţiunea 1 "Administraţia publica centrala de specialitate", art. 116 alin. (1), prevede ca "Ministerele se înfiinţeazã, se organizeazã şi funcţioneazã potrivit legii". Nici în acest articol, dar nici în tot capitolul nu se prevede ca autoritãţile administraţiei publice ar avea şi atribuţii jurisdicţionale sau ca legea de organizare şi funcţionare le-ar putea conferi asemenea atribuţii. În cazul în care constituantã ar fi dorit sa le confere asemenea atribuţii, ar fi prevãzut în mod expres aceasta, cum a prevãzut-o pentru Curtea de Conturi: "Curtea exercita şi atribuţii jurisdicţionale (art. 139 alin. (1) teza a 2-a din Constituţie)." Organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor nu sunt reglementate prin lege, ci prin Hotãrârea Guvernului nr. 447 din 12 august 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 18 august 1997. În art. 1 al acestei hotãrâri se prevede ca "Ministerul Finanţelor se organizeazã şi funcţioneazã ca organ al administraţiei publice centrale de specialitate, cu rol de sinteza, care aplica strategia şi programul Guvernului în domeniul finanţelor publice". Printre atribuţiile Ministerului Finanţelor se prevede în art. 3 pct. 38 ca "soluţioneazã, în conformitate cu prevederile legale, plângerile, contestaţiile, cererile de revizuire şi apelurile persoanelor fizice şi juridice, îndreptate impotriva modului de rezolvare a acestora de cãtre organele Ministerului Finanţelor", dar nu se califica aceasta atribuţie ca având caracter jurisdicţional. De altfel, o hotãrâre a Guvernului nu are puterea de a abilita legiuitorul sa reglementeze într-un anume mod rezolvarea reclamatiilor adresate ministerului impotriva actelor organelor din subordinea sa. 2. Potrivit definitiei date în <>art. 1 din Legea nr. 105/1997 , "Obiectiunile, contestaţiile şi plângerile formulate în condiţiile prezentei legi sunt cai administrative de atac prin care se solicita diminuarea sau anularea, dupã caz, a impozitelor, taxelor, a contribuţiilor la fondurile speciale, a majorãrilor de întârziere sau a penalitatilor şi amenzilor ori a altor sume constatate şi aplicate de organele Ministerului Finanţelor, abilitate, potrivit legii, sa efectueze acte de control sau de impunere". Aceasta caracterizare de "cale administrativã de atac" nu poate fi extinsã în sensul ca înseamnã şi activitate jurisdicţionalã. Obiectiunile, contestaţiile şi plângerile sunt îndreptate impotriva actelor încheiate de personalul angajat la organele Ministerului Finanţelor. Aceste acte pot fi perfect legale şi temeinice, dar, în anumite cazuri, pot fi şi nelegale sau nefondate. Actele organelor fiscale pot fi nefondate sau chiar nelegale, din cauza incompetentei, neglijentei, superficialitatii ori abuzului persoanelor care le-au instrumentat. Nici una dintre aceste posibilitãţi nu poate fi exclusa de plano. Nelegalitatea sau netemeinicia poate fi realã ori doar presupusa de persoana vizata, care apreciazã în mod diferit situaţia de fapt ori dispoziţiile legale incidente. Important este însã faptul ca atât direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, cat şi Ministerul Finanţelor sunt sesizate pentru a examina şi a se pronunţa asupra legalitãţii şi temeiniciei actelor încheiate de personalul din subordine. Or, aceasta activitate nu are caracter jurisdicţional. 3. Pornind de la natura Ministerului Finanţelor şi a organelor sale, de autoritãţi ale administraţiei publice, activitatea lor, desfasurata în conformitate cu dispoziţiile <>Legii nr. 105/1997 , în lumina prevederilor constituţionale, este susceptibilã de a fi caracterizatã sub unul dintre urmãtoarele doua aspecte: a) Activitatea de soluţionare a unor petiţii, când reclamaţia impotriva actului funcţionarului din cadrul organului financiar este formulatã de o persoana fizica. În aceasta acceptiune este vizat art. 47 din Constituţie, care în alin. (1) prevede ca: "Cetãţenii au dreptul sa se adreseze autoritãţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor". Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede ca "Exercitarea dreptului de petiţionare este scutitã de taxa". b) Soluţionarea unei reclamaţii administrative, prealabile promovãrii acţiunii în justiţie. O asemenea activitate se desfãşoarã pe baza dreptului prevãzut la art. 48 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia: "Persoana vãtãmatã într-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obţinã recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei" şi alin. (2): "Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã." <>Legea nr. 105/1997 este o lege ordinarã. Textul constituţional citat constituie temeiul organizãrii şi functionarii contenciosului administrativ. Aceasta activitate este reglementatã prin <>Legea nr. 29 din 7 noiembrie 1990 , anterioarã adoptãrii Constituţiei. Aceasta lege prevede la art. 5 alin. 1 ca "Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considera vãtãmat se va adresa, pentru apãrarea dreptului sau, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevãzut la art. 1 alin. 2, autoritãţii emitente care este obligatã sa rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta". Rezolvarea acestei reclamaţii însã nu este calificatã ca activitate jurisdicţionalã şi nu este supusã nici unei taxe. <>Art. 7 din Legea nr. 29/1990 impune plata taxelor de timbru doar la acţiunile introduse în justiţie. Nu omitem nici faptul ca <>art. 4 din Legea nr. 29/1990 reglementeazã recursul impotriva actelor administrativ-jurisdicţionale, dar actele atacate trebuie sa emane de la organe administrative investite cu atribuţii jurisdicţionale pe temei constituţional, ceea ce, în cazul organelor Ministerului Finanţelor, nu exista. 4. Orice activitate jurisdicţionalã trebuie sa respecte principiul contradictorialitãţii. Acest principiu însã nu se regaseste nici în prevederile <>Legii nr. 105/1997 şi nici în cele ale Normelor metodologice de aplicare unitarã a procedurii de soluţionare a obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor privind impozitele, taxele, alte venituri bugetare şi fonduri speciale, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.495 din 22 august 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232, din 5 septembrie 1997. În pct. 9.10. din norme se prevede ca: "În vederea verificãrii sau constatãrii unor situaţii de fapt, precizate de petenti la depunerea contestaţiilor, în cazuri justificate, organul de soluţionare a acestora poate dispune verificãri pe teren, la care va participa şi un reprezentant al organului care a emis hotãrârea atacatã." Organul de soluţionare nu rezolva un litigiu ivit între mai multe pãrţi cu interese contrare, ci se pronunţa asupra acuzatiilor de nelegalitate sau de netemeinicie, aduse actelor încheiate de organele sau de persoanele din subordinea sa. La rezolvarea acestor cazuri nici nu se cere prezenta persoanelor care pretind ca au fost lezate în drepturile lor. 5. Dupã cum rezulta şi din prevederile Legii nr. 146/1997, taxele de timbru sunt proprii acţiunilor şi cererilor introduse la instanţele judecãtoreşti, celor adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie, precum şi actelor notariale. Pot fi pretinse taxe, în condiţiile constituţionale şi legale, şi pentru îndeplinirea unor acte administrative, cum sunt: eliberarea de licenţe sau autorizaţii, atestarea unor fapte, eliberarea de adeverinte şi altele. În asemenea cazuri, impunerea plãţii taxelor se justifica prin prestarea unor servicii, solicitate autoritãţilor administraţiei publice. Nu este cazul însã atunci când se solicita anularea ori modificarea unui act, pretins abuziv, nelegal sau nefondat, al organului sau al persoanei din subordinea autoritãţii cãreia i se adreseazã cererea. Art. 15 lit. m) din Legea nr. 146/1997 prevede scutirea de taxe judiciare de timbru în acţiunile şi cererile referitoare la "amenzile de orice fel". <>Legea nr. 105/1997 nu prevede nici mãcar aceasta exceptare. II. Actul jurisdicţional, prin definitie, reprezintã un act de infaptuire a justiţiei. Or, potrivit prevederilor art. 125 alin. (1) din Constituţie, "Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege". Constituţia putea sa prevadã, cu caracter de excepţie, şi posibilitatea îndeplinirii şi de cãtre alte organe a unor acte jurisdicţionale premergãtoare declansarii acţiunii în justiţie, dupã cum a şi fãcut-o în cazul Curţii de Conturi, dar nu a dorit sa confere asemenea atributiii şi autoritãţilor administraţiei publice. III. Potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, "Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime", iar la alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede ca "Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept". Jurisprudenta Curţii Constituţionale este constanta în a statua ca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, evident dacã aceasta se face în limitele prevederilor constituţionale şi ale legii, nu este contrarã principiului accesului liber la justiţie atât timp cat decizia organului administrativ poate fi atacatã la instanta judecãtoreascã (Decizia nr. 36 din 17 februarie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998). Întrucât, pe baza dispoziţiilor <>art. 9 alin. 1 din Legea nr. 105/1997 , impotriva deciziilor Ministerului Finanţelor se poate face acţiune la instanta judecãtoreascã competenta, potrivit legii, procedura instituitã prin aceasta lege nu ingradeste liberul acces la justiţie (Decizia nr. 134 din 20 octombrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 9 februarie 1999). Curtea Constituţionalã a reţinut, în jurisprudenta sa, şi faptul ca nici o norma constituţionalã nu prevede gratuitatea actului de justiţie, iar stabilirea unor taxe judiciare de timbru, în limite rezonabile, nu este de natura sa ingradeasca accesul liber la justiţie (Decizia nr. 30 din 23 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999). Stabilirea gradelor de jurisdicţie, a competentei instanţelor judecãtoreşti, a procedurilor de urmat în fata acestora, a cãilor de atac, precum şi a taxelor judiciare de timbru datorate în diferite situaţii, Constituţia o lasa la opţiunea legiuitorului, fãrã ca prin aceasta sa fie îngrãdit liberul acces la justiţie. Problema se pune însã altfel în cazul în care, prin lege, cum este şi <>Legea nr. 105/1997 , se instituie o procedura administrativã obligatorie, prealabilã acţiunii în justiţie, condiţionatã şi ea de plata unor taxe de timbru substanţiale. Nu se poate susţine ca taxele de timbru prevãzute la <>art. 6 din Legea nr. 105/1997 ar avea rolul de a descuraja promovarea cu rea-credinţa a unor contestaţii şi plângeri, numai în scopul amânãrii plãţii impozitelor sau a altor sume datorate. Legea nu prevede ca exercitarea caii administrative de atac ar suspenda executarea obligaţiei de plata. Actele organelor fiscale, prin care se stabileşte obligaţia de plata "a impozitelor, a contribuţiilor la fondurile speciale, a majorãrilor de întârziere sau a penalitatilor şi amenzilor ori a altor sume constatate şi aplicate", constituie titluri executorii şi se pun imediat în executare prin blocarea conturilor agenţilor economici sau prin alte mãsuri de executare silitã (art. 10 din Ordonanta Guvernului nr. 11 din 23 ianuarie 1996 privind executarea creanţelor bugetare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996). Chiar şi în situaţia în care constatãrile organului fiscal sunt contrare dispoziţiilor legale ori se bazeazã pe calcule gresite, s-ar putea ca persoana lezata printr-o dispoziţie nefondata sa nu aibã puterea financiarã necesarã pentru a plati, în prealabil, pe lângã sumele considerate ca datorate, taxele de timbru la introducerea contestaţiei, apoi a plângerii şi, mai apoi, a acţiunii în justiţie. Într-o atare ipoteza exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei este, în mod obiectiv, îngrãditã. Aceasta ingradire a exerciţiului dreptului nu se inlatura nici prin dispoziţia alin. 2 al <>art. 6 din Legea nr. 105/1997 , potrivit cãreia "Sumele plãtite cu titlu de taxe de timbru, aferente contestaţiei şi plângerii, se restituie, la cerere, integral sau parţial, în raport cu admiterea integrala sau parţialã a acestora". Lipsa sau insuficienta mijloacelor financiare o impiedica pe persoana vãtãmatã sa se planga chiar şi la Ministerul Finanţelor ori sa-şi continue demersul, în apãrarea drepturilor sale, în justiţie. Chiar şi în cazul în care dispune iniţial de aceste mijloace financiare, indisponibilizarea lor pe o perioada de 5 luni, cat dureazã procedura administrativã, şi pe o alta perioada nelimitatã, cat dureazã procedura în justiţie, poate determina un faliment total. În concluzie, apreciez ca dispoziţiile <>art. 6 din Legea nr. 105/1997 incalca prevederile art. 21 alin. (1) şi (2), ale art. 47 alin. (3), ale art. 48 alin. (1) şi ale art. 125 alin. (1) din Constituţie.
Judecãtor, Kozsokar Gabor
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
