Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 5*) din 23 februarie 1993 exceptia de neconstitutionalitate cu privire la art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea taranimii, art. 35 alin. 3 si 4, precum si art. 22 din Legea fondului funciar nr. 18/1991
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 17 iunie 1993
---------
*) Decizia nr. 5 a rãmas definitiva ca urmare a Deciziei nr. 24 din 4 mai 1993 a Curţii Constituţionale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1993.
Mihai Constantinescu - preşedinte
Antonie Iorgovan - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , constata ca prin cererea înregistratã la Judecãtoria sectorului agricol Ilfov, formând obiectul Dosarului nr. 4302/1991, Ungureanu Teodoru-Marian, în nume propriu şi ca reprezentant al mamei sale, Ungureanu Nastasia, a atacat hotãrârea Comisiei municipale Bucureşti de aplicare a Legii fondului funciar prin care li s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unui teren agricol de 2.400 mp, pe care se afla o locuinta vândutã de ei în anul 1982, şi a solicitat instanţei reconstituirea acestui drept pentru suprafata de 2.150 mp, restul de 250 mp trecând în folosinta cumparatoarei locuinţei.
Comisia municipiului Bucureşti de aplicare a <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , ca şi alte organe cãrora reclamanţii s-au adresat - Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Primãria sectorului agricol Ilfov -, au rãspuns în sensul ca proprietarul locuinţei beneficiazã de prevederile <>art. 35 şi 22 din Legea nr. 18/1991 , acestuia revenindu-i în proprietate terenul.
La termenul de 17 iulie 1992, reclamanţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate cu privire la <>art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele mãsuri pentru stimularea ţãrãnimii, art. 35 alin. 3 şi 4, precum şi <>art. 22 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , sustinand în esenta ca aceste dispoziţii instituie un regim juridic discriminatoriu între foştii proprietari cu drepturi depline şi cumpãrãtorii de locuinţe care la data de 1 ianuarie 1990 nu aveau decât simpla calitate de beneficiari ai unui drept de folosinta, conducand la o imbogatire fãrã just temei şi de aceea sunt neconstituţionale, fiind contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 41 alin. (1)-(5), art. 42 şi art. 49 din Constituţie.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost completatã la termenul de 4 septembrie 1992, în sensul ca reclamanţii au invocat şi faptul ca prevederile <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 16, art. 20, art. 21, art. 49 şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, deoarece textul ar avea ca scop sa sustragã controlului constituţionalitãţii o serie de acte normative emise în perioada 22 decembrie 1989 - 98 decembrie 1991, deşi sunt contrare prevederilor Constituţiei din 1991.
Comisia municipiului Bucureşti de aplicare a <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 - legal citata - nu s-a prezentat în fata instanţei şi nici nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, deşi i s-au comunicat memoriile reclamanţilor în legatura cu aceasta problema.
Judecãtoria sectorului agricol Ilfov apreciazã ca "modul în care a fost formulatã şi motivatã excepţia de neconstituţionalitate nu poate duce decât la respingerea acesteia".
Fiind sesizatã prin Încheierea Judecãtoriei sectorului agricol Ilfov din 6 noiembrie 1992, transmisã la 15 ianuarie 1993,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
luând act de susţinerea reclamanţilor şi de poziţia instanţei de judecata, având în vedere dispoziţiile art. 144 lit. c) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, ale <>art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 , art. 35 alin. 3 şi 4 şi <>art. 22 din Legea nr. 18/1991 , precum şi prevederile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În legatura cu neconstituţionalitatea <>art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 , art. 35 alin. 3 şi 4 şi <>art. 22 din Legea nr. 18/1991 , este de observat ca aceste dispoziţii legale sunt anterioare Constituţiei din 1991, dar excepţia nu are în vedere aplicarea unei legi anterioare dupã intrarea în vigoare a Constituţiei şi deci nu se pune problema de a alege între competenta instanţei în cãderea cãreia este aplicarea legii şi competenta Curţii Constituţionale, ci este vorba de efectele aplicãrii dispoziţiilor legale anterioare Constituţiei, adicã de admisibilitatea exceptiei de neconstituţionalitate, astfel încât competenta aparţine numai Curţii.
Curtea Constituţionalã este, de asemenea, competenta sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii art. 26 alin. (3) din Legea 47/1992, de aceasta data fiind în prezenta unei dispoziţii legale adoptate dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, în legatura cu care nu se pune problema aplicãrii de cãtre instanta de judecata a prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituţie.
Examinând textele considerate neconstituţionale, se constata ca <>art. 8 alin. 1 din Decretul-lege nr. 42/1990 prevede ca "terenul aferent casei de locuit şi anexelor gospodãreşti, precum şi curtea şi gradina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particularã a deţinãtorilor; acestea pot fi înstrãinate şi lãsate moştenire", dispunandu-se apoi ca acest teren, împreunã cu lotul ce putea fi atribuit în folosinta membrului cooperator, nu putea depãşi suprafata de 6.000 mp pentru deţinãtorul casei de locuit.
Pe de alta parte, <>art. 35 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 dispune ca "terenurile atribuite în folosinta pe durata existenţei construcţiilor dobanditorilor acestora, ca efect al preluãrii terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor <>art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localitãţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinta a terenului, proprietari ai locuinţelor", iar prin alin. 4 se stabileşte ca "dispoziţiile art. 22 rãmân aplicabile". Potrivit alin. 1 din acest ultim text "sunt şi rãmân în proprietatea privatã a cooperatorilor sau, dupã caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau de domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodãreşti, precum şi curtea şi gradina din jurul acestora, determinate potrivit <>art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele mãsuri pentru stimularea ţãrãnimii". În alin. 2 se precizeazã ca "dispoziţiile alineatului 1 se aplica şi persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator".
Fiind vorba de dispoziţiile legale anterioare Constituţiei, ce se pretinde ca sunt contrare acesteia, se pune problema soluţionãrii conflictului de legi în timp şi deci trebuie deosebit dupã cum constituirea dreptului subiectiv s-a fãcut potrivit legii anterioare ori în conformitate cu legea posterioarã. Este evident ca prin dispoziţiile legale mai sunt citate, anterioare Constituţiei, s-a constituit un drept de proprietate asupra terenurilor la care se referã textele respective în favoarea proprietarilor locuinţelor. Asa fiind, legea posterioarã nu poate stinge dreptul de proprietate nãscut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca legea noua sa fie aplicatã retroactiv, ceea ce contravine principiului neretroactivitatii legii, înscris în art. 15 alin. (2) din Constituţie şi care se aplica şi legii fundamentale. Faptul ca dreptul de proprietate constituit potrivit legii anterioare produce efecte şi în prezent, sub imperiul legii posterioare, nu infirma soluţia de mai sus, deoarece nu mai suntem în domeniul neretroactivitatii, ci în acela al aplicãrii imediate a legii noi, astfel încât dreptului de proprietate constituit anterior Constituţiei îi sunt aplicabile prevederile regimului constituţional actual.
Chiar dacã, însã, ar fi vorba de raporturi juridice stabilite pe baza dispoziţiilor legale ce examinam dupã intrarea în vigoare a Constituţiei - ceea ce nu este cazul în dosarul aflat pe rolul Judecãtoriei sectorului agricol Ilfov -, nu rezulta ca textele respective contravin Constituţiei. Trebuie avut în vedere ca sub imperiul <>art. 30 din Legea nr. 58/1974 , în cazul înstrãinãrii construcţiilor, cel care instraina stia ca pierde şi dreptul de proprietate asupra terenului, primind şi o despãgubire, chiar dacã dreptul ca atare nu trecea asupra celui cãruia i se instrainase, ci el dobandea numai un drept real de folosinta. În orice caz, actul era fãcut în cunostinta de cauza. <>Decretul-lege nr. 42/1990 şi <>Legea nr. 18/1991 nu au fãcut altceva decât sa înlãture situaţia nefireasca ca proprietarul locuinţei, care de cele mai multe ori o achizitiona şi în vederea terenului, plãtind în cazul vânzãrii-cumpãrãrii şi un preţ ce reflecta, de regula, existenta terenului, sa fie doar titularul unui drept real de folosinta şi au transformat acest drept în drept de proprietate. În ce mãsura aceste dispoziţii legale privind transformarea dreptului de folosinta în drept de proprietate au fost respectate în fiecare caz în parte nu intra în competenta Curţii Constituţionale, ci a instanţelor de drept comun.
Pe de alta parte, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 54 din Constituţie, potrivit cãrora cetãţenii trebuie sa-şi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu buna-credinţa, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi. Constituţia din 1991 ridica la rangul de principii constituţionale buna-credinţa şi respectul drepturilor altuia. În acest context, nu rezulta ca cel care instrainand construcţia sub imperiul <>Legii nr. 58/1974 şi ştiind ca prin aceasta pierde dreptul de proprietate asupra terenului acţioneazã cu buna-credinţa şi în respectul drepturilor celui cãruia a înstrãinat sau este determinat în acţiunea sa numai de faptul ca în prezent valoarea terenurilor a crescut. Un asemenea mod de a acţiona nu poate fi însã ocrotit de lege, deoarece pune în pericol securitatea circuitului civil. Repunerea în discuţie a unor drepturi subiective care s-au constituit la un moment dat nu poate duce decât la tulburarea raporturilor sociale.
Chiar fãrã aceste considerente subsidiare, excepţia invocatã este inadmisibila, deoarece vine în conflict cu principiul neretroactivitatii legii şi, de aceea, este vadit nefondata.
Cat priveşte <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , a cãrui constitutionalitate este, de asemenea, contestatã, el prevede în teza întâi ca "prevederile alin. (1) şi (2) se aplica numai raporturilor juridice stabilite dupã intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991" iar în teza a doua ca "repararea daunelor suferite anterior intrãrii în vigoare a Constituţiei din 1991 se reglementeazã prin lege".
Pentru interpretarea acestei dispoziţii, trebuie reţinut ca, potrivit legii, Curtea Constituţionalã este garantul actualei Constituţii, urmãrind, printre alte atribuţii, ca legile, regulamentele Parlamentului şi ordonanţele Guvernului, adoptate dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, sa nu încalce dispoziţiile sau principiile acesteia. Sunt supuse însã controlului de cãtre Curte şi legile anterioare Constituţiei, în mãsura în care este vorba de raporturi juridice stabilite, pe baza lor, dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, în condiţiile în care instanta cheamã sa aplice legea anterioarã Constituţiei apreciazã ca nu contravine acesteia şi deci este în vigoare ori dacã, impotriva dispoziţiilor legale, instanta nu se pronunţa asupra acestui aspect şi sesizeazã Curtea sau atunci când - asa cum este cazul în speta - este vorba de efectele aplicãrii legii anterioare Constituţiei, deci de admisibilitatea exceptiei.
Teza întâi din art. 26 alin. (3) este aplicabilã exclusiv legilor anterioare Constituţiei, deoarece este evident ca raporturi juridice pe baza unor legi posterioare acesteia se pot stabili numai dupã intrarea în vigoare a Constituţiei. Dar dispoziţia din art. 26 alin. (3) teza întâi nu se poate aplica şi în cazul drepturilor constituite înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei, deci asupra unor raporturi juridice stabilite înainte de aceasta data, deoarece ar insemna o aplicare retroactivã, ceea ce art. 15 alin. (2) din Constituţie interzice şi ar avea ca efect destabilizarea raporturilor juridice. Soluţia ar fi fost aceeaşi chiar dacã ar fi lipsit dispoziţia înscrisã în prima teza a art. 26 alin. (3), deoarece ea se deduce din regulile generale de rezolvare a conflictelor de legi în timp. Dispoziţia este deci conformã cu Constituţia şi nicidecum nu poate fi apreciatã ca neconstitutionala.
Teza a doua din art. 26 alin. (3) vine sa întãreascã interpretarea de mai sus, deoarece dacã controlul, viza şi drepturile constituite pe baza unor legi anterioare Constituţiei nu mai era necesar sa se prevadã ca repararea daunelor suferite anterior intrãrii în vigoare a Constituţiei din 1991 se reglementeazã prin lege. Recunoscând, implicit, ca prin unele legi anterioare constituţiei din 1991 anumite persoane au suferit daune, Parlamentul şi-a exprimat vointa politica de a elabora o lege care sa repare aceste daune, tocmai pentru ca, datoritã principiului neretroactivitatii legilor, o alta soluţie nu este posibila. Asa fiind, textul nu poate fi considerat neconstitutional.
Deoarece dispoziţiile <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 au în vedere şi ele legile anterioare Constituţiei şi respectarea principiului neretroactivitatii legilor, ceea ce este conform Constituţiei, iar nu impotriva ei, şi cu privire la acest text excepţia este vadit nefondata.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 150 alin. (1) din Constituţie, art. 13 pct. A. lit. c), art. 24 alin. (2) şi <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , în unanimitate.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 , ale alin. 3 şi 4 din art. 35 şi ale <>art. 22 din Legea nr. 18/1991 , precum şi ale alin. (3) din <>art. 26 al Legii nr. 47/1992 , invocate de Ungureanu Teodoru-Marian, în nume propriu şi ca reprezentant al mamei sale, Ungureanu Nastasia, domiciliat în Bucureşti, calea Vacaresti nr. 234, bloc 83, sc. A, et. 5, ap. 23, sectorul 4, în cauza ce formeazã obiectul Dosarului nr. 4302/1991, aflat pe rolul judecãtoriei sectorului agricol Ilfov.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã la 23 februarie 1993.
PREŞEDINTE,
Dr. Mihai Constantinescu
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
