Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 5 din 20 noiembrie 2000 privind admisibilitatii actiunilor prin care se solicita anularea deciziilor fostelor consilii populare judetene de trecere in proprietatea statului a unor imobile in baza Decretului nr. 223/1974 .
Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie, cu privire la problema admisibilitãţii acţiunilor prin care se solicita anularea deciziilor fostelor consilii populare judeţene de trecere în proprietatea statului a unor imobile în baza <>Decretului nr. 223/1974 . Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie. Prim-adjunctul procurorului general a susţinut recursul în interesul legii în sensul stabilirii accesului nelimitat al cetãţenilor la justiţie, potrivit normelor dreptului comun, pe calea exercitãrii acţiunilor în revendicare pentru redobandirea imobilelor preluate de stat în temeiul prevederilor <>Decretului nr. 223/1974 , invederand ca prin aceste prevederi au fost incalcate principiile de baza ale Codului civil ce garanteazã dreptul de proprietate.
SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constata urmãtoarele: Instanţele de judecata nu au un punct de vedere unitar cu privire la soluţionarea acţiunilor în revendicare prin care, pe calea dreptului comun, se reclama încãlcarea dreptului de proprietate imobiliarã ca urmare a aplicãrii prevederilor <>Decretului nr. 223/1974 pe baza deciziilor fostelor consilii populare judeţene de trecere a unor imobile în proprietatea statului. Unele instanţe au considerat ca astfel de acţiuni nu sunt admisibile pe calea dreptului comun, întrucât pentru restituirea imobilelor în discuţie a fost instituitã o procedura specialã prin <>Legea nr. 112/1995 , competenta de soluţionare fiind data comisiilor judeţene constituite în acest scop care, în cazul în care apartamentele "sunt libere" ori sunt locuite de foştii proprietari "în calitate de chiriaşi", dispun "restituirea în natura" cãtre aceştia. Dimpotriva, alte instanţe au statuat ca astfel de cereri sunt admisibile şi potrivit dreptului comun pe calea acţiunii în revendicare. Aceste din urma instanţe au pronunţat soluţii juste. În raport cu celelalte autoritãţi ale statului instanţele judecãtoreşti au un drept de jurisdicţie generalã care le conferã competenta de a judeca, fãrã distincţie, toate conflictele deduse judecaţii şi, ca urmare, orice acţiune având ca obiect reclamarea încãlcãrii în orice mod a dreptului de proprietate. În realizarea acestui principiu, prin art. 21 din Constituţie a fost consacrat accesul liber la justiţie, orice persoana putându-se adresa instanţelor judecãtoreşti pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi intereselor sale legitime; exercitarea acestui drept nu poate fi îngrãditã prin nici o lege. Prin <>art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, s-a prevãzut ca "Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept. Instanţele judecãtoreşti infaptuiesc justiţia în scopul apãrãrii şi realizãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor, precum şi a celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecaţii. Instanţele judeca toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de munca, de familie, administrative, penale, precum şi orice alte cauze pentru care legea nu stabileşte o alta competenta". Tot astfel, prin art. 3 din Codul civil roman s-a prevãzut ca "judecãtorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt ca legea nu prevede, sau ca este întunecatã ori neîndestulãtoare, va putea fi urmãrit ca culpabil de denegare de dreptate". Dar acest drept fundamental al unei persoane de a se adresa justiţiei este consacrat şi în tratatele internaţionale pe care România le-a ratificat şi, ca urmare, a devenit parte. Astfel, prin art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, adoptatã de Consiliul Europei la 4 noiembrie 1950, amendata prin Protocolul nr. 11, s-a prevãzut ca "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa". De asemenea, prin art. 1 din primul protocol adiţional la convenţie, adoptat la 20 martie 1952, s-a prevãzut ca "Orice persoana fizica sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional". Fata de toate aceste considerente nu se poate refuza judecarea de cãtre instanţele judecãtoreşti a unor acţiuni în revendicare, prin care se reclama încãlcarea dreptului de proprietate imobiliarã ca urmare a aplicãrii prevederilor <>Decretului nr. 223/1974 de trecere a unor imobile în proprietatea statului. Acţiunea în revendicare este cel mai puternic mijloc procedural prin care o persoana cere în justiţie sa i se recunoascã dreptul de proprietate asupra unui bun de care a fost deposedata, solicitând restituirea acestuia. În ceea ce priveşte procedura instituitã de prevederile <>Legii nr. 112/1995 pentru redobandirea dreptului de proprietate, aceasta este limitatã numai la doua situaţii, şi anume, în cazul locuinţelor "trecute" în "proprietatea statului" în perioada de "dupã 6 martie 1945", aflate "în posesia statului" la "22 decembrie 1989", foştii proprietari "beneficiazã de restituirea în natura" a apartamentelor numai dacã le "deţin în calitate de chiriaşi" ori "sunt libere". În cele doua situaţii "foştii proprietari" se pot adresa comisiilor judeţene constituite potrivit <>art. 16 din Legea nr. 112/1995 , pentru a li se restitui apartamentele în care locuiesc în calitate de "chiriaşi" ori care sunt "libere". În cazul în care aceste apartamente sunt locuite de chiriaşi, "foştii proprietari" nu pot cere, prin procedura instituitã de <>Legea nr. 112/1995 , restituirea acestora în natura, prin recunoaşterea dreptului lor de proprietate. Or, prin acţiunea în revendicare de drept comun foştii proprietari pot sa reclame în fata instanţelor judecãtoreşti încãlcarea în orice mod a dreptului lor de proprietate asupra acestor locuinţe deţinute de chiriaşi. Astfel, pot deduce judecaţii nevalabilitatea titlului pretins de proprietate al statului asupra acestor locuinţe în raport cu prevederile "Constituţiei, ale tratatelor internaţionale la care România era parte şi ale legilor în vigoare la data preluãrii lor de cãtre stat", potrivit <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia. Iar ca urmare s-ar putea eventual statua de cãtre instanţe ca actele normative, prin care în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 locuintele au fost preluate de stat, au fost date cu încãlcarea prevederilor Constituţiei în vigoare la data preluãrii, deci sunt neconstituţionale, ale tratatelor internaţionale la care România era parte ori ale altor legi în vigoare la acea data ori, altfel spus, s-ar constata nevalabilitatea titlului de proprietate al statului. De aceea persoanele care considera ca în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au fost deposedate nelegitim de proprietãţile lor imobiliare - inclusiv în baza prevederilor <>Decretului nr. 223/1974 - pot cere în justiţie pe calea acţiunii în revendicare recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra acestor bunuri şi, ca urmare, restituirea lor.
În consecinta, în baza <>art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã, precum şi al art. 329 din Codul de procedura civilã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se statua ca instanţele judecãtoreşti sunt competente sa judece, potrivit normelor procedurale de drept comun, acţiunile în revendicare formulate cu privire la imobilele preluate de stat în temeiul prevederilor <>Decretului nr. 223/1974 .
PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE:
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie. Stabileşte ca instanţele judecãtoreşti sunt competente sa judece, potrivit normelor dreptului comun, acţiunile în revendicare formulate cu privire la imobilele preluate de stat în temeiul prevederilor <>Decretului nr. 223/1974 . Obligatorie pentru instanţe, conform art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedura civilã. Pronunţatã în şedinţa publica la data de 20 noiembrie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE, PAUL FLOREA
Prim-magistrat-asistent, Ioan Raileanu
───────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
