Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 5.486 din 16 noiembrie 2022 referitoare la recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 1.796 din 3 decembrie 2021

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 5.486 din 16 noiembrie 2022 referitoare la recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 1.796 din 3 decembrie 2021

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 610 din 4 iulie 2023

Comenteaza legea

Dosar nr. 7.277/2/2021


┌─────────────┬─┬──────────────────────┐
│Preşedinte:  │X│judecător             │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│             │X│judecător             │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│             │X│judecător             │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│             │X│magistrat-asistent    │
└─────────────┴─┴──────────────────────┘

    Pe rol se află soluţionarea recursurilor declarate de recurenţii-pârâţi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, şi Guvernul României, precum şi a recursului declarat de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia generală juridică, împotriva Sentinţei nr. 1.796 din 3 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
    Dezbaterile pe fondul recursurilor au avut loc în şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022, fiind consemnate în
    încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Înalta Curte, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astăzi, 16 noiembrie 2022.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra recursurilor de faţă,
    din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
    I. Circumstanţele cauzei
    1. Obiectul cererii de chemare în judecată
    Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.11.2021, modificată şi completată în data de 17.11.2021, reclamanţii X şi X au chemat în judecata pe pârâţii Guvernul României şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:
    1. suspendarea executării dispoziţiilor din anexele Hotărârii Guvernului nr. 1.183/2021 şi Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021, care condiţionează participarea la diverse activităţi de vaccinare/imunizare/testare, până la data soluţionării definitive a acţiunii în anulare;
    2. anularea în parte a Hotărârii Guvernului nr. 1.183/2021 şi a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021, în privinţa dispoziţiilor din anexe care condiţionează participarea la diverse activităţi de vaccinare/imunizare/testare.

    2. Hotărârea instanţei de fond
    Prin Sentinţa nr. 1.796 din 3 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-au dispus următoarele: A fost respinsă excepţia nulităţii cererii de intervenţie accesorie, ca neîntemeiată; a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie accesorie, formulată de petentul Ministerul Afacerilor Interne, în interesul pârâtului Guvernul României; a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de pronunţare a unei ordonanţe preşedinţiale, ca rămasă fără obiect; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României în privinţa capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021, ca lipsită de obiect; a fost respinsă excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, ca neîntemeiată.
    Totodată, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii X şi X în contradictoriu cu pârâţii Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi Guvernul României şi petentul Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia generală juridică. Au fost anulate în parte Hotărârea Guvernului nr. 1.183/2021 şi Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021, în privinţa dispoziţiilor din anexe care condiţionează participarea la diverse activităţi de vaccinare/imunizare sau de testare pe cheltuiala proprie a persoanei în cauză.
    Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 6 din CEDO, a art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a deciziei Curţii Constituţionale nr. 392/2021, a fost suspendată executarea faţă de reclamanţi a dispoziţiilor din anexele Hotărârii Guvernului nr. 1.183/2021 care condiţionează participarea la diverse activităţi de vaccinare/imunizare sau de testare pe cheltuiala proprie a persoanei în cauză, până la data încetării aplicabilităţii acestui act normativ. De asemenea, a fost respinsă cererea de suspendare a executării Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021, ca inadmisibilă.

    3. Calea de atac exercitată în cauză
    Împotriva Sentinţei nr. 1.796 din 3 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs pârâţii Guvernul României şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi petentul Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia generală juridică, criticând hotărârea pentru nelegalitate.
    3.1. Recurentul-pârât Guvernul României, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
    În motivarea cererii a susţinut că, într-o acţiune având ca obiect anulare act administrativ, ceea ce poate să facă instanţa de judecată, potrivit competenţelor, este să analizeze dacă actul administrativ supus controlului judecătoresc este în concordanţă cu prevederile legii şi ale actelor de nivel superior, or, în prezenta speţă, instanţa de fond nu s-a rezumat la o astfel de analiză, ci a ales să se pronunţe asupra unor aspecte ce ţin mai degrabă de oportunitatea măsurilor contestate, care intră în marja de apreciere a autorităţilor publice competente, fără să aibă expertiză medicală şi studii de specialitate.
    Instanţa nu a dovedit care sunt motivele de nelegalitate a dispoziţiilor anulate din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.183/2021 şi Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021, soluţia fundamentându-se exclusiv pe aprecierea acesteia că măsurile nu sunt proporţionale, respectiv că prin prevederile legale anulate se creează o situaţie de discriminare în exercitarea unor drepturi şi libertăţi.
    Consideră recurentul-pârât că judecătorul fondului în mod nelegal a invalidat „Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României la data de 23.03.2021“, întocmită la nivelul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 şi ale art. 4 ind. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, punând nejustificat accentul pe pretinsul studiu care nu are, în niciun caz, caracter oficial şi în privinţa căruia realizatorii şi-au declinat orice responsabilitate, astfel încât nu putea să fundamenteze soluţia pronunţată în cauză.
    Din această perspectivă a mai arătat că, chiar dacă nu poate fi susţinută cu succes incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, totuşi, apreciază că judecătorul fondului a înlăturat, prin exces de putere, un document esenţial întocmit de specialişti în domeniu, prin care era atestată agravarea situaţiei, a cărei evoluţie nu putea fi previzionată şi care impunea luarea de măsuri suplimentare, ceea ce a determinat pronunţarea unei soluţii vădit nelegale, încălcarea gravă a interesului public.
    Contrar aprecierilor instanţei de fond, Hotărârea Guvernului nr. 1.183/2021 şi Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021 au fost emise în limitele şi executarea Legii nr. 55/2020.
    Un alt motiv pentru admiterea recursului consideră că este dat de nerespectarea prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă, raportat la faptul că practica completului de judecată 9 - complet 2 fond al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal este constantă, în ce priveşte judecarea acţiunilor privind anularea actelor în temeiul art. 15 din Legea nr. 136/2020, în sensul că acest complet anulează hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor pentru apărarea sănătăţii publice.
    Apreciază că instanţa de judecată ce a fost învestită cu soluţionarea fondului, în virtutea rolului activ, avea obligaţia să se abţină, având în vedere soluţiile pe care le-a adoptat anterior, situaţie ce naşte, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

    3.2. Recurentul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, în urma rejudecării, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.
    În susţinerea cererii, recurentul-pârât consideră că instanţa a aplicat în mod greşit prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, analizând cererea de anulare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021 şi dispunând anularea în parte a acesteia prin raportare la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, definind astfel hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin care se propune prelungirea stării de alertă ca fiind o operaţiune administrativă, respectiv un act preparator care a stat la baza emiterii Hotărârii Guvernului nr. 1.183/2021, însă nu a analizat legalitatea acesteia separat de hotărârea de Guvern, ceea ce, în opinia sa, este greşit, din moment ce nu toate măsurile propuse prin hotărârile de comitet au fost preluate în hotărârile de Guvern prin care s-a prelungit starea de alertă.
    Astfel, consideră că instanţa de fond trebuia, pentru a se pronunţa asupra cererii de anulare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021 în baza art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să analizeze atât Hotărârea Guvernului nr. 1.183/2021, cât şi actele preparatorii ce au stat la baza acesteia, respectiv hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
    Un alt motiv de recurs consideră că îl reprezintă nerespectarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă, raportat la faptul că practica completului de judecată 9 - complet 2 fond al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal este constantă, în ce priveşte judecarea acţiunilor privind anularea actelor în temeiul art. 15 din Legea nr. 136/2020, în sensul că acest complet anulează hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor pentru apărarea sănătăţii publice.
    Apreciază recurentul că instanţa care a soluţionat cauza în fond, în virtutea rolului activ, avea obligaţia să se abţină, având în vedere soluţiile pe care le-a adoptat anterior, situaţie ce naşte, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.
    În continuare, recurentul a prezentat considerentele pentru care apreciază că instanţa de fond nu a interpretat corect normele de drept material, susţinând că atât instanţa, cât şi intimaţii-reclamanţi au ignorat consecinţele unei situaţii pandemice date de apariţia în circulaţie a unui virus nou cu transmitere respiratorie, adaptat pentru afectarea umană, şi că măsurile instituite pentru diminuarea impactului epidemiei de SARS-CoV-2 au fost adaptate în corelare cu progresele înregistrate în controlul efectelor acestuia.
    Hotărârea Guvernului nr. 1.183/2021 a avut la bază evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuţi la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020, care a indicat necesitatea menţinerii unui răspuns amplificat la situaţia de urgenţă determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat „Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS-Cov-2 pe teritoriul României la data de 3.11.2021“, întocmit la nivelul Centrului Naţional de Cooperare şi Conducere a Intervenţiei, precum şi propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/8.11.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
    În contextul situaţiei de criză generate de pandemia de COVID-19, Parlamentul României a adoptat, prin Legea nr. 55/2020, măsuri restrictive, cu caracter esenţialmente temporar şi, după caz, gradual, proporţionale cu nivelul de gravitate prognozat sau manifestat al acesteia, necesar pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa drepturilor convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, integritate fizică şi sănătate ale persoanelor, în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei altor drepturi sau libertăţi fundamentale.
    Consideră recurentul că măsurile instituite pentru diminuarea impactului epidemiei de SARS-Cov-2 au fost adoptate în corelare cu progresele înregistrate în controlul efectelor acesteia şi că atât instanţa de fond, cât şi intimaţii-reclamanţi ignoră consecinţele unei situaţii pandemice dată de apariţia în circulaţie a unui virus nou cu transmitere respiratorie, adaptat pentru afectarea umană.
    Cu privire la legalitatea emiterii Hotărârii Guvernului nr. 1.183/2021, susţine că prin art. 6 lit. c) şi d) din Legea nr. 55/2020 legiuitorul a dat posibilitatea ca prin hotărâre de Guvern să fie stabilite măsuri pentru capacitatea de răspuns, inclusiv măsuri de natură a restrânge anumite drepturi, astfel cum rezidă din chiar art. 1 alin. 1 ind. 3 din Legea nr. 55/2020, care explică în mod clar că toate măsurile luate în perioada stării de alertă pot restrânge drepturi fundamentale.
    Prin urmare, se poate aprecia că măsurile stabilite de autorităţi în contextul combaterii pandemiei de coronavirus au fost subsumate obligaţiei statului de ocrotire a sănătăţii publice, fiind adoptate şi implementate avându-se în vedere necesitatea asigurării unui just şi proporţional echilibru între drepturile şi libertăţile fundamentale, în ansamblul lor.
    Referitor la lipsa discriminării, consideră că nu se poate reţine în cauză existenţa unei discriminări în ceea ce priveşte emiterea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021, întrucât nu există discriminare când instituirea unor criterii este justificată obiectiv de un scop legitim. Ţinerea sub control a unui număr de cazuri şi sprijinirea unor măsuri care să conducă la reducerea cifrei de infectări constituie „un scop legitim“ în sine, pe care autorităţile îl urmăresc în îndeplinirea obligaţiei de a asigura dreptul la sănătate publică.
    S-a mai arătat că instanţa de fond a criticat şi justificat anularea în parte a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021 prin prisma faptului că nu s-au prezentat mijloace alternative de combatere a bolii încercate sau a unor eforturi naţionale de descoperire a unui antiviral eficient împotriva acestui virus, considerând că nu s-au prezentat toate opţiunile pe care statul le are la dispoziţie pentru protejarea populaţiei. Consideră recurentul că aceste argumente nu pot fi acceptate, instanţa făcând referire aici la modalităţile de tratare a populaţiei, medicamente aplicate în tratarea bolii, şi nu la măsuri de prevenire a infectării, respectiv la vaccinare, apreciind că măsurile propuse prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021 sunt temeinice şi legale, necesare şi oportune, adoptate pentru protejarea dreptului fundamental la sănătate al populaţiei.

    3.3. Recurentul-petent Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia generală juridică prin cererea de recurs a înţeles să critice sentinţa instanţei de fond sub aspectul respingerii ca inadmisibilă a cererii de intervenţie accesorie, solicitând desfiinţarea sentinţei atacate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
    În motivarea cererii susţine încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 61, 63 şi 67 din Codul de procedură civilă, aspecte care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, cât şi a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 137/2020, aspecte care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.
    Consideră că intervenţia în cauză a Ministerului Afacerilor Interne este justificată prin faptul că are atribuţii în ceea ce priveşte iniţierea hotărârilor de declarare/prelungire a stării de alertă, după caz, şi, totodată, de punere în aplicare a acestora, deci în angrenajul normativ specific pentru starea de alertă şi, prin urmare, contrar celor reţinute de instanţa de fond, interesul său este justificat raportat la prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020.

    4. Apărările formulate în recurs
    4.1. Recurentul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin reprezentant legal Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului formulat de Guvernul României.
    4.2. Intimaţii-reclamanţi X şi X au transmis la dosar întâmpinare prin care au invocat excepţia tardivităţii în ceea ce priveşte recursul declarat de Guvernul României, solicitând în principal respingerea acestuia ca tardiv formulat, iar în subsidiar, ca neîntemeiat.
    În privinţa recursului formulat de Ministerul Afacerilor Interne a solicitat în principal respingerea acestuia ca neavenit, ca urmare a respingerii recursului Guvernului ca tardiv formulat, iar în subsidiar ca neîntemeiat.
    Referitor la recursul formulat de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, intimaţii au invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a dr. X, cu consecinţa anulării recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat şi pe cale de consecinţă menţinerea sentinţei recurate ca legală şi temeinică.

    5. Procedura de soluţionare a recursului
    În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471^1 şi art. 201 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură civilă, cu aplicarea şi a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.
    În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471^1 şi art. 201 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură civilă, prin Rezoluţia din data de 1 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind ulterior amânată.

    6. Alte aspecte
    Prin Încheierea de şedinţă de la 21 septembrie 2022, Înalta Curte a admis excepţia tardivităţii recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României şi a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a numitului X pentru Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, pentru considerentele expuse în cuprinsul acestei încheieri.

    II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
    Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:
    1. Argumente de fapt şi de drept relevante
    Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanţii X şi X au solicitat anularea în parte a Hotărârii Guvernului nr. 1.183/2021 şi Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021, în privinţa dispoziţiilor din anexe care condiţionează participarea la diverse activităţi de vaccinare/imunizare/testare, precum şi suspendarea executării dispoziţiilor din anexele Hotărârii Guvernului nr. 1.183/2021 şi Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021, care condiţionează participarea la diverse activităţi de vaccinare/imunizare/testare, până la data soluţionării definitive a acţiunii în anulare.
    Prin sentinţa atacată, acţiunea reclamanţilor a fost admisă în parte, pârâţii Guvernul României şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi petentul Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia generală juridică formulând recurs împotriva acestei hotărâri.
    Recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României este exercitat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru declararea căii de atac.
    Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare“, acesta urmând a fi calculat, în raport cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte“.
    Totodată, conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
    Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.
    În cauză, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii, aflată la fila 179 din dosarul de fond, sentinţa atacată a fost comunicată recurentului-pârât la data de 13 decembrie 2021, iar calea de atac a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 7 ianuarie 2022, astfel cum rezultă din ştampila aplicată pe fila 26 din dosarul de recurs, prin urmare, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.
    Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 din Codul de procedură civilă.
    Termenul de decădere poate suporta, aşadar, o repunere în termen în condiţiile art. 186 din Codul de procedură civilă, iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării, şi într-un interval de timp de la data încetării acestora, însă în speţă recurentul-pârât nu a formulat o astfel de cerere.
    Cum în speţă recurentul-pârât nu a formulat cerere de repunere în termen, pentru a opera această instituţie, se constată că recursul este tardiv, fiind depus în afara termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
    Recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia generală juridică urmează a fi respins ca neavenit.
    Potrivit art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă, „Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond“.
    Cum recursul formulat de către pârâtul Guvernul României urmează a fi respins ca tardiv formulat, devin incidente dispoziţiile anterior citate, recursul formulat de către Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia generală juridică fiind neavenit, urmând a fi respins ca atare.
    Recursul pârâtului Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă urmează a fi respins ca nefondat pentru considerentele ce succedă.
    Recurentul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi-a întemeiat criticile de nelegalitate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.
    Potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
    În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.
    Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat, în esenţă, anularea în parte a Hotărârii Guvernului nr. 1.183/2021 şi Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021.
    Înalta Curte constată că, prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă din 8.11.2021, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 9.11.2021, fiind indicate şi măsurile de prevenţie propuse a fi adoptate de la această dată.
    Art. 3 din această hotărâre stabileşte că: „Măsurile propuse în prezenta hotărâre produc efecte doar în situaţia aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administraţiei publice centrale.“
    Prin Hotărârea Guvernului nr. 1.183/2021 s-a dispus prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere din data de 9.11.2021, fiind stabilite, totodată, măsurile de prevenire şi control al infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor.
    Aşa cum se poate decela cu uşurinţă din cuprinsul său, Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021 conţine doar o propunere de măsuri, nefiind producătoare de efecte juridice prin ea însăşi, aspect menţionat expres la art. 3 din aceasta.
    Aminteşte Înalta Curte că, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii“.
    Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021, atacată în speţă, reprezintă, aşa cum s-a arătat şi anterior, o propunere, fiind emisă pe traseul de adoptare al Hotărârii nr. 1.183/2021 din 8 noiembrie 2021 a Guvernului României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1070 din 8 noiembrie 2021.
    În aceste condiţii, legalitatea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 101/2021 nu poate fi analizată în mod similar analizei legalităţii unui act administrativ, ci, aşa cum corect a reţinut judecătorul fondului, doar în contextul în care ea este privită ca o operaţiune administrativă ce stă la baza Hotărârii Guvernului nr. 1.183/2021, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
    Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, criticile aduse de recurentul-pârât sentinţei primei instanţe, legate de aplicarea în mod greşit a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în contextul neanalizării actului atacat în sine, precum şi susţinerile privind legalitatea actului şi lipsa discriminării sunt lipsite de relevanţă, urmând a fi respinse de instanţa de control judiciar.
    Nu pot fi primite nici alegaţiile privind nerespectarea art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă, prin intermediul cărora se susţine că instanţa care a soluţionat cauza în fond avea obligaţia, în virtutea rolului activ, de a se abţine, având în vedere practica constantă a completului de judecată de a anula hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor pentru apărarea sănătăţii publice.
    Aminteşte Înalta Curte că dispoziţiile art. 41 şi următoarele din Codul de procedură civilă reglementează atât cazurile de incompatibilitate, cât şi modalităţile procedurale de verificare a acestora, sens în care reţinem cu prioritate că legiuitorul a înţeles să facă distincţie atât între cazurile de incompatibilitate absolută (art. 41 din Codul de procedură civilă) şi cele de incompatibilitate relativă (art. 42 din Codul de procedură civilă), cât şi între abţinere şi recuzare ca modalităţi de invocare a acestor cazuri.
    În raport cu criticile concrete ale recurentului-pârât, se constată că se invocă un caz de incompatibilitate relativă [art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă], situaţie în care partea care apreciază că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului are posibilitatea procedurală recunoscută de art. 44 din Codul de procedură civilă de a formula o cerere de recuzare.
    Atât timp cât legiuitorul a reglementat atât cazurile de incompatibilitate, cât şi mijloace procedurale eficiente de invocare şi verificare a acestora, nu pot fi reţinute susţinerile recurentului în sensul că instanţa, în virtutea rolului activ, avea obligaţia să se abţină de la soluţionarea cauzei.
    Sensul dispoziţiilor legale anterior indicate este tocmai acela ca un caz de incompatibilitate relativă să fie invocat de parte doar înainte de începerea oricăror dezbateri/până la închiderea dezbaterilor, acesta neputând fi invocat direct în calea de atac.
    Doar cazurile de incompatibilitate absolută, prevăzute de art. 41 din Codul de procedură civilă, pot fi invocate în orice stare a pricinii, conform art. 45 din Codul de procedură civilă.
    Prin urmare, susţinerile recurentului ignoră opţiunea legiuitorului cu privire la modalităţi şi termene procedurale, opţiune justificată de distincţia între cauzele de incompatibilitate absolute şi relative.
    În considerarea argumentelor expuse anterior, Înalta Curte reţine că partea interesată nu a formulat în termenul prevăzut de lege o cerere de recuzare prin care să valorifice cazul de incompatibilitate relativă, deşi, astfel cum susţine în cuprinsul cererii de recurs, cunoştea motivele de la debutul procesului în faţa instanţei de fond.
    Cum recurentul-pârât nu a optat pentru procedura recuzării judecătorului în faţa primei instanţe, având în vedere dispoziţiile art. 44 şi 45 din Codul de procedură civilă, instanţa de control judiciar constată că aceste elemente nu pot fi invocate direct în calea de atac a recursului.

    2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
    Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, va respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul Guvernul României şi ca neavenit recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia generală juridică şi totodată va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă ca nefondat.

    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 1.796 din 3 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
    Respinge, ca neavenit, recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia generală juridică împotriva aceleiaşi sentinţe.
    Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva Sentinţei nr. 1.796 din 3 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
    Definitivă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2022.

                    Judecător,
                    X
                    Judecător,
                    X
                    Judecător,
                    X
                    Magistrat-asistent,
                    X

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 5.486 din 16 noiembrie 2022

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 5.486 din 16 noiembrie 2022 referitoare la recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 1.796 din 3 decembrie 2021

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 5.486 din 16 noiembrie 2022 referitoare la recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 1.796 din 3 decembrie 2021