Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 499 din 6 mai 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 217 alin. 4 din Codul de procedura penala si ale   art. 10 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 499 din 6 mai 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 217 alin. 4 din Codul de procedura penala si ale art. 10 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 18 iunie 2008


Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 217 alin. 4 din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, excepţie ridicatã de Andrei Gheorghe, Ioan Micovschi şi Marcel Bãrbuţ în Dosarul nr. 3.080/108/2007 al Tribunalului Arad - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspunde avocatul Rãzvan Doseanu pentru autorul excepţiei Marcel Bãrbuţ şi partea Cornelia Doina Stefani, cu împuternicire avocaţialã depusã în şedinţã. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Având cuvântul, apãrãtorul autorului excepţiei Marcel Bãrbuţ şi al pãrţii Cornelia Doina Stefani solicitã admiterea excepţiei astfel cum a fost formulatã, deoarece garanţiile de imparţialitate ale procurorilor nu pot fi extinse la ofiţerii de poliţie judiciarã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 ianuarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 3.080/108/2007, Tribunalul Arad - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 217 alin. 4 din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Andrei Gheorghe, Ioan Micovschi şi Marcel Bãrbuţ în dosarul cu numãrul de mai sus, având ca obiect sãvârşirea unor infracţiuni prevãzute de Codul penal şi de <>Legea nr. 78/2000 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât permit, în cauzele în care urmãrirea penalã se efectueazã de cãtre procuror, delegarea cu caracter general a actelor de urmãrire penalã cãtre ofiţerii de poliţie judiciarã, ceea ce contravine statutului constituţional al procurorului, consacrat în art. 131 şi 132 din Constituţie.
Tribunalul Arad - Secţia penalã şi-a exprimat opinia în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece procurorii conduc şi supravegheazã activitatea de cercetare penalã a poliţiei judiciare, iar actele efectuate de organele de poliţie se fac din dispoziţia procurorului şi în numele acestuia.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor constituţionale care reglementeazã desfãşurarea activitãţii procurorilor cu respectarea principiilor legalitãţii, imparţialitãţii şi controlului ierarhic. În activitatea procurorului de cercetare şi supraveghere a activitãţii de cercetare penalã a poliţiei judiciare apare ca fireascã delegarea unor acte în vederea efectuãrii cu celeritate şi în mod temeinic a activitãţii de descoperire şi urmãrire a infracţiunilor de corupţie, iar, pe de altã parte, actele de cercetare ale acestor ofiţeri se efectueazã în numele procurorului şi dupã dispoziţia scrisã a acestuia.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 217 alin. 4 din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 503/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Dispoziţiile criticate au, în prezent, urmãtorul cuprins:
- Art. 217 alin. 4 din Codul de procedurã penalã: "În cauzele în care urmãrirea penalã se efectueazã de cãtre procuror, acesta poate dispune prin ordonanţã ca anumite acte de cercetare penalã sã fie efectuate de cãtre organele poliţiei judiciare."
- <>Art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 : "Dispoziţiile procurorilor din Direcţia Naţionalã Anticorupţie sunt obligatorii pentru ofiţerii de poliţie judiciarã prevãzuţi la alin. (1). Actele întocmite de ofiţerii de poliţie judiciarã din dispoziţia scrisã a procurorului sunt efectuate în numele acestuia."
Excepţia de neconstituţionalitate se raporteazã la prevederile constituţionale ale art. 131 privind rolul Ministerului Public şi ale art. 132 privind statutul procurorilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
În temeiul dispoziţiilor criticate din Codul de procedurã penalã şi din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, ofiţerii de poliţie judiciarã, respectiv ofiţerii de poliţie judiciarã ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectueazã acte de cercetare penalã, în baza unei ordonanţe, respectiv a unei dispoziţii scrise a procurorului şi în numele acestuia.
Susţinerile autorilor excepţiei, în sensul cã aceste dispoziţii de lege ar contraveni rolului constituţional al Ministerului Public şi statutului constituţional al procurorului, sunt neîntemeiate deoarece, potrivit dispoziţiilor Codului de procedurã penalã şi celor ale <>art. 13 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , urmãrirea penalã se efectueazã de cãtre procuror, neaflându-ne deci în prezenţa unei încãlcãri a principiului potrivit cãruia Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apãrã ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor. Totodatã, faptul cã, în anumite cazuri, ofiţerii de poliţie judiciarã efectueazã anumite acte de cercetare penalã nu echivaleazã cu o încãlcare a garanţiilor statutului procurorului, consacrat prin art. 132 din Legea fundamentalã, întrucât, pe de-o parte, aceastã poliţie judiciarã a fost creatã în scopul efectuãrii cu celeritate şi în mod temeinic a activitãţilor de descoperire şi de urmãrire a infracţiunilor, iar, pe de altã parte, actele de cercetare ale acestor ofiţeri se efectueazã în numele procurorului şi numai dupã emiterea unei ordonanţe sau a unei dispoziţii scrise a acestuia.
Totodatã, Curtea constatã cã ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciarã îşi desfãşoarã activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control al procurorului, ceea ce dã expresie prevederilor art. 131 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora parchetele conduc şi supravegheazã activitatea de cercetare penalã a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 217 alin. 4 din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, excepţie ridicatã de Andrei Gheorghe, Ioan Micovschi şi Marcel Bãrbuţ în Dosarul nr. 3.080/108/2007 al Tribunalului Arad - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 mai 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016