Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 499 din 30 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 851 din 26 octombrie 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorel Marian Lupu în Dosarul nr. 2.735/284/2015 al Judecătoriei Răcari. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.881D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. Arată că, în prezent, textul criticat este modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 în sensul dorit de autorul excepţiei. Apreciază că şi în perioada în care nu exista o prevedere expresă în sensul dorit de autorul excepţiei, se putea face aplicarea dispoziţiilor art. 203 alin. (5) din Codul de procedură penală, practica majoritară fiind în acest sens.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
4. Prin Încheierea din 17 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.735/284/2015, Judecătoria Răcari a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorel Marian Lupu cu ocazia soluţionării unei plângeri referitoare la măsura controlului judiciar.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21, deoarece nu prevăd că ordonanţa procurorului prin care se respinge o cerere motivată a inculpatului referitoare la modificarea unor obligaţii impuse cu ocazia luării măsurii controlului judiciar poate fi atacată la o instanţă judecătorească.
6. Judecătoria Răcari arată că, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curţii Constituţionale, s-a stabilit cu titlu de principiu, în interpretarea şi aplicarea art. 21 din Constituţie, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este contrară principiului prevăzut de art. 21 din Constituţie, privind liberul acces la justiţie, cât timp decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti. Apreciază că, prin limitarea dreptului inculpatului de a se adresa, în cursul urmăririi penale, cu plângere în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus cu privire la solicitarea sa de modificare a conţinutului controlului judiciar se încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie. În acelaşi timp, prin limitarea accesului inculpatului de a se adresa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu o plângere împotriva ordonanţei procurorului emise în baza art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală se realizează un tratament discriminator al inculpaţilor în funcţie de faza procesuală în care se află, fază procesuală care este determinată exclusiv de decizia organelor de urmărire penală. În acest sens, arată că, în cursul urmăririi penale, inculpatul împotriva căruia este luată măsura preventivă a controlului judiciar se poate adresa doar cu plângere împotriva actelor de urmărire penală şi a măsurilor la procurorul ierarhic superior, neavând deschisă calea plângerii la judecătorul de drepturi şi libertăţi. Pe de altă parte, inculpatul cu privire la care s-a dispus o soluţie de trimitere în judecată, fie că se află în camera preliminară, fie că se află în faza judecăţii, dacă se consideră nemulţumit de soluţionarea aceleiaşi cereri, are dreptul de a se adresa cu contestaţie împotriva încheierilor în baza art. 205 şi art. 206 din Codul de procedură penală. Apreciază că acest tratament discriminator apare ca fiind nejustificat, în virtutea interpretării date în jurisprudenţă noţiunii de "tribunal", dar şi în considerarea art. 126 din Constituţie. Prin urmare, apreciază că se impune admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în raport de neprevederea expresă a unei căi de atac împotriva ordonanţei procurorului.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
8. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate se completează cu prevederile art. 336-341 din Codul de procedură penală, care reglementează plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală. Potrivit art. 339 alin. (1) din Codul de procedură penală, plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al parchetului. În continuare, făcând referire la Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 5 martie 2015, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 din Constituţie, câtă vreme nu afectează dreptul inculpatului de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.
9. Avocatul Poporului arată că, în faza de urmărire penală, legiuitorul a reglementat explicit competenţa de a dispune modificarea obligaţiilor impuse prin măsura controlului judiciar doar în ipoteza în care această măsură a fost luată de către procuror, omiţând să menţioneze care este organul judiciar competent pentru situaţia în care măsura preventivă a controlului judiciar a fost luată, în faza de urmărire penală, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Existenţa unor asemenea dispoziţii echivoce a făcut necesară intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin Decizia nr. 4/2015, pronunţată cu ocazia soluţionării unui recurs în interesul legii, a stabilit că "singura soluţie ce se impune este aceea că, indiferent de organul judiciar care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar (procuror sau judecător de drepturi şi libertăţi), în cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală".
10. În continuare, apreciază că posibilitatea contestării ordonanţei procurorului prin care s-a dispus cu privire la cererea de modificare a controlului judiciar numai la procurorul ierarhic superior nu asigură garanţiile efective care să contribuie la derularea unui proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, astfel încât art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală contravine exigenţelor constituţionale ale art. 21, instituind un impediment în exerciţiul acestui drept fundamental, fără a exista o justificare obiectivă sau raţională. De asemenea, invocă Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997 prin care Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care închid calea persoanei nemulţumite de soluţia dată plângerii sale de către Ministerul Public, de a se adresa justiţiei.
11. Totodată, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu îndeplinesc cerinţele privitoare la previzibilitate, contravenind astfel şi art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, accesul liber la justiţie implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la exercitarea căilor de atac.
12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în forma reglementată prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: "În cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanţă, impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului."
15. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 referitor la accesul liber la justiţie.
16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării, dispoziţiile criticate au fost modificate, prin art. II pct. 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Potrivit noii reglementări, dispoziţiile criticate au următorul conţinut: "În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanţă, impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după ascultarea inculpatului. Împotriva ordonanţei procurorului, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, dispoziţiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător."
17. În continuare, Curtea reţine că autorul excepţiei critică lipsa căii de atac împotriva ordonanţei prin care au fost impuse noi obligaţii pentru inculpat, au fost înlocuite sau s-a dispus încetarea celor dispuse iniţial. Curtea observă că noile dispoziţii reglementează tocmai posibilitatea inculpatului de a face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond împotriva ordonanţei procurorului.
18. Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile criticate sunt norme de procedură, caracterizate de principiul aplicării imediate. În acest sens, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte domeniul de aplicare al legii procesual penale, a fost consacrat principiul activităţii acesteia, care presupune că aceasta este de imediată aplicare, vizând şi cauzele în curs de urmărire penală sau judecată (Decizia nr. 631 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2015).
19. Din această perspectivă, Curtea apreciază că autorul excepţiei, în măsura în care se mai află încă sub control judiciar, poate introduce o nouă cerere motivată prin care să solicite procurorului impunerea unor noi obligaţii ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, iar dacă este nemulţumit de soluţia dispusă de acesta să introducă, potrivit noilor dispoziţii procesual penale, plângere împotriva ordonanţei procurorului la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.
20. În continuare, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nuanţând interpretarea sintagmei "în vigoare" din cuprinsul art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează "dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare", dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Ca urmare, Curtea a decis că "sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare".
21. Astfel, având în vedere natura dispoziţiilor de lege criticate, modificările survenite cu privire la aceste dispoziţii, precum şi cele reţinute prin Decizia anterior menţionată, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în forma pe care acestea o aveau înainte de modificarea survenită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, este inadmisibilă, întrucât aceste dispoziţii nu mai sunt "în vigoare" în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în interpretarea dată acestui text de lege prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a Curţii Constituţionale.
22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorel Marian Lupu în Dosarul nr. 2.735/284/2015 al Judecătoriei Răcari.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Răcari şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2016.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
