Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 498 din 10 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 28 iunie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activitãţi comerciale ilicite, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Biseuro Impex - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 13.584/211/2010 al Judecãtoriei Cluj-Napoca şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.248D/2011.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 27 martie 2012, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, lipsind pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã, fiind consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bunã studiere a problemelor ce formeazã obiectul cauzei şi pentru obţinerea de informaţii suplimentare, a amânat pronunţarea pentru data de 10 aprilie 2012 şi, respectiv, 10 mai 2012, datã la care a pronunţat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 ianuarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 13.584/211/2010, Judecãtoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activitãţi comerciale ilicite, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Biseuro Impex - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauzã având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevãzute de art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã textul legal criticat încalcã principiul liberei circulaţii a mãrfurilor prin aceea cã interzice revânzarea mãrfurilor cumpãrate de la unitãţi de desfacere care vând atât cu amãnuntul, cât şi cu ridicata, atât pentru uzul personal al consumatorilor, cât şi pentru uz general. De asemenea, este încãlcat şi principiul nediscriminãrii prin aceea cã se face o discriminare clarã între comercianţii care vând produse în regim cu amãnuntul şi cu ridicata şi cei care vând numai cu amãnuntul, prin aceea cã legiuitorul, în economia Legii nr. 12/1990, ar permite revânzarea doar a produselor achiziţionate de la unitãţi de desfacere cu ridicata. Totodatã, este încãlcat şi principiul libertãţii comerţului atâta vreme cât toate normele de protecţie a consumatorului şi de sãnãtate publicã sunt respectate, cât nu se încalcã nicio prevedere legalã privind condiţiile de comercializare, fiind vorba de produse alimentare, sursa de aprovizionare cu marfã a unui comerciant ar trebui sã fie liber aleasã, şi nu limitatã sau dirijatã de un text de lege desuet.
Judecãtoria Cluj-Napoca considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât raţiunea textului de lege este aceea de a proteja în continuare populaţia împotriva unor activitãţi comerciale ilicite, fiind pe deplin acord cu preocuparea statului de a asigura libertatea comerţului şi de a proteja concurenţa loialã, pentru salvgardarea intereselor generale ale populaţiei.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã textul legal criticat este constituţional şi apreciazã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate raportatã la art. 45 şi 135 din Constituţie, întrucât dispoziţiile legale criticate sunt în deplinã concordanţã cu principiul liberei exercitãri a comerţului în condiţiile legii. În contextul asigurãrii libertãţii economice, statul are obligaţia sã impunã reguli de disciplinã economicã, pe care operatorii economici trebuie sã le respecte. Mai aratã cã libertatea comerţului nu poate fi asiguratã decât prin impunerea unui climat de disciplinã economicã, pe care operatorii economici trebuie sã îl respecte, şi, în consecinţã, legiuitorul trebuie şi are competenţa de a stabili sancţiunile corespunzãtoare pentru respectarea regulilor stabilite.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã, prin Încheierea pronunţatã la data de 10 aprilie 2012, a solicitat Consiliului Legislativ fişa legislativã a Legii nr. 12/1990, precum şi fişele actelor normative prin care aceasta a fost modificatã şi completatã; prin aceeaşi încheiere s-a solicitat o informare de la Consiliul Concurenţei cu privire la efectele Legii nr. 12/1990 şi, în special, ale art. 1 lit. g), asupra libertãţii comerţului şi a mediului concurenţial, iar Gãrzii Financiare i-a fost solicitatã o estimare cu privire la frecvenţa sãvârşirii faptelor prevãzute de art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990, precum şi cu privire la sancţiunile aplicate în cazul constatãrii sãvârşirii acestora.
Consiliul Legislativ, prin Adresa înregistratã cu nr. 3.056 din 2 mai 2012, a comunicat documentele solicitate şi a fãcut precizarea cã Legea nr. 12/1990 a suferit, de la adoptare, 8 intervenţii legislative exprese şi douã republicãri.
Consiliul Concurenţei, prin Adresa înregistratã cu nr. 3.196 din 7 mai 2012, a comunicat Curţii Constituţionale la data de 7 mai 2012 punctul sãu de vedere. Acesta apreciazã cã legea supusã controlului "ridicã probleme de concurenţã", iar dispoziţiile ei pot fi considerate contrare, deopotrivã, art. 45 şi 135 din Constituţia României. De asemenea, considerã cã, în ceea ce priveşte prevederile art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990, acestea pot afecta libertatea comercialã şi mediul concurenţial în general, în mãsura în care conduc la limitarea accesului unor comercianţi la surse de aprovizionare considerate viabile economic de cãtre aceştia, limitând, în cele din urmã, opţiunile şi alternativele disponibile consumatorilor finali, şi nu sunt justificate de respectarea unor interese publice majore, cum ar fi asigurarea sãnãtãţii publice.
Garda Financiarã, pânã la data pronunţãrii deciziei, nu a comunicat informaţiile solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, informaţiile comunicate de Consiliul Legislativ şi Consiliul Concurenţei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activitãţi comerciale ilicite, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 5 mai 2009, text de lege care are urmãtorul cuprins: "Constituie activitãţi comerciale ilicite şi atrag rãspunderea contravenţionalã sau penalã, dupã caz, faţã de cei care le-au sãvârşit, urmãtoarele fapte: [...]
g) cumpãrarea de mãrfuri sau produse în scop de revânzare, de la unitãţile de desfacere cu amãnuntul, de alimentaţie publicã, cantine, unitãţi de turism şi alte unitãţi similare;".
Se apreciazã cã prevederile de lege criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 45 privind libertatea economicã, art. 135 privind economia şi art. 148 alin. (2) privind prioritatea prevederilor tratatelor Uniunii Europene faţã de dispoziţiile contrare din legile interne.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
1. Legea nr. 12/1990, act normativ preconstituţional, a fost adoptatã la data de 6 august 1990 şi a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 8 august 1990. Soluţia legislativã criticatã a fost iniţial prevãzutã de dispoziţiile art. 1 lit. b) şi c) din Legea nr. 12/1990. Prin Legea nr. 42/1991 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activitãţi comerciale ilicite, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1991, de asemenea act normativ preconstituţional, dispoziţiile art. 1 lit. b) şi c) sunt reunite în cadrul art. 1 lit. d) din lege, dobândind, sub aspectul soluţiei legislative, configurarea normativã în vigoare la data pronunţãrii prezentei decizii.
În urma republicãrilor succesive ale actului normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991 şi, respectiv, nr. 291 din 5 mai 2009, în prezent soluţia legislativã se regãseşte la art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990.
2. Întrucât dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale sunt anterioare Constituţiei, se ridicã problema abrogãrii acestora, în temeiul art. 154 alin. (1) din Constituţie, dar aceastã funcţie abrogativã a Constituţiei nu se impune prin ea însãşi. Ea presupune confruntarea dintre Constituţie şi dispoziţia legalã anterioarã, pentru a face aplicarea principiului lex posterior derogat priori şi a asigura supremaţia Constituţiei asupra actelor inferioare. Iar aceastã confruntare nu reprezintã altceva decât o formã a controlului de constituţionalitate. Desigur, fiind vorba şi de o problemã a aplicãrii legii în timp, aceastã formã a controlului de constituţionalitate, şi numai ea, este şi la îndemâna organelor care aplicã legea, respectiv a instanţelor judecãtoreşti. În acest sens, a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 38 din 7 iulie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 26 iulie 1993.
Curtea reţine cã întregul act normativ a fost receptat în noua ordine constituţionalã instauratã ca urmare a intrãrii în vigoare a Constituţiei din 1991. O atare concluzie se bazeazã pe activitatea legislativã ce a privit Legea nr. 12/1990 dupã data de 8 decembrie 1991, respectiv intervenţiile legislative aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 23/1992, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992, Ordonanţa Guvernului nr. 55/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, Legea nr. 105/1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 30 iunie 1997, Ordonanţa Guvernului nr. 126/1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, Legea nr. 177/1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 13 octombrie 1998, Legea nr. 210/2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 19 iulie 2007, şi Legea nr. 363/2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, precum şi din aplicarea continuã a actului normativ de cãtre autoritãţile publice. În privinţa art. 1 lit. d) din Legea nr. 12/1990, Curtea reţine cã receptarea soluţiei legislative criticate este întãritã de modificarea art. 2 adusã prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/1994, care a prevãzut ca în continuare fapta prevãzutã la acel moment la art. 1 lit. d) din Legea nr. 12/1990 sã fie calificatã drept contravenţie şi, în consecinţã, a modificat limitele sancţiunilor contravenţionale principale aplicabile. Aceastã modificare dovedeşte atât intenţia legiuitorului de a menţine în vigoare reglementarea respectivã, cât şi voinţa sa de a o face aplicabilã tuturor situaţiilor rezultând din sãvârşirea unor astfel de fapte. Exemplificativã în acest sens este Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 aprilie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 17 iulie 1995.
În acest context, receptarea actului normativ în noua ordine constituţionalã îl calificã ca fiind un act de reglementare primarã, o lege, iar prin prisma modificãrilor ulterioare ca o lege ordinarã (a se vedea în acest sens Decizia nr. 545 din 5 iulie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 25 iulie 2006, şi Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009).
Având în vedere cele de mai sus, Curtea constatã cã nu se mai ridicã o problemã de aplicare a legii în timp, lex posterior derogat priori, ceea ce din aceastã perspectivã nu mai angajeazã competenţa instanţei judecãtoreşti din perspectiva art. 154 din Constituţie. Mai mult, nici Curtea Constituţionalã nu se aflã în ipoteza aplicãrii art. 154 din Legea fundamentalã.
3. Legea nr. 12/1990 a fost adoptatã în perioada de tranziţie pe care a strãbãtut-o România începând cu anul 1990. Raţiunea care a stat la baza adoptãrii acesteia, aşa cum reiese chiar din titlul ei, precum şi din expunerea de motive care a însoţit proiectul de lege, a fost cea a protejãrii populaţiei împotriva unor activitãţi comerciale ilicite. O astfel de activitate comercialã ilicitã, sancţionatã contravenţional, este şi cea prevãzutã în art. 1 lit. g) cumpãrarea de mãrfuri sau produse în scop de revânzare, de la unitãţile de desfacere cu amãnuntul, de alimentaţie publicã, cantine, unitãţi de turism şi alte unitãţi similare.
Având în vedere, însã, faptul cã, de la data adoptãrii Legii nr. 12/1990 şi pânã în prezent, societatea româneascã a suferit un amplu proces de trecere la economia liberã de piaţã, pentru desfãşurarea unui comerţ modern, în mãsurã sã satisfacã exigenţele standardelor naţionale şi europene actuale, Curtea apreciazã cã - în prezent - textul de lege criticat nu mai corespunde realitãţilor economice actuale, practicile comerciale devenind mult mai flexibile, în armonie cu cerinţele economiei de piaţã.
4. În perioada de tranziţie cãtre o economie liberã de piaţã, chiar înainte de consacrarea la nivel constituţional a principiului libertãţii economice potrivit cãruia "economia României este o economie de piaţã", au fost adoptate legi care priveau primele forme de organizare a activitãţii economice pe baza liberei iniţiative. Prin Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfãşurarea unor activitãţi economice pe baza liberei iniţiative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 6 februarie 1990, în scopul satisfacerii în condiţii mai bune a cerinţelor de bunuri şi servicii ale populaţiei, folosirii eficiente a resurselor de materii prime şi materiale, îndeosebi locale, precum şi creşterii gradului de utilizare a forţei de muncã, se puteau organiza, prin libera iniţiativã: întreprinderi mici cu un numãr de cel mult 20 salariaţi; asociaţii cu scop lucrativ; asociaţii familiale; activitãţi prestate de persoane fizice în mod independent.
În aplicarea acestui decret-lege a fost adoptatã Hotãrârea Guvernului nr. 201/1990, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33-34 din 8 martie 1990, care, în anexa nr. 1, prevedea, în prima parte, activitãţile pentru care nu se pot organiza prin libera iniţiativã structurile de desfãşurare a comerţului, iar, în cea de-a doua parte a anexei, categorii orientative de activitãţi pentru care aceste structuri se pot organiza.
Având în vedere cele de mai sus, apare ca fiind neîntemeiatã concluzia autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cãruia fapta reţinutã nu existã întrucât Legea nr. 12/1990, care stã la baza sancţiunii aplicate, a fost adoptatã în anul 1990, anterior Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, iar toţi comercianţii existenţi pe piaţã la acel moment erau numai persoane fizice, întrucât noţiunea şi instituţia societãţii comerciale nu fusese reglementatã încã.
În aplicarea prevederilor art. 150 din Constituţie, devenit art. 154 dupã revizuire, au fost eliminate din legislaţie acte normative care priveau organizarea sistemului de aprovizionare de la intern a operatorilor economici ce îşi desfãşurau activitatea în baza Decretului-lege nr. 54/1990, deoarece fie contraveneau Constituţiei, fie au fost considerate contrare noii ordini de drept. Un astfel de act normativ a fost Hotãrârea Guvernului nr. 976/1990, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 25 august 1990.
La data de 16 noiembrie 1990 a fost adoptatã Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, care a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126-127 din 17 noiembrie 1990. Prin acest act normativ au fost abrogate prevederile referitoare la întreprinderile mici şi la asociaţiile cu scop lucrativ, cu personalitate juridicã, din Decretul-lege nr. 54/1990, şi a fost creatã o nouã structurã comercialã cu personalitate juridicã, societãţile comerciale.
De altfel, noile reglementãri legislative care priveau liberalizarea preţurilor şi a tarifelor au urmãrit instaurarea principiului cererii şi ofertei, esenţial pentru existenţa comerţului, concurenţa fiind mecanismul care determinã preţul şi stabileşte raportul dintre cerere şi ofertã. Cumpãrarea de bunuri, pentru a putea fi calificatã o faptã de comerţ, trebuie sã fie fãcutã în scop de revânzare, intenţie care trebuie sã existe la momentul cumpãrãrii, scopul urmãrit fiind acela de obţinere a câştigului. Preţurile se determinã în mod liber şi independent pe piaţã, ca urmare a interacţiunii dintre cerere şi ofertã, iar cadrul legal de asigurare a unui mediu concurenţial normal este reprezentat de cãtre Legea concurenţei nr. 21/1996, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
5. În scopul creãrii unui mediu concurenţial şi a unei pieţe interne competitive, principii de altfel prevãzute şi de Constituţia din 1991, şi având în vedere evoluţiile climatului economic din România, în anul 2003, odatã cu revizuirea Constituţiei, s-a simţit nevoia garantãrii la nivel constituţional a principiului libertãţii economice care, împreunã cu libera iniţiativã, constituie fundamentul economiei de piaţã. Acest drept fundamental este reglementat de art. 45 din Constituţie, care coroborat cu art. 135 din Legea fundamentalã statueazã cã economia României este economie de piaţã, bazatã pe libera iniţiativã şi concurenţã. De asemenea, statul este obligat sã asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Curtea constatã cã, în considerarea specificului economiei de piaţã, statul nu mai este deţinãtorul exclusiv al tuturor pârghiilor economice, rolul sãu fiind limitat la crearea cadrului general, economic, social şi politic, necesar pentru derularea activitãţii operatorilor economici, ceea ce implicã adoptarea unor reglementãri restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respectãrii drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor, reglementãri care nu pot afecta substanţa drepturilor. În acest sens, a se vedea Decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 10 februarie 2004.
Conceptul economiei de piaţã este un concept viu, evolutiv, astfel încât Curtea nu îl poate interpreta ca pe unul cu conţinut fix, imuabil, ci având în vedere situaţia socioeconomicã a statului. Statul, în virtutea obligaţiei sale constituţionale prevãzutã de art. 135 din Legea fundamentalã, trebuie sã manifeste o atitudine flexibilã în stimularea operatorilor economici în promovarea progresului, în libertatea de a întreprinde şi de a creşte eficienţa şi de a acorda posibilitatea cumpãrãtorilor de a alege într-o piaţã liberã, care sã exprime modalitãţile de orientare a acţiunii umane spresatisfacerea sistemului de nevoi, iar, pe de altã parte, operatorii economici trebuie sã întreprindã fapte de comerţ pentru care au fost autorizaţi, cu respectarea normelor legale privind comercializarea, igiena, pãstrarea calitãţii şi concurenţei loiale.
6. Curtea constatã cã noţiunea de "comerţ cu amãnuntul", prevãzut de textul criticat, este definitã, în prezent, prin mai multe acte normative în vigoare. Astfel, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care stabileşte principiile generale ce ghideazã desfãşurarea activitãţii comerciale şi urmãreşte dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor de piaţã, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sãnãtãţii, securitãţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi a mediului, noţiunea de "comerţ cu amãnuntul" este definitã la art. 4 lit. d) ca fiind acea activitate desfãşuratã de comercianţii care vând produse, de regulã, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora. Aceeaşi definiţie a comerţului cu amãnuntul se regãseşte şi în Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 24 martie 2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Totodatã, actele normative amintite definesc şi noţiunile de "consumator" şi "comerciant".
Prin "comerciant" se înţelege orice persoanã fizicã sau juridicã ce acţioneazã în scopuri care se încadreazã în activitatea sa comercialã, industrialã, artizanalã ori liberalã şi orice persoanã care acţioneazã în numele sau în beneficiul unui comerciant.
Pe de altã parte, consumatorul, având în vedere oportunitatea, modalitãţile şi condiţiile de achiziţionare a produsului, modalitatea de platã - integralã sau parţialã -, pãstrarea ori renunţarea la produs sau exercitarea unui drept contractual, poate acţiona ori se poate abţine de la încheierea unei tranzacţii comerciale. De altfel, decizia de tranzacţionare este definitã de Directiva 2005/29/CE a Paramentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internã faţã de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, şi a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, directivã care a fost transpusã în legislaţia naţionalã prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementãrilor cu legislaţia europeanã privind protecţia consumatorilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, care la art. 2 lit. k) preia aceastã definiţie.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine cã exprimarea permisivã a textului legal îngãduie oricãrui comerciant sã cumpere de oriunde mãrfuri pe care, apoi, sã le revândã, ştiut fiind faptul cã preţurile se determinã în mod liber şi independent pe piaţã, ca urmare a interacţiunii dintre cerere şi ofertã. Mai mult, o atare concepţie este de naturã a proteja în final interesele consumatorilor.
7. Curtea reţine cã principiul libertãţii economice de a întreprinde, de a vinde şi cumpãra bunuri, este un principiu fundamental al economiei de piaţã, care nu poate fi conceput fãrã existenţa acesteia. Operatorii economici sunt liberi sã întreprindã orice activitate corelativã obiectului de activitate declarat, pentru care au fost autorizaţi, cu excepţia comercializãrii bunurilor care nu s-ar afla în circuitul civil sau a cãror vânzare ar fi limitatã prin prevederi legale exprese, în considerarea caracteristicilor acestora. Or, în condiţiile în care operatorii economici au întrunit condiţiile cumulative cerute de lege în vederea autorizãrii desfãşurãrii activitãţilor comerciale şi respectã cerinţele privind comercializarea, inclusiv cele privind igiena şi pãstrarea calitãţii, astfel de activitãţi nu pot fi considerate ca fiind ilicite.
Astfel, Curtea constatã cã prevederile art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 sunt de naturã sã încalce principiile concurenţei loiale şi sã aducã atingere libertãţii comerţului şi stabilirii libere a preţurilor, împiedicând realizarea scopului final de creare şi menţinere a condiţiilor economiei de piaţã, singura în mãsurã sã asigure creşterea calitãţii vieţii, şi, în egalã mãsurã, sunt de naturã a denatura concurenţa între comercianţii cu amãnuntul şi comercianţii cu amãnuntul şi ridicata, în sensul cã de la primii nu pot cumpãra alţi comercianţi în vederea întreprinderii faptelor de comerţ.
8. Distinct de cele arãtate, Curtea constatã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate raportatã la art. 148 alin. (2) din Constituţie. Chiar dacã autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu indicã prevederea încãlcatã din legislaţia europeanã cu privire la libera circulaţie a mãrfurilor, în mod rezonabil se poate determina cã acesta face referire la prevederile titlului II din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Însã, Curtea reţine cã nu este de competenţa sa sã analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituţie.
9. Curtea constatã cã, în precedent, a respins ca neîntemeiatã o excepţie de neconstituţionalitate având un obiect similar, prin Decizia nr. 92 din 20 ianuarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 25 februarie 2009, însã, în cauza de faţã, Curtea şi-a reconsiderat jurisprudenţa, tocmai datoritã aplicãrii unei noi viziuni evolutive asupra modului de interpretare a principiilor statuate de art. 135 din Constituţie, ceea ce determinã în prezent un conţinut complex al dreptului la libertate economicã şi, pe cale de consecinţã, un nivel de protecţie constituţional superior în privinţa acestuia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Societatea Comercialã Biseuro Impex - S.R.L., din Cluj-Napoca, în Dosarul nr. 13.584/211/2010 al Judecãtoriei Cluj-Napoca şi constatã cã dispoziţiile art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activitãţi comerciale ilicite sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 mai 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
