Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 497 din 10 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrom din Bucureşti în Dosarul nr. 10.112/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 964D/2011.
Dezbaterile au avut loc la data de 3 mai 2012 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea data, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 10 mai 2012.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 21 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Excepţia a fost invocată de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrom din Bucureşti într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect pretenţii (plata unor despăgubiri).
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate afectează liberul acces la justiţie al salariaţilor care se văd privaţi de calea de atac a opoziţiei la fuziune/divizare, în condiţiile în care ei sunt titularii unor creanţe certe, lichide, dar neexigibile. Potrivit autorului excepţiei, eliminarea salariaţilor din rândul acelor persoane care pot formula opoziţie s-a făcut pe baza unor criterii discriminatorii. Mai mult, prin afectarea dreptului la acces liber la justiţie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 încalcă prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (6) care dispun că acestea nu pot afecta drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie.
Totodată, dispoziţiile de lege criticate, prin aceea că prevăd soluţiile pe care judecătorul urmează să le pronunţe, sunt neconstituţionale, încălcând dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, autorul excepţiei mai susţine că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată cu nerespectarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul neputând demonstra existenţa unei situaţii extraordinare care să justifice urgenţa adoptării acesteia. Astfel, nu a fost demonstrată nici măcar legătura de cauzalitate dintre procedurile de diviziune/fuziune şi redresarea economiei naţionale.
În opinia autorului excepţiei, Guvernul a intervenit cu o măsură legislativă în condiţiile în care Parlamentul se exprimase deja prin intermediul unei legi care le permitea salariaţilor să exercite dreptul de opoziţie. Acest lucru este de natură să submineze rolul Parlamentului, care este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
De asemenea, autorul mai susţine că în momentul adoptării ordonanţei de urgenţă nu a fost solicitat avizul Consiliului Legislativ şi nici cel al Consiliului Economic şi Social.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Totuşi, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea constată că aceasta vizează atât o critică de neconstituţionalitate extrinsecă privind ordonanţa de urgenţă în ansamblul său, sub aspectul procedurii de adoptare, cât şi o critică de neconstituţionalitate intrinsecă ce priveşte, în special, art. I pct. 4 care modifică art. 243 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: "Articolul 243 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 243 [...]
(9) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică creanţelor de natura drepturilor salariale derivând din contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă aplicabile, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), a căror protecţie se realizează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora, precum şi potrivit altor legi aplicabile."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 61 privind rolul Parlamentului, art. 79 privind Consiliul Legislativ, art. 115 alin. (4) şi (6) privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă şi art. 141 privind Consiliul Economic şi Social.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
I. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată" ( Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005). Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public.
Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situaţiei extraordinare, Curtea a reţinut, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, că "invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăţi insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinară -, a cărui respectare este prin definiţie supusă controlului Curţii, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil".
Raportat la cauza de faţă, Curtea observă că Guvernul a motivat urgenţa ca fiind determinată de:
- nevoia stringentă de redresare economică în condiţiile crizei economice mondiale, resimţite în mod drastic şi la nivelul economiei naţionale;
- procesele de reorganizare corporativă, precum fuziunea sau divizarea, presupun parcurgerea unor etape specifice, conform prevederilor în vigoare ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care reclamă respectarea unui calendar de timp apreciabil;
- actualmente, durata operaţiunilor de reorganizare a societăţilor comerciale prin fuziune internă şi transfrontalieră sau divizare este considerabilă, întârzierile fiind generate, în special, de efectul suspensiv de drept al opoziţiei;
- o procedură prelungită în timp limitează interesul investitorilor de a face uz de aceste mecanisme importante de reorganizare a societăţilor comerciale, care în foarte multe cazuri pot revitaliza nu numai societăţile implicate în fuziune sau divizare, ci un întreg circuit comercial în care acestea sunt angrenate;
- gradul ridicat de încărcare a instanţelor judecătoreşti, ce determină soluţionarea litigiilor aflate pe rolul acestora, inclusiv a opoziţiilor introduse în cadrul proceselor de fuziune sau divizare, într-un interval de timp mult prea mare faţă de cel optim, care ar fi consonant cu principiul judecării cu celeritate a proceselor comerciale;
- salvgardarea deciziilor economice de reorganizare luate la nivelul societăţilor comerciale, cu respectarea în acelaşi timp a dreptului la o protecţie adecvată a intereselor creditorilor societăţilor comerciale supuse proceselor de fuziune sau divizare.
Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, precum şi motivele invocate de Guvern, Curtea constată că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului. Pentru aceste motive, Curtea constată că reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele urgenţei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie. În aceste condiţii nu se poate reţine nici încălcarea art. 61 din Constituţie.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia ordonanţa de urgenţă este neconstituţională, încălcând prevederile art. 79 din Constituţie, deoarece nu are avizul Consiliului Legislativ, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, prin Adresa nr. 1.118 din 9 septembrie 2010, Consiliul Legislativ a emis avizul favorabil referitor la proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 141 din Constituţie, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 nu conţine dispoziţii care pot fi încadrate în domeniile de competenţă ale Consiliului Economic şi Social, astfel cum acestea erau prevăzute de art. 5 din Legea nr. 109/1997. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 141 din Constituţie, "Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare", iar potrivit art. 2^1 din Legea nr. 109/1997, "Consiliul Economic şi Social este consultat obligatoriu de către iniţiatorii proiectelor de acte normative şi ai proiectelor de programe şi strategii nematerializate în proiecte de acte normative, din domeniul său de competenţă". Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că în ceea ce priveşte proiectul ordonanţei de urgenţă criticate nu era necesară solicitarea avizului Consiliului Economic şi Social. Aşa fiind, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 contravine prevederilor art. 141 din Legea fundamentală.
II. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinseci, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 oferă mijloace procedurale în vederea realizării creanţelor de natura drepturilor salariale derivând din contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă aplicabile, această protecţie realizându-se potrivit dispoziţiilor Legii nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora. Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 67/2006 prevăd imperativ că drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg din contractele individuale de muncă şi din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului, acesta având şi obligaţia de a respecta prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil. Astfel, noua persoană juridică este obligată la prestarea tuturor drepturilor de natură salarială sau de altă natură pe care salariaţii le aveau anterior momentului fuziunii.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrom din Bucureşti în Dosarul nr. 10.112/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că soluţia corectă era admiterea în parte a excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 115 alin. (6) şi art. 21 alin. (1) din Constituţie, pentru următoarele considerente:
1. Dreptul salariaţilor de a formula, ca oricare alţi creditori ai societăţii, opoziţie la fuziunea sau la divizarea entităţii juridice cu care au încheiate contracte individuale de muncă a fost instituit prin dispoziţiile art. 243 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Acest drept, acordat prin lege de către forul legislativ suprem, poate fi înlăturat - simetric - tot printr-o lege, fiind în puterea Parlamentului de a modifica o lege pe care tot el a adoptat-o, chiar şi în condiţiile în care cea din urmă măsură legislativă ar avea ca obiect înlăturarea unor drepturi anterior conferite.
Într-adevăr, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul primar este îndreptăţit să înlăture un drept pe care tot el l-a acordat, dacă găseşte oportună o asemenea măsură legislativă şi dacă nu se înfrânge niciun principiu constituţional. În cazul de faţă, modificarea dispoziţiilor art. 243 din Legea nr. 31/1990, concretizată în excluderea salariaţilor de la dreptul de a formula opoziţie la fuziune sau divizare, poate fi justificată de necesitatea asigurării - printr-un cadru legal adecvat - a posibilităţii realizării rapide a operaţiunilor juridice respective, în condiţiile crizei economice care impune adesea restructurarea întreprinderilor în scopul eficientizării activităţii lor şi dacă printr-o altă reglementare (Legea nr. 67/2006, menţionată în considerentele deciziei) este asigurată protecţia creanţelor salariaţilor. Or, din moment ce fuziunea sau divizarea, hotărâtă de organul colectiv de conducere al unei societăţi comerciale, se realizează în scopul salvării întreprinderii sau pentru asigurarea relansării activităţii ei (operaţiunea juridică urmărind - implicit - şi apărarea drepturilor salariaţilor), eliminarea dreptului acestei categorii de creditori de a formula opoziţia reglementată de art. 243 din Legea nr. 31/1990 nu afectează interesele salariaţilor, ci - dimpotrivă - este de natură a asigura atingerea cu o mai mare rapiditate a obiectivului propus (fuziunea sau divizarea, care profită şi salariaţilor).
Dar, în situaţia pe care o analizăm, Guvernul a intervenit prin Ordonanţa de urgenţă nr. 90/2010, în condiţiile în care Parlamentul reglementase deja - prin intermediul unei legi - posibilitatea ca salariaţii să exercite dreptul de opoziţie. Acest fapt este de natură să submineze rolul Parlamentului [organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, conform art. 61 alin. (1) din Constituţie ], care a conferit, prin lege, anumite drepturi salariaţilor, or, prevederile art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală nu permit o asemenea legiferare pe calea ordonanţelor de urgenţă.
2. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 4 octombrie 2010) s-a modificat textul art. 243 [care a fost completat cu alineatul (9)] în sensul că salariaţii au fost excluşi din categoria creditorilor care pot formula opoziţie la fuziunea sau dizolvarea societăţii ai cărei angajaţi sunt.
Înainte de această modificare operată prin ordonanţa de urgenţă, dispoziţiile art. 243 alin. (1) stipulau că: "Oricare creditor al societăţii care fuzionează sau se divide, având o creanţă anterioară publicării proiectului de fuziune sau de divizare, poate face opoziţie în condiţiile art. 62*1)."
-----
*1) Potrivit art. 62 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale: "(1) Opoziţia se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaţilor sau a actului adiţional modificator în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, dacă prezenta lege nu prevede un alt termen. Ea se depune la oficiul registrului comerţului care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o va menţiona în registru şi o va înainta instanţei judecătoreşti competente.
(2) Dispoziţiile art. 133 din Legea nr. 31/1990 referitoare la suspendare se aplică în mod corespunzător. Opoziţia se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, fiind aplicabile dispoziţiile art. 114 alin. 5 din Codul de procedură civilă.
(3) Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei este supusă numai recursului."
Dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 31/1990 prevăd că opoziţia formulată va fi înaintată instanţei de judecată, care este singura competentă să o soluţioneze. Aşadar, din textul de lege menţionat rezultă că oficiul registrului comerţului este doar un intermediar care primeşte opoziţia (formulată de un creditor) şi o înaintează instanţei judecătoreşti.
Prin urmare, instanţa fiind cea care se pronunţă asupra opoziţiei, eliminarea dreptului salariaţilor de a formula opoziţie la fuziune sau divizare are drept consecinţă directă afectarea dreptului acestora de a avea acces liber la justiţie, pentru apărarea drepturilor, (...) şi a intereselor legitime [conform art. 21 alin. (1) din Constituţie], drept care nu se poate înlătura printr-o ordonanţă de urgenţă, pentru că art. 115 alin. (6) din Constituţie prevede în mod clar că: "Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică." (subl. ns.).
Este de observat că drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale constituie obiectul de reglementare al titlului II din Constituţie, titlu din care face parte şi art. 21, potrivit căruia "orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime". Accesul liber la justiţie constituind un drept garantat de Constituţie (un drept caracterizat în doctrină ca fundamental*2), afectarea lui (prin restrângere sau înlăturare directă ori indirectă*3) nu poate fi produsă printr-o ordonanţă de urgenţă, ci doar printr-o lege (aşa cum am arătat mai sus).
-----
*2) A se vedea T. Drăganu, Liberul acces la justiţie, Editura "Lumina Lex", Bucureşti, 2003, p.16-19, precum şi autorii acolo citaţi; P. Ionea, Liberul acces la justiţie - aspecte deosebite desprinse din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în revista "Buletinul Curţii Constituţionale" nr. 7/2004.
*3) A se vedea M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E. S. Tănăsescu, Constituţia României revizuită. Comentarii şi explicaţii, Editura "All Beck", Bucureşti, 2004, p. 33-34.
Cu privire la sensul juridic al verbului "a afecta", Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, că acesta - sub diferite nuanţe, poate semnifica: "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vătăma", "a leza", "a antrena consecinţe negative" *4).
-----
*4) De asemenea, prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că din interpretarea textului constituţional se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că respectivele ordonanţe de urgenţă "nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale" şi că "nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică". În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă afectează ori dacă pot produce consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin.
3. Prin urmare, înlăturarea dreptului de a formula opoziţia la fuziune sau divizare, închizând practic accesul liber la justiţie al salariaţilor, afectează dreptul constituţional garantat de art. 21 alin. (1).
Pentru considerentele expuse, apreciem că soluţia corectă era aceea de admitere - în parte, în sensul arătat - a excepţiei de neconstituţionalitate formulate de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrom, întrucât Guvernul nu poate să elimine - pe calea unei ordonanţe de urgenţă - dreptul salariaţilor de a formula opoziţia la fuziunea sau divizarea societăţii ai cărei angajaţi sunt, drept care reprezintă, în această situaţie, expresia liberului acces la justiţie.
Judecător,
prof. univ. dr. Mircea Ştefan Minea
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
