Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 388 D/2015. 2. La apelul nominal răspunde pentru autorul excepţiei doamna consilier Ecaterina Mirea, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi se arată că, chiar dacă dispoziţiile legale criticate reglementează o procedură ce nu vizează rezolvarea fondului cauzei, acestea trebuie să respecte dreptul la un proces echitabil, întrucât există posibilitatea ca redeschiderea urmăririi penale să aibă un rezultat decisiv pentru stabilirea unei acuzaţii în materie penală. Este invocată, totodată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la noţiunea de "acuzaţie în materie penală", potrivit căreia aceasta semnifică "notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiţie care implică existenţa sau absenţa unor "repercusiuni importante asupra situaţiei suspectului". Având în vedere aceste argumente, se susţine că dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, prin neparticiparea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului la procedura de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, nu respectă exigenţele dreptului la un proces echitabil. Se observă că procedura reglementată prin textul criticat nu se desfăşoară în condiţii de contradictorialitate şi oralitate şi, pentru acest motiv, nu asigură nici dreptul la apărare suspectului sau, după caz, inculpatului. Se susţine că părţile nu au posibilitatea de a participa în mod egal la prezentarea argumentelor, la discutarea şi combaterea susţinerilor făcute de fiecare dintre ele, să îşi exprime opiniile asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi nici să ia cunoştinţă de orice înscris sau observaţie prezentată instanţei şi să o dezbată, ceea ce determină imposibilitatea instanţei de a-şi forma o opinie obiectivă asupra motivelor care au stat la baza redeschiderii urmăririi penale. Se conchide că aspectele de neconstituţionalitate ale textului criticat pot fi remediate prin pronunţarea de către judecătorul de cameră preliminară asupra redeschiderii urmăririi penale în cadrul unei proceduri bazate pe contradictorialitate şi oralitate, care să dea posibilitatea părţilor implicate, respectiv procurorului şi suspectului sau inculpatului, după caz, să îşi formuleze propriile apărări. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 21 şi art. 23 din Constituţie nu sunt incidente în orice procedură care are caracter penal şi că acestea impun obligaţii din partea statului doar în proceduri care privesc decizii referitoare la temeinicia unei acuzaţii în materie penală, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză. Se subliniază faptul că, potrivit art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară verifică strict îndeplinirea condiţiilor expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege, pentru a constata dacă sunt motive care să justifice redeschiderea urmăririi penale; abia ulterior acestei proceduri se pune problema unei acuzaţii în materie penală. Se susţine că, având în vedere specificul procedurii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, textul criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Adresa nr. 2.890 din 3 martie 2015, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.269 din 3 martie 2015, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea Constituţională a reţinut, cu privire la prevederile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, că, chiar dacă acestea nu vizează rezolvarea fondului cauzei, există posibilitatea ca rezultatul procedurii referitoare la redeschiderea urmăririi penale să fie decisiv pentru stabilirea unei acuzaţii în materie penală. Se face trimitere la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, din 27 februarie 1980 şi din 15 iulie 1982, pronunţate în cauzele Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46, şi Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73, prin care instanţa europeană a statuat că noţiunea de "acuzaţie în materie penală" trebuie înţeleasă în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi poate fi definită ca "notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiţie care implică existenţa sau absenţa unor "repercusiuni importante asupra situaţiei suspectului". 7. Se susţine că textul criticat nu respectă exigenţele soluţionării cauzei în mod echitabil, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, şi nici dreptul la apărare. Se arată că principiile anterior enunţate obligă ca instanţa să se pronunţe asupra redeschiderii urmăririi penale doar după examinarea completă şi obiectivă a motivelor care au stat la baza acestei cereri. Or, în situaţia neparticipării procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului la şedinţa de judecată prin care se hotărăşte cu privire la legalitatea şi temeinicia ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară nu îşi poate forma o opinie obiectivă asupra motivelor care au stat la baza redeschiderii urmăririi penale. Se susţine că, prin imposibilitatea participării la şedinţa de judecată, în situaţia prevăzută prin textul criticat, suspectul sau, după caz, inculpatul nu poate să îşi formuleze propriile apărări, în cadrul unei proceduri contradictorii şi orale, fiindu-i, astfel, încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. 8. Se susţine, totodată, că prevederile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală contravin principiului egalităţii armelor între acuzare şi apărare, care presupune ca fiecare parte din procesul penal să îşi poată prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie defavorabilă în raport cu adversarul său. Or, lipsa dezbaterilor contradictorii din procedura de confirmare a redeschiderii urmăririi penale face imposibilă pentru suspect, sau, după caz, pentru inculpat, formularea de cereri sau excepţii cu privire la legalitatea sau temeinicia ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Se observă că, de altfel, încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care se dispune cu privire la redeschiderea urmăririi penale este definitivă. 9. Se face trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 663 din 11 noiembrie 2014. 10. Potrivit art. 30 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare al Avocatului Poporului a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 şi 32 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii. Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă." 14. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală reglementează reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere a acesteia, arătând că, sub sancţiunea nulităţii, redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Acelaşi alineat prevede că asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului şi că încheierea judecătorului de cameră preliminară, pronunţată în acest sens, este definitivă. 16. Curtea reţine că, potrivit art. 273 din Codul de procedură penală din 1968, reluarea urmării penale în caz de redeschidere era de competenţa exclusivă a procurorului, prevederile alin. (2) al articolului anterior menţionat arătând doar că redeschiderea urmăririi penale se dispune de procuror prin ordonanţă. Spre deosebire de vechea reglementare, conform art. 335 alin. (4) din actualul Cod de procedură penală, instituţia redeschiderii urmăririi penale nu mai este prerogativa exclusivă a procurorului, ci este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. În acest fel, legiuitorul a înţeles să pună în acord dispoziţiile Codului de procedură penală cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca urmare a celor reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 4 august 2005, pronunţată în Cauza Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care instanţa europeană a constatat necesitatea ca posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală să fie supusă autorizării unei instanţe naţionale care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul de a aprecia dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă. Curtea a arătat, totodată, că lipsurile care apar în realizarea anchetelor iniţiale nu sunt imputabile reclamanţilor şi nu trebuie să îi pună pe aceştia în situaţii defavorabile. 17. Procedura de confirmare de către judecătorul de cameră preliminară a redeschiderii urmăririi penale astfel reglementată constituie, prin urmare, o garanţie procesuală a caracterului echitabil al actului de redeschidere a urmăririi penale acordată participanţilor la procesul penal, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi cu cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Conform art. 332 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmărirea penală poate fi reluată în caz de încetare a cauzei de suspendare, de restituire a cauzei de către judecătorul de cameră preliminară sau de redeschidere a urmăririi penale. 19. Curtea reţine că dispoziţiile art. 335 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală reglementează trei cazuri de redeschidere a urmăririi penale de către procuror, din oficiu. 20. Potrivit alin. (1) al art. 335 mai sus arătat, redeschiderea urmăririi penale are loc atunci când procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia clasării constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia soluţia clasării. În acest caz, procurorul ierarhic superior infirmă ordonanţa de clasare şi dispune redeschiderea urmăririi penale, restituind dosarul organului de cercetare penală, potrivit art. 317 din Codul de procedură penală. Conform art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală, redeschiderea urmăririi penale poate fi dispusă şi în situaţia în care au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea. În acest caz, procurorul revocă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale. În fine, potrivit art. 335 alin. (3) din Codul de procedură penală, procurorul revocă ordonanţa de renunţare la urmărire penală şi dispune redeschiderea urmăririi penale când constată că suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile stabilite conform art. 318 alin. (3) din acelaşi cod. 21. Situaţiilor procesuale anterior analizate le sunt aplicabile dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, conform cărora redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii. În vederea pronunţării unei soluţii în acest sens, judecătorul de cameră preliminară este obligat să verifice atât legalitatea, cât şi temeinicia ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale. 22. Verificarea legalităţii ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale constă în analiza realizată de judecătorul de cameră preliminară cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale pentru reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere, respectiv faptul că, în drept, în cauză este aplicabilă una dintre situaţiile prevăzute la art. 335 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală. Neîndeplinirea condiţiilor de legalitate anterior arătate determină infirmarea ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale. 23. Verificarea temeiniciei ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale presupune însă efectuarea unui control asupra situaţiilor de fapt ce determină aplicarea prevederilor legale ale art. 335 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală. Astfel, judecătorul de cameră preliminară se află, potrivit textului criticat, în situaţia de a verifica şi constata că, în mod concret, în cauză nu a existat împrejurarea pe care s-a întemeiat soluţia de clasare [în situaţia prevăzută la art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală], au apărut fapte sau împrejurări noi care fac să dispară împrejurarea pe care s-a întemeiat clasare [în situaţia prevăzută la art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală] sau că suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit, cu rea-credinţă, obligaţiile stabilite potrivit art. 318 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu prilejul renunţării de către procuror la urmărirea penală [în situaţia prevăzută la art. 335 alin. (3) din Codul de procedură penală]. 24. Curtea constată, totodată, că redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea urmăririi penale conform dispoziţiilor art. 285 şi următoarele din Codul de procedură penală. În acest sens, art. 335 alin. (1) din acelaşi cod prevede că dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale, dispoziţiile art. 317 din Codul de procedură penală urmând a fi aplicate în mod corespunzător. Astfel, redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluţiile prevăzute la art. 327 din Codul de procedură penală, respectiv fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunţarea la urmărire. 25. Curtea reţine că, dacă ultimele două potenţiale soluţii nu schimbă situaţia juridică a persoanei în privinţa căreia se dispune redeschiderea urmăririi penale, soluţia de trimitere în judecată, prin rechizitoriu, poate avea ca efect supunerea acesteia cercetării judecătoreşti. Dar, în oricare dintre cele trei situaţii juridice analizate, împotriva persoanei referitor la care este confirmată soluţia de redeschidere a urmăririi penale va fi formulată o acuzaţie în materie penală. 26. În acest sens, Curtea constată că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 33-34, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a reţinut că noţiunea de "acuzaţie în materie penală" trebuie înţeleasă în sensul Convenţiei şi poate fi definită drept "notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor "repercusiuni importante asupra situaţiei (suspectului)" (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunţată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46; Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunţată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73.). În acest sens, Curtea a reţinut că actualul Cod de procedură penală consacră trei modalităţi de acuzaţie în materie penală, reglementate de art. 307 referitor la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, art. 309 referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi art. 327 lit. a) referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată. Dacă în primele două situaţii notificarea oficială constă în aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect înainte de prima sa audiere şi în comunicarea către inculpat a ordonanţei prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală care, de asemenea, este chemat în vederea audierii, în cea de-a treia situaţie, notificarea oficială constă în comunicarea către inculpat a unei copii certificate a rechizitoriului în condiţiile art. 344 alin. (2) din acelaşi cod ce dispune cu privire la procedura camerei preliminare. 27. Totodată, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 18, în ce priveşte critica referitoare la posibilitatea judecătorului de cameră preliminară care s-a pronunţat asupra soluţiilor de netrimitere în judecată ori asupra obiectului procedurii camerei preliminare să exercite şi funcţia de judecată pe fond a cauzei, Curtea a constatat că aceasta comportă două componente, una referitoare la procedura instituită de art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală şi alta referitoare la cea instituită de art. 342-348 din acelaşi cod. Astfel, Curtea a constatat că, potrivit art. 64 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală, judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa în aceeaşi cauză la judecata în fond sau în căile de atac, iar judecătorul care s-a pronunţat cu privire la o măsură supusă contestaţiei nu poate participa la soluţionarea contestaţiei. Or, câtă vreme potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) teza finală din Codul de procedură penală, în cazul procedurii referitoare la soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, admiţând plângerea, judecătorul de cameră preliminară trimite dosarul spre repartizare aleatorie, atunci nu poate fi primită susţinerea petentului referitoare la posibilitatea acestui judecător de a exercita şi funcţia de judecată în cauză, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, acesta este incompatibil. De altfel, cât priveşte această procedură de soluţionare a plângerilor împotriva neurmăririlor ori netrimiterilor în judecată finalizate cu începerea judecăţii, Curtea a reţinut că încheierea prin care se dispune începerea judecăţii are valenţele unui act de sesizare al instanţei de judecată, fapt care imprimă posibilităţii aceluiaşi judecător de a se pronunţa şi asupra fondului o lipsă de imparţialitate. De aceea, spre deosebire de procedura prevăzută de art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, unde acuzaţia în materie penală a fost realizată deja, în cazul plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere sau neurmărire penală dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară astfel competent nu poate să exercite şi funcţia de judecată pe fond, întrucât caracterul sui generis al încheierii pronunţate în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală preia în mod vădit activitatea specifică exercitării funcţiei de urmărire penală. 28. Prin Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data elaborării prezentei decizii, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 488^4 alin. (5) din Codul de procedură penală, sub aspectul soluţiei legislative potrivit căreia contestaţia privind durata procesului penal se soluţionează "fără participarea părţilor şi a procurorului". Conform prevederilor art. 488^4 alin. (5) anterior referit, asupra contestaţiei privind durata procesului penal, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa se pronunţă prin încheiere, în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului. 29. Cu privire la soluţia legislativă mai sus arătată, instanţa de contencios constituţional a reţinut, prin Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, paragraful 29, că procedura de soluţionare a contestaţiei privind durata procesului penal, reglementată la art. 488^4 alin. (5) din Codul de procedură penală, respectiv în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului, este o procedură necontradictorie, ce nu oferă garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. În acest sens, Curtea a constatat că fiecare dintre drepturile fundamentale anterior referite presupune posibilitatea participanţilor la procesul penal de a fi prezenţi efectiv la soluţionarea cauzelor penale, chiar şi cu ocazia soluţionării unor cereri precum contestaţia privind durata procesului penal, pentru a-şi susţine, în mod direct, argumentele în faţa instanţei de judecată. Din acest punct de vedere, Curtea a apreciat că faptul că, potrivit art. 488^4 alin. (1) lit. a) şi c) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, în vederea soluţionării contestaţiei privind durata procesului penal, dispune informarea procurorului, respectiv a instanţei pe rolul căreia se află cauza, cu privire la contestaţia formulată, cu menţiunea posibilităţii de a formula un punct de vedere cu privire la aceasta, precum şi informarea celorlalte părţi din proces şi, după caz, a celorlalte persoane prevăzute la art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală cu privire la contestaţia formulată şi la dreptul de a-şi exprima punctul de vedere în termenul acordat în acest scop de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de instanţă, nu satisface exigenţele specifice asigurării drepturilor prevăzute la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Legea fundamentală. Totodată, Curtea a reţinut că trimiterea de către participanţii la procesul penal, prevăzuţi la art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, a punctelor de vedere la care dispoziţiile art. 488^4 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală fac referire nu le poate oferi acestora posibilitatea de a-şi exercita, pe deplin, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, de vreme ce faptul de a nu fi prezenţi în faţa instanţei de judecată cu prilejul soluţionării contestaţiei îi împiedică de la a cunoaşte susţinerile părţilor adverse şi de a formula contraargumente în apărarea propriilor interese procesuale. Prin urmare, Curtea a constatat că, pentru ca suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente care au avut de suferit din cauza duratei nerezonabile a procesului penal să aibă plenitudinea exercitării drepturilor lor, este necesar ca acestea să beneficieze nu doar de o procedură exclusiv scrisă, ci şi de contradictorialitate şi oralitate, componente ce sunt de esenţa dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. De asemenea, garanţiile drepturilor anterior invocate presupun dreptul participanţilor la procesul penal de a lua cunoştinţă de toate argumentele prezentate instanţei şi de a le dezbate. 30. De altfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 29-31, Curtea a constatat că, prin procedura instituită de dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, legiuitorul, pe lângă obligaţia de a oferi oricărei persoane posibilitatea efectivă de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, trebuie să imprime acestei posibilităţi un caracter echitabil care să confere plenitudine de exerciţiu prin atingerea finalităţii urmărite. Aceasta se poate realiza prin instituirea unei proceduri care să respecte cerinţele de echitate instituite de art. 21 alin. (3) din Constituţie în absenţa cărora este golită de conţinut şi că simplul drept al persoanei interesate de a se adresa justiţiei capătă caracter formal atâta vreme cât garanţiile specifice procesului echitabil nu sunt respectate. S-a arătat prin aceeaşi decizie că echitatea procedurii consacrate de art. 21 alin. (3) din Constituţie reprezintă o valorificare explicită a dispoziţiilor art. 6 din Convenţie. Aşa fiind, aspectele legate de respectarea dreptului la un proces echitabil se examinează în funcţie de ansamblul procesului şi de principiile proprii de organizare a fiecărei proceduri. Totodată, nu poate fi înlăturată nici o eventuală analiză izolată a anumitor aspecte importante ale procedurii, chiar dacă aceasta se află într-o fază anterioară finalizării procesului. 31. Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 anterior citată, paragraful 36, Curtea a mai reţinut că principiul contradictorialităţii îngăduie părţilor să participe în mod egal la prezentarea, argumentarea, discutarea şi combaterea susţinerilor făcute de fiecare şi să îşi exprime opinia asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului. Principiul este exprimat prin adagiul audiatur et altera pars. În materie penală, principiul contradictorialităţii exprimă şi cerinţa ca funcţia de învinuire să fie separată de funcţia jurisdicţională, fiind pe o poziţie procesuală egală cu funcţia de apărare, iar învinuirea şi apărarea se combat în faţa instanţei de judecată de pe poziţii contradictorii, astfel încât autoritatea care judecă să ajungă la o apreciere corectă a probelor. Aşa fiind, aşezarea judecăţii pe coordonatele principiului contradictorialităţii implică egalitatea de arme atât în privinţa laturii penale, cât şi în privinţa laturii civile. 32. Prin aceeaşi decizie, paragraful 37, Curtea a statuat că, pentru ca persoanele vătămate, părţile civile sau chiar părţile responsabile civilmente care au avut de suferit în urma unei fapte presupus penale să aibă plenitudinea exercitării drepturilor lor, este necesar ca acestea să uzeze nu numai de o procedură eminamente scrisă, ci şi de contradictorialitate şi oralitate, componente esenţiale ale dreptului la un proces echitabil. S-a constatat, totodată, că, chiar dacă, potrivit normelor ce reglementează procedura criticată, procurorul şi părţile pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, nicio parte nu are posibilitatea de a cunoaşte conţinutul acestora şi de a produce contraargumente. Cu alte cuvinte, în sarcina instanţei cade obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor invocate de petent, părţi şi procuror, care trebuie înţeleasă ca o necesitate a examinării argumentelor decisive pentru soluţionarea cauzei. Or, conform procedurii analizate, instanţa, examinând numai plângerea şi notele scrise ale procurorului şi ale părţilor, nu poate examina un eventual argument decisiv, tocmai pentru că el nu îi poate fi relevat. 33. Cu acelaşi prilej, paragraful 38, Curtea a reţinut că garanţiile referitoare la un proces echitabil implică şi dreptul participanţilor la proces de a lua cunoştinţă de orice înscris sau observaţie prezentat/prezentată instanţei şi să îl/o dezbată. Acest aspect este esenţial pentru încrederea justiţiabililor în funcţionarea justiţiei şi se bazează pe siguranţa părţilor că s-au putut exprima cu privire la orice înscris din dosar. 34. Aşa fiind, Curtea a stabilit că aceste neajunsuri pot fi acoperite în măsura în care judecătorul de cameră preliminară se va pronunţa asupra plângerii în cadrul unei proceduri contradictorii şi orale. 35. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prin dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală a prevederilor art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, privind dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la apărare, aceasta are în vedere acelaşi aspect care a determinat constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 488^4 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015 şi Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, respectiv cel al neparticipării procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului la procedura confirmării redeschiderii urmăririi penale de către judecătorul de cameră preliminară. 36. De asemenea, Curtea constată, la fel ca şi în cazul celor două excepţii de neconstituţionalitate anterior referite, că, asupra redeschiderii urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în urma unei proceduri necontradictorii, care nu oferă procurorului şi suspectului sau, după caz, inculpatului dreptul de a participa la soluţionarea cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale. Astfel, nici procurorul şi nici suspectul, sau, după caz, inculpatul nu au posibilitatea de a participa la procedura ce are ca efect formularea împotriva acestuia din urmă a unei acuzaţii în materie penală şi de a-şi susţine în mod direct argumentele, în faţa judecătorului de cameră preliminară. Pentru acest motiv, Curtea constată că aceştia nu beneficiază, potrivit textului criticat, dreptul la un proces echitabil prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie. 37. Totodată, Curtea reţine că lipsa citării suspectului sau, după caz, a inculpatului la soluţionarea cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale are ca efecte lipsirea acestuia de dreptul de a prezenta personal sau prin intermediul unui reprezentant legal, în faţa instanţei, argumentele favorabile situaţiei sale procesuale. Or, aceasta echivalează cu încălcarea dreptului la apărare al acestui participant la procesul penal, care are interesul procesual de a dovedi neîntrunirea condiţiilor privind redeschiderea urmăririi penale în privinţa sa. 38. De asemenea, având în vedere natura situaţiilor de fapt analizate la paragrafele 18-25, Curtea reţine că stabilirea acestora nu poate fi realizată de către instanţă în mod formal şi nici unilateral, printr-o procedură necontradictorie. Dimpotrivă, stabilirea existenţei acestor situaţii presupune o prezenţă efectivă şi activă a participanţilor la procesul penal la procedura de soluţionare a cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale. Mai mult, constatarea unor situaţii precum inexistenţa împrejurării pe care s-a întemeiat soluţia de clasare, apariţia unor fapte sau împrejurări noi care înlătură împrejurarea pe care s-a întemeiat clasarea sau neîndeplinirea, de către suspect sau inculpat, cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite potrivit art. 318 alin. (3) din Codul de procedură penală poate necesita audierea părţilor. 39. Pentru aceste motive, Curtea urmează a constata că soluţia legislativă prevăzută la art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară hotărăşte "fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului", este neconstituţională, fiind de natură a încălca dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din Constituţie. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 şi 32 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului, şi constată că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară hotărăşte "fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului" este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 iunie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală trebuia respinsă şi trebuia constatat că dispoziţiile menţionate sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate, pentru următoarele motive: Potrivit art. 335 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, redeschiderea urmăririi penale, pentru cazurile reglementate expres în art. 335 alin. (1), (2) şi (3) din acelaşi cod, este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii. Spre deosebire de reglementarea anterioară (art. 273 din Codul de procedură penală din 1968), instituţia redeschiderii urmăririi penale nu mai este prerogativa exclusivă a procurorului, ci redeschiderea urmăririi penale se confirmă de către judecătorul de cameră preliminară, soluţiile adoptate de procuror fiind astfel supuse unui control de legalitate şi temeinicie, aşadar unei "autorizări din partea unei instanţe naţionale", în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În acest context, reţinem că instanţa de la Strasbourg, în Hotărârea din 4 august 2005, pronunţată în cererile nr. 77.517/01 şi nr. 77.722/01, conexate, în Cauza Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 20, a constatat că "Parchetului îi era îngăduit să redeschidă urmărirea penală fără a fi obligat să solicite autorizaţia vreunei instanţe naţionale, care să fie obligată să analizeze temeinicia cererii pentru a verifica, de exemplu, dacă redeschiderea cauzei nu era inechitabilă şi dacă timpul scurs de la decizia de încetare a anchetei nu era excesiv". Totodată, Curtea Europeană a reţinut că "nu poate ignora faptul că procurorii români, acţionând în calitate de magistraţi ai Ministerului Public, nu îndeplinesc condiţia de independenţă faţă de executiv" [a se vedea Hotărârea din 22 mai 1998, pronunţată în Cauza Vasilescu împotriva României, şi Hotărârea din 3 iunie 2003, pronunţată în Cauza Pantea împotriva României]. Aşadar, controlul legalităţii şi temeiniciei ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale realizat de judecătorul de cameră preliminară constituie o garanţie a caracterului echitabil al actului procesual de redeschidere a urmăririi penale, în acord cu dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. Reţinem însă că, în procedura de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară nu verifică aspecte ce ţin de fondul cauzei şi nici nu stabileşte vinovăţia suspectului sau inculpatului, întrucât art. 335 alin. (4) nu reglementează dreptul la un examen judiciar de o asemenea întindere încât să permită judecătorului de cameră preliminară să statueze asupra tuturor aspectelor cauzei. Controlul se va întinde doar asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale. Aşa încât legiuitorul a reglementat, în art. 335 alin. (4) teza a doua, faptul că judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Procedura de confirmare a redeschiderii urmăririi penale s-a dorit a fi una necontradictorie, legiuitorul apreciind că nu este necesar a se da eficienţă, în această materie, principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii. Aşadar, având în vedere activitatea procesuală în soluţionarea cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, în care nu se antamează fondul cauzei, ci doar se realizează un control al legalităţii şi temeiniciei ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale, considerăm că nu sunt aplicabile garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil în materie penală instituite prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În sprijinul opiniei noastre invocăm jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Decizia din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Franz Fischer împotriva Austriei, Cererea nr. 27.569/02, în care Curtea de la Strasbourg a reamintit jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia art. 6 din Convenţie nu se aplică unei proceduri care urmăreşte redeschiderea unei proceduri penale, Decizia Comisiei din 16 mai 1995, pronunţată în Cauza Oberschlick împotriva Austriei, cererile nr. 19.255/92 şi 21.655/93, Decizia din 25 mai 1999, pronunţată în Cauza Dankevich împotriva Ucrainei, Cererea nr. 40.679/98, Decizia din 6 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Sonnleitner împotriva Austriei, Cererea nr. 34.813/97 şi Decizia din 20 martie 2001, pronunţată în Cauza Kucera împotriva Austriei, Cererea nr. 40.072/98. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că numai procedurile ulterioare autorizării reînvestirii instanţei penale pot fi considerate ca vizând stabilirea temeiniciei unei acuzaţii în materie penală (Hotărârea din 3 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Loffler împotriva Austriei, paragrafele 18-19). Observăm că jurisprudenţa instanţei europene de contencios al drepturilor omului este constantă în a reţine că garanţiile instituite de art. 6 din Convenţie nu se aplică în procedurile anterioare redeschiderii unei cauze penale, aşa încât, având în vedere şi natura procedurii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, concluzia este aceea că soluţionarea acesteia fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului nu este de natură a aduce atingere garanţiilor specifice unui proces echitabil, instituite în materie penală prin art. 6 din Convenţie. De altfel, în urmărirea penală, după confirmarea redeschiderii, se va face aplicarea normelor procesual penale din titlul I al părţii speciale a actualului Cod de procedură penală, referitoare la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect (art. 307), punerea în mişcare a acţiunii penale (art. 309 alin. 2), extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice (art. 311 alin. 3 şi 4), respectarea dreptului la apărare al părţilor sau subiecţilor procesuali în timpul cât urmărirea penală este suspendată (art. 313 alin. 3), înştiinţarea despre clasare (art. 316), renunţarea la urmărirea penală (art. 318 alin. 3 şi 7), continuarea urmăririi penale la cererea suspectului sau inculpatului (art. 319), dreptul de a face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală (art. 336-341). Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată se soluţionează cu respectarea contradictorialităţii şi oralităţii, ca elemente esenţiale ale egalităţii de arme şi ale dreptului la un proces echitabil, Curtea statuând prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, că dispoziţiile procesual penale ce normează în această materie trebuie să prevadă posibilitatea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procurorului de a dezbate, în mod efectiv, observaţiile depuse judecătorului de cameră preliminară, pentru realizarea acestor garanţii fiind necesară citarea lor. Aşa încât, având în vedere cele precizate, reţinem că suspectul sau, după caz, inculpatul va beneficia, pe parcursul urmăririi penale, după redeschidere, de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil. Totodată, în situaţia în care, în urma efectuării urmăririi penale astfel reluate, suspectul sau, după caz, inculpatul, este trimis în judecată, acesta va beneficia de judecarea cauzei sale conform procedurii de cameră preliminară, prevăzute la art. 342-348 din Codul de procedură penală - prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, Curtea statuând că, din perspectiva exigenţelor dreptului la un proces echitabil, trebuie să se permită participarea procurorului, a inculpatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente în procedura desfăşurată în camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară -, iar apoi potrivit celei de judecată (art. 349-470 din Codul de procedură penală), proceduri ce oferă garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. Reţinem că procedura de judecată, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea cadrului procesual în procesele penale, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă. Judecători, Daniel-Marius Morar Simona-Maya Teodoroiu Petre Lăzăroiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
