Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 495 din 5 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 24 februarie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei, excepţie ridicată de Viorel Căpuşeanu în Dosarul nr. 1.842/323/2011 (număr în format vechi 4.181/2012) al Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 130D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale menţionate în punctele de vedere, excepţia apare ca fiind neîntemeiată. Totuşi, având în vedere necesitatea respectării interesului superior al minorului, precum şi a asigurării unui tratament egal pentru părinţii biologici, în temeiul art. 16 şi art. 26 din Constituţie, precum şi al art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi admiterea excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 noiembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1.842/323/2011 (număr în format vechi 4.181/2012), Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei.
Excepţia a fost ridicată de Viorel Căpuşeanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de acesta a fost respinsă ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată următoarele:
1. Prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei s-au adus modificări art. 54 din acest act normativ, în sensul că acţiunea în tăgada paternităţii poate fi introdusă de oricare dintre soţi şi de către copil, punându-se în acord legislaţia românească cu art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma Hotărârii din 27 octombrie 1994, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kroon şi alţii împotriva Olandei, precum şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 349 din 19 decembrie 2001. Pentru aceleaşi considerente trebuie admisă şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei. Astfel, textele de lege criticate aduc atingere prevederilor art. 20 din Constituţie, precum şi art. 6 şi art. 8 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece art. 8 din Convenţie obligă autorităţile de stat să respecte viaţa de familie, nu numai ca familie care se întemeiază pe căsătorie, dar şi ca familie de fapt, un aspect al acestui respect constituindu-l tocmai posibilitatea tăgăduirii paternităţii copilului din căsătorie şi de către o altă persoană decât soţul mamei.
2. În plus, textele de lege criticate aduc atingere art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 26 alin. (2) şi art. 48 alin (3) din Constituţie, întrucât, prin conţinutul lor, creează o poziţie privilegiată pentru copiii născuţi în afara căsătoriei faţă de cei născuţi în timpul căsătoriei în ceea ce priveşte stabilirea unei filiaţii normale şi reale faţă de părintele firesc, şi nu faţă de soţul mamei din căsătorie. Autorul face referire la argumentele reţinute în doctrină potrivit cărora acţiunea în constatarea stării civile a copilului din căsătorie, care nu are posesiunea de stat în conformitate cu prezumţia de paternitate, ar putea fi introdusă de către orice persoană interesată şi s-ar putea întemeia pe prevederile art. 53 şi art. 51 din Codul familiei, având acelaşi efect ca şi tăgada paternităţii.
Tribunalul Mureş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în parte, în măsura în care prevederile art. 54 şi art. 55 din Codul familiei nu permit tatălui biologic, alături de copil şi de mamă, să tăgăduiască paternitatea prezumată. Excluderea tatălui biologic de la posibilitatea exercitării acţiunii în tăgada paternităţii prezumate aduce atingere art. 26 alin. (1) din Constituţie care ocroteşte dreptul la viaţă intimă, familială şi privată. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil dă posibilitatea tatălui biologic să tăgăduiască paternitatea prezumată, acţiune imprescriptibilă în timpul vieţii acestuia. Aceste prevederi se aplică însă numai în ce priveşte copiii născuţi după intrarea legii în vigoare, situaţie ce aduce atingere principiului nediscriminării şi al liberului acces la justiţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei sunt neconstituţionale prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21, art. 49 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, pentru aceleaşi considerente ce au fost reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 349 din 19 decembrie 2001, iar dispoziţiile art. 53 alin. 2, art. 54 alin. 1 şi alin. 3-6, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei sunt constituţionale.
În plus, arată că dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei instituie discriminări şi între taţii biologici cu privire la posibilitatea acestora de a exercita acţiunea în tăgada paternităţii, deoarece cei care pretind că sunt taţi biologici ai copiilor născuţi după intrarea în vigoare a Codului civil au dreptul să introducă respectiva acţiune. Astfel, singura condiţie care împiedică tatăl biologic să intenteze acţiune în tăgada paternităţii este aceea a datei naşterii copilului, respectiv înainte de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a noului Cod civil).
Or, aşa cum Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Constituţie, copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor, ceea ce nu poate avea decât semnificaţia instituirii în sarcina statului a obligaţiei de asigurare a mijloacelor juridice mai numeroase şi mai eficiente în vederea realizării drepturilor copiilor şi tinerilor.
Astfel, principiul interesului superior al copilului trebuie să prevaleze oricărei prezumţii create de legiuitor, respectiv prezumţia de paternitate a copilului născut în timpul căsătoriei, asigurând dreptul oricărei persoane interesate de a se folosi de toate mijloacele necesare în vederea realizării drepturilor copiilor şi tinerilor în interesul superior al acestora.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:
- Art. 53 alin. 2: "Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.";
- Art. 54: "Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de moştenitori.
Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale.
Mama sau copilul introduce acţiunea împotriva soţului mamei; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui.
Dacă titularul acţiunii este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore.
Mama copilului va fi citată în toate cazurile în care nu formulează ea însăşi acţiunea."
- Art. 55: "Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului.
Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.
Reclamantul poate fi repus în termen, în condiţiile legii.";
- Art. 58: "Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.
Dacă recunoaşterea este contestată de mamă, de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi."
Autorul excepţiei apreciază că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 26 alin. (2) privind dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, art. 49 alin. (1) referitor la protecţia copiilor şi tinerilor, precum şi dispoziţiilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:
I. Cu privire la prevederile art. 53 alin. 2 din Codul familiei Curtea observă că acestea reglementează cu privire la prezumţia de paternitate a copilului ce a fost conceput în timpul căsătoriei, a cărui naştere a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie, dar care este născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei, tatăl prezumtiv fiind fostul soţ al mamei.
Referitor la dispoziţiile art. 58 din Codul familiei Curtea constată că acestea reglementează cu privire la recunoaşterea ce nu corespunde adevărului, a copilului conceput şi născut în afara căsătoriei, şi care poate fi contestată de orice persoană interesată, precum şi a dovezii paternităţii în respectiva situaţie.
Curtea observă că obiectul cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate îl constituie acţiunea în tăgada paternităţii unui copil născut în timpul căsătoriei, acţiune introdusă de către pretinsul tată biologic. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de acesta în calea de atac a apelului formulat împotriva hotărârii prin care i s-a respins acţiunea, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, în temeiul art. 54 alin. 2 din Codul familiei.
Prin urmare, Curtea reţine că prevederile art. 53 alin. 2 şi art. 58 din Codul familiei nu au legătură cu soluţionarea cauzei, urmând ca excepţia de neconstituţionalitate formulată în privinţa acestora să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
II. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 şi art. 55 din Codul familiei, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
1. Prevederile art. 54 alin. 2 din Codul familiei aveau iniţial următorul conţinut: "Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ; moştenitorii acestuia pot continua acţiunea începută de el."
Prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii.
Prin art. I pct. 2 şi 3 din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007, s-au modificat art. 54 şi art. 55 din Codul familiei în forma reţinută la obiectul prezentei excepţii. Astfel, art. 54 alin. 2 prevede că "Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de moştenitori", iar art. 55 alin. 1 teza întâi reglementa un termen de prescripţie de 3 ani, calculat de la data naşterii copilului, în care acţiunea în tăgăduirea paternităţii putea fi pornită de titularii acesteia.
Prin Decizia nr. 755 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea a reţinut, în esenţă, că înainte de modificările aduse prin Legea nr. 288/2007, după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 349 din 19 decembrie 2001, au dobândit dreptul la exercitarea acţiunii în tăgada paternităţii atât copilul născut în timpul căsătoriei, cât şi mama, iar acest drept era imprescriptibil (în această situaţie aflându-se mama şi copilul, născut la data de 14 aprilie 2001, a cărui paternitate este tăgăduită în prezenta cauză). După adoptarea Legii nr. 288/2007 s-a stabilit, pentru acest drept, un termen de prescripţie de 3 ani de la data naşterii copilului. Or, în ipoteza copiilor născuţi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007, Curtea a constatat că prevederile art. II din Legea nr. 288/2007 contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, sub aspectul aplicării termenului de prescripţie, deoarece legea nouă se aplică şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de soluţionare.
În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit art. 55 din Codul familiei, începutul prescripţiei de 3 ani a dreptului la acţiune în tăgăduirea paternităţii, pentru mamă şi copil, este momentul obiectiv al naşterii copilului. Or, aplicarea termenului special de prescripţie de 3 ani şi copiilor născuţi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007 este retroactivă, în condiţiile în care legea nouă se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi.
Cu acest prilej, cu referire la deciziile nr. 349 din 19 decembrie 2001 şi nr. 755 din 24 iunie 2008, Curtea mai observă că, potrivit jurisprudenţei sale, spre exemplu Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.
Curtea constată că Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei a fost abrogată prin art. 230 lit. m) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. În prezent, potrivit art. 429 alin. (1) din Codul civil, "Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de soţul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum şi de copil. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii acestora, în condiţiile legii", iar, potrivit art. 432 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, "Acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de către cel care se pretinde tată biologic poate fi admisă numai dacă acesta face dovada paternităţii sale faţă de copil".
Curtea observă însă că, potrivit art. 47 din Legea nr. 71/2011, "Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare", astfel încât, în prezenta cauză, copilul fiind născut la data de 14 aprilie 2001, sunt incidente prevederile din Codul familiei referitoare la tăgada paternităţii.
2. Curtea constată că, asupra unei excepţii motivate în mod similar, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 314 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, referitor la critica potrivit căreia textele de lege criticate creează o poziţie privilegiată copiilor născuţi în afara căsătoriei faţă de cei născuţi în timpul căsătoriei, că aceasta este neîntemeiată, atât acţiunea în tăgada paternităţii, cât şi contestarea recunoaşterii paternităţii din afara căsătoriei au ca scop stabilirea paternităţii conforme cu realitatea, fără nicio discriminare între copiii din căsătorie şi cei din afara căsătoriei, astfel încât nu se aduce atingere art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 26 alin. (2) şi art. 48 alin. (3) din Constituţie.
3. Referitor la critica privind încălcarea art. 6 şi art. 8 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a art. 20 din Constituţie, prin prisma Hotărârii din 27 octombrie 1994, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kroon şi alţii împotriva Olandei şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 349 din 19 decembrie 2001, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat asupra unei cereri introduse de un reclamant aflat într-o situaţie similară autorului excepţiei prin Hotărârea din 21 decembrie 2010, pronunţată în Cauza Chavdarov împotriva Bulgariei. Cu acel prilej, Curtea a reiterat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a se conforma obligaţiei pozitive care vizează asigurarea respectării efective a vieţii de familie (paragraful 46) (în acest sens fiind Hotărârea din 18 iulie 2006, pronunţată în Cauza Keegan împotriva Regatului Unit). Curtea a recunoscut că, în procesul de reglementare în domeniul stabilirii filiaţiei paterne şi a contestării acesteia, alegerile făcute de legiuitor între o soluţie sau alta sunt dificil de operat, putând fi influenţate de consideraţii de ordin diferit - morale, etice, sociale sau religioase (paragraful 46).
Curtea a observat că, potrivit studiilor de drept comparat de care dispune, nu există o abordare comună în legislaţia a douăzeci şi patru dintre ţările semnatare ale Convenţiei asupra autorizării contestării paternităţii prezumate de către pretinsul tată biologic. Astfel, legislaţia internă a opt dintre cele douăzeci şi patru de state permite pretinsului tată biologic să conteste prezumţia de paternitate a soţului, în timp ce în alte zece state tatăl biologic nu dispune de acest drept procedural. În patru dintre cele douăzeci şi patru de state legislatorul a optat pentru restrângerea dreptului tatălui biologic doar cu privire la acele cazuri în care realitatea socială nu corespunde filiaţiei legal stabilite. În alte două state autorităţile publice pot interveni la solicitarea tatălui biologic şi pot contesta eventual paternitatea prezumată a copiilor (paragraful 47).
Aşa fiind, Curtea nu s-a considerat chemată să se pronunţe în abstract asupra compatibilităţii art. 8 din Convenţie cu opţiunile legiuitorului naţional în materie, şi nici să se substituie acestuia. Curtea a fost chemată să stabilească dacă în speţă a fost păstrat un just echilibru între interesele concurente ale întregii societăţi şi persoanele interesate (paragraful 48).
Concluzia Curţii a fost aceea că reclamantul şi cei trei copii a căror paternitate biologică o revendică au format o familie monoparentală de facto şi că existenţa acesteia nu a fost pusă în pericol în niciun moment nici de autorităţi, nici de mama sau tatăl prezumat al copiilor. Curtea a ţinut seama de marja de apreciere aparţinând statului în reglementarea relaţiilor de filiaţie şi a constatat lipsa consensului la nivel european între legislaţiile interne referitor la acordarea posibilităţii tatălui biologic de a contesta prezumţia de paternitate a soţului. În speţă, chiar dacă reclamantul nu are o astfel de posibilitate, Curtea a constatat că dreptul intern nu-l privează de orice fel de posibilitate de a stabili legături de paternitate cu copiii sau de a depăşi inconvenientele de ordin practic ce rezultă din absenţa unor astfel de legături (paragraful 56).
Concluzia Curţii a fost aceea că s-a realizat un just echilibru între interesele societăţi şi ale persoanelor, astfel încât nu a avut loc o încălcare a art. 8 din Convenţie (paragraful 56).
4. Curtea observă că nu pot fi reţinute argumentele invocate de instanţa care a sesizat-o în opinia exprimată asupra excepţiei. Astfel, potrivit art. 432 alin. (1) din Codul civil, "Acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de către cel care se pretinde tată biologic poate fi admisă numai dacă acesta face dovada paternităţii sale faţă de copil".
Curtea observă că acest text de lege condiţionează admiterea acţiunii în tăgada paternităţii de dovada paternităţii faţă de copil, în considerarea interesului superior al acestuia. Or, constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 54 şi art. 55 din Codul familiei nu ar avea aceeaşi finalitate, deoarece Curtea Constituţională, nefiind legiuitor pozitiv, nu ar putea adopta o reglementare identică celei de la art. 432 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, reglementare care ţine de opţiunea legiuitorului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. 2 şi art. 58 din Codul familiei, excepţie ridicată de Viorel Căpuşeanu în Dosarul nr. 1.842/323/2011 (număr în format vechi 4.181/2012) al Tribunalului Mureş - Secţia civilă.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 54 şi art. 55 din Codul familiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
Augustin Zegrean
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
